În concret, pentru a fi justificata, asigurarea dovezii trebuie sa aiba menirea de a conserva o proba expusa riscului disparitiei ori dificultatii de administrare în viitor. În speta, imobilul în litigiu nu este supus pericolului disparitiei iar starea în care se prezinta locuinta ocupata de pârâte poate fi oricând constatata, neefiind dovedita existenta vreunui impediment în acest sens. Este adevarat ca starea actuala a locuintei este inevitabil supusa modificarii în timp, însa, aceasta împrejurare nu echivaleaza automat cu o dificultate de administrare a probei în viitor, în sensul vizat de legiuitor. Virtual, orice stare de fapt este expusa schimbarii prin trecerea timpului, fara ca aceasta sa justifice neconditionat asigurarea dovezii prin recurgerea la procedura prevazuta de art.235-236 Cod procedura civila. (încheiere din data de 20.11.2006 – dosar 17355/300/2006)

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti la data de 10.11.2006, sub nr. 17355/300/2006, reclamantul M.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele L.T. si I.L. , constatarea starii în care se afla imobilul situat în Bucuresti, str. V. nr. 6, et.1, ap.4, sector 2, proprietatea reclamantului.
În motivare, reclamantul a aratat ca este proprietarul apartamentului în baza contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1020/24.08.2000 iar în prezent imobilul proprietatea sa este ocupat fara titlu de fostii chiriasi, ale caror contracte de închiriere nu s-au mai prelungit. Acest apartament a fost adus într-o stare de degradare importanta, chiriasii nefacând nimic pentru conservarea sa iar reclamantul nu mai doreste prelungirea locatiunii, existând riscul unei deteriorari mai avansate a acestui imobil, deoarece exista o situatie conflictuala care îi creeaza temerea pentru o eventuala distrugere în continuare a apartamentului. Astfel, pentru stabilirea starii actuale a apartamentului si a posibilitatii evaluarii degradarilor ulterioare momentului expertizei, este necesara o expertiza specialitatea constructii având ca obiectiv constatarea starii actuale a apartamentului si a degradarilor existente în prezent, aceasta procedura neputând prejudicia persoanele care locuiesc în apartament.
În sustinerea cererii, a fost depus contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1020/24.08.2000.
Pârâtele au formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiata, aratând ca pe rolul instantei se mai afla dosarul nr. 10642/300/2006, cu termen de judecata la 13.12.2006, având ca obiect evacuarea pârâtelor din apartamentul pe care îl ocupa în calitate de chiriase, conform OUG 40/1999. În acel dosar, pârâtele au formulat întâmpinare si cerere reconventionala, prin care au solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata si constatarea dreptului de retentie asupra apartamentului întrucât au efectuat reparatii si investitii de 30 de ani de când locuiesc în acest imobil, cheltuieli pe care reclamantul este obligat sa le restituie în cazul admiterii cererii sale. Au mai aratat ca pe rolul Judecatoriei Sector 2 se mai afla si dosarul nr. 17471/300/2006 cu termen de judecata la data de 18.12.2006, în care partile au calitati inverse fata de aceasta pricina, obiectul fiind anularea partiala absoluta a contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1020/24.08.2000 ca urmare a încalcarii dreptului de preemptiune al pârâtelor, precum si validarea consemnatiunii si constatarea subrogarii în drepturile de proprietate ale reclamantului prin plata pretului apartamentului prin consemnatiune. Au învederat ca cererea reclamantului nu îndeplineste conditiile prevazute de art. 235 Cod procedura civila, care impune existenta unei primejdii ca probele sa dispara sau sa fie greu de administrat în viitor, conditii neîndeplinite în speta. Totodata, nu este îndeplinita nici conditia prevazuta de art. 236 alin.2 Cod procedura civila si anume ca proba conservata sa fie în primejdie, nefiind dovedit nici caracterul urgent al cererii. Au mai sustinut ca reclamantul nu a luat nicio masura de conservare a imobilului, a sistat abuziv furnizarea caldurii ce functiona pe baza de gaze, ceea ce a condus la degradarea întregului imobil. Au sustinut ca nu au degradat imobilul deoarece au asigurat încalzirea apartamentului prin sobe cu lemne construite în anul 1988.
În dovedire, pârâtele au solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriu si testimoniala.
În sustinerea apararilor, au depus la dosar urmatoarele acte:copia cererii de chemare în judecata în dosarul nr.17471/300/2006, întâmpinarea si cererea reconventionala formulate în dosarul nr.10642/300/2006, notificarea adresata de pârâte catre reclamant si dovada comunicarii acesteia prin executor judecatoresc, sub nr. 1888/18.10.2006, recipisa de consemnare nr. 1655203/1 din 12.10.2006 emisa de CEC, ordin de plata nr. 1 din 12.10.2006, procura autentificata sub nr. 1594 din 10.11.2006, certificate de grefa emise de Judecatoria Sector 2 în dosarele nr. 17471/300/2006 si nr.10642/300/2006.
Instanta a încuviintat partilor proba cu înscrisuri, pârâtele renuntând, la termenul de judecata de azi, 20.11.2006, la proba cu interogatoriul si testimoniala solicitate prin întâmpinare.
Analizând materialul probator administrat, instanta retine:
Potrivit contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1020 din 24.08.2000, reclamantul este proprietarul imobilului situat în Bucuresti, str. V., nr.6, sector 2, format din parter, etaj, mansarda si pod nelocuibil.
Pârâtele din prezenta cauza ocupa un spatiu locativ în acest imobil, si anume apartamentul situat la etaj, aspect necontestat în speta.
Prin demersul procesual de fata, reclamantul urmareste, pe calea procedurii asigurarii de dovezi, constatarea starii în care se afla apartamentul locuit de pârâte, si anume apartamentul nr.4 din imobilul mentionat.
Instanta constata ca cererea este nefondata.
Astfel, asigurarea dovezilor este conceputa de legiuitor ca o derogare de la principiul nemijlocirii probelor, statuat de art. 169 Cod procedura civila, în lumina caruia probele se administreaza în fata instantei de judecata, deci în cadrul dezbaterilor desfasurate în fata acelei instante învestite cu transarea fondului pricinii.
Or, mecanismul juridic al asigurarii de dovezi se constituie ca o veritabila exceptie de la principiul enuntat, câta vreme permite administrarea anticipata a unei probe în scopul folosirii sale în cadrul unui potential litigiu sau în cadrul unui litigiu pendinte, dar în care nu s-a ajuns înca la momentul discutarii probelor.
Acesta fiind regimul juridic al institutiei procesuale analizate, rezulta ca pentru a deveni aplicabila, se impune verificarea îndeplinirii conditiilor stricte de admisibilitate consacrate de art. 235-236 Cod procedura civila.
În speta, din piesele dosarului nu rezulta existenta elementului prevazut de art. 235 Cod procedura civila si anume urgenta situatiei care reclama recurgerea la aceasta procedura, decurgând din primejdia în întârziere, deci din pericolul disparitiei probei sau din îngreunarea administrarii sale în viitor.
În cauza, argumentele expuse în cererea introductiva nu pot conduce la retinerea situatiei-premisa impusa de textul de lege mai sus enuntat. Astfel, împrejurarea invocata de reclamant, si anume eventualitatea accentuarii degradarilor aduse apartamentului sau chiar distrugerea acestuia, pe fondul pretinsei stari conflictuale între partile litigante, este, pe de o parte nesustinuta în plan probator, nefiind produsa nicio dovada relevanta sub acest aspect iar, pe de alta parte, este insuficienta prin sine pentru a atrage incidenta masurii de asigurare a dovezii, în sensul vizat de reclamant, întrucât nu rezulta utilitatea si deci, finalitatea acestui demers.
În concret, pentru a fi justificata, asigurarea dovezii trebuie sa aiba menirea de a conserva o proba expusa riscului disparitiei ori dificultatii de administrare în viitor. În speta, imobilul în litigiu nu este supus pericolului disparitiei iar starea în care se prezinta locuinta ocupata de pârâte poate fi oricând constatata, neefiind dovedita existenta vreunui impediment în acest sens. Este adevarat ca starea actuala a locuintei este inevitabil supusa modificarii în timp, însa, aceasta împrejurare nu echivaleaza automat cu o dificultate de administrare a probei în viitor, în sensul vizat de legiuitor. Virtual, orice stare de fapt este expusa schimbarii prin trecerea timpului, fara ca aceasta sa justifice neconditionat asigurarea dovezii prin recurgerea la procedura prevazuta de art.235-236 Cod procedura civila. Daca ar fi primit argumentul reclamantului, în sensul ca starea actuala a locuintei devine imposibil de constatat în viitor, pe considerentul ca este supusa schimbarii, s-ar ajunge ca procedura asigurarii de dovezi sa devina regula general aplicabila în materia administrarii probelor iar nu doar o procedura de exceptie, întrucât orice situatie de fapt fiind expusa transformarii prin trecerea timpului, rezulta ca o stare actuala nu poate fi constatata decât în prezent, în viitor nemaiputându-se constata decât o alta situatie, diferita, devenita “actuala” pentru acel moment “viitor”.
Or, un astfel de rationament reprezinta o interpretare extensiva a normelor care reglementeaza institutia asigurarii de dovezi, îndepartându-se de la scopul urmarit de legiuitor, întrucât de esenta acestei proceduri speciale este primejdia în întârziere, asa cum este definita de art. 235 Cod procedura civila iar nu doar potentiala transformare în timp a unei situatii de fapt. Prin urmare, se poate spune ca riscul modificarii în timp a starii ce se doreste a fi constatata este o conditie necesara dar nu si suficienta pentru admisibilitatea procedurii asigurarii de dovezi, impunându-se a fi dublata de conditia primejdiei în întârziere, constând fie în pericolul disparitiei probei fie în dificultatea administrarii în viitor.
În speta, nu este suficient faptul ca starea actuala de degradare a locuintei s-ar putea accentua, pentru a justifica pretentia reclamantului de asigurare a dovezii. În concret, starea în care se prezinta în acest moment locuinta în litigiu ar putea suferi modificari prin agravarea deteriorarilor, însa aceasta împrejurarea nu atrage nici pericolul ca imobilul sa dispara si nici ca degradarile sa nu poata fi constatate oricând, în viitor, în cadrul unui litigiu de fond, când vor fi identificate în stadiul din acel moment. De altfel, în masura în care invoca faptul ca locuinta este deteriorata de catre pârâte, este indiscutabil ca reclamantul va fi interesat sa identifice si sa evalueze gradul de degradare a imobilului de la acel moment viitor, când va dori sa transeze pe fond raporturile patrimoniale litigioase, prin recuperarea de la pârâte a contravalorii reale a prejudiciului înregistrat prin degradarea locuintei.
Prin prisma acestui rationament, conservarea unei situatii actuale, si anume identificarea gradului prezent de degradare a imobilului, apare ca fiind lipsita de finalitate întrucât, pe de o parte, imobilul nu este în pericol de disparitie (aceasta împrejurare nerezultând din probele administrate, nefiind, de altfel, sustinuta nici de reclamant), degradarile existente în acest moment nu pot fi, la rândul lor, considerate în pericol de disparitie (decât în ipoteza în care ar fi remediate de catre pârâte, ceea ce ar fi de natura sa profite reclamantului, însa nu aceasta ipoteza este avuta în vedere de reclamant) iar, pe de alta parte, conservarea, prin mecanismul asigurarii dovezii, a starii prezente a locuintei - în sensul identificarii degradarilor existente la acest moment pentru a putea fi diferentiate de cele ce ar surveni, prin continuarea deteriorarii de catre pârâte - excede notiunii de “dificultate de administrare a probei în viitor”, nerezultând relevanta distinctiei între degradarile aduse locuintei pâna în prezent si cele care eventual ar fi produse de pârâte în viitor, subsecvent expertizarii celor deja existente.
Cât priveste faptul evocat de reclamant în cadrul dezbaterilor de la termenul de judecata de azi, 20.11.2006, si anume ca utilitatea asigurarii dovezii rezida si în aceea ca eventualele îmbunatatiri ce ar fi aduse imobilului de catre pârâte, ulterior efectuarii expertizei, vor putea fi apreciate din perspectiva bunei sau relei credinte cu care au fost realizate, instanta constata ca reprezinta un argument invocat de reclamant pentru prima data în contextul dezbaterilor de fond, nefiind aratat si motivat în cererea introductiva, potrivit art. 112 pct.4 C.p.civ, astfel încât nu a putut fi avut în vedere de partea adversa la formularea întâmpinarii. Acest argument este nu numai net diferit dar chiar si antagonic fata de cele expuse în actiunea introductiva si care se coaguleaza în jurul ideii de pericol de degradare si distrugere a locuintei de catre pârâte, nicidecum “primejdiei” de îmbunatatire, câta vreme obiectivul solicitat de reclamant pentru expertiza de specialitate era de “constatare a starii actuale a apartamentului si a degradarilor existente în prezent”. În consecinta, instanta nu va avea în vedere acest argument adus de reclamant în completarea celor initial redate în actiunea introductiva.
Mai mult decât atât, cererea reclamantului se impune a fi analizata în contextul în care între partile implicate în cauza pendinte exista deja în desfasurare un litigiu ce priveste fondul raporturilor juridice între acestea.
Astfel, asa cum atesta certificatul de grefa emis de Judecatoria Sector 2 în dosarul nr. 10642/300/2006, rezulta ca pe rolul acestei instantei se afla pricina având ca obiect evacuarea pârâtelor din locuinta ce intereseaza cauza de fata. Totodata, rezulta din cuprinsul întâmpinarii si cererii reconventionale formulate de pârâte în acel proces, faptul ca acestea se prevaleaza de dreptul de retentie invocând lucrarile efectuate de-a lungul timpului pentru a asigura o normala functionalitate a imobilului si care au sporit valoarea acestuia.
Or, în aceste conditii, nu se justifica formularea pe cale principala a cererii de asigurare a dovezii, câta vreme art. 236 Cod procedura ciivla statueaza, fara echivoc, în sensul ca, daca exista un proces de fond, atunci asigurarea dovezii se adreseaza instantei care judeca pricina. Prin urmare, desi legiuitorul nu conditioneaza admisibilitatea cererii de asigurare a dovezilor de existenta unei judecati asupra fondului, procedura fiind aplicabila si în ipoteza în care nu exista înca un proces de fond declansat, cu toate acestea, în masura în care judecata este în desfasurare, atunci cererea de asigurare de dovezi se deduce, pe cale incidentala, instantei învestite cu judecata cauzei, neexistând, sub acest aspect, un drept de optiune din partea reclamantului.
Totodata, având în vedere natura concreta a cauzei ce formeaza obiectul dosarului nr. 10642/300/2006, si care priveste evacuarea pârâtelor solicitata de reclamant, precum si cererea reconventionala formulata de pârâte, prin care se supune judecatii examinarea lucrarilor de conservare, întretinere si îmbunatatire a imobilului, pretins realizate de pârâte, în calitate de chiriase, rezulta indiscutabil ca aceasta cauza se preteaza a fi considerata o pricina ce priveste fondul raporturilor juridice litigioase, în cadrul careia sa fie promovata, pe cale incidentala, pâna la momentul administrarii probelor, cererea de asigurare a dovezilor, astfel cum a fost formulata de reclamant, pe cale principala, în pofida faptului ca, la data introducerii acesteia din urma, litigiul de fond era declansat, astfel încât premisele formularii cererii de asigurare a dovezii pe cale incidentala, potrivit legii, erau asigurate.
Argumentul invocat de reclamant, în sensul ca în litigiul privind evacuarea nu s-a ajuns înca la momentul administrarii probelor, nu poate justifica formularea cererii de fata, pe cale separata, ci dimpotriva, constituie ratiunea pentru care cererea trebuia dedusa instantei învestita cu solutionarea acelei cauze, întrucât, de esenta asigurarii dovezii este tocmai faptul ca proba a carei conservare se urmareste, nu poate fi înca administrata, fie pentru ca nu exista înca o judecata declansata asupra fondului raportului juridic litigios fie pentru ca, desi exista o astfel de judecata, nu s-a ajuns înca la momentul procesual al administrarii probelor iar urgenta situatiei reclama nevoia administrarii anticipate.
Cât priveste asertiunea reclamantului referitoare la faptul ca asigurarea dovezii, astfel cum a fost ceruta în speta, nu este de natura a prejudicia partea adversa, nu poate constitui un argument în sensul admiterii de plano a cererii examinate, întrucât, în absenta acordului expres al pârâtelor cu privire la administrarea probei pe calea asigurarii dovezii, în conditiile art. 235 alin.2 Cod procedura civila, încuviintarea cererii este conditionata de îndeplinirea exigentelor impuse de lege, în sensul mai sus analizat, fiind irelevant aspectul referitor la existenta ori inexistenta vreunui prejudiciu susceptibil a fi înregistrat de partea adversa ca urmare a asigurarii dovezii.