N****** M********
ReclamantC***** B*** P*** R*********** L****
PârâtAdmite acţiunea civilă având ca obiect uzucapiune, formulată de reclamanta N****** M********, în contradictoriu cu pârâta COMUNA BÎRA, PRIN REPREZENTANT LEGAL. Constată că reclamanta a dobândit, prin prescripţie achizitivă de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 3.000 mp teren arabil extravilan, situată pe teritoriul com. Bîra, în punctul “Cetate Vale“, jud. Neamţ, sola 37, parcela 342/5/1, având ca vecini la N – staţie pompe apă Bîra, moşt. def. Nastasa V. Maria, la E – drum comunal, la S – moşt. def. Moldovanu Ion şi la V – moşt. def. Agafitei Gheorghe (teren la dispoziţia Comisiei), astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică topografică şi schiţele anexe, astfel cum au fost completate, întocmite în prezenta cauză (filele 40-45, 63-65). Constată că reclamanta a dobândit, prin prescripţie achizitivă de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 1.100 mp teren fâneţe, situată în extravilanul com. Bîra, în punctul “Podul Albuiei“, jud. Neamţ, sola 35, parcela 315/49/1, având ca vecini la N – Munteanu Gheorghe, la E – Nastasa Margareta (def. Nastasa V. Constantin), la S – Cozma Vasile şi la V – izlaz comunal Bolomiresti, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică topografică şi schiţele anexe, astfel cum au fost completate, întocmite în prezenta cauză (filele 40-45, 63-65). Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Neamţ, cererea urmând a se depune la Judecătoria Roman. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.04.2017.
Hotarare 879/2017 din 20.04.2017Amână cauza pentru a se depune răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză topometrică.
Incheiere de sedinta din 16.03.2017Amână cauza pentru lipsa martorului, pentru citarea acestuia cu mandata de aducere.
Incheiere de sedinta din 08.02.2017Amână cauza pentru lipsa martorului pentru ca acesta să fie citat cu menţiunea amenzii judiciare.
Incheiere de sedinta din 23.11.2016Amână cauza pentru ca reclamanta să achite onorariul de expert de 1000 lei şi pentru citarea martorilor.
Incheiere de sedinta din 26.09.2016Amână cauza având în vedere că preşedintele completului C10 se află în concediu legal de odihnă şi pentru a se respecta principiul continuităţii completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 13.06.2016Având în vedere că preşedintele completului C10 se află în concediu legal de odihnă, amînă cauza pentru a se respecta principiul continuităţii completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 16.05.2016