Termen de formulare contestaţie în anulare

Decizie 365 R din 03.03.2015


DOSAR nr. 915/93/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ nr. 365R

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.03.2015

TRIBUNALUL CONSTITUIT  DIN:

PRESEDINTE E.M.O.

JUDECĂTOR C.D.

JUDECĂTOR M.E.

GREFIER  L.I.

 Pe rol se află soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul C.G.  împotriva deciziei civile nr. 35/2013 pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. 13002/94/2011 în contradictoriu cu intimaţii H.C. şi G.M., având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă intimatul G.M. reprezentat de apărător B.T., care depune delegaţie la dosar, lipsind celelalte părţi. 

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care

Tribunalul acordă cuvântul asupra cererii de repunere pe rol a cauzei.

Intimatul Gheorghe Marin, prin apărător, solicită admiterea cererii şi repunerea cauzei pe rol.

Tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. 245 C. proc. civ., Tribunalul repune cauza pe rol după suspendarea acesteia în temeiul dispoziţiilor art. 242 C. proc. civ.

Tribunalul invocă excepţia tardivităţii formulării cererii de contestaţie în anulare prin raportare la dispoziţiile art. 319 alin. 2 C. proc. civ.

Intimatul G.M., prin apărător, solicită admiterea excepţiei şi respingerea cererii ca tardiv formulată. Arată că nu solicită obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul rămâne în pronunţare asupra tardivităţii formulării contestaţiei în anulare.

T R I B U N A L U L,

Prin decizia civilă nr. 35/2013 pronunţată în dosarul nr. 13.002/94/2011 Tribunalul Ilfov a admis recursurile formulate de G.M. şi H.C. a casat sentinţa civiă recurată şi a reţinut cauza spre rejudecare. 

Împotriva deciziei civile solicitând anularea hotărârii contestate şi fixarea termenului pentru rejudecarea recursului cu respectarea dreptului la un proces echitabil, aplicând dispoziţiile art. 6 CEDO, art. 20 alin. 1 din Constituţia României, art. 148 Constituţia României.

Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. fiind vorba de omisiunea instanţei de a se pronunţa pe argumentele părţilor cu referire la excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta H.C., respectiv de lipsa de interes declarat de recurentul G.M..

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 20 alin. 1, art. 148 din Constituţia României, art. 6 CEDO, art. 318 C. proc. civ., art. 319 C. proc. civ., art. 320 C. proc. civ., art. 3021 C. proc. civ., art. 306 C. proc. civ.

În şedinţa publică din data de 03.03.2015, Tribunalul din oficiu a pus în discuţie excepţia tardivităţii formulării cererii de contestaţie în anulare.

Analizând excepţia tardivităţii formulării cererii de contestaţie în anulare, tribunalul reţine următoarele:

Decizia civilă nr. 35/21.01.2013 pronunţată în dosarul nr. 13.002/94/2011 de Tribunalul Ilfov, a cărei anulare se solicită în prezenta cauză, fiind o decizie de casare intermediară, nu este o hotărâre judecătorească susceptibilă de executare silită, motiv pentru care, sub aspectul termenul de formulare, devin incidente dispoziţiile art. 319 alin. 2 teza finală C. proc. civ., potrivit cu care termenul de contestaţie în anulare este de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

 Astfel decizia civilă nr. 35 a fost pronunţată de Tribunalul Ilfov la data de 21.03.2013, iar primul termen de judecată acordat după casarea cu reţinere pentru evocarea fondului a fost la data de 08.04.2013.

La acest termen, se constată că partea contestatoare C.G. a fost prezentă prin reprezentant avocat, punând concluzii asupra necesităţii administrării probei cu expertiză în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, astfel cum s-a menţionat în decizia de casare, ceea ce înseamnă implicit şi fără putinţă de tăgadă, că încă de la data de 08.04.2013, contestatoarea a avut cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare o cere.

În aceste condiţii, termenul de formulare a contestaţie în anulare a început să curgă pentru intimată la data de 08.04.2013 şi s-a împlinit, conform art. 101 alin. 3 C. proc. civ., la 24.04.2014.

Prin urmare, la data înregistrării la instanţă a cererii de contestaţie în anulare, termenul de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre era împlinit, devenind aplicabile prevederile art. 103 C. proc. civ..

Normele ce stabilesc termene de exercitare a căilor de atac sunt, fără îndoială, de ordine publică, urmărind asigurarea celerităţii procesului civil şi, pe cale de consecinţă, stabilitatea circuitului civil.

Prin urmare, excepţia tardivităţii va fi admisă, cu consecinţa respingerii cererii de contestaţie în anulare ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite excepţia tardivităţii.

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.G.  împotriva deciziei civile nr. 35/2013, pronunţată de Tribunalul Ilfov, în dosarul nr.13002/94/2011, în contradictoriu cu intimaţii H.C. şi G.M. ca tardiv formulată. 

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.03.2015

Preşedinte Judecător Judecător 

Grefier

Concept red. gref. L.I-.

Red. Jud: EO./2exemplare

Jud.recurs: R. N., L.A., S.I.

Domenii speta