Procedura insolvenţei

Potrivit prevederilor art. 315 alin. 1 Codul vechi de procedură civilă, pentru judecătorul fondului sunt obligatorii dezlegărilor de drept ale instanţei de recurs, precum şi necesitatea administrării probelor.

Prin Decizia civilă nr. 315/R/14.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, a fost respins recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 786/19.10.2016, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 7056/108/2012/a13, fiind reţinute următoarele considerente ale instanţei de control judiciar:

Prin sentinţa civilă nr. 786/19.10.2016, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 7056/108/2012/a13, judecătorul sindic a admis în parte contestaţia formulată de creditorul-contestator (NDEI) la tabelul preliminar de creanţe asupra averii debitorului insolvent, privind propria creanţă şi a dispus înscrierea acestui creditor în tabelul creanţelor debitorului cu suma de 167.631,77 euro în echivalent lei la cursul de schimb din data deschiderii procedurii insolvenţei, la care se adaugă suma de 3.698.483,70  lei; a dispus plata de către debitor către creditorul-contestator a sumei de 3000 euro în echivalent lei, reprezentând onorariu de apărător şi cheltuieli diverse şi a sumei de 200 lei taxă judiciară de timbru precum şi plata sumei de 6.200 lei, ca debitor principal, în solidar cu creditorul-contestator, către expertul judiciar.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin sentinţa nr. 2517/24.10.2012 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 7056/108/2012, a fost deschisă procedura insolvenţei debitorului fiind fixat termenul limită pentru depunerea creanţelor la 07.01.2013, termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 04.02.2013, termenul pentru definitivarea tabelului de creanţe şi soluţionarea eventualelor contestaţii la tabelul preliminar al creanţelor la 06.03.2013, data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 11.02.2013 şi termenul pentru depunerea raportului prevăzut de art. 59 din Legea nr. 85/2006 la data de 26.11.2012.

Creditorul, a depus declaraţie de creanţă pentru suma de 6.051.013,52 lei, invocând contractul de subcontractare nr. 3026/20.08.2011 şi contractul de vânzare a echipamentelor de proces nr.3027/24.08.2011, contracte încheiate cu debitorul.

Practicianul în insolvenţă nu a înscris creditorul-contestator în tabelul preliminar de creanţe, pe motiv că acesta şi-a delimitat pretenţiile pe contractul de subantrepriza încheiat cu debitoarea, conform unui decont nevalidat de către autoritatea contractanta şi în plus, facturile emise de către creditoare către debitoare nu au fost acceptate la plată, motivat de neîndeplinirea de către subcontractantul creditor a clauzei privind constituirea de garanţii în conformitate cu prevederile art. 11 din contractul 3026/24.08.2011. Totodată, clauzele contractuale obligau la efectuarea facturărilor în conformitate cu lucrările aprobate de către supraveghetorul clientului şi respectiv, validarea lunara de către Comitetul de coordonare (art. 10.1), ambele obligaţii nefiind asigurate la momentul deschiderii procedurii.

Pretenţiile creditorului-contestator se bazează pe două contracte încheiate între acesta şi debitor, respectiv contractul de subcontractare  nr. 3026/24.08.2011 având ca obiect  servicii de proiectare a concepţiei de funcţionare a lucrărilor ce fac obiectul proiectului şi pregătirea planurilor ghid pentru proiectarea tehnică detaliată a lucrărilor la staţiile de tratare a apelor uzate urbane în Sântana şi Curtici, asigurarea misiunii de coordonare şi control privind respectarea procesului de proiectare şi lucrări, punerea în funcţiune a instalaţiilor după testele la rece, preţul serviciilor fiind în sumă de 2.373.634,2 lei  şi contractul de vânzare a echipamentului de proces nr. 3027/24.08.2011 având ca obiect furnizarea de către creditoarea contestatoare în calitate de vânzător de echipamente de proces necesare bunei funcţionări a staţiilor Sântana şi Curtici, valoarea echipamentului fiind de 12.296.839,8 lei.

Pentru ambele contracte s-a prevăzut plata în avans a 10% din valoare, sume pe care debitorul nu le-a plătit.

Stabilirea modului şi măsurii în care creditorul-contestator şi-a executat partea din obligaţiile ce i-au revenit în baza acestui contract a făcut obiectul expertizei judiciare administrate în cauză.

Valoarea totală a acestui contract a fost de 2.373.634,20 lei. Expertiza tehnică a defalcat această sumă totală pe obiectivele Curtici (282.296 euro) şi Sântana (282.855 euro). Însumând rezultă 282.296+282.855=565151 euro ceea ce echivalează cu 2.373.634,20 lei la cursul de 4,2 lei/euro.

Raportat la staţia de tratare a apelor uzate urbane aferentă localităţii Curtici, conform raportului de expertiză depus la dosar valoarea totală a contractului de subcontractare, aferentă componentei Curtici, a fost stabilită de părţi la suma de 282.296 euro (fila 180, 195, 197 dosar 7056/108/2012*/a30*), din care suma de 130.989 euro revenea pentru componenta „Raport proces tehnologic, planuri ghid, proiect tehnologic.”

În contractul dintre părţi nu  sau stabilit separat costurile pentru cele două subcomponente ci doar costul de 130.989 euro aferentă Raportului de proces tehnologic, planuri ghid, proiect tehnologic.

Neavând deci o bază de calcul în contractul dintre părţi, expertul tehnic a determinat procentual ponderea celor două subcomponente prin analogie cu costurile stabilite de debitor în raporturile sale cu un alt subcontractant, stabilind că partea de Raport de proces tehnologic reprezintă 63,60% din partea de Raport proces tehnologic, planuri ghid, proiect tehnologic.

Deci din lucrările ce reveneau creditorului-contestator  acesta a executat un procent de 63,60% din valoarea de 130.989 euro aferentă Raportului de proces tehnologic, planuri ghid, proiect tehnologic, ceea ce reprezintă 130.989x63,60/100= 83.309,004 euro.

Procentul de 10% din totalul lucrărilor aferente acestui obiectiv, sumă pe care debitorul trebuia să o plătească în avans dar pe care nu a plătit-o,  este de 282.296x10/100= 28.229,6 euro, deci sub valoarea de 83.309,004 euro cât valorează lucrările executate.

Cum avansul stabilit de părţi se impută asupra sumei totale de plată pentru lucrările executate, (este absorbit în aceasta) şi cum este inferior acestei sume judecătorul-sindic reţine că pentru aceste lucrări debitorul datorează creditorului-contestator suma de 83.309,004 euro, în echivalent lei la data deschiderii procedurii insolvenţei.

Creditorul-contestator nu a executat nimic din celelalte specificaţii ale contractului privind această localitate.

Raportat la staţia de tratare a apelor uzate urbane aferentă localităţii Sântana, pentru această componentă a subcontractului, prin raţionamentul arătat anterior, expertiza tehnică a stabilit că s-au executat în întregime lucrările privind „Raport de proces tehnologic” care reprezintă 64,29% din lucrările Raportului de proces tehnologic, planuri ghid, proiect tehnologic.

Cum lucrările aferente Raportului de proces tehnologic, planuri ghid, proiect tehnologic, pentru această localitate, au fost stabilite de părţi la 131.160 euro rezultă că creditorul-contestator a executat lucrări în valoare de  131.160x64,29/100=84.322,764 euro, sumă ce urmează să fie înscrisă în tabelul creanţelor, fiind superioară procentului de 10% din 282.855 euro, care este de 28.285,5 euro.

Creditorul-contestator nu a executat nimic din celelalte specificaţii ale contractului privind această localitate.

Însumând rezultă că în baza contractul de subcontractare  nr. 3026/24.08.2011, debitorul datorează creditorului-contestator suma de 83.309,004+84.322,764=167.631,768 euro în echivalent lei la cursul de schimb din data deschiderii procedurii insolvenţei.

Raportat la acest contract creditorului-contestator a solicitat şi suma de 62308,2 lei reprezentând dobânzi legale.

În ceea ce priveşte contractul de vânzare a echipamentului de proces nr. 3027/24.08.2011, prin decizia de casare, s-a statuat că „echipamentele ce fac obiectul contractului de livrare au fost achiziționate şi lăsate în custodia SC Compania de Apă Arad, potrivit procesului-verbal de custodie încheiat la 01.03.2013, fiind încheiată totodată o listă a acestor echipamente” şi că „în ceea ce priveşte costul echipamentelor, creditoarea a făcut dovada că aceste echipamente au fost achiziționate şi depuse în custodie Companiei de Apă Arad în vederea livrării lor către debitoare. Livrarea efectivă a acestora nu a fost posibilă din motive care privesc organizarea şi activitatea debitoarei iar nu din culpa creditoarei”

În baza art. 315 Cod procedură civilă judecătorul-sindic, constatând că instanţa de control judiciar a statuat asupra aspectelor amintite, fără a considera că mai trebuie administrate alte probe, va dispune înscriere creditorului-contestator în tabelul creanţelor cu suma de 3.486.373 lei, reprezentând costul acestor echipamente.

Solicitarea creditoarei de plată a costurilor directorului de proiect, decizia de casare a reţinut că „ directorul de proiect confirmă prin declaraţia sa că creditoarea a achitat costul managementului de proiect şi că aceste costuri au fost încasate pentru director de către Societatea (…)SRL”  şi că „referitor la costul directorului de proiect, în recurs s-a depus înscrisul potrivit căruia directorul de proiect recunoaşte că a primit plata acestui cost de la creditoare, ceea ce înseamnă că statuările tribunalului referitoare la plata nedatorată făcută în contul altei persoane, nu sunt corespunzătoare stării de fapt şi stării de drept rezultând din dosar.”

Potrivit Anexei 9 la Actul adiţional nr. 2 la Contractul de subcontractare nr. 3026/24.08.2011, plata costurilor directorului de proiect urma să se distribuie în mod egal între debitor  şi contestator. Toate costurile însă au fost achitate de contestator, acestea fiind de 92.681,43 euro, sens în care a considerat admisibilă contestaţia şi pentru suma de 46.340,72, echivalentul a 212.110,7 lei, sume necontestate de debitor.

Judecătorul-sindic nu a dat curs solicitării creditorului-contestator de a însuma avansul de 10% stabilit prin contract cu costul lucrărilor efectiv realizate, deoarece avansul este parte din preţ plătit anticipat şi nu o sumă suplimentară.

De asemenea judecătorul-sindic a stabilit procentele de realizare a lucrărilor şi sumele aferente pe baza raportului de expertiză iar nu după trimiterile creditorului-contestator la anumite documente, documente pe care acesta le-ar fi putut valorifica în cadrul expertizei sau a unei noi expertize, pe care creditorul-contestator nu a dorit să o administreze. Solicitarea sa de a se înscrie sume suplimentare în mod provizoriu nu are suport legal deoarece ar fi presupus administrarea de noi probe într-un nou dosar în condiţiile în care exista prezentul dosar pe rol.

Totodată judecătorul-sindic consideră neîntemeiată solicitarea debitorului şi a practicianului în insolvenţă de ase respinge contestaţia pe motiv că lucrările trebuiau predate integral, doar aşa fiind utilizabile, decizia de casare reţinând că contractele dintre părţi au fost reziliate fără culpa creditorului-contestator şi stabilind neechivoc că acestuia i se cuvin sume de bani pentru prestaţiile executate.

În ce priveşte cheltuielile de judecată judecătorul-sindic reţine că suma totală cu care urmează să fie înscris creditorul-contestator în tabelul creanţelor este de 3.698.483,70  lei, la care se adaugă aproximativ 167.631,768x4.5=754.342 lei, adică 4.452.825 lei, care raportat la suma solicitată de 6.051.013 lei reprezintă 73,5%.

Judecătorul-sindic a dispus plata de către debitor către creditorul-contestator a sumei de 3000 euro în echivalent lei, reprezentând onorariu de apărător şi cheltuieli diverse şi a sumei de 200 lei taxă judiciară de timbru precum şi plata sumei de 6.200 lei, în solidar cu creditorul-contestator, către expertul judiciar.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitoarea insolventă prin administrator judiciar, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate şi respingerea contestaţiei care face obiectul acestui dosar, cu obligarea intimatei contestatoare la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului se arată că sentinţa recurată nu este motivată, deoarece motivarea nu este completă, nu este întemeiată, nu este omogenă, nu este concretă şi nu este convingătoare, astfel că nu există concordanţă între considerente şi dispozitiv, iar această decizie este o dispoziţie arbitrară care anulează principiile care guvernează procesul civil, printre care legalitatea, dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, garanţii care decurg din prevederile art.6 al Convenţiei.

Din practica organelor europene de jurisdicţie rezultă două principii pentru aprecierea caracterului echitabil al unui proces : aprecierea in globo, în raport cu viciul procedural care ar putea pune în discuţie caracterul echitabil al unui proces civil, cu alte cuvinte, procedura procesului trebuie apreciată în ansamblul ei pentru a stabili dacă viciul dintr-o anumită fază procedurii a fost remediat în alte faze, premergătoare sau ulterioare; în concreto, în raport cu circumstanţele respectivei cauze.

Tribunalul Arad nu a realizat o motivare propriu zisă hotărârii sale, ci şi-a redus atribuţia motivării prin plasarea răspunderii acesteia în sarcina Curţii de Apel şi respectiv a Deciziei iniţiale de casare a primei sale sentinţe. Judecătorul sindic reţine pur şi simplu că prin Decizia de casare s-a stabilit răspunderea debitoarei. Nu este oferită nici o motivare silogismului invocat, nu este justificata în nici un mod raţiunea pentru care instanţa a ignorat complet argumentele debitoarei şi nici măcar motivul pentru care a ignorat concluziile raportului de expertiză, adică opinia specializată a expertului numit în cauză.

Este adevărat că prima instanţa este ţinută de dispoziţiile de casare, dar acestea sunt cele care îndrumă la acte procedurale şi probe care mai trebuie administrate sau probleme de drept care trebuie dezlegate, apreciind că prima instanţa a avut obligaţia legală de a se pronunţa printr-o hotărâre pe care să şi-o asume în mod direct şi pe care să o ş explice ca atare, prin analizarea argumentelor evocate de către părţi şi a probelor administrate pe durata procesului.

După cum s-a arătat în doctrină, motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare şi accesibilă. Motivarea este de esenţa hotărârilor, reprezentând o garanţie pentru părţi că cererile lor au fost analizate cu atenţie. Practica instanţei supreme este orientată în acest sens, afirmând constant că inexistenţa motivării atrage casarea hotărârii, la fel şi o motivare necorespunzătoare. Cu alte cuvinte, o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează, practic, cu inexistenţa motivării.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa deja consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. întrucât Convenţia nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă aceste observaţii sunt cu adevărat "ascultate", adică examinate propriu-zis de către instanţa sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor sub rezerva aprecierii pertinentei acestora.

Curtea este constantă în a statua, legat de buna administrare a justiţiei, că "deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe câre se bazează" (cauzele Ruiz Torija c. Spania, hot. din 9 decembrie 1994, § 29; Helle c. Finlanda, hot. din 19 decembrie 1997; Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie 2003, 34 sau Dimitrellos c. Grecia, hot. din 7 aprilie 2005, § 15).

Pe de alta parte, ar fi fost esenţial ca instanţa de judecata - în rejudecare, sa dea prioritate prevederilor art. 501 N. Cod procedură civilă, care dezleagă în mod lipsit de echivoc chestiunea „greutăţii" procesuale a concluziilor Curţii de Apel;

Or, prevederile art. 501 al. 4 indica tocmai faptul ca prima instanţa devine suverană în ceea ce priveşte natura probelor administrate şi modul în care le va valorifica concluziile, sens în care se impune ca Tribunalul Arad să constate că prestaţiile contestatoarei sunt insuficiente pentru a-i fi generat acesteia vreun drept de încasare a unui preţ şi deci, consecutiv, un drept de a invoca vreo creanţa cu la aceste aşa zise prestaţii.

Recurenta mai consideră că hotărârea reflectă o greşită interpretare a stării de fapt şi o greşit interpretare şi aplicare a legii, întrucât raportul de expertiză realizat în cauză de către instanţă reprezintă un instrument probatoriu esenţial care a dovedit dincolo de orice dubiu două aspecte, confirmând întru totul apărările sale.

În condiţiile în care contestatoarea „nu a produs niciodată” - aspect confirmat de către Raportul de expertiza realizat în dosar, documentaţia completă necesara şi suficienta pentru aprobare, aceasta nici nu poate pretinde plata preţului aferent proiectării.

O interpretare distincta este nu doar discriminatorie – contestatoarea creditoare ar primi bani pentru ceva ce nu a prestat, iar debitoarea ar deveni debitoare pentru un serviciu de care nu a beneficiat niciodată.

Cătă vreme este lămurit dincolo de orice dubiu ca nici beneficiara şi nici debitoarea nu au putut vreodată folosi aşa zisa documentaţie de proiectare, din culpa exclusivă a prestatoarei – contestatoarea din cauza de faţă, nu se mai poate vorbi despre obligaţii de plata din partea uneia sau alteia.

Apreciază că creditoarea-contestatoare a complicat situaţia, încercând să abată atenţia instanţei de la esenţialul acestui contract, ceea ce este o dovadă suplimentară a caracterului nedatorat al creanţei invocate, aceasta nu a prestat ceea ce s-a obligat să presteze, motiv pentru care nici nu trebuie să încaseze vreun preţ.

Contestatoarea s-a obligat sa realizeze o documentaţie de proiectare care sa poată fi utilizată pentru construcţia unei staţii de epurare, iar această documentaţie nu a fost niciodată prezentată în mod complet şi corect spre avizare, iar Raportul de expertiză tehnică întocmit în acest dosar dovedeşte aceste aspect dincolo de orice dubiu.

Aceleaşi sunt concluziile şi faţă de chestiunea caracterului datorat al preţului utilajelor pretins comandate de către contestatoare.

Tribunalul Arad nu a prezentat nici un argument pentru care a decis admiterea acestui capăt de cerere şi nici vreun motiv pentru care a respins susţinerile debitoarei. Sub acest aspect, soluţia primei instanţe este chiar surprinzătoare întrucât validează un silogism a-contractual, profund dăunător circuitului comercial creat între cei trei piloni importanţi – contestatoarea, debitoarea, Compania de Apa Arad.

Sub aspectul creanţei constând în preţul aferent unor aşa zise echipamente contestatoarea nu a prezentat nici un document relevant privind comandarea acestora de către debitoare, emiterea vreunui ordin de validare a comenzilor, etc. De altfel, nici nu putea formula vreo apărare faţă de pretenţiile contestatoarei sau vreo critică faţă de hotărârea atacată, deoarece nu erau cunoscute argumentele admiterii acestei pretenţii şi nici nu au fost produse probe privind caracterul fondat al pretenţiei în sine.

Contestatoarea intimată  a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de către debitoare ca nefondat şi pe cale de consecinţa menţinerea ca temeinica şi legala a hotărârii recurate; obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata ale intimatei parate aferente prezentului recurs.

În esenţă, intimata susţine că hotărârea tribunalului este temeinic motivată, ţinând seama de disp. art. 315 Cod procedură civilă, de faptul că prin decizia instanţei de control judiciar au fost dezlegate cu titlul de autoritate de lucru judecat mai multe aspecte ale cauzei, care nu mai puteau fi repuse în discuţie în faţa instanţei de trimitere cu privire la costurile echipamentului şi ale directorului de proiect, realizarea lucrărilor de proiectare.

De asemenea, mai susţine că în mod corect s-a dispus înscrierea contestatoarei în tabelul de creanţe al debitoarei, ca urmare a valorificării concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, a înlăturării apărărilor debitoarei şi ţinându-se seama de starea de fapt rezultată în urma administrării probelor, sens în care prima instanţă a fost nevoită să stabilească doar gradul de realizare a lucrărilor şi valoarea acestora.

În ce priveşte echipamentele comandate la solicitarea debitoarei, decizia de casare a stabilit cu autoritate de lucru judecat că s-a făcut dovada achiziţionării şi depunerii în custodie a acestora în vederea livrării lor către debitoare, operaţiune care în final nu a mai fost posibilă, datorită unor motive care privesc organizarea şi activitatea debitoarei, iar nu din culpa creditoarei, concluzii de care a ţinut seama judecătorul sindic, fără ca recurenta să aducă în rejudecarea documente care să contrazică situaţia de fapt şi dezlegarea de drept dată de Curtea de Apel Timişoara.

Analizând recursul de faţă, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunţând o hotărâre temeinică şi legală, conformă cu probele de la dosar.

Un prim aspect recurat se referă la nemotivarea sentinţei judecătorului sindic, motiv al căii de atac ce se va considera nefondat, întrucât în analizarea contestaţiei creditorului şi pentru stabilirea creanţei finale a acestuia, judecătorul a identificat cele trei componente ale creanţei, actele ce stau la baza raportului juridic dintre părţi sub forma celor două contracte şi înscrisuri adiţionale, obiectul lor şi obligaţiile creditoarei în executarea contractelor.

De asemenea, a concluzionat asupra executării parţiale a acestor obligaţii de către creditoare, a determinat întinderea procentuală a executării pentru fiecare componentă a subcontractului în temeiul unei probe administrate în cauză, respectiv raportul de expertiză tehnică şi în final, a calculat valoarea efectivă a lucrărilor prestate.

Deci, nu se poate vorbi despre o nemotivare, analiza acestui contract nu face nicio trimitere la decizia de casare a Curţii; pentru stabilirea creanţelor rezultate din contractul de vânzare a echipamentelor de proces, precum şi a costurilor directorului de proiect, judecătorul sindic s-a raportat la această decizie de casare, operaţiune însă ce este în concordanţă cu prevederile art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, care instituie obligativitatea pentru judecătorul fondului a hotărârii instanţei de recurs în ce privesc problemele de drept dezlegate şi necesitatea administrării probelor.

Ca atare, nu poate fi primită critica recurentei sub acest aspect, întrucât pe de o parte, considerentele sentinţei atacate sunt structurate clar şi concret, analizează în raport de probatoriul administrate problemele speţei, iar pe de altă parte, a ţinut seama de modul în care chestiunile de drept au fost tranşate în faza de control judiciar, fără a avea posibilitatea să revină asupra lor. În condiţiile în care s-au mai ivit probe noi relevante, care să schimbe elementele litigiului, iar printr-o expertiză tehnică, s-a procedat la clarificarea tuturor aspectelor de execuţie a lucrărilor şi valorile acestora.

Hotărârea pronunţată de către judecătorul sindic explică şi justifică dispozitivul acesteia, arată şi motivele pentru care s-au înlăturat susţinerile recurentei debitoare cu privire la însumarea avansului contractual, înscrierea provizorie a unor sume, nedatorarea sumei din contract ca urmare a nepredării integrale a lucrărilor.

Obligativitatea motivării hotărârii judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, dar aşa cum s-a arătat, sentinţa judecătorului sindic atacată nu se limitează în ansamblul ei doar la trimiterile la considerentele deciziei de casare, a alocat argumente de fapt şi probatorii în sprijinul soluţiei adoptate; aceste trimiteri punctuale sunt în concordanţă cu legea (art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă), iar invocarea în recurs a prevederilor art. 501 noul Cod procedură civilă este incorectă, întrucât speţa este sub incidenţa exclusivă a vechiului Cod de procedură civilă.

Instanţa de fond nu poate face abstracţie de regula consacrată de art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, care îşi are o justificare deplină în raţiunea controlului judiciar, ce presupune pe de o parte, că interpretarea şi aplicarea unui text de lege, interpretarea unui contract sau alt act juridic, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, care nu pot refuza o atare interpretare; pe de altă parte, că în privinţa problemelor de fapt, instanţa care rejudecă cauza are o putere de apreciere deplină, ce nu este însă una absolută şi discreţionară.

În speţă, starea de fapt cu privire la achiziţia echipamentelor de proces, custodia acestora şi culpa debitoarei pentru nelivrarea efectivă a lor, a fost stabilită ca atare, prin decizia de casare, iar în rejudecare, intimata debitoare nu a înlăturat în nici un fel aceste reţineri, astfel că în atare condiţii, judecătorul sindic a menţinut starea de fapt stabilită.

 Recurenta susţine nefondat că nu poate aduce critici din această privinţă, întrucât prima instanţă nu a adus argumente în soluţia sa, însă rezultă cu certitudine că judecătorul sindic şi-a însuşit modul de dezlegare a problemelor de fapt dat de către instanţa de control judiciar, fără a mai considera că trebuie administrate probe şi prin raportare la aceasta, trebuia recurenta să îşi expună motivaţia prezentului recurs; acceptarea şi asimilarea stării de fapt din decizia de casare nu echivalează cu lipsa motivaţiei sentinţei. Aceeaşi situaţie este şi cu privire la costurile directorului de proiect, unde pe lângă unele considerente ale deciziei Curţii, s-au reţinut prevederile din Anexa la Actul adiţional la contract.

Cu privire la critica greşitei interpretări a stării de fapt şi aplicării greşite a legii, Curtea reţine că în mod corect s-a dat eficienţă clauzelor contractuale, a producerii efectelor actelor încheiate de către părţi, sens în care deşi este confirmat fără dubiu, faptul că contestatoarea nu şi-a executat toate lucrările la care s-a obligat, a efectuat în concret un anumit procent din rapoarte, planuri şi proiecte, aşa cum este stabilit de către expertul tehnic, nefinalizarea tuturor lucrărilor s-a datorat culpei debitoarei care a reziliat contractul, situaţie în care debitoarea nu poate fi exonerată de la plata prestațiilor executate; este greşit de asemenea, a susţine, conform recurentei, că contestatoarea ar primi bani pentru ceva ce nu a prestat cât timp a fost determinată în mod clar întinderea lucrărilor aferente fiecărui obiectiv.

Pe de altă parte, nu poate fi considerat ca având relevanţă argumentul intimatei, în sensul că în final nu a beneficiat de prestațiile de proiectare ca urmare a nefinalizării tuturor planurilor şi proiectelor tehnologice, că nu poate folosi documentaţia de proiectare câtă vreme nu s-a putut reţine o culpă a prestatoarei contestatoare, chiar dacă în recurs se susţine culpa exclusivă a acestei prestatoare, fără însă ca partea ce o invocă să detalieze în concret în ce constă această culpă prin raportare la acţiunile partenerului contractual; este cert stabilit că au fost întocmite raportul de proces tehnologic şi planul de ghid preliminare, care au şi fost predate debitoarei, astfel că a depins de aceasta din urmă modul de în care a înţeles să le utilizeze şi valorifice, însă este datoare a achita contravaloarea lor.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, Curtea a respins, ca nefondat, recursul declarat.

Domenii speta

Spete similare