Ordonanţă de plată – respingere excepţie inadmisibilităţii – respinge cererea

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 15.12.2016, sub nr., creditoarea I.F. P. I.  în contradictoriu cu debitoarea Î.I. P. V. O.  a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se emită o ordonanţă de plată prin care debitoarea să fie obligaţi la plata sumei de 14 904,5 lei reprezentând contravaloarea mărfii vândute către aceasta şi neachitate şi la plata penalităţilor de întârziere.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că  în urma relaţiilor comerciale existente între părţi, a vândut  societăţii debitoare marfă în valoare de 14.904,5  lei,  conform facturii seria TRVGI NR.3925618/04.11.2014, marfă pe care debitoare a refuzat cu rea credinţă să o achite.

A precizat faptul că suma totală  pentru care se solicită emiterea ordonanţei de plată  conţine TVA.

De asemenea creditoarea a precizat faptul că a încercat recuperarea sumei pe cale amiabilă, prin emiterea unei somaţii către debitoare pentru plata datoriei, însă  debitoarea s-a folosit de tot felul de motive pentru tergiversarea plăţii.

În drept, creditoarea a invocat dispoziţiile art.1013 şi urm. C.proc.civ.

În dovedirea cererii, creditoare a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

În acest sens, a depus, în copie certificată, următoarele înscrisuri: proces-verbal şi facturii seria TRVGI NR.3925618/04.11.2014.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei, conform chitanţei aflată la fila 7 a dosarului.

La data de 3 ianuarie 2017, debitoarea a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de emitere a ordonanţei de plată, iar pe fondul cauzei respingerea cererii ca nefondată.

A arătat că la  cererea  de emitere a  ordonanţei de plată creditoarea nu a ataşat nici o  dovadă a comunicării somaţiei expediate în condiţiile  prevăzute de art. 1015 alin.1 C.pr. civ., ceea ce face ca cererea astfel formulată  să fie inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, a arătat că cererea  de emitere a  ordonanţei de plată este nefondată întrucât factura  invocată de creditoare  în susţinerea pretenţiilor sale nu este un contract  civil  sau un înscris asimilat  potrivit dispoziţiilor  art.1014 alin.1 C. pr. civ., din care să rezulte o creanţă certă lichidă şi exigibilă.

Debitoarea a  argumentat că, deşi creditoarea  a arătat în cererea sa că  suma de bani pentru care  a solicitat  emiterea ordonanţei de plată conţine TVA, factura, ca şi înscris nu este un document  adecvat din punct de vedere legal pentru un transfer de bunuri a căror valoare este purtătoare de TVA. Potrivit disp. art.155 alin.5 Cod fiscal, în cuprinsul facturii este obligatoriu ca preţul bunurilor să fie unitar, exclusiv TVA taxă care se înscrie  într-o rubrică separată a facturii şi implicit va fi evidenţiată separat faţă de preţul unitar al produsului.

De asemenea, a precizat că nu au fost consemnate ce anume bunuri au fost livrate, iar eventualele liste de inventar la care se face referire nu sunt ataşate cererii de chemare în judecată.

Totodată, debitoarea a mai arătat faptul că A.F. P. I., persoana care a emis factura  nu este aceeaşi persoană  cu  I.F. P. I.,reclamanta din prezenta cauză şi nu există un document  din care să rezulte contrariul.

Asociaţia Familială este o formă de organizare economică  fără personalitate juridică, formată dintr-un întreprinzător –persoană fizică împreună cu familia sa.

A menţionat faptul că la momentul la care a fost emisă factura mai sus menţionată era căsătorit cu  B. (fostă P.)  I., ceea ce face ca Asociaţia familială să le aparţină  în egală măsură în calitate de membrii  ai familiei şi implicit să facă parte din patrimoniul comun.

De asemenea a menţionat faptul că a fost căsătorit cu  B. (fostă P.)  I. până la data de 18.03.2015, când prin sentinţa civilă nr.196  pronunţată de  J.  T. M. s-a dispus desfacerea căsătoriei.

În prezent,  pe rolul aceleiaşi instanţei se află un proces de partaj bunuri comune ce face obiectul dosarului civil nr.1058/329/2015.

 Din punctul său de vedere debitoarea apreciază că aspectele privind existenţa unor eventuale debite trebuie soluţionat în cadrul unui proces de partaj bunuri comune, în condiţiile în care bunurile (fără să fie precizate) la care se face referire în facturii nr.3925618/04.11.2014 fac  parte din patrimoniul comun.

Pentru considerentele mai sus expuse debitoarea a precizat faptul că cererea reclamantei este nefondată întrucât nu  sunt îndeplinite  condiţiile prevăzute de  art.1014 C.pr. civ., pentru emiterea unei ordonanţe de plată împotriva sa.

În drept a invocat disp. art.1019 C.pr.civ.

În dovedire a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. 1 C.proc.civ.,” instanţa se va pronunţa asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe, ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei,” aşa încât,  va analiza cu prioritate excepţia inadmisibilității cererii invocată de debitoare, prin întâmpinare. 

Asupra  excepției astfel  invocate, instanța constată următoarele:

Astfel, potrivit art. 1015 alin. 1 C.pr.civ, „creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, o somație , prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia”.

Potrivit art. 1016 alin. 2 C.pr.civ., dovada comunicării somaţiei prevăzute de art. 1014 alin. 1 C.pr.civ se va ataşa cererii, sub sancţiunea respingerii acesteia ca inadmisibilă. Sancţiunea prevăzută de dispoziţia legală anterior menţionată este aplicabilă în situaţia în care nu ar exista anexat la cerere dovada comunicării somaţiei, nu şi în cazul în care această somaţie nu a fost îndeplinită cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 1015 C.pr.civ.. 

La dosar există dovada comunicării notificării, comunicarea de primire având data de 15.12.2016 (fila 21 dosar).

Susţinerea debitoarei în ceea ce priveşte lipsa conţinutului declarat al comunicării realizate prin confirmare de primire, nu este întemeiată, aceasta nefiind de natură să ducă la admiterea excepţiei.

De asemenea instanţa constată că la data analizării cererii de emitere a unei ordonanţe de plată, termenul de 15 zile prevăzut de art. 1014 C.pr.civ pentru a acorda posibilitatea de plată, fără a se mai recurge la instanţă, este împlinit.

Pentru aceste considerente,  instanţa constată că excepţia inadmisibilităţii cererii , invocată de debitoare prin întâmpinare este neîntemeiată, urmând a dispune respingerea acesteia .

Instanţa reţine că procedura ordonanţei de plată, aşa cum apare reglementată de art. 1013 şi următoarele din C.proc.civ., este o procedură specială, simplificată şi accelerată, pentru recuperarea creanţelor ale căror caracter cert, lichid şi exigibil rezultă din înscrisurile ataşate dosarului.

Potrivit art. 1013 C.proc.civ., procedura ordonanţei de plată poate fi folosită de orice creditor care deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură  ori în alt mod admis de lege.

Prevederile prezentului titlu se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Textul de lege menţionat stabileşte cadrul general de admisibilitate a cererii de emitere a unei ordonanţe de plată. În temeiul acestui text de lege, instanţa este datoare să verifice dacă pretenţia dedusă judecăţii constă în plata unei sume de bani, creanţa creditorului este certă, lichidă şi exigibilă, precum şi dacă izvorul acestei creanţe este reprezentat de un contract civil constatat printr-un înscris însuşit de părţi.

Potrivit art. 1020 alin. 2 C.Pr.Civ., în cazul în care apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe, iar acestea ar fi admisibile, în procedura de drept comun, instanţa va respinge cererea creditorului privind ordonanţa de plată prin încheiere.

Astfel, în cauză, debitoarea  a contestat creanţa menţionând că este necesară administrarea altor probe, în condiţiile în care în prezent între membrii asociaţiei familiale se derulează un proces de partaj, iar bunurile asociaţiei fac parte din patrimoniul comun al părţilor.

Instanţa apreciază că acţiunea creditoarei ridică probleme ce nu pot fi dezlegate pe calea procedurii speciale a ordonanţei de plată şi necesită suplimentarea probatoriului specific dreptului comun.

Faţă de cele menţionate anterior, instanţa va respinge excepţia inadmisibilităţii cererii  şi va respinge cererea de emitere a unei ordonanţe de plată , creditorul având posibilitatea de a introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun, astfel cum este prevăzut de art. 1020 alin. 3 C.Pr.Civ.

De asemenea, în temeiul art. 453 C.pr.civ., va dispune obligarea creditorului  la plata către debitor a cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei, onorariu avocaţial redus potrivit art. 451 alin. 2 C.pr.civ., proporţional cu valoarea și  complexitatea cauzei.

Domenii speta

Spete similare