Înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar

Rezoluţie Î N C H E I E R E A NR.64/UP din 17.07.2014


înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar

- ROMÂNIA –

TRIBUNALUL BRAŞOV

- Secţia Penală -

DOSAR NR. 3854/62/2014

Î N C H E I E R E A NR.64/UP

Şedinţa camerei de consiliu  din data de 17.07.2014

JUDECĂTOR DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI: – (….) - judecător

GREFIER – (…)

Cu participarea procurorului – (…) – din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism  – Serviciul Teritorial Braşov

Pe rol soluţionarea cererii de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar formulată de inculpatul PS.

Dezbaterile au fost înregistrate în conformitate cu dispoziţiile art. 369 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în şedinţa din camera de consiliu a răspuns inculpatul PS (deţinut în Arestul IPJ Braşov) şi asistat de avocat ales BB.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată ataşat la dosarul cauzei, prin serviciul Registratură al instanţei, dosarul de urmărire penală nr. 91D/P/2014 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism  – Serviciul Teritorial Braşov (3volume).

Instanţa procedează la identificarea inculpatului PS, care arată că locuieşte efectiv la adresa din Braşov str. -------- jud. Braşov şi că are posibilitatea să ia legătura cu avocatul ales.

Avocatul inculpatului arată că prezenta cerere nu a fost semnată de inculpatul PS întrucât a fost o situaţie mai diferită, întrucât s-au mai făcut nişte acte de urmărire penală şi inculpatul a fost prezentat la procuror, moment în care nu a ştiut că mai durează finalizarea actelor de urmărire penală, comunicându-i-se anterior că se finalizează dosarul şi se trimite în instanţă, astfel că nu a avut cererea pregătită pentru  a o putea semna inculpatul.

Inculpatul PS precizează că îşi însuşeşte cererea formulată de avocatul său ales  şi semnează cererea  de la dosar.

Avocatul inculpatului şi  reprezentantul Parchetului arată că  nu sunt cereri prealabile de formulat.

Instanţa aduce la cunoştinţa inculpatului PS că are dreptul să nu dea nici o declaraţie în cauză şi că orice declară poate fi folosit şi împotriva lui , precum şi faptul că dacă există întrebări la care nu doreşte să răspundă, poate să refuze să facă acest lucru.

Inculpatul PS arată că doreşte să dea declaraţii.

Instanţa  procedează la ascultarea inculpatului PS, cele declarate fiind consemnate în procesul verbal care, după citire şi semnare, a fost ataşat la dosarul cauzei.

Avocatul inculpatului şi reprezentantul Parchetului arată că nu mai au cereri de formulat.

Nefiind cereri de formulat, judecătorul de drepturi şi libertăţi acordă cuvântul asupra cererii de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsurii contorului judiciar formulată de inculpatul PS.

Avocatul inculpatului solicită admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar. Arată că inculpatul a formulat această cerere, în primul rând raportat la faptul  că faza de urmărire penală este finalizată, aşa cum se poate observa ultima prelungire a măsurii arestării preventive a fost motivată prin faptul că se mai doreşte expertizarea informatică a suporturilor care au fost ridicate de inculpat. Arată că nu s-a mai făcut o astfel de expertizare, chiar s-au înmânat acele medii de stocare mamei inculpatului.  Prin prisma acestui aspect  şi raport şi la faptul că  de la începutul urmăririi penale, chiar la prima măsură, inculpatul a recunoscut faptele săvârşite. Solicită a se observa că faza de urmărire penală, în ultima perioadă s-a dorit, raportat la colaborarea totală pe care a avut-o inculpatul cu organele de urmărire penală, identificarea persoanelor care au introdus acele droguri în ţară şi care le-au şi transmis inculpatului şi coinculpatului pentru a le comercializa. Arată că eforturile au fost de partea inculpatului PS, dar care nu s-au concretizat, pentru  că el trebuia să acţioneze imediat când a fost reţinut şi atunci  exista o şansă, între timp mediatizându-se cazul, având loc deja două faze de  prelungire a măsurii arestării este clar că s-a încercat să se ia legătura dar nu s-a concretizat acest aspect. Menţionează că inculpatul PS a arătat în amănunt  persoanele care l-au contactat, care au furnizat acele pastile şi care le-au introdus în ţară. Pe fondul acestor informaţii puse  la dispoziţie de către inculpat urmărire penală s-a mai prelungit, dar acum  în faza finală , nu mai există nici un act de urmărire penală ce trebuie executat în acest dosar, astfel că raportat  clar la această fază, raportat la poziţia procesuală. Arată că au fost identificate alte persoane, exista o suspiciune şi partea organelor de urmărire penală asupra acelor persoane, iar declaraţia inculpatului a venit să concretizeze şi din discuţiile purtate şi cu procurorul de caz şi cu inculpatul s-a dorit identificarea, aceasta este posibilă, dar va mai dura ca şi etapă în timp şi atunci s-a ales  varianta de a se disjunge referitor  la acele persoane de a fi puse în continuare sub urmărire şi a se finaliza acest dosar pentru a nu se prelungii foarte mult starea acestui inculpat. Aceasta fiind starea de fapt care a determinat  această cerere, raportat  aşa cum a arătat, la poziţia procesuală încă de la început a inculpatului, faptul că nu mai sunt probe de administrat în această fază. Solicită a se avea în vedere şi situaţia inculpatului, care provine dintr-o familie bună, a avut doar de învăţat, s-a produs un dezechilibru în cadrul familiei în anul 2011, când tatăl său a decedat şi atunci  şi pe plan familial şi pe plan psihologic, a avut acest efect. Arată că mama a încercat o bună perioadă să îl ajute, probabil şi ea a fost afectată şi în acest context inculpatul a fost racolat şi influenţat şi scos în faţă, mai arată că  bazat şi pe lipsa de experienţă şi pe faptul că niciodată nu a mai comis o astfel de faptă şi nu a mai intrat în contact cu asemenea substanţe, i s-a transmis ideea că fapta nu este foarte gravă, că în alte ţări se comercializează, fără să i se spună  adevărul. Arată că în cele mai multe cazuri  sunt ademeniţi în aceste infracţiunii, copii care nu au familie, care au rămas fără loc de muncă şi sunt manipulaţi în acest sens. Susţine că inculpatul recunoscând în totalitate săvârşirea faptelor, inculpatul şi-a manifestat  buna credinţă, de asemenea colaborând şi punând la dispoziţie toate datele de care acesta a dispus, arătând şi punând la dispoziţie toate substanţele pe care le-a deţinut, nu mai există motive care să atragă luarea măsurii celei mai grave, cea a arestării preventive, pentru că raportat la scopul prevăzut de art. 202 Cod procedură penală, acela de a asigura o bună desfăşurare a procesului penal, al punerii la dispoziţia organului de urmărire penală şi al organelor judecătoreşti pe inculpat, acest scop poate fi atins şi prin luarea unei măsuri mai blânde, cea a controlului judiciar cu obligaţiile pe care instanţa le impune. Arată că  şi mama şi persoanele din anturajul fetei cu care  inculpatul discută de peste cinci ani de zile au fost alături de el, au încercat să-l susţină, sunt şi în prezent şi îi oferă suportul necesar pentru a trece peste aceste probleme. Arată că inculpatul în această fază a conştientizat şi arată că modalitatea puerilă în care s-a pus problema, la început nu conştientiza într-adevăr gravitatea, dar ulterior văzând  că de două luni de zile este arestat, nu i se permite să ia contact, a început să îşi dea seama şi acum este pe deplin conştient că ceea ce a făcut este foarte grav. Pentru considerentele prezentate solicită admiterea cererii şi a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar.

Reprezentantul Parchetului arată că pentru a se ajunge la o concluzie obiectivă şi pertinentă în ceea ce priveşte temeinicia acestei cereri de înlocuire a măsurii arestului preventiv va face o scurtă analiză a bazei factuale a cadrului procesual  ce se  regăseşte în cauză şi a modului în care au decurs lucrurile d e la momentul luării măsurii preventive.

Arată că măsura preventivă s-a bazat pe existenţa unor indicii şi probe cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, inculpatul fiind  acuzat de săvârşirea unor infracţiuni grave, trafic de droguri, iar măsura preventivă a arestului a fost dispusă pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal. Această măsură a fost prelungită cu o durată de 30 de zile, urmând să expire în 27 iulie. În mod firesc urmărire penală fiind finalizată, la sesizarea judecătorului de cameră preliminară , urma să se pună în discuţie oportunitatea, temeinicia , legalitatea menţinerii acestei măsuri, însă la acest termen s-a formulat  o cerere de înlocuire. Arată că la cererea de înlocuire trebuie să existe nişte condiţii care sunt prescrise de dispoziţiile legale, art. 242 stabilesc că  pe baza evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi conduitei procesuale a inculpatului se poate înlocuii o măsură preventivă cu alta mai puţin severă.

Menţionează că deşi se susţine că în alte legislaţii, în alte ţări, această infracţiune este tolerată şi este chiar permis consumul în anumite limite, există şi contra exemple în sensul că în alte ţări se aplică pedeapsa cu moartea în cazul săvârşirii unor asemenea infracţiuni, dar în cauză trebuie să se facă strict raportarea la modul în care este perceput acest fenomen, această recrudescenţă infracţională raportat la traficul de droguri, la momentul social în care ne aflăm şi trebuie să se constate că statul încearcă să curme o dezvoltare a preocupărilor infracţionale pe această direcţie, pe această linie fiind cunoscute consecinţele pe care consumul de droguri, dependenţa, le dau în general asupra persoanelor care au asemenea preocupări şi în special asupra tinerilor, în cazul de faţă inculpatul având o vârstă la care asemenea preocupări ar trebuii tratate cu o severitate şi pentru a-l face să înţeleagă valorile sociale ocrotite de legiuitor, dar şi pentru a fi un exemplu pentru toţi ceilalţi care ar fi animaţi de această dorinţă şi pentru a pune capăt tendinţei de dezvoltare fenomenului infracţional raportat la consumul şi traficul de substanţe stupefiante.

Raportat la temeiuri constată că măsura arestării preventive a avut la bază nişte temeiuri foarte clare, gravitatea acuzaţiei, infracţiuni de trafic de droguri şi pericolul pe care-l reprezintă pentru ordinea publică. Arată că de la momentul la care s-a efectuat în mod normal şi cu celeritate, în dosarul de urmărire penală fiind toate activităţile de urmărire penală, starea de pericol nu a dispărut. Mai arată că aşa cum s-a reţinut şi în momentul în care s-a admis propunerea de prelungire a arestării preventive, dacă se constată că, atunci când este vorba despre o detenţie provizorie, această tulburare socială este de natură să creeze în rândul comunităţii din care provine inculpatul acel sentiment de insecuritate că o dată lăsat în libertate organele judiciare nu acţionează cu promptitudine în faţa acestui fenomen – consumul şi traficul de droguri -, tocmai plecând şi de la premiza că inculpatul are o stare socială relativ bună, care prezintă încredere pentru celelalte persoane, cu atât mai greu este de înţeles că ocuparea lui pe linie infracţională, în loc să aibă preocupări pe linia dezvoltări unor relaţii de familie fireşti, să meargă la locul său de muncă ca să îşi câştige existenţa, să-şi întemeieze o familie, a fost atras de acest miraj al sumelor de bani obţinute destul de consistente din valorificarea substanţelor stupefiante. Arată că nu a fost chestiune întâmplătoare, împreună cu alt inculpat a preluat substanţele stupefiante. Menţionează că este adevărat că a încercat să conducă la identificarea şi a altor persoane, dar acest aspect conduce şi la concluzia că are legături destul de consistente şi bine consolidate, nefiind o chestiune întâmplătoare, sporadică. Chestiunile care ţin de poziţia lui procesuală raportat la recunoaştere, la regretul faptei săvârşite, vor fi avute în vedere la soluţionarea pe fond a cauzei şi la reţinerea eventualelor circumstanţe atenuante , dacă este cazul, însă atunci când se discută despre măsura preventivă, de oportunitatea , de proporţionalitatea ei trebuiesc avute în vedere toate celelalte criterii pe care le-a menţionat, drept pentru care apreciază că în acest moment este nefondată solicitarea de înlocuire cu altă măsură preventivă mai puţin severă şi solicită a se dispune respingerea contestaţiei.

Avocatul inculpatului, având cuvântul în replică, arată că în  cadrul fazei de urmărire penală a solicitat întocmirea unui referat de evaluare, precum şi ca un  reprezentant al Asociaţiei Anti-drog să ia legătura cu  inculpatul. Menţionează că nu a  invocat  ca şi apărare faptul că în alte ţări este permis consumul de droguri, pentru a susţine această cerere, fiind susţinerea inculpatului în sensul că aşa i s-a spus, precum şi faptul că nu este nici o problemă, că aceste substanţe nu sunt foarte grave, nocive.  Raportat la starea de pericol care ar exista dacă s-ar înlocui  această măsură, opinează, raportat şi la tot prin ce a trecut inculpatul, nu mai există această stare de pericol, în primul rând nu s-a mai putut lua legătura cu cei care i-au furnizat aceste substanţe, clar fiind că toţi au aflat faptul că este arestat, nu o să existe nici un fel de legătură între el şi alte persoane, de aceea a nimeni nu a vrut să mai  ia legătura, chiar dacă i s-a pus la dispoziţie un telefon sau s-a încercat să se facă un flagrant. De asemenea arată că s-a făcut mediatizarea acestui caz, iar reacţia societăţii nu este în sensul că nu se acţionează.

Inculpatul PS, având ultimul cuvânt, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar. Arată că îşi însuşeşte concluziile avocatului său. De asemenea arată că după ce a primit drogurile, a încercat să le restituie acelei persoane, la trei  patru zile, dar nu  a mai vrut să le primească înapoi. Mai arată că  nu ştie alte persoane decât persoana care i-a dat drogurile, astfel că nu poate identifica alte persoane.

JUDECĂTORUL DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI,

Constată că prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 3854/62/2014 inculpatul PS a solicitat înlocuirea măsurii preventive a arestării cu măsura controlului judiciar.

În motivarea cererii inculpatul susţine că a ajutat organele de cercetare penală pentru identificarea de noi date şi indicii care dovedesc o minimă implicare a inculpatului la comiterea faptei; pe tot parcursul urmăririi penale inculpatul şi-a recunoscut fapta pe care a regretat-o. Se mai arată că inculpatul provine dintr-o familie organizată, a absolvit mai multe cursuri, are o situaţie socială influenţată de decesul tatălui la o vârstă apropiată majoratului motiv pentru care a fost uşor influenţabil, iar persoanele din anturaj au profitat de lipsa sa de experienţă. În acelaşi timp inculpatul precizează că a colaborat cu organele judiciare , a indicat numele persoanelor implicate în fapte similare, cunoaşte care sunt obligaţiile care i s-ar putea impune în cazul înlocuirii măsurii. Se apreciază că inculpatul şi-a revizuit atitudinea şi nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.

S-a ataşat dosar penal nr. 91/D/P/2014 al Tribunalului Braşov.

Fiind audiat, inculpatul a prezentat aceleaşi motive de solicitare a înlocuirii măsurii preventive ca cele indicate în cererea adresată prin intermediul apărătorului său.

Examinând cauza, Tribunalul constată următoarele:

Faţă de inculpat s-a dispus măsura arestării preventive prin încheierea nr. 48/UP/29.05.2014 pronunţată în dosarul nr. 2986/62/2014 al Tribunalului Braşov; măsura procesuală s-a dispus  pentru o perioadă de 30 de zile de la 29.05.2014 la 27.06.2014 inclusiv inculpatul fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „trafic de droguri de mare risc”, prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.38 alin.1 din Codul penal (2 fapte).

Faţă de inculpat se efectuează cercetări pentru aceea că ar fi furnizat inculpatului CID pastilele ce au făcut obiectul tranzacţiilor din data de 09.04.2014 şi 09.05.2014 banii obţinuţi din efectuarea tranzacţiilor revenindu-i în totalitate. Temeiurile arestării au fost  reţinute prevederile art. 223 al. 2 noul cod de procedură penală, art. 202 alin.1 şi alin.3 şi alin. 4 lit. e din  noul cod de procedură penală. Încheierea instanţei a fost verificată în calea de atac a contestaţiei şi menţinută de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa superioară.  Ulterior, la data de 11 iunie 2014, s-a dispus extinderea urmăririi penale şi extinderea acţiunii penale faţă de inculpatul PS sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, republicată.

Prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din data de 24.06.2014 s-a dispus prelungirea măsurii preventive pentru încă 30 de zile, măsură care este valabilă până la data de 27.07.2014. La acel moment procesual judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să soluţioneze cauza pe fond a avut în vedere că subzistă temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii măsurii procesuală, că urmărirea penală nu este finalizată, că este necesară obţinerea de autorizaţii în vederea efectuării percheziţiei asupra mediilor de stocare de date informatice ridicate cu ocazia percheziţiilor efectuate în cauză, dat fiind faptul că există indicii că atât inculpatul, cât şi cealaltă persoană cercetată în stare de arest preventiv, anticipând posibilitatea instituirii unor măsuri de supraveghere tehnică asupra numerelor de telefon pe care le deţineau, comunicau uneori prin diverse sisteme informatice (facebook, what’s upp messenger). Totodată s-a avut în vedere că în cauză s-a dispus evaluarea inculpaţilor în cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog. Încheierea dată de judecătorul de la fond a fost verificată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de control judiciar şi menţinută ca fiind legală şi temeinică.

Se constată că şi în prezent măsura procesuală preventivă existentă faţă de inculpatul PS este legală, neintervenind elemente din care să rezulte că s-a dispus o soluţie de către procuror care să confirme că urmărirea penală a fost finalizată în vreun fel.

Se observă că şi în prezent există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care faţă de el s-a pus în mişcare acţiunea penală, respectiv declaraţiile inculpaţilor, ale martorilor, procesele verbale de filaj din datele de 09.04.2014 şi 09.05.2014; adresele nr.2487616/13.05.2014, 2487284/04.04.2014; raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr.2487284/14.04.2014; procesele-verbale de redare rezumativă a convorbirilor interceptate; procesele-verbale de investigaţii întocmite de ofiţerii BCCO Braşov; procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate în baza mandatelor emise de Tribunalul Braşov.

Aşa fiind, condiţia obiectivă prevăzută de art. 223 al. 1 Cpp este îndeplinită.

Se constată  că aspectele indicate de inculpat în cererea prezentă nu modifică starea de fapt avută în vedere de judecătorul de drepturi şi libertăţi la data de 24 iunie 2014, când măsura preventivă s-a dispus avându-se în vedere necesitatea derulării urmăririi penale în bune condiţii. Toate aspectele invocate de inculpat au putut fi constatate şi în precedentele încheieri – eventuala colaborare cu organele judiciare (colaborare a cărei finalitate se va observa,  ulterior), situaţia socială şi materială, astfel încât ele nu pot fi apreciate drept elemente noi în sensul celor solicitate. Atitudinea procesuală corectă se va aprecia într-un alt cadru procesual , la acest moment judecătorul de drepturi şi libertăţi verificând doar dacă sunt modificate temeiurile ce au stat la baza dispunerii măsurii preventive. Cu referire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 223 al. 2 noul cod de procedură penală avute în vedere la arestare şi la prelungirea măsurii arestării preventive judecătorul de drepturi şi libertăţi constată şi în prezent că raportat la evaluarea gravităţii faptelor, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acestora, a anturajului şi a mediului din care provine inculpatul, privarea acestuia de libertate este în continuare necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, fiind îndeplinită condiţia actualităţii temeiurilor avute în vedere la arestare. În acelaşi timp se constată că şi după data de 24 iunie 2014 – data prelungirii măsurii preventive – au fost dispuse acte de urmărire penală în cauză: s-a instituit sechestru asigurător, s-a dispus efectuarea unei analize a bunurilor ridicate la percheziţie şi abia la data de 16 iulie 2014, chiar data la care s-a înregistrat cererea prezentă , s-a comunicat la dosarul de u.p., în copie, rezultatul analizelor de laborator solicitate (grinder metalic etc). Prin urmare se constată că urmărirea penală nu avea cum să fie finalizată la momentul formulării cererii prezente, iar temeiurile ce au stat la baza dispoziţiei de prelungire a măsurii preventive nu s-au modificat; totodată este de remarcat faptul că analiza de laborator a identificat în bunurile supuse expertizării substanţe interzise la comercializare, din cele ce formează obiectul L 143/2000.

Mijloacele de probă evidenţiate în încheierile anterioare dar şi cele nou prezentate confirmă legalitatea măsurii preventive şi în prezent şi nu există aspecte de fapt care să modifice aprecierea privind necesitatea privării de libertate a inculpatului pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Inculpatul, audiat fiind a declarat că a înţeles gravitatea faptelor şi consecinţele acestora, şi-a exprimat regretul pentru implicarea în activitatea infracţională şi a dat asigurări verbale că nu va reitera un astfel de comportament, fiind conştient de consecinţele acţiunilor sale.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate să nu ţină seama de motivările ce au impus prelungirea măsurii preventive: declaraţiile de regret şi asigurările privind abţinerea pentru viitor de la comiterea de fapte prevăzute de legea penală sunt chestiuni ipotetice, care survin după o perioadă în care a consumat droguri de risc, dar şi după ce este de observat că activitatea despre care se susţine că ar fi infracţională ar fi fost descoperită de organele judiciare şi întreruptă doar la intervenţia acestora; totodată inculpatul şi-ar fi lăsat comportamentul şi atitudinile influenţate de această stare de dependenţă, sau de slăbiciune, a desfăşurat o activitate ilicită îndelungată şi ar fi dezvoltat  o adevărată piaţă de desfacere pentru stupefiantele comercializate, are un anturaj în cadrul căruia se consumă droguri, astfel încât starea de pericol pentru ordinea publică reprezentată de lăsarea sa în libertate nu a dispărut.  Este de observat şi împrejurarea că înscrisurile depuse în probaţiune de inculpat cu referire la pregătirea sa profesională, nu fac dovada unui loc de muncă în prezent, ci vor putea fi analizate, eventual, pe fondul cauzei. În acelaşi timp judecătorul de drepturi şi libertăţi are în vedere că noţiunea de ordine publică include nu doar reacţia organelor judiciare pe linia prevenirii şi combaterii traficului de stupefiant, ci şi reacţia opiniei publice în cazul comiterii unor fapte de o gravitate deosebită care implică dreptul la sănătate al colectivităţii. Având în vedere stadiul procesual al cauzei, faptul că nu s-au produs modificări ale stării de fapt reţinută de judecătorul de drepturi şi libertăţi la momentul prelungirii măsurii preventive, că aspectele invocate de inculpat au mai fost analizate în precedent şi nu au apărut elemente noi care să determine aprecierea că ingerinţa în drepturile inculpatului nu mai este justificată, se constată că cererea formulată de inculpat nu întruneşte condiţiile prev de art. 242 al 2 Cod procedură penală sens în care se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

Respinge  cererea formulată de inculpatul PS având ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar.

Obligă inculpatul să plătească statului suma 80 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi 17.07.2014.

JUDECĂTOR DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI, GREFIER,