Raport de autopsie. Lipsă expert parte. - art. 185 Cod procedură penală

Curtea constată că din actele de urmărire penală rezultă că procurorul a dispus efectuarea autopsiei înainte de a dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect şi din acest motiv acestuia din urmă nu i-a fost adus la cunoştinţă dreptul de a desemna un expert parte.

Constată că prin încheierea din data de 21.10.2020 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov, în baza art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. xxx/P/2020 întocmit la 15.09.2020 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, privind pe inculpatul A., care a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 195 din Codul penal raportat la art. 193 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul penal.

De asemenea, a fost constatată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. xxx/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov. Totodată, au fost respinse cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A. şi a fost dispusă începerea judecăţii cauzei privindu-l pe inculpatul indicat.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a reţinut privitor la actul de sesizare a instanţei, respectiv rechizitoriul nr. xxx/P/2020 întocmit la 15.09.2020 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, privind pe inculpatul A., că acesta apare ca legal întocmit, fiind şi verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei inclusiv de prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Astfel, rechizitoriul cuprinde date referitoare la fapta penală pentru care a fost sesizată instanţa, la încadrarea juridică, la profilul moral şi de personalitate al inculpatului A., la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată şi cheltuielile judiciare.

Potrivit principiului separaţiilor funcţiilor judiciare, prevăzut de art. 3 alin. 1 din Codul de procedură penală, coroborat cu dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii de cameră preliminară îl reprezintă rezolvarea chestiunilor ce ţin de verificarea  competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, precum şi de verificarea legalităţii administrării  probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, asigurându-se premisele pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei pe fond.

  Prin urmare, în această fază procesuală, judecătorul de cameră preliminară nu evaluează temeinicia sau netemeinicia trimiterii în judecată, neavând atribuţia de a valida acuzaţiile formulate de procuror prin rechizitoriu, ci doar legalitatea actelor şi probelor din cursul urmăririi penale, în cadrul unui filtru de legalitate.

Astfel, în această procedură, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţa a apreciat că inculpatul A. nu poate contesta acuzaţiile formulate de procuror, ci numai legalitatea sesizării instanţei, a probelor şi a actelor procesuale sau procedurale în cursul urmăririi penale.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov a reţinut faţă de primul aspect invocat de către inculpatul A. – respectiv faptul că actul de sesizare nu este legal întocmit întrucât sunt imposibil de stabilit obiectul și limitele judecății, faptele fiind descrise doar generic – că acesta nu apare ca întemeiat, în cauza de faţă fiind determinat neechivoc obiectul judecăţii în sensul art. 371 din Codul de procedură penală. Totodată, s-a constatat caracterul neîntemeiat al criticilor formulate de inculpatul indicat, care au vizat maniera în care a fost descrisă situaţia de fapt reţinută în cauză.

În acest sens, s-a indicat faptul că, în cuprinsul actului de sesizare al instanţei atât la secţiunea în fapt, cât şi la secţiunea în drept, s-a făcut referire directă la conduita presupus adoptată de inculpatul menționat ce s-ar circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Inculpatului i-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de suspect, iar apoi de inculpat, indicându-se punctual starea de fapt reţinută cu privire la infracţiune, precum şi încadrarea juridică a acesteia.

Astfel, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a reţinut că, din modul de prezentare a situaţiei de fapt, dar şi din modalitatea de reţinere a încadrării juridice dată faptelor, au reieşit în mod concret şi neechivoc toate elementele constitutive ale acestei infracţiuni, atât în ceea ce priveşte latura obiectivă, cât şi în ceea ce priveşte latura subiectivă.

Aspectele invocate de inculpat se pot lămuri în cursul cercetării judecătoreşti, deoarece în lipsa unui model standard de întocmire a rechizitoriilor prevăzut în sistemul nostru de drept, fiecare procuror poate reda într-o manieră proprie de redare faptele descrise, cu condiţia însă ca rechizitoriul să conţină toate elementele menţionate în art. 328 din Codul de procedură penală.

În analiza acestei cerinţe legale, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a avut în vedere jurisprudenţa care a relevat că pentru determinarea limitelor judecăţii, este suficient ca rechizitoriul să indice repere rezonabile ale cadrului în care se presupune că a fost săvârşită fapta, într-o modalitate suficientă pentru a o individualiza şi a o încadra în tipicitatea infracţiunii (încheierea nr. 138 din 19 februarie 2016 pronunţată în dosarul nr. 4453/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, încheierea nr. 452 din 23 iunie 2015 pronunţată în dosarul nr. 1532/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Astfel, s-a apreciat că în cauza de faţă a fost respectat de către organele de urmărire penală principiul loialităţii administrării probelor, în sensul vizat de art. 101 din Codul de procedură penală şi că probele au fost administrate în mod legal, în sensul art. 102 alin. 2 din Codul de procedură penală, nefiind incidentă vreo situaţie de nulitate absolută (exhaustiv avută în vedere de art. 281 alin. 1 lit. a – f din Codul de procedură penală) sau o situaţie de nulitate relativă în înţelesul art. 282 din Codul de procedură penală.

Judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a evidenţiat faptul că verificarea legalităţii administrării unui mijloc de probă se face urmărindu-se respectarea prevederilor legale aplicabile referitor la acesta, şi nu exclusiv eventuala sa administrare în alt dosar din care a fost disjunsă cauza de faţă, urmând ca judecata să se facă în baza tuturor mijloacelor de probă aflate în dosarul cauzei, şi administrate cu respectarea dispoziţiilor legale, conform art. 376 şi următoarele din Codul de procedură penală.

Prin urmare, cu privire la aprecierile inculpatului A. că nu au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului, dar și că i s-a încălcat dreptul de apărare prin aceea că nu a putut avea un expert parte la expertiza medico-legală (autopsie) efectuată în cauză, s-a reţinut că pe de-o parte nu-şi găsesc fundament juridic în actele şi lucrările dosarului şi, pe de altă parte, nu se pot constitui în vătămarea concret vizată de art. 282 din Codul de procedură penală.

În actul de sesizare au fost prezentate acţiunile inculpatului A. cărora procurorul le-a atribuit un caracter infracţional şi au fost coroborate mijloacele de probă care au condus procurorul la concluzia că au fost strânse suficiente probe care să susţină o soluţie de trimitere în judecată a inculpatului indicat.

Din modul de prezentare a situaţiei de fapt, dar şi din modalitatea de reţinere a încadrării juridice dată faptei, reies în mod concret şi neechivoc toate elementele constitutive ale acesteia, atât în ceea ce priveşte latura obiectivă, cât şi în ceea ce priveşte latura subiectivă.

Pe de altă parte, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a reiterat că în această fază nu evaluează temeinicia sau netemeinicia trimiterii în judecată, neavând chemarea de a valida/infirma/nuanţa acuzaţiile formulate de procuror prin rechizitoriu, lămurirea tuturor aspectelor de fapt realizându-se în cursul judecăţii pe fond a cauzei.

S-a evidenţiat faptul că nu se poate ignora că procedura de cameră preliminară este strictă și expres reglementată în Codul de procedură penală, astfel încât orice cerere sau excepție formulată de către inculpat trebuie apreciată doar prin prisma art. 346 din Codul de procedură penală.

Pe de altă parte, cu privire la principiul „egalităţii armelor”, la care face implicit referire apărătorul inculpatului relativ la neparticiparea unui expert parte la autopsia efectuată în cauză, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a reţinut, după cum o arată constant şi hotărârile C.E.D.O, că are o anume specificitate în cursul urmăririi penale, fără a se manifesta, în mod invariabil, în modalitatea şi condiţiile fazei de judecată.

Un alt aspect evidenţiat de judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă este acela că în cursul judecății pot fi reiterate solicitări în probațiune, instanța apreciind asupra pertinenței, concludenței și utilității acestora.

Judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a mai constatat că inculpatul A. nu a indicat în concret care a fost vătămarea lui, prin nedesemnarea unui expert parte la efectuarea autopsiei, iar în aceste condiţii nu s-a putut stabili nici existenţa vătămării şi, implicit, nici gravitatea acesteia.

Astfel, s-a reţinut că nu apare incidentă vreo situaţie de nulitate absolută (exhaustiv avută în vedere de art. 281 alin. 1 lit. a – f din Codul de procedură penală) dar nicio nulitate relativă în înţelesul art. 282 din Codul de procedură penală.

Față de toate cele expuse, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, în baza art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. xxx/P/2020 întocmit la 15.09.2020 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, privind pe inculpatul A. trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 195 din Codul penal raportat la art. 193 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul penal.

A fost constatată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. xxx/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Au fost respinse cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A..

A fost dispusă începerea judecăţii cauzei privindu-l pe inculpatul sus-menţionat.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul A..

Inculpatul A., prin avocat ales B., solicită admiterea contestaţiei formulată împotriva încheierii din data de 21 octombrie 2020 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov, pronunţată în dosarul penal nr. xxxx/62/2020/a1, astfel cum aceasta a fost formulată, desființarea încheierii penale atacate și rejudecând, a constata că legalitatea administrării probelor a fost încălcată în prezenta cauză. Apreciază că în acest fel s-a cauzat o vătămare inculpatului care nu poate fi înlăturată decât prin trimiterea dosarului înapoi în vederea refacerii urmăririi penale.

În primul rând, apreciază că în acest fel i s-a cauzat o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin trimiterea dosarului înapoi în vederea refacerii urmăririi penale. Face referire în principal la proba care a dus la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de loviri sau alte violenţe în cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi anume raportul de expertiză medico-legală.

Inculpatul A. consideră că i s-a încălcat dreptul la apărare în momentul în care s-a dispus efectuarea în cauză a acelei expertize medico-legale fără ca acestuia să i se aducă la cunoştinţă nici măcar data la care va avea loc, obiectivele şi faptul că ar avea posibilitatea să îşi desemneze un expert consilier parte.

Acesta invocă şi faptul că, deși reprezentanta Ministerului Public din faţa Tribunalului Braşov a menţionat că inculpatul putea să formuleze obiecţiuni, rezultatele acestei expertize nu  i-au fost comunicate pentru a formula obiecţiuni, apărarea luând cunoştinţă de existența acestuia doar la momentul la care inculpatul A. a fost trimis în judecată, la termenul stabilit pentru verificarea măsurii arestării preventive.

Avocatul inculpatului menţionează că raportul de expertiză reprezintă practic proba care a dus la schimbarea de încadrare juridică a faptei, în una destul de gravă pentru inculpat şi subliniază faptul că inculpatul niciun moment nu a contestat faptul că a exercitat o violenţă asupra victimei, dar totuşi a existat o perioadă de două săptămâni în care victima a fost internată, iar evoluţia acesteia a fost una staţionară. Inculpatul menționează că în raport se precizează că există o legătură de cauzalitate indirectă între lovitură şi deces, fără a se fi detaliat în ce constă această legătură.

De asemenea, deşi consideră ca fiind evident faptul că aceasta este o chestiune care ţine mult de fondul cauzei, avocatul inculpatului consideră că vătămarea este una evidentă, inculpatul fiind practic lipsit de apărare în faza de urmărire penală, motiv pentru care solicită admiterea contestației declarată de acesta împotriva încheierii din data de 21 octombrie 2020 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov, pronunţată în dosarul penal nr. xxxx/62/2020/a1, desființarea încheierii penale atacate și rejudecând, a dispune trimiterea dosarului la procuror în vederea refacerii acestui raport de expertiză medico-legală.

În al doilea rând, se precizează faptul că inculpatul A. nu a avut apărător din oficiu în faza de urmărire penală, fiind reprezentat doar prin apărător ales de la momentul la care i s-a adus la cunoştinţă învinuirea de loviri sau alte violenţe, şi că nu i s-a adus niciodată la cunoştinţă faptul că se va efectua în cauză un raport de expertiză medico-legală, în speţă autopsie, pentru a putea formula obiective şi pentru a-şi putea desemna un expert consilier parte. De asemenea, acesta afirmă că nu i s-a prezentat necesitatea acestui raport în faza de urmărire penală, el luând cunoştinţă de existența raportului doar în momentul la care dosarul a ajuns în faţa Tribunalului Braşov. Drept urmare, inculpatul consideră că nu avea cum să conteste un raport pe care nu l-a văzut niciodată.

Inculpatul înveredează instanţei că în condițiile în care recunoaşte săvârşirea faptei şi doreşte să urmeze procedura simplificată, însă totodată doreşte să se administreze probe pentru a se vedea dacă vătămarea este una evidentă, el nu va putea beneficia de aplicarea dispozițiilor privind procedura simplificată, motiv pentru care limitele de pedeapsă vor fi altele. Totodată, dacă inculpatul ar fi avut un expert consilier parte care era prezent la momentul în care se întocmea acest raport de expertiză medico-legală, iar concluziile ar fi fost acestea, existând toate obiectivele, care ar fi fost detaliate, acesta era în situaţia în care ar fi putut să urmeze procedura simplificată.

Contestatorul inculpat A. precizează că a recunoscut în declarația dată în fața procurorului faptul că a lovit victima, însă i-a aplicat o singură palmă, nici măcar un pumn. Acesta evidenţiază faptul că sunt martori care au văzut că el a dat o singură palmă victimei şi că perioada de timp între data când a avut loc incidentul şi decesul victimei este de mai mult de două săptămâni, iar în raportul de expertiză medico-legală la concluzii se face referire la faptul că moartea victimei s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii şi că între leziunile traumatice şi deces există o legătură de cauzalitate indirectă. Inculpatul subliniază faptul că din câte a auzit de pe la vecini, existând și martori în acest sens, la Spitalul Clinic Județean de Urgență C., victima a fost tot timpul legată, respectiv timp de două săptămâni cât a stat acolo, aceasta se poate observa și în fotografiile de la dosar, că victima este vânătă şi la mâini şi la picioare unde a fost legată. Se menţionează faptul că victima a fost internată la chirurgie și a vrut să plece din spital, iar cei de acolo pentru a nu putea face acest lucru au ţinut-o legată. Pentru aceste motive, solicită admiterea contestaţiei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea constată că contestaţia inculpatului A. este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele motive:

Curtea constată că judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a apreciat în mod just că inculpatul A. nu poate contesta în această procedură acuzaţiile formulate de procuror, ci numai legalitatea sesizării instanţei, a probelor şi a actelor procesuale sau procedurale în cursul urmăririi penale. Criticile formulate de către inculpatul A. referitoare la faptul că actul de sesizare nu este legal întocmit şi că ar fi imposibil de stabilit obiectul și limitele judecății, întrucât faptele sunt descrise doar generic, nu sunt întemeiate, deoarece procurorul a descris în mod complet fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, în viziunea parchetului.

Astfel, în actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că fapta inculpatului A. ar consta în aceea că la data de 8.08.2020, în intervalul orar 21:10-21:30, în timp ce se afla în apropierea locuinței sale situată în D., Bulevardul E. nr. xxx, judeţul C., pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, i-ar fi aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței numitului F., în vârstă de 60 de ani, iar acesta a căzut la pământ lovindu-se în zona capului şi cauzându-i victimei leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 30 de zile de îngrijiri medicale şi care ar fi dus la decesul acesteia în data de 21.08.2020.

În opinia parchetului această faptă reţinută în sarcina inculpatului ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de ”lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte”, prevăzută de art. 195 Cod penal raport la art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal. Dacă sunt sau nu probe în susţinerea acestei acuzaţii urmează a fi analizat pe fondul cauzei, nefiind în competenţa judecătorului de cameră preliminară acest aspect, însă descrierea faptei din actul de sesizare este completă, putând fi stabilite în mod clar obiectul şi limitele judecăţii.

Din modul prin care a fost prezentată situaţia de fapt, dar şi din modalitatea de reţinere a încadrării juridice dată faptei, reies în mod concret şi neechivoc toate elementele constitutive ale faptei descrise, atât în ceea ce priveşte latura obiectivă, cât şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, rechizitoriul conţinând repere rezonabile ale cadrului în care se presupune că a fost săvârşită fapta, într-o modalitate suficientă pentru a o individualiza şi a o încadra în tipicitatea infracţiunii.

În al doilea rând, curtea constată întemeiată soluţia judecătorului de cameră preliminară de la prima instanţă şi în ceea ce priveşte aprecierile inculpatului A. că nu ar fi fost administrate toate probele necesare aflării adevărului. Inculpatul nu a indicat în concret ce probe ar mai fi trebuit administrate în cursul urmăririi penale, care să fi condus la aflarea adevărului sub aspectul faptei imputate. Acesta recunoaşte că ar fi avut o altercaţie cu persoana vătămată şi că ar fi lovit-o (susţinând că a lovit-o cu palma, nu cu pumnul), dar nu recunoaşte că ar fi o legătură de cauzalitate între leziunea provocată persoanei vătămate cu prilejul acelui incident şi decesul acesteia. Or, existenţa sau nu a legăturii de cauzalitate între presupusa lovire a victimei şi decesul acesteia la scurt timp după aceea este un aspect de fond, ce urmează a fi stabilit în cursul judecăţii, neputând face obiectul analizei în camera preliminară. În plus, inculpatul are dreptul să solicite în cursul judecăţii orice probe consideră necesare, astfel încât să fie înlăturată această posibilă omisiune a parchetului.

Totodată, acţiunile inculpatului A. cărora procurorul le-a atribuit un caracter infracţional, au fost coroborate cu mijloacele de probă administrate în cauză, care au condus procurorul la concluzia că au fost strânse suficiente probe care să susţină o soluţie de trimitere în judecată a inculpatului. Dacă mai sunt necesare şi alte probe pentru aflarea adevărului în cauză, va decide instanţa de judecată, în cursul cercetării judecătoreşti.

Inculpatul mai arată că i s-ar fi încălcat dreptul de apărare prin aceea că nu a putut avea un expert parte la expertiza medico-legală (autopsie) efectuată în cauză. Curtea constată că din actele de urmărire penală rezultă că procurorul a dispus efectuarea autopsiei înainte de a dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect şi din acest motiv acestuia din urmă nu i-a fost adus la cunoştinţă dreptul de a desemna un expert parte. Astfel, prin ordonanţa de schimbare a încadrării juridice şi efectuare în continuare a urmăririi penale din data de 24.08.2020, ora 17:30, numitul A. a dobândit calitatea de suspect în cauză. Din procesul-verbal din data de 24.08.2020, prin care i s-a adus la cunoştinţă numitei G. că are dreptul la un expert independent autorizat, rezultă că procurorul a dispus efectuarea autopsiei înainte de a dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A. (respectiv în aceeaşi dată, la ora 15:00). Cum în acel moment nu exista un suspect în cauză, în mod corect procurorul a încunoştinţat doar ruda victimei decedate, respectiv pe G., cu privire la dreptul de a desemna un expert independent autorizat, nu şi pe inculpatul A., care nu avea nicio calitate în cauză la acel moment, nefiind încă suspect în cauză.

Urgenţa cu care se impune efectuarea actelor de urmărire penală a justificat dispunerea mai întâi a efectuării autopsiei în cauză, mai înainte de efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect. Acest aspect nu justifică excluderea ca nelegal al raportului de autopsie efectuat în cauză, deoarece la momentul dispunerii acestuia el a fost necesar şi util pentru aflarea adevărului, fiind dispus în conformitate cu dispoziţiile legale. Inculpatul poate solicita în cursul judecăţii efectuarea unei alte expertize medico-legale, cu respectarea tuturor drepturilor sale procesuale, iar instanţa urmează a analiza utilitatea probei în funcţie de motivele invocate în susţinerea cererii. Însă acest aspect nu justifică excluderea raportului dispus în mod legal în faza in rem a urmăririi penale, deoarece este o probă legală care contribuie la aflarea adevărului în cauză.

În ceea ce priveşte aspectul menţionat de către inculpat că nu a putut formula obiecţiuni, deoarece rezultatele expertizei nu i-au fost comunicate pentru a formula obiecţiuni, apărarea luând cunoştinţă de existența raportului doar la momentul la care inculpatul A. a fost trimis în judecată, la termenul stabilit pentru verificarea măsurii arestării preventive, Curtea consideră ca inculpatul are dreptul de a formula eventualele obiecţiuni la acest raport în faţa instanţei de fond, în cadrul cercetării judecătoreşti. În Codul de procedură penală nu se prevede obligativitatea comunicării raportului de expertiză către inculpat, iar acesta are dreptul, personal sau prin apărător, de a face cereri pentru a consulta dosarul cauzei, pe tot parcursul urmăririi penale, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Nefiind formulate astfel de cereri, inculpatul nu poate invoca rămânerea sa în pasivitate pentru a solicita excluderea probelor administrate în cursul urmăririi penale pe motiv că nu a avut cunoştinţă de ele.

Având în vedere cele expuse mai sus, în temeiul art. 347 din Codul de procedură penală, curtea va respinge contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din şedinţa camerei de consiliu din data de 21.10.2020 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov, pe care o va menţine.

În temeiul art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală, va obliga pe contestator la plata sumei de 100 de lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în contestaţie.

Domenii speta

Spete similare