Drept procesual penal. Partea generala. Masurile procesual penale. Masurile preventive. Masura arestarii preventive
C. proc. pen., art. 143, art. 148 lit. f), art. 1491, art. 145, art. 146
Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, art. 5
Recomandarea Comitetului de Ministri al Consiliului Europei nr. R(80)11
Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), cauzele Brogan s.a. c. Martea Britanie, N.C. c. Italia, Gusinsky c. Rusia
Pentru arestarea inculpatului, în afara conditiilor de procedura, pe fond, doua sunt conditiile avute în vedere de legiuitorul national, si anume: existenta unor probe sau indicii temeinice ca inculpatul a savârsit o fapta prevazuta de legea penala (art. 143 C. proc. pen.), respectiv existenta unuia dintre cazurile de arestare prevazute de art. 148 lit. a) – f) C. proc. pen. Ambele conditii examinate sunt retinute si în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), exprimate sub necesitatea existentei unor probe verosimile de a banui ca acuzatul a savârsit o infractiune si necesitatea imperativa de a proteja ordinea publica. Aceeasi jurisprudenta admite ca, în masura în care si dreptul national o recunoaste, anumite infractiuni pot cauza o tulburare a societatii de natura sa justifice o detentie preventiva, datorita gravitatii deosebite a infractiunilor si a reactiei particulare suscitate asupra opiniei publice de astfel de fapte. Prin urmare, Tribunalul constatând existenta indiciilor temeinice privind savârsirea faptei prevazute de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) si i) C. pen., a respins propunerea de arestare preventiva a inculpatului, dar a luat masura obligarii inculpatului de a nu parasi localitatea, în totala contradictie cu îndeplinirea cerintelor mai sus aratate.
(Decizia penala nr. 287 din 15 martie 2010, Sectia penala, dr. M.B.)
Prin încheierea penala nr.14 din 16.02.2010 a Tribunalului Arad pronuntata în dosarul nr. 894/108/2010, a fost respinsa propunerea formulata de Parchetul de pe lânga Tribunalul Arad pentru arestarea preventiva a inculpatului F.F.A.
În baza art. 146 alin. 111 raportat la art. 145 Cod procedura penala s-a dispus obligarea inculpatului ca pe o perioada de 30 de zile sa nu paraseasca localitatea de domiciliu, decât cu încuviintarea procurorului, stabilind totodata în sarcina acestuia urmatoarele obligatii: sa se prezinte la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata ori de câte ori este chemat; sa se prezinte la postul de politie S.G., conform programului de supraveghere întocmit de acest organ de politie, sau ori de câte ori este chemat; sa nu îsi schimbe locuinta fara încuviintarea procurorului sau a instantei; sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme; sa nu se apropie de membrii familiei O., de martorii audiati în prezentul dosar si sa nu comunice cu acestia direct sau indirect.
Inculpatului i-a fost atrasa atentia cu privire la dispozitiile art. 145 alin. (3) Cod procedura penala.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul, analizând dosarul de urmarire penala nr. 265/P/2008 al Parchetului de pe lânga Tribunalul Arad, prezentat de procuror odata cu sesizarea pentru luarea masurii arestarii preventive fata de inculpatul F.F.A., a retinut urmatoarele:
Prin ordonanta din 15.02.2010, data în dosarul nr. 265/P/2008 al Parchetului de pe lânga Tribunalul Arad s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale fata de inculpatul F.F.A. pentru comiterea infractiunii de omor calificat prevazuta de art. 174, 175 alin. (1) lit. a) si i) Cod penal, retinându-se în fapt ca, în noaptea de 20/21.07.2008, în jurul orei 23.00, victima D.V., în timp ce se deplasa pe o strada din localitatea S.G., în apropierea locuintei sale, a fost lovit de inculpatii O.F.G., O.C.M. si F.F.A., în zona capului cu o bâta, astfel încât victima a cazut în stare de coma, iar în data de 04.08.2008 a decedat la Spitalul Clinic Judetean Timisoara.
Prin încheierea nr. 5 din 20 ianuarie 2010, pronuntata în dosar nr. 312/108/2010 al Tribunalului Arad, s-a dispus arestarea preventiva a inculpatilor O.F.G. si O.C.M.
Fata de inculpatul F.F.A., la data de 15 februarie 2010, s-a luat masura retinerii pe timp de 24 ore.
La data de 16 februarie 2010, Parchetul de pe lânga Tribunalul Arad a solicitat sa fie luata masura arestarii preventive pentru 29 de zile, fata de inculpatul F.F.A., întemeiata pe dispozitiile art. 143 Cod penal si art. 148 lit. f) Cod penal.
În motivarea propunerii de arestare preventiva s-a aratat ca inculpatul a comis o infractiune grava pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând totodata si probe ca lasarea sa în libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica.
Audiat în cadrul procedurii prevazute de art. 149/1 Cod procedura penala, inculpatul a aratat ca nu se face vinovat de comiterea faptei pentru care este cercetat.
Analizând actele si lucrarile dosarului de urmarire penala, si anume declaratiile martorilor: T.P., s.a., s-a retinut ca o partea din acestia îl plaseaza pe inculpatul F.F.A. la locul faptei alaturi de inculpatii O. ceea ce constituie indicii din care rezulta presupunerea ca a participat la comiterea de acte materiale ce intra în continutul infractiunii pentru care se deruleaza cercetari, de omor calificat prevazuta de art.174, art. 175 lit. a), i) Cod penal, sub acest aspect fiind incidente dispozitiile art. 143 Cod procedura penala.
Pe lânga conditia prevazuta de textul din lege antementionat, pentru luarea masurii arestarii preventive se impune sa fie îndeplinit si unul din cazurile la care se refera art. 148 Cod procedura penala, în cauza fiind invocat cel de la litera f).
În ce priveste cazul de la litera f), arestarea unei persoane se poate dispune daca pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta în legatura cu care este cercetat este mai mare de 4 ani închisoare si exista probe certe ca lasarea în libertate a inculpatului prezinta pericol concret pentru ordinea publica.
Este adevarat ca pentru infractiunea cu privire la care a fost pusa în miscare actiunea penala fata de inculpat este prevazuta o pedeapsa mai mare de 4 ani închisoare, dar pericolul concret pentru ordinea publica, în cazul lasarii inculpatului în stare de libertate, nu este probat prin probe certe si nici motivat în particular, referirea procurorului fiind una cu caracter general derivata din pericolul social generic al faptelor pentru care este urmarit penal inculpatul.
Din actele dosarului rezulta ca de la data la care au fost începuta cercetarile si pâna în prezent, inculpatul locuieste si munceste în sat S.G., fara sa fi avut vreun incident cu locuitorii sau familia victimei derivat din fapta penala în care a fost implicat.
Având în vede aceste împrejurari si tinând cont de faptul ca , pericolul pentru ordinea publica are în vedere o categorie de riscuri care ar tulbura ordinea sociala, fie prin trezirea unui sentiment de indignare în rândul publicului (ceea ce este posibil în cazul unor fapte larg mediatizate, a unor fapte cu consecinte importante din punct de vedere material sau uman, cum ar fi cazul unor fraude de proportii, care au afectat un numar ridicat de persoane, sau a unor fapte soldate cu vatamarea ori decesul mai multor persoane), fie prin crearea sau mentinerea unei stari de tensiune în rândul publicului sau al unui grup important de persoane, prima instanta a apreciat ca gravitatea acuzatiilor formulate împotriva inculpatului nu poate justifica unilateral arestarea preventiva a acestuia.
În acest context, având în vedere conditiile concrete în care se retine ca a fost comisa fapta, situatia si pozitia procesuala inculpatului Filip si a celorlalti doi inculpati, din care unul este arestat preventiv, precum si datele cuprinse în fisa de cazier judiciar, din care s-a retinut ca inculpatul F.F.A. nu este cunoscut cu antecedente penale, si în procesul-verbal întocmit la 14.01.2010 de agentul de politie R.C.F., în care nu apare expres numele acestui inculpat ci doar o referire cu caracter generic la familia F. dupa indicarea în detaliu a faptelor pentru care a fost cercetat O.F.G., de asemenea inculpat în dosar si arestat preventiv, precum si dispozitiile art. 136 alin. ultim Cod procedura penala, prima instanta a apreciat ca luarea fata de acesta a masurii arestarii preventive nu este oportuna, luarea unei masuri preventive neprivative de libertate fiind suficienta si proportionala scopului urmarit de lege pentru asigurarea bunei desfasurari a procesului penal, fara ca ordinea publica sa fie grav afectata, interesul particular al inculpatului derivat din respectarea dreptului de libertate neputând fi înfrânt de cel general derivat din mentinerea ordinii publice.
Pe lânga cele aratate, prima instanta a avut în vedere si Recomandarea nr. R(80) 11 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei care prevede ca detentia provizorie nu poate fi ordonata decât daca persoana în cauza este banuita ca a savârsit o infractiune si sunt motive serioase de a se crede ca exista cel putin unul din urmatoarele pericole: pericol de fuga, pericol de obstructionare a cursului justitiei si pericol de a comite o noua infractiune grava. De asemenea, daca nu se poate stabili existenta niciunuia dintre aceste pericole, detentia se poate justifica, exceptional, în anumite cazuri în care se comite o infractiune deosebit de grava.
Raportând aceste reglementari internationale la prezenta speta, prima instanta a constatat ca nu poate fi identificat niciunul dintre pericolele care ar putea justifica arestarea inculpatului în sensul prevazut de art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, dar pentru a preîntâmpina o eventuala sustragere a acestuia de la urmarirea data fiind acuzatia grava ce îi-a fost adusa la cunostinta de câteva zile, prima instanta , având în vedere dispozitiile art. 146 alin. 111 a luat fata de acesta masura obligarii de a nu parasi localitatea, în conditiile prevazute de art. 145 Cod procedura penala.
Astfel, pe o perioada de 30 de zile inculpatului i-a fost interzis sa paraseasca localitatea de domiciliu fara încuviintarea organului de urmarire penala.
Pe durata masurii, inculpatul va fi obligat sa respecte urmatoarele obligatii: sa se prezinte la postul de politie S.G., conform programului de supraveghere întocmit de acest organ de politie, sau ori de câte ori este chemat; sa nu îsi schimbe locuinta fara încuviintarea procurorului sau a instantei; sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme; sa nu se apropie de membrii familiei O., de martorii audiati în prezentul dosar si sa nu comunice cu acestia direct sau indirect.
Inculpatului i-a fost atrasa atentia cu privire la dispozitiile art. 145 alin. (3) Cod procedura penala.
Fata de cele aratate, în temeiul art. 1491 Cod procedura penala, prima instanta a respins propunerea Parchetului de pe lânga Tribunalul Arad pentru arestarea preventiva a inculpatului F.F.A., dar a luat fata de inculpat masura obligarii de a nu parasi localitatea fara încuviintarea procurorului.
Împotriva încheierii penale nr. 14 din 16.02.2010 a Tribunalului Arad pronuntata în dosarul nr. 894/108/2010 a declarat recurs Parchetul de pe lânga Tribunalul Arad, înregistrat pe rolul Curtii de Apel Timisoara la data de 19.02.2010, sub nr. 894/108/2010.
În motivarea recursului, procurorul a aratat ca încheierea recurata este netemeinica si nelegala, deoarece, desi s-a retinut existenta indiciilor temeinice s-a avut în vedere Recomandarea nr.(80)11 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei considerându-se ca lasarea în libertate a inculpatului nu reprezinta un pericol social.
S-a mai aratat ca în cauza exista nu doar indicii ci chiar certitudinea ca inculpatul a savârsit acea fapta de omor calificat, care prin natura ei determina un pericol social ridicat.
Din analiza încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate si analizate din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. ,Curtea a retinut urmatoarele:
Curtea a considerat ca sunt întrunite cumulativ exigentele imperative ale art. 148 alin. (1) lit. f) Cod procedura penala, în sensul ca exista indicii temeinice ca inculpatul a savârsit infractiuni care sunt pedepsite de legea penala cu închisoare mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea sa în libertate reprezinta un pericol concret pentru ordinea publica, raportat la modul în care inculpatul si-a desfasurat activitatea infractionala, la locul si timpul comiterii faptei retinute în sarcina acestuia .
Potrivit jurisprudentei Curtii Europene la momentul arestarii nu este înca necesar sa se stabileasca în mod clar ca o infractiune s-a comis sau care este natura exacta a infractiunii comise. Obiectul preocuparilor pe parcursul privarii de libertate este acela de a continua investigatiile în scopul de a confirma sau de a înlatura temeiurile arestarii.
Faptele ce au dat nastere suspiciunii nu trebuie sa fie la acelasi nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzatie ce trebuie sa existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmaririi penale (cauza Brogan s.a. contra Marii Britanii,din jurisprudenta CEDO).
Nu trebuie stabilita, asadar, vinovatia unei persoane în acest stadiu, acesta fiind scopul urmaririi penale în urma careia trebuie sa rezulte realitatea si natura infractiunilor de care o persoana este acuzata (cauza N.C. conta Italiei) . De asemenea, nu este necesar sa se constate ca a fost savârsita o infractiune sau ca persoana privata de libertate a savârsit o infractiune (cauza Gusinsky contra Rusiei).
În cauza, din declaratiile martorilor M.C.S. s.a. au fost dovedite indiciile temeinice ca inculpatul a savârsit infractiunea de omor calificat fata de victima D.V. pe care în noaptea de 20/21.07.2008 a lovit-o în mod repetat în zona capului cu bâte si pumnii alaturi de ceilalti doi coinculpati, fapt care a determinat decesul victimei.
Referitor la pericolul social, Curtea a constatat ca acesta exista, raportat la natura infractiunii, omor calificat, de un grad ridicat de violenta, modul în care inculpatul a actionat si consecintele activitatii sale.
Astfel, desi instanta de fond a retinut existenta indiciilor temeinice privind savârsirea faptei si aplica masura obligarii de a nu parasi localitatea, considera în contradictie cu cele aratate ca lasarea în libertate a inculpatului nu ar prezenta pericol social raportat si la Recomandarea nr.(80)11 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei.
În esenta, pentru arestarea inculpatului, în afara conditiilor de procedura, pe fond doua sunt conditiile avute în vedere de legiuitor: existenta unor probe sau indicii temeinice ca inculpatul a savârsit o fapta prevazuta de legea penala (art 143 C. proc. pen.) si, respectiv, existenta unuia dintre cazurile de arestare prevazute de art. 148 lit. a) – f) din C. proc. pen.
Ambele conditii examinate anterior, sunt regasite si în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (existenta probelor verosimile de a banui ca acuzatul a savârsit o infractiune si, respectiv, necesitatea protejarii ordinii publice), admitându-se ca, în masura în care si dreptul national o recunoaste, prin gravitatea deosebita si prin reactia particulara a opiniei publice, anumite infractiuni pot suscita o reactie particulara a opiniei publice, anumite infractiuni pot suscita o tulburare a societatii de natura sa justifice o detentie preventiva.
În ceea ce priveste respectarea dreptului la libertate al inculpatilor, în sensul ca masura arestarii preventive are un caracter exceptional, stare de libertate fiind cea normala, fiind de neadmis mentinerea starii de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudenta CEDO, instanta retine ca aprecierea necesitatii luarii si mentinerii unei masuri preventive trebuie sa se faca luându-se în considerare circumstantele concrete ale fiecarui caz, pentru a se constata în ce masura exista indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecarii în stare de libertate, fara a se aduce atingere prezumtiei de nevinovatie, în sensul de a se urmari existenta unui just echilibru între masura arestarii preventive, pe de o parte, si interesul public de protectie a cetatenilor împotriva comiterii de infractiuni grave, dedus din modul de savârsire a faptei cu privire la care exista indicii ca a avut loc cu participarea inculpatului, pe de alta parte.
De asemenea, instanta apreciaza ca lasarea în libertate a inculpatilor ar genera cresterea sentimentului de nesiguranta al populatiei si ar fi de natura a conduce la scaderea încrederii populatiei în capacitatea de protectie a organelor statului, acesta având obligatia pozitiva de a adopta o legislatie penala, dublata de mecanismul care sa asigure aplicarea sa, capabila sa descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viata cetatenilor.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea a admis recursul declarat de Parchetul de pe lânga Tribunalul Arad, împotriva încheierii penale nr. 14 din 16.02.2010 a Tribunalului Arad pronuntata în dosarul nr. 894/108/2010, a casat încheierea recurata si rejudecând potrivit art. 136, art. 1491 raportat la art.143 si art. 148 alin. (1) lit. f) Cod procedura penala a dispus arestarea preventiva a inculpatului F.F.A. pe o durata de 29 zile potrivit art. 149 C. proc. pen.