Uzucapiune

Dosar nr.  ….

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREŞTI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 6469

Şedinţa publică din data de 13.05.2014

Instanţa constituită din:

Preşedinte: …..

Grefier:…..

Pe rol se află pronunţarea asupra cauzei civile privind pe R în contradictoriu cu P1, P2, P3, P4, P5, P6, având ca obiect uzucapiune.

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din 06.05.2014, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată,  când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera , a amânat pronunţarea la data de 13.05.2014, când a hotărât următoarele:

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la data de 29.01.2009 sub nr…., R a solicitat în contradictoriu cu P1, P2, P3, P4, P5, P6să se constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 412,79 m.p. situat în Bucureşti, str. … şi prin accesiune imobiliară artificială construcţia formată din 5 camere și dependințe în suprafață de 213 mp ridicată pe acest teren.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că în anul 1960 a intrat în posesia unui teren viran, loc de casă, în suprafață de 412,79 mp situat pe str. …, București și la scurt timp a edificat o casă de locuit compusă din 5 camere, dependințe și anexe gospodărești, iar de-a lungul timpului s-a comportat ca adevărat proprietar, a plătit taxe și impozite aferente imobilului și nu a fost tulburat niciodată în posesia liniștită a imobilului, pe stradă fiind cunoscut ca adevăratul proprietar. A mai arătat că întrucât a exercitat asupra imobilului o posesie continuă, publică, neviciată și sub nume de proprietar pe o perioadă de peste 30 de ani, se impune să se constate dobândirea dreptului de proprietate  asupra terenului prin efectul uzucapiunii și prin accesiune imobiliară artificială construcția edificată pe acesta. Cu privire la calitatea pârâților, a arătat că numitul X deținea în zonă o suprafață mare de teren de 3 ha și 50 de arii, teren pe care fii săi l-au lotizat și au vândut diverse suprafețe de teren la nivelul anilor 1960-1970, iar numitul X a decedat la data de 31.01.1935 și potrivit certificatului de moștenitor a avut ca moștenitori pe numiții A, B, C și D în calitate de copii. Numitul A a decedat în anul 1998, moștenitorul său fiind E în calitate de soție care de asemenea a decedat în anul 2006 și F în calitate de fiu; numita B a decedat în anul 2006 și are ca moștenitor o fiică P3; numita C în calitate de fiică a decedat, moștenitor fiind P2; numita D în viață.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 111 C.pr.civ., art. 482, 492, 1837, 1846 și 1890 C.civ.

În dovedirea susținerilor au fost depuse înscrisuri în copie la filele 5- 9 din dosar.

Prin sentinţa civilă nr. xxxx, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a reţinut că potrivit art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă tribunalul judecă în primă instanţă: „procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, cu excepţia cererilor de împărţeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani şi a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar".

In cauza de faţă cererea cu care a fost sesizată instanţa reprezintă o cerere cu un obiect patrimonial prin care se valorifică dreptul real de proprietate.

Faţă de valoarea obiectului cererii, respectiv valoarea de impunere a construcţiei care este de 576.504 lei, instanţa a apreciat că în cauză competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţine Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată la data de 29.07.2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a lll-a Civilă, sub nr. xxxxx.

La termenul din 27.11.2009, reclamantul a depus o cerere de introducere în cauză în calitate de pârâţi şi a numiţilor P4, P5 şi P6. De asemenea, a depus înscrisuri în dovedirea calității de moștenitori a pârâților.

Prin încheierea de ședință din data de 15.10.2010 cauza a fost suspendată din culpa reclamantului pentru neîndeplinirea obligațiilor puse în vedere de către instanță în temeiul dispozițiilor art. 155 ind. 1 C.pr.civ.

Prin încheierea de ședință din data de 09.09.2011 a fost admisă cererea de repunere pe rol formulată de reclamant și s-a dispus continuarea judecății cauzei.

În cauză a fost administrată proba cu expertiză în specialitatea topografie în vederea identificării terenului, raportul de expertiză fiind depus la dosar la data de 23.03.2012 și întocmit de expert, iar la data de 20.06.2012 a fost depusă la dosar completarea la raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie.

Prin sentinţa civilă nr. 2014 din 16.11.2012, Tribunalul Bucureşti -Secţia a lll-a Civilă a admis excepţia de necompetenţă materială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, a constatat ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Curţii de Apel Bucureşti, secţie civilă pentru soluţionarea conflictului negativ le competenţă şi în temeiul art. 21 Cod procedură civilă a dispus suspendarea oricărei proceduri în cauză până la soluţionarea irevocabilă a conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti - Secţia a lll-a Civilă a reţinut că potrivit art. 2 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă, tribunalele judecă procesele si cererile în materie civilă, al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.

Potrivit art. 181 Cod procedură civilă, instanţa învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect.

Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, deşi reclamantul a evaluat provizoriu imobilul la valoare de 10.000 lei, a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, raportându-se la certificatul de atestare fiscală eliberat de Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 3 la data de 14.04.2009, în care pentru imobilul din str. 1234, la rubrica „descriere" apare menţionat: teren folosinţă 65 m neocupat, corp principal, suprafaţă utilă cu pereţi cărămidă 111,50, construcţie 1.01.1960, suprafaţă construită desfăşurată 133,80, total valoare impunere clădire 202.883,82 lei; teren intravilan 0,99 m ocupat, total 0,99, corp principal, suprafaţa utilă cu pereţi beton 158, subsol cu beton garaj 20, data construcţiei 1.01.1997 suprafaţă construită desfăşurată 213,60, total valoare impunere clădire 373.621,25 lei.

Insă, tribunalul a considerat că la stabilirea competenţei unei instanţe se are în vedere valoarea obiectului cererii rezultată din probe administrate judiciar, în funcţie de criterii obiective, în speţă fiind vorba despre efectuarea unei expertize de specialitate, prin care să se indice valoarea de circulaţie a imobilului la data introducerii acțiunii, conform dispozițiilor legale in materie, cu toate consecințele ce decurg din lămurirea acestui aspect.

Tribunalul a apreciat că certificatul de atestare fiscală prin care s-a indicat valoarea de impunere doar a construcţiei situată pe terenul din str. Frăsinetului nu poate fi avut în vedere la stabilirea instanţei competente, câtă vreme modalitatea în care a fost indicată această valoare nu a putut fi cenzurată de instanţă, iar suprafeţele de construcţie indicate în certificatul de atestare fiscală nu sunt corespunzătoare celor identificate de expertul tehnic judiciar.

Tribunalul a mai reţinut că la evaluarea atât a construcţiei cât şi a terenului prin expertiza efectuată în cauză, expertul a avut în vedere suprafaţa construită, vechimea construcţiei, materiale folosite pentru edificarea construcţiei, utilizarea acesteia, elemente care însă nu au putut fi verificate în certificatul de atestare fiscală.

Prin urmare, tribunalul a considerat că atâta vreme cât reclamantul şi-a evaluat provizoriu imobilul la suma de 10.000 lei, iar pârâţii nu au contestat această valoare, instanţa trebuia să aibă în vedere dispoziţiile art. 181 Cod procedură civilă şi, în cazul în care considera că valoarea indicată de reclamant nu era una reală, se impunea efectuarea unei expertize judiciare de specialitate pentru stabilirea valorii reale de circulaţie a imobilului în mod obiectiv şi nemijlocit.

 Examinând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, Curtea de Apel București a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, reținând că potrivit art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă judecătoriile judecă în primă instanţă toate cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe. Rezultă că judecătoria este instanţă de drept comun în ceea ce priveşte judecata în primă instanţă, ceea ce înseamnă că, ori de câte ori nu se prevede competenţa unei alte instanţe judecătoreşti de a rezolva în primă instanţă o anumită cerere, aceasta va fi judecată în primă instanţă de judecătorie. De asemenea, art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă - având aceeaşi formă şi la data sesizării instanţei, respectiv 29.01.2009 -, stabileşte competenţa tribunalelor de a judeca în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 Iei.

In al doilea rând, conform principiului reglementat de art. 181 Cod procedură civilă, momentul care interesează în stabilirea valorii obiectului litigiului este tot acela al sesizării instanţei prin introducerea cererii de chemare în judecată, deoarece de la acea dată se pune problema legalei învestiri a instanţei, atât sub aspect material, cât şi teritorial, iar pe de altă parte este necesar să se pornească de la un criteriu invariabil, care să conducă la evitarea unor măsuri ce ar putea avea ca efect întârzierea soluţionării cauzei.

Identificând corect aceste reguli de drept, cele două instanţe au pronunţat soluţii diferite pentru că au pornit de la premise diferite în ceea ce priveşte valoarea efectivă a imobilului care formează obiectul litigiului.

Astfel, judecătoria a luat în considerare valoarea totală de impunere a lor două construcţii situate în Bucureşti, str. 1234, de 3.621,25 lei, respectiv 202.883,62 lei, pentru anii 2008 şi 2009, astfel cum fost indicate prin adresa emisă de Consiliul Local Sector 3 - Direcţia Impozite şi Taxe Locale.

Pe de altă parte, tribunalul a ţinut seama de evaluarea obiectului cererii făcută de reclamant in îndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 112 pct. 3 Cod procedură civilă, respectiv 10.000 lei, valoare care nu a fost contestată de partea adversă.

Este de menţionat şi faptul că expertiza efectuată a stabilit că valoarea imobilului situat în Bucureşti, str. 1234, compus dintr-un teren în suprafaţă de 776,19 m.p. şi două construcţii, la data introducerii acţiunii, respectiv 29.01.2009, era de 440.463 lei.

Sub un prim aspect, Curtea a avut în vedere faptul că, în condiţiile efectuării unei expertize - chiar fără a exista o contestare a sumei indicate in cererea de chemare în judecată - valoarea stabilită pe baza acestei probe trebuie să aibă prioritate în raport cu cea indicată de reclamant, care rămâne o simplă afirmaţie a acestuia. Luarea în considerare a sumei indicate în acţiunea introductivă se justifică numai atunci când este singurul criteriu de care instanţa dispune şi ca atare nu există nicio altă soluţie rezonabilă.

Sub un al doilea aspect, trebuie să aibă precădere valoarea stabilită in expertiză, deoarece expertul a avut în vedere particularităţile imobilului în litigiu, în timp ce valoarea impozabilă se determină potrivit regulilor prevăzute in art. 251 Cod fiscal pornind de la suprafaţa construcţiei, la care se aplică anumiți coeficienţi stabiliţi pe categorii de construcţii, în funcţie de materialul din care sunt construite, de rangul localităţii etc. Forţa probantă superioară a expertizei este dată astfel de caracterul său mai precis, consecinţă a adaptării datelor obţinute pe bază de analize ale pieţei la specificul obiectului cauzei.

Prin urmare, este aplicabilă norma juridică cu caracter general în materie de competenţă a instanţelor, respectiv art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, iar nu dispoziţia specială cuprinsă în art. 2 pct. 1lit. b din acelaşi act normativ.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă, Curtea de Apel București a pronunțat un regulator de competenţă prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, cauza a fost înregistrată la data de 22.03.2013, sub nr. xxxxx.

La data de 06.05.2014 reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicita admiterea acțiunii astfel cum a fost modificata si precizata; sa se constate ca a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului in suprafață de 516 mp.,  situat in București, str. 1234, prin uzucapiune de 30 de ani si prin efectul accesiunii mobiliare artificiale, dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acesta: C1 cu o suprafață utila de 78,70 mp., compusa din sase camere, un antreu si o marchiza, un șopron in suprafață utila de 34,60 m.p.; C2 garaj; C3 cu o suprafață utila de 155,80 m.p., cu regim de înălțime P + Et., parterul alcătuit din 3 camere, baie, bucătărie; etaj alcătuit din 3 camere, baie; suprafața construita la sol 299 m.p.; omologare rapoarte de expertiza.

La dosar au fost depuse înscrisuri.

La termenul din data de 06.05.2014, a fost audiat în cauză expertul în specialitatea topografie pentru a aduce lămuriri cu privire la răspunsul său adus în completarea raportului de expertiză topografică.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține:

În fapt, conform declarațiilor martorilor audiați în cauză, respectiv numiții T şi V, reclamantul a intrat în posesia terenului a cărui uzucapiune solicită a fi constatată aproximativ în anul 1973, construindu-și o casă pe teren, teren situat la adresa din București, str. 1234 în suprafață totală construită și neconstruită de 516 mp conform ultimei modificări de acțiune formulată de reclamant.

Conform răspunsului comunicat de către Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu, Serviciul Cadastru, pentru imobilul situat în București, str. …, reclamantul figurează înscris în evidențele cadastrale din anul 1986 cu teren în suprafață de 707 mp iar conform răspunsului comunicat de către DITL reclamantul figurează înscris pe rolul fiscal al imobilului din anul 1976 cu mențiunea ”teren proprietatea CAP Dudești”.

Cu privire la istoricul terenului, se reține că pârâții sunt moștenitorii numitului X conform înscrisurilor depuse la dosar, respectiv certificate de moștenitor și răspunsul de la camera notarilor publici.

Conform răspunsului comunicat de către Arhivele Naționale privind tabloul de locuitori care au primit pământ și au fost împropietăriți, numitul X a primit în proprietate 3 ha și 50 de ari în Moșia din anul 1922 (f. 76-78 din dosarul tribunalului), numărul titlului de proprietate fiind …/18.10.1929 pentru terenul situat în 11111 conform răspunsului aflat la fila 79 din dosarul tribunalului și filele 127-167.

De asemenea, Arhivele Naționale au comunicat că nu dețin titlurile de proprietate sau cotoarele acestora emise de Ministerul Agriculturii și Domeniilor conform Reformelor Agrare din anul 1921 (f. 180 fin dosarul tribunalului), iar Ministerul Agriculturii a comunicat că nu deține titlul de proprietate emis numitului X deoarece documentele elaborate anterior anilor 1965 de către Comisia centrului de Reformă Agrară și de Direcția Proprietăților Bunurilor Statului au fost predate Arhivelor Naționale la data de 15.08.1977 cu procesul verbal. (f. 217 din dosarul tribunalului).

Conform raportului de expertiză tehnică în specialitatea topografie întocmit de expert, terenul situat în str. …, București este în suprafață de 216 mp neconstruit și are ca vecini la Nord – imobilul aflat la nr. …, la Est – str. …, limita fiind definită de gard, la Sud – imobilul cu nr. …, iar la Vest – teren ce nu are construcții și nici ieșire la o stradă cu utilități.

De asemenea, pe teren a fost construită o suprafață de 299 mp, respectiv construcția identificată ca C1 cu titlu de locuință, C2- garaj și C3 – locuință construită recent.

Analizând în drept condițiile impuse de dispozițiile art. 1890 si următoarele C.civ., instanța constată că reclamantul nu îndeplinește condițiile pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune cu privire la terenul situat în str. 1234 din București.

Astfel instanța reține că numitul R a intrat în anul 1973 în stăpânirea terenului, când terenul făcea parte din cele colectivizate la CAP, fiind astfel proprietate cooperativizată de stat (fila 102 din dosar).

Conform art. 1844 C.civ. de la 1865, aplicabil în cauză față de data întrării în posesia terenului, nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț, rezultând astfel că pot fi uzucapate doar bunurile imobile ce fac parte din circuitul civil. Astfel, sunt excluse de la aplicarea dispozițiilor legale privind uzucapiunea terenurile scoase din circuitul civil, precum terenurile ce se aflau în cadrul cooperativelor agricole de producție, acestea fiind inalienabile, și deci imprescriptibile.

Astfel, instanța constată că perioada 1973, când reclamantul a intrat în posesia terenului, respectiv 1990 când a fost desființată proprietatea cooperatistă de stat, iar terenurile au reintrat în circuitul civil, nu poate intra în termenul de 30 de ani de uzucapiune întrucât în perioada 1973-1990 terenul ce face obiectul cauzei nu s-a aflat în circuitul civil și prin urmare, era imprescriptibil și inalienabil.

Din anul 1990 si pana in prezent, deși terenul a reintrat în circuitul civil, reclamantul nu îndeplinește termenul de 30 de ani al uzucapiunii și nu se încadrează în condițiile privind uzucapiunea de scurtă durată întrucât nu a făcut dovada deținerii unui just titlu cu privire la terenul în litigiu.

Pentru toate aceste considerente, va respinge acțiunea formulată de reclamant, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune cu privire la terenul situat în București, str. 1234, pe de o parte întrucât perioada 1973-1990 nu poate intra în calculul termenului de 30 de ani al uzucapiunii de lungă durată, în această perioadă terenul fiind scos din circuitul civil și deci imprescriptibil față de dispozițiile art. 1844 C.civ., iar pe de altă parte perioada 1990-2014 este insuficientă pentru a uzucapa, nefiind îndeplinită durata de 30 de ani a uzucapiunii de lungă durată.

Fiind respinsă cererea principală privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune cu privire la teren, urmează a respinge ca neîntemeiată și cererea accesorie privind accesiunea imobiliară artificială cu privire la construcțiile edificate pe acesta de dispozițiile art. 494 C.civ., având în vedere că reclamantul nu este proprietarul terenului.

 PENTRU ACESTE MOTIVE

 ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge acţiunea formulată de R în contradictoriu cu P1, P2, P3, P4, P5, P6, ca neintemeiata.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa  publică, azi 13.05.2014.

Domenii speta

Spete similare