Dosar 3978/87/2015 din 27.11.2015

infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3978/87/2015
Data dosar:
27.11.2015
Instanta:
Tribunalul Teleorman
Departament:
SECTIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.02.2016 la ora 08:30

    Complet: C 1 Camera Preliminara - Fond
  • Condamnare cu acord de recunoaştere

    În baza art. 18/1 alin.1 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 5 C.p. şi art. 396 alin. 10 Cpp., condamnă pe inculpatul Niţu Dragoş Alexandru, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene. În baza art. 67 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, lit. b şi lit. k C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o durată de 2 (doi) ani, calculată conform art. 68 alin. 1 lit. b C.p. În temeiul art. 65 C.p., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, lit. b şi lit. k C.p., aceasta urmând să fie executată dacă pedeapsa închisorii va deveni executabilă. În temeiul art. 91 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform art. 92 C.p. În temeiul art. 93 alin. 1 C.p., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Teleorman la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Turnu Măgurele, jud. Teleorman, sub coordonarea Serviciul de Probaţiune Teleorman pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În temeiul art. 404 alin. 2 C.p.p, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.p. privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 397 Cpp., rap. la art. 19 Cpp. şi art. 23 alin. 2 Cpp, obligă inculpatul Niţu Dragoş Alexandru la plata către partea civilă M********* A*********** Ş* D********** R***** - A****** P***** F********* I************ R***** (fostă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) a sumei de 106.668 lei cu titlu de daune materiale, plus dobânda şi penalităţile calculate de la data de 27.08.2013 până la data plăţii efective. În baza art. 397 alin. 3 Cpp., dispune desfiinţarea celor trei înscrisuri false, respectiv: Declaraţia pe proprie răspundere a inculpatului Niţu Dragoş Alexandru datată 22.06.2012, în care declară că este membru al familiei de fermieri Niţă Ion, având calitatea de nepot, că a lucrat cu cel puţin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu, respectiv în perioada 01.02.2011 – 01.03.2012, un număr de 6 ore/zi în cadrul fermei Niţă Ion, declaraţia datată 22.06.2012, în care se menţionează că numitul Niţu Ion declară că Niţu Dragoş Alexandru a lucrat, în perioada 01.02.2011 – 01.03.2012, un număr de 6 ore/zi în cadrul fermei pe care o administrează şi formularul F, declaraţie pe propria răspundere a solicitantului, parte integrantă a cererii de finanţare, prin care inculpatul Niţu Dragoş Alexandru a declarat că a lucrat mai mult de 50% din timpul de lucru în cadrul fermei, cu cel puţin 12 luni înaintea instalării pe cont propriu. În baza art. 404 alin. 4 lit. c Cpp., menţine măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa nr. 329/P/2015 din 29.07.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, asupra unor bunuri imobile ale inculpatului Niţu Dragoş Alexandru până la concurenţa sumei de 106.668 lei, pentru garantarea executării daunelor materiale şi cheltuielilor judiciare, respectiv: teren arabil în suprafaţă de 5193 mp, situat în extravilanul Municipiului Turnu Măgurele, sola 64/IV, parcela 2, număr cadastral 22789, teren arabil în suprafaţă de 3200 mp mp, situat în extravilanul Municipiului Turnu Măgurele, sola 64/IV, parcela 6A, fără număr cadastral, teren arabil în suprafaţă de 2476 mp, situat în extravilanul Municipiului Turnu Măgurele, sola 64/IV, parcela 6A, fără număr cadastral. În baza art. 274 alin. 2 Cpp., obligă inculpatul la câte 1.500 lei cheltuieli judiciare statului. Prezenta hotărâre se va comunica la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului după rămânerea definitivă. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.02.2016.

    Hotarare 19/2016 din 17.02.2016
  • Sedinta din data de 09.02.2016 la ora 08:30

    Complet: C 1 Camera Preliminara - Fond
  • Amână pronunţarea

    Tribunalul, în aceeaşi componenţă, şi mai având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 17 februarie 2016.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.02.2016
  • Sedinta din data de 02.02.2016 la ora 08:30

    Complet: C 1 Camera Preliminara - Fond
  • Amână pronunţarea

    Tribunalul,având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 09 februarie 2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.02.2016
  • Sedinta din data de 12.01.2016 la ora 08:30

    Complet: C 1 Camera Preliminara - Fond
  • Încheiere

    În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 329/ P/2015 din 25 noiembrie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, privind pe inculpatul Niţu Dragoş Alexandru, trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal (folosirea sau prezentarea, cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cauză . Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Niţu Dragoş Alexandru şi fixează termen de judecată la data de 02.02.2016, pentru când părţile vor fi citate. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 12 ianuarie 2016.

    Incheiere finala dezinvestire 1/2016 din 12.01.2016
  • Sedinta din data de 05.01.2016 la ora 08:30

    Complet: C 1 Camera Preliminara - Fond
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată la data de 12.01.2016,camera de consiliu, la cererea inculpatului, pentru prezentarea apărătorului său ales, termen stabilit pentru verificarea competenţei, legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

    Incheiere de sedinta din 05.01.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD