Plangere contraventionala

Data publicare portal: 03.03.2017

Prin sentinta civila nr. 9648/22.09.2011 Judecatoria Slatina a admis plangerea contraventionala formulata de petentul  CMA în contradictoriu cu intimatul  IJJ O.

A anulat procesul verbal de contraventie seria JO nr. 0397726 din 31.05.2011 întocmit de J R.

A exonerat petentul de plata amenzii contraventionale.

Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut ca prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 14.06.2011 sub nr. +++/311/2011, petentul +++ a solicitat să se constate nulitatea procesului verbal de contraventie seria JO nr. +++ din 31.05.2011 întocmit de +++.

In motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul verbal contestat nu contine data exactă, fiind mentionată data de 31.05.2010 ora 2440, astfel că agentul constatator a încălcat prevederile art.17 din O.G.2/2011, care prevede nulitatea proceselor verbale de contraventie căreia îi lipseşte data comiterii faptei.

Petentul învederează că agentul constatator a procedat în mod abuziv la sanctionarea sa, întrucât acesta nu a tulburat liniştea publică. De asemenea, se arată că agentul a executat presiuni şi amenintări asupra sa, astfel că a fost nevoit să semneze procesul verbal.

In drept, au fost invocate dispoz. O.G. nr. 2/2001.

In sustinere, petentul a depus la dosar procesul verbal de contraventie seria JO nr. 0397726 din 31.05.2011 întocmit de +++.

Intimatul, legal citat, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

In motivarea întâmăinării, intimatul a arătat că la data 31.05.2011, ora 23.40, petentul +++, aflându-se în localitatea S din judeţul Olt, pe bulevardul M, numărul 42, bloc 62, scara A, apartament 6, a tulbu¬rat liniştea locatarilor prin folosirea unor instrumente muzicale la intensitate mare.

Procedând astfel, petentul nu a avut un comportament civic, moral şi responsabil, dând dovadă de sfidare şi dispreţ la adresa locatarilor din imobil, săvârşind contraventia la o oră târzie când oamenii se odih¬nesc, iar fapta sa constituie contravenţie şi este prevăzută de articolul 3 punctul 26 din Legea nu¬mărul 61 din 27.09.1991 republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convie¬ţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Se mai arata ca jandarmii au intervenit la faţa locului la constatarea unei fapte contravenţionale şi au luat măsurile legale care sau impus.

Cu privire la ora aplicării sanctiunii contravenţionale, intimatul arata ca aplicarea acesteia a avut loc în data de 31.05.2011 la ora 23.40, desi petentul invocă faptul că ar fi înscrisă în procesul verbal de contravenţie ora 24.40, facând astfel o corelare total nepotrivită şi netemeinică cu data. O particularitate de scriere a unei cifre de către agentul constatator, a dat posibilitatea petentului, să identifice în mod subiectiv, cifra trei cu cifra patru sperând, astfel, să inducă în eroare instanta în vederea absolvirii de fapta contravenţională săvârşită (tulburarea liniştii locatarilor la miezul nopţii).

Se mai arata in intampinare ca petentul +++ a primit în data de 31.05.2011, pe bază de semnătură, exemplarul numărul doi al procesului verbal de contravenţie seria JO numărul +++ din data de 31.05, ceea ce, arată faptul că, a citit cele consemnate de către agentul constatator, a fost de acord cu cele consemnate şi a primit exemplarul numărul doi al procesului verbal de contravenţie.

Mai mult, la rubrica „Alte menţiuni" rubrică destinată exclusiv contravenientului, petentul +++, pe bază de semnătură, recunoaşte şi regretă fapta comisă şi nu are obiecţiuni cu cele consemnate în procesul verbal de contravenţie.

În declaraţia sa olografă, petentul +++, îşi recunoaşte în totalitate vinovătia, pe care de asemenea o şi regretă. Pe fondul consumului de alcool, la care tot petentul +++ face referire în plângerea contravenţională, acesta are „neclarităţi" legate şi de oră şi de dată în propria declaraţie dată în faţa agentului constatator, în data de 31.05.2011.

De asemenea, proprietarul locuinţei în persoana numitului +++, la care se referă petentul +++, a fost sancţionat contravenţional pentru aceeaşi faptă de către agentul de poliţie care făcea parte din patrula de ordine publică.

În acesta situaţie, chemarea sa ca martor, de către petentul +++, este total nepotrivită şi nerelevantă pentru că mărturia sa nu poate fi decât subiectivă.

In ceea ce priveste sustinerea petentului in sensul ca procesul verbal este nelegal intrucat nu i-a fost acordata posibilitatea achitarii a jumatate din amenda aplicata in termen de 48 de ore de la data aplicarii amenzii, intimata mentioneaza ca în condiţiile Legii numărul 61 din 27.09.1991, nu se poate plăti jumătate din minimul amenzii în 48 de ore.

In drept, au fost invocate prevederile articolului 115 şi următoarele din Codul de procedură Civilă şi pe prevederile Legi numărul 61 din 27.09.1991, republicată.

In sustinerea întâmpinării, intimatul a depus la dosar declaraţia olografă a petentului +++ si procesul verbal de contravenţie seria JO numărul 0397726 din data de 31.05.2011.

In dovedirea plângerii, petentul a solicitat încuviintarea probei cu inscrisuri si testimoniala, sens în care a fost audiat martorul +++, declaratia acestuia fiind consemnată şi atasată la dosarul cauzei.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :

Prin procesul verbal de contraventie seria JO nr. +++/31.05.2011, orele 24,40, petentul a fost sanctionat contraventional cu amenda in cuantum de 500 lei pentru tulburarea linistii publice, in temeiul art. 3 pct. 26 din Legea nr. 61/1991, in conformitate cu dispoz. art. 4 lit. c din aceeasi lege.

Ulterior, in declaratia data in fata agentilor constatatori, petentul mentioneaza ca in data de 30.05.2011, in jurul orelor 23,00, impreuna cu niste prieteni, s-au adunat la domiciliul unui alt prieten, unde au consumat bauturi alcoolice si au ascultat muzica la un volum mai mare.

In aceeasi declaratie, petentul arata ca nu a fost agresat fizic sau moral de catre agentii constatatori in momentul in care i-a fost aplicata amenda contraventionala.

Impotriva acestui proces verbal petentul a formulat plangere contraventionala in termen legal.

Potrivit art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, instanta competenta sa solutioneze plangerea, verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si hotaraste asupra sanctiunii aplicate.

Cat priveste legalitatea procesului-verbal, instanta retine ca acesta este intocmit cu respectarea dispozitiilor art. 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificarile si completarile ulterioare, cuprinzand toate mentiunile obligatorii prevazute de art. 17 din acest act normativ, mentiuni a caror lipsa atrage sanctiunea nulitatii actului constatator, nulitate care poate fi constatata si din oficiu de catre instanta.

In ceea ce priveste sustinerea petentului, in sensul ca procesul verbal a fost intocmit la orele 24,40 si, prin urmare, ar fi fost necesara inserarea datei de 01.06.2011 si nu 31.05.2011, instanta constata ca aceasta este o simpla eroare materiala, care, sustinuta de celelalte probe administrate in cadrul procesului dedus judecatii, conduc la concluzia indubitabila ca data savarsirii faptei este cea de 31.05./01.06.2011, iar procesul verbal a fost intocmit la data de 01.06.2011 la orele 00,40.

Sub acest aspect, instanta retine ca simpla eroare in privinta datei intocmirii procesului verbal si a datei savarsirii si constatarii faptei, in conditiile date, nu conduc la nulitatea procesului verbal, intrucat in caz contrar s-ar denota un formalism excesiv, avand in vedere ca procesul verbal de contraventie nu trebuie sa contina formule sacramentale, iar daca din restul datelor obtinute din actele dosarului si din cuprinsul procesului verbal se pot retine elementele necesare identificarii datei si orei exacte de savarsire a faptei, numai o rigiditate crescuta poate duce la anularea procesului verbal astfel intocmit.

In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal contestat, instanta retine ca, desi procesul verbal de contraventie se bucura de o prezumtie de temeinicie, relativitatea acesteia permite rasturnarea sa prin administrarea unor probe concludente.

In cauza de fata, instanta retine ca petentul a reusit sa rastoarne aceasta prezumtie prin proba testimoniala incuviintata, precum si prin chiar mentiunile din procesul verbal corelate cu declaratia data in fata agentilor constatatori de catre petent.

Astfel, desi in cuprinsul procesului verbal contestat se face vorbire despre faptul ca petentul a tulburat linistea locatarilor din bloc prin utilizarea instrumentelor muzicale la intensitate ridicata, in cuprinsul declaratiei data in fata agentilor constatatori petentul arata ca a ascultat, alaturi de ceilalti prieteni, muzica la un volum mai mare, fara a specifica ca acesta era si cel care asigura climatul muzical in respectiva locatie. Aceasta imprejurare, coroborata cu depozitia martorului audiat in cauza, respectiv +++, care declara ca el a fost cel care asigura muzica in domiciliul sau si nu petentul, ce avea doar calitatea de invitat, a condus instanta la concluzia ca petentul a fost sanctionat in mod eronat, intrucat ca nu s-a facut dovada deplinei sale vinovatii din punct de vedere contraventional.

Sustinerea intimatului in sensul ca depozitia acestui martor nu ar fi obiectiva nu este sustinuta de probe, in pofida faptului ca s-a mentionat ca acesta din urma a fost sanctionat cu aceeasi ocazie de agentii constatatori, iar la dosar a fost inaintata copia procesului verbal prin care martorul a fost sanctionat cu aceeasi ocazie si pentru acelasi motiv. Din acest punct de vedere se observa ca exista chiar la nivelul agentului constatator un dubiu cu privire la identitatea persoanei ce tulbura linistea publica in seara respectiva, avand in vedere ca pentru aceeasi fapta au fost sanctionati doi faptuitori, fara a exista si alte probe care sa confirme aceasta imprejurare.

Ca si-n materie penala, in situatia contestarii proceselor verbale de contraventie, se pune in discutie prezumtia de nevinovatie si aplicarea principiului in dubio pro reo, care presupun ca sarcina probei apartine in primul rand agentului constatator, respectiv ca dubiul profita petentului.

Asa cum a retinut si Curtea europeana a drepturilor omului, prezumtiile de fapt si de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Conventia neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Conventia impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenţie, este tocmai ca o anumită proportie între acestea si prezumtia de nevinovătie instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se tine cont în analiza proportionalitătii, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ si, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franţei, 7 octombrie 1988, par. 28; si Anghel c. Romaniei, par. 60).

Referitor la susţinerile intimatului, instanţa constă că în OG nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forţa probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din OG nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă şi având în vedere prevederile art. 1171 Cod civil,  se reţine de regulă că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 Cod civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, analizând plângeri formulate de persoane care fiind sancţionate contravenţional au sesizat Curtea cu privire la încălcarea de către instanţele naţionale a art. 6 din Convenţie, prin nerespectarea garanţiilor prevăzute în acest text cu privire la „acuzaţiile în materie penală”, a statuat următoarele:

- Distincţia între contravenţii şi infracţiuni existentă în legislaţia internă a unora dintre statele semnatare ale Convenţiei, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanţiilor oferite de art. 6 din Convenţie acuzatiilor în materie penala (Hotărârea pronunţată în cauza Öztürk contra Germaniei, 21 februarie 1984, paragr. 50-56);

- Pentru a determina dacă o contravenţie poate fi calificată ca având un caracter „penal” în sensul prevederilor Convenţiei, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care defineşte fapta aparţine, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei şi, în sfârşit, natura şi gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenţiei (Hotărârea pronunţată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 29);

- Criteriile enunţate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunţată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)

-In ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetăţenilor şi nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special iar scopul aplicării sancţiunii este de prevenire şi pedepsire, suntem în prezenţa unei acuzaţii în materie penală (Hotărârea pronunţată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 32);

- Natura şi gravitatea sancţiunii aplicate precum şi sancţiunea ce ar fi putut fi aplicată trebuie analizate prin raportare la obiectul şi scopul art. 6 din Convenţie (Decizia pronunţată în cauza Dorota Szott-Medinska şi alţii împotriva Poloniei din 09.10.2003);

Recent chiar România a fost condamnatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, în cauza Anghel împotriva României, pe motiv cã s-a încãlcat prezumţia de nevinovãţie într-o procedurã contravenţionalã (a se vedea paragr. 66-69 din Hotãrârea Anghel împotriva României, publicatã pe site-ul oficial al Curţii Europene a Drepturilor Omului).

In speţă se constată că norma în baza cãreia s-a constatat fapta are caracter general iar amenda aplicată nu are scop reparator, ci scop de prevenire şi pedepsire.

Faţă de cele expuse mai sus, instanţa concluzioneazã că acuzaţia adusă petentului este o acuzaţie penală în sensul Convenţiei iar acesta beneficiază şi în procedura contravenţională de prezumţia de nevinovăţie, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii faţa de posibilele abuzuri din partea autorităţilor, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravenţională desfăşurată în faţa instanţei de judecată revine în primul rând organului constatator şi nu petentului.

In privinţa probaţiunii, este de remarcat că petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situaţia în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanţa în privinţa vinovăţiei „acuzatului” dincolo de orice îndoiala rezonabilă.

In plus, fiind vorba despre o acuzaţie penală, organul constatator avea obligaţia de a informa petentul în cel mai scurt timp posibil, asupra naturii si cauzei acuzaţiei formulate împotriva sa şi de a-i prezenta probele pe care se bazează acuzaţia.

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, instanta nu poate retine ca fiind indeplinite aceste conditii indicate anterior, astfel ca petentul, chiar daca a mentionat in procesul verbal faptul ca recunoaste si regreta fapta savarsita, nu poate fi acuzat in sensul conventional al termenului de contraventie, asa cumacesta a fost dezvoltat mai sus si rezulta din interpretarea obligatorie a Curtii EDO.

Este adevarat ca semnarea procesului verbal fara obiectiuni de catre petent are, in principiu, semnificatia acordului cu privire la mentiunile consemnate si la sanctiunea aplicata, insa aceasta nu are valoarea unei recunoasteri irefragabile a faptei, intrucat cel sanctionat are posibilitatea ca ulterior sa conteste aceasta imprejurare prin probe pertinente si concludente, avand in vedere ca recunoasterea facuta de faptuitor, in aplicarea dreptului comun, respectiv a dreptului civil, nu are valoare absoluta si poate fi combatuta prin probe.

Astfel, dovezile administrate de petent in argumentarea temeiniciei plangerii au relevat o situatie de fapt contrara celei retinute prin actul contestat, intrucat declaratia martorului audiat in cauza (f. 14) este in concordanta cu sustinerile petentului din considerentele de fapt ale plangerii.

De asemenea, instanta mai retine ca, in cauza, intimatul nu a facut dovada tulburarii ordinii si linistii publice de catre petent, in conditiile art. 3 pct. 26 din Legea nr. 61/1991, care prevede ca tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00 - 8,00 şi 13,00 - 14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora constituie contraventie.

Revenea in primul rand intimatului obligatia producerii probelor care sa combata sustinerea petentului din plangere, coroborata cu depozitia sa data in fata agentilor constatatori si a probei testimoniale administrata in cauza, aspect care nu s-a relevat din piesele cauzei.

Avand in vedere ca prin proba testimoniala petentul a reusit sa rastoarne prezumtia relativa ce caracterizeaza procesul verbal contestat, iar intimatul nu a produs alte probe in afara celor depuse la dosar, din care rezulta un dubiu in ceea ce priveste savarsirea faptei de catre petent, in speta utilizarea de instrumente muzicale la volum mare, precum si faptul ca linistea publica a fost afectata de acest comportament, instanta urmeaza a constata ca procesul verbal atacat nu este temeinic, sens in care va fi anulat, cu consecinta exonerarii petentului de amenda aplicata.

Domenii speta

Spete similare