Drepturi băneşti

Sentinţă civilă 282/2017 din 27.02.2017


Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2017:010.000282

Cod operator 2442/2443

Dosar nr.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentinţa nr. 282/2017

Şedinţa publică de la 27 Februarie 2017

Completul compus din:

Preşedinte

Asistent  judiciar

Asistent  judiciar

Grefier

Pe rol se află cauza privind acţiunea formulată de reclamantul P.V.L., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local H şi Primarul Comunei H, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, care a învederat că lipsesc părţile, iar reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă prin cererea de chemare în judecată.

Având în vedere prevederile art. 411 alin.1 pct.2 teza a II-a din Codul de procedură civilă, instanţa a constatat cercetarea procesului încheiată şi a reţinut cauza spre soluţionare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de faţă :

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale la data de 27.05.2016, sub numărul -------, reclamantul P.V.L. a chemat în judecată pârâţii Consiliul Local H şi Primarul Comunei H, solicitând obligarea acestora la acordarea drepturilor salariale care i se cuvin potrivit art. 5 alin. l şi l1 din O.U.G. nr. 83/2014, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr.71/2015, stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, începând cu data de 09.04.2015 şi în continuare, reactualizate în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că face parte din personalul Primăriei Comunei H, fiind încadrat în funcţia de personal contractual de execuţie.

Începând cu data de 01.01.2015 a fost promovat în funcţie de execuţie, personal contractual, de inspector de specialitate, gradul IA, în cadrul compartimentului pentru situaţii de urgenţă, mediu şi gestiune deşeuri din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei H, conform dispoziţiei nr. 475/30.12.2014.

Prin aceeaşi dispoziție i-a fost stabilit un salariu de încadrare în cuantum de 1100 lei, în loc de salariul de încadrare stabilit pentru funcţia similară în instituţie, care este în cuantum  de 1322 lei.

Consideră reclamantul că prin neaplicarea dispoziţiilor prevăzute în O.U.G. nr. 83/2014, art. 5 alin. l şi l1, aşa cum a fost modificată şi completată de Legea nr. 71/2015, pârâta a cauzat diminuarea drepturilor sale salariale.

A arătat că prin Legea nr.71/2015 s-au introdus o serie de reglementari și s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice care aveau un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleaşi instituţii sau autorităţi publice, precum fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Astfel,  în art. 5 alin l1 din Legea nr.71/2015 se arată că „prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii-medii, superioare, postuniversitare, doctorate, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specific locului de muncă la data angajării sau promovării”.

Concluzia ce se poate desprinde din interpretarea gramaticală a textelor de lege menţionate este aceea că voinţa legiuitorului este în sensul că salarizarea personalului să se facă la un singur nivel de salarizare şi nu la mai multe nivele de salarizare.

 Ca atare, legiuitorul nu a dorit ca salarizarea să se poată stabili prin raportare la mai multe nivele de salarizare, ci doar la un singur, astfel că a prevăzut pentru tot personalul care lucrează în aceleaşi condiţii de studii-medii, superioare, postuniversitare, doctorale, de vechime şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specific locului de muncă la data angajării sau promovării, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Stabilirea nivelului de salarizare avut în vedere de legiuitor în art. l alin. l, art. l alin. 51 şi art.5 alin. l, art. 5 alin. l şi l1 din OUG nr. 83/2014, aşa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, presupune ca salariaţii care au un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

În cazul de față, pentru personalul contractual încadrat sau promovat după anul 2010, încadrarea acordată s-a făcut sub nivelul maxim pentru funcţiile similare din instituţie,  creâdu-se o discriminare între aceştia şi cei care sunt încadraţi la nivelul maxim, deși desfăşoară aceeaşi activitate.

În contextul în care prevederile sus menţionate nu se vor aplica personalului în toate instituţiile publice şi autorităţile publice, se va genera o discriminare pentru salariaţii care lucrează în aceleaşi condiţii.

O.U.G. nr. 83/2014, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, produce reparaţii materiale angajaţilor care desfăşoară aceleaşi activităţi, pe aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii, dar sunt remunerate diferit. Acest articol de lege produce reparaţii de natură salarială, restabilind echilibrul financiar între angajaţii care beneficiau de anumite sporuri înainte de data de 31 decembrie 2009 şi cei care nu beneficiază din cauza apariţiei momentului „îngheţării salariale” şi care ar trebui să beneficieze de aceleaşi drepturi, având în vedere că îndeplinesc aceleaşi condiţii.

În drept, reclamantul a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile O.U.G . nr. 83/2014, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015 și dispozițiile Legii nr. 284/2010.

Deși au fost legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinări în cauză.

Instanța a solicitat pârâților să-și exprime punctul de vedere cu privire la pretențiile deduse judecății de către reclamant , iar prin adresa nr. 3113/14.10.2016 Primarul Comunei H a menționat că punctul său de vedere este favorabil .

În probatoriu a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele dosarului în raport de dispozițiile legale aplicabile, instanța reține:

Reclamantul P.V.L. este angajat ca personal contractual, în funcția de  execuție de inspector de specialitate, gradul IA, în cadrul compartimentului pentru situaţii de urgenţă, mediu şi gestiune deşeuri din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei  H, fiind promovat în această funcție în baza dispoziţiei nr. 475/30.12.2014, emisă de Primarul Comunei H.

Prin acțiunea dedusă judecății reclamantul solicită obligarea pârâților Consiliul Local H şi Primarul Comunei H la acordarea drepturilor salariate care i se cuvin potrivit art. 5 alin. l şi l1 din O.U.G. nr. 83/2014, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr.71/2015, stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, începând cu data de 09.04.2015 şi în continuare, reactualizate în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective.

În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin.1 din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr.71/2015:

„ (1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.”

Potrivit prevederilor alineatului 51al aceluiași articol:

 „(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

De asemenea, conform prevederilor art. 5 alin.1 din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr.71/2015:

 „(1) În anul 2015, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată.”

La art. 5 alin.11 al aceluiași articol se prevede că:

 „(11) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.”

În speță, instanța a solicitat pârâților să comunice care este nivelul maxim al drepturilor salariale aflate în plată pentru persoanele care îndeplinesc funcții similare cu cea îndeplinită de reclamant și care desfășoară aceleași activități, având aceeași vechime în funcție și în muncă, începând cu data de 09.04.2015 și în continuare și să înainteze înscrisuri doveditoare.

Prin adresa nr.3215/08.11.2016, emisă de Primarul comunei H, s-a comunicat instanței că la nivelul instituției există persoane care îndeplinesc funcții similare precum cea îndeplinită de reclamant, dar nu desfășoară aceleași activități și nu au aceeași vechime în muncă, nivelul maxim al drepturilor salariale aflate în plată fiind 1322 lei.

La adresa de mai sus s-a anexat dispoziția nr.476/30.12.2014 privind promovarea salariatului Ungureanu Cristian, cu mențiunea că acesta îndeplinește funcție similară cu cea îndeplinită de reclamant.

De asemenea, la solicitarea instanței, au fost înaintate la dosar machetele privind calculul drepturilor salariale cu privire la reclamantul P.V.L., precum și fișele posturilor.

Analizând înscrisurile înaintate la dosar,  instanța constată că reclamantul este încadrat ca personal contractual , în funcția de execuție de  inspector de specialitate, gradul I A, în cadrul compartimentului pentru situaţii de urgenţă, mediu şi gestiune deşeuri din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei H, având salariul de încadrare de 1100 lei, salariul de bază de 1210 lei și salariul brut de 1392 lei, iar salariatul U.C. este încadrat ca personal contractual , în funcția de execuție de inspector de specialitate gradul I A, în cadrul compartimentului cadastru și fond funciar , organizat în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei H, având salariul de încadrare de 1322 lei, salariul de bază de 1785 lei și salariul brut de 2053 lei.

Așadar, reclamantul P.V.L.și salariatul U.C. îndeplinesc funcții similare însă nu își desfășoară activitatea în aceleași condiții, respectiv sunt încadrați la compartimente diferite și au atribuții diferite.

Prin urmare, reclamantul P.V.L. nu poate fi salarizat la același nivel cu salariatul  U.C. în temeiul dispozițiilor legale invocate prin acțiune, întrucât aceștia nu își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Față de considerentele arătate, instanța urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată.

Opinia asistenților judiciar este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea formulată de reclamantul P.V.L., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local H. şi Primarul Comunei H.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.

Pronunţată în şedinţa publică din 27.02.2017, la Tribunalul Gorj.