Dosar Decizia civilă nr. 218/R (11.02.2010)
Constată că, la data de 30 iulie 2009 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului
Vâlcea cererea de revizuire formulată de b.s.f., în contradictoriu cu intimata s.c. u.s.g. –
c.c.g. s.a. Râmnicu Vâlcea, împotriva deciziei civile nr.943/R/25 iunie 2009 pronun
Dosar 772 (08.04.2010)
Revizuire fondată pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 Cod pr.civilă; înscris care nu a putut fi prezentat primei instanţe din motive mai presus de voinţa revizuientului (copie act eliberată de către Direcţia Judeţeană Iaşi a Arhivelor Naţionale ulter
Dosar 11R (07.01.2010)
Recurs. Gestiune colectiva a drepturilor de autor. Autorizatia licenta neexclusiva. Natura juridica a actului. Exceptie de nelegalitate întemeiata pe Legea nr. 554/2004. Admisibilitate. Invocarea direct în recurs a nulitatii unui act juridic.
Dosar 105/CA (12.02.2010)
Schimbarea din funcţie a viceprimarului conform art. 57 alin. 4 din l. nr. 215/2001. Distincţie faţă de eliberarea din funcţie dispusă ca sancţiune în temeiul art. 69 din l. nr. 393/2004
Dosar 185/CA (24.02.2010)
Neîndiplinirea condiţiilor prev deart 14 din Legea nr. 554/2004
Caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Dosar 89/CA (09.02.2010)
Funcţionar public cu statut special. Evaluarea performanţelor profesionale individuale. Acordarea calificativelor.
Lipsa interviului de evaluare.
Dosar 2868 (19.03.2010)
Plângere contravenţională. Sancţiune aplicată de Agenţia Naţională pentru Integritate. Admiterea cererii în condiţiile în care petenta a îndeplinit obligaţiile legale privind depunerea declaraţiilor de avere şi de interese.
Dosar 179 (05.03.2010)
Calitatea procesuală activă a terţei persoane în promovarea acţiunii de anulare a hotărârii consiliului local cu caracter individual
Dosar 170 (08.02.2010)
Recurs contencios administrativ. suspendare executare act ADMINISTRATIV.
-art.14 şi 15 din Legea 554/2004.
Dosar 234 (25.03.2010)
Recurs contencios administrativ. anulare act administrativ - COMUNICARE.
-art.89, 90, 91, 92 Cod procedură civilă;
-art.4 din oug 13/2001 aprobată prin Legea 506/2001;
-art.304 pct.9, 312 Cod procedură civilă.
Dosar 147 (25.02.2010)
Recurs contencios administrativ. anulare act ADMINISTRATIV.
-art.1 din Legea 554/2004;
-art.105 al.2, 129 al.4 şi 5, 312 Cod procedură civilă.
Dosar 50 (28.01.2010)
Recurs contencios administrativ. excepţie nelegalitate act ADMINISTRATIV.
-art.4 din Legea 554/2004;
-art.II alin.2 teza finală din Legea 262/2007;
-art.6 CEDO;
-art.47 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Dosar 43 (21.01.2010)
Recurs contencios administrativ. inspecţie FISCALĂ.
-art.105 alin.3 Cod procedură fiscală;
-art.312 Cod procedură civilă.
Dosar 429 (01.03.2010)
Act administrativ . Hotărârea Consiliu local privind încetarea de drept a mandatului de consilier local pentru excluderea din partidul politic pe a cărui listă a fost ales. Inadmisibilitatea cererii pentru repunerea în funcţia de viceprimar.
Dosar 134 (26.01.2010)
Act administrativ. Hotărâre Consiliul loc al privind diminuarea islazului comunal . Nelegalitatea punerii la dispoziţia comisiei comunale de fond funciar a terenului cu această destinaţie.
Dosar 404/R/2010 (18.02.2010)
Calitatea de participant la procedura de achiziţie publică. Calitatea de parte într-un litigiu de achiziţii publice. Consecinţe
Dosar FN (03.02.2010)
Sfera decizională stabilită prin oug 34/2006 în sarcina cnsc. Cadrul în care instanţa competentă poate să dispună asupra deciziilor cnsc. Aplicarea art. 278 alin 2 din oug 34/2006 respectiv art. 285 din oug 34/2006. Atribuirea unui contract de achiziţie p
Dosar 2/R/2010 (11.01.2010)
Angajaţi în administraţia publică locală. Cerere pentru obligarea angajatorului la plata unor sume reprezentând „cheltuieli cu ţinuta decentă”. Acord/contract colectiv de muncă. Respingere