Achiziţii publice

Achiziţii publice

Prin Decizia menţionată s-a admis recursul formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, cu privire la abaterea de la pct. 1 din Decizia nr. 26/10.06.2013, Curtea de apel pornește de la afirmația recurentului, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, legată de existența aceluiași Program de parteneriat al instituțiilor și organizațiilor din județul Harghita cu partenerii din județele Timiș, Bistrița Năsăud, Alba și Cluj, desfășurat în cursul anului 2010, care a constituit obiectul auditului pârâtei în urma căruia s-a constatat decontarea nelegală a cheltuielilor pentru considerentul avut în vedere și în cadrul acestui dosar, respectiv pentru lipsa legăturii programului cu activitatea recurentului. Curtea observă că abaterile reținute în sarcina recurentului pentru anul 2010 au fost analizate în cadrul dosarului nr. 416/43/2011*, iar prin Decizia nr. 4893/R din 28.6.2013, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, a fost menținută constatarea pârâtei, fiind primită argumentarea acesteia în sensul că programul depășește sfera interesului județean și atribuțiile conferite de legiuitor recurentului.

Având în vedere că „Programul de parteneriat al instituțiilor și organizațiilor din județul Harghita cu partenerii din județele Timiș, Bistrița Năsăud, Alba și Cluj”, atât în anul 2010 cât și anul 2011, a fost fundamentat de recurent pe aceleași temeiuri legale (art. 91 alin. 1 lit. e și alin. 6 lit. a, art. 115 alin. 1 lit. c din Legea nr. 215/2001; art. 23 alin. 1 din OG nr. 21/2007 fiind menţionat doar în apărările din dosar, nu şi în actele Programului, neputând fi avut astfel în vedere) și cum corespondența între atribuțiile legale ale recurentului și conținutul similar al Programului a constituit deja obiectul verificării jurisdicționale în cadrul dosarului nr. 416/43/2011*, urmat între aceleași părți, Curtea reține efectele pozitive ale autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 4893/R din 28.6.2013, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, care împiedică rediscutarea aspectelor de fapt și de drept tranșate în mod irevocabil. Prin urmare, față de identitatea de chestiune litigioasă dintre cele două cauze, ținând cont de dispozițiile art. 431 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora „Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă”, Curtea va reține concluziile Deciziei nr. 4893/R din 28.6.2013 și în privința cheltuielilor realizate în cursul anului 2011 pentru derularea aceluiași Program, observând că cheltuielile privind serviciile de transport intern și internațional, cheltuielile de reclamă și publicitate, servicii artistice, și cheltuielile cu deplasările în străinătate, efectuate în baza celor trei contracte încheiate pentru derularea în fapt a programului nu pot fi considerate de interes public județean, fiind în plus realizate în cadrul unui program pentru care nu s-au stabilit indicatori de program în sensul art. 2 pct. 46 din Legea nr. 273/2006. În consecință, este corectă concluzia primei instanțe cu privire la nesocotirea în cauză a prevederilor art. 23 alin.1 din Legea nr. 273/2006, recurentul angajând și utilizând creditele bugetare pentru cheltuieli care nu sunt strict legate de activitatea sa, nefiind în concordanță cu atribuțiile prevăzute de art. 91 alin. 1 lit. e și alin. 6 lit. a din Legea nr. 215/2001.

Curtea observă că apărarea recurentului privind existența unei situații juridice imuabile create prin emiterea hotărârii de consiliu județean neatacate de Prefectul Județului Harghita a fost analizată și prin Decizia nr. 4893/R din 28.6.2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, reținându-se în mod judicios că pârâta a acționat în exercitarea atribuțiilor stabilite de Legea nr. 94/1992, pentru desfășurarea controlului asupra modului de întrebuințare a resurselor financiare în cadrul Programului de parteneriat al instituțiilor și organizațiilor din județul Harghita cu partenerii din județele Timiș, Bistrița Năsăud, Alba și Cluj. În cadrul acestei competențe, potrivit art. 22 din Legea nr. 94/1992, pârâta are obligația legală de a examina formarea și utilizarea resurselor bugetului unităților administrativ-teritoriale, prin raportare la toate dispozițiile legale care prevăd modul de constituire și utilizare a acestor fonduri, fără a fi ținută de necontestarea actelor controlate de către Instituția Prefectului. În acelaşi timp, din prevederile Legii nr. 94/1992 nu rezultă că auditul vizând constituirea creditelor bugetare se rezumă numai la verificarea respectării formalităţilor şi procedurilor prescrise de lege pentru constituirea anumitor fonduri. Verificarea trebuie să fie completă, implicând şi examinarea competenţei autorităţii publice de a stabili o anumită destinaţie sumelor din buget – aspect analizat în cauza de faţă.

În ceea ce privește soluția primei instanțe cu privire la pct. 3 din Decizia nr. 26/10.06.2013, Curtea reține că prima instanță a acceptat constatarea auditorilor pârâtei, reținând că abaterea imputată este consecința angajării și efectuării de plăți pentru acțiuni situate în afara atribuțiilor stabilite de lege și pentru care recurentul nu dispunea de competențe, prerogativele arogate fiind date în sarcina unor instituții specializate ale statutului. În plus, prima instanță a reținut un aspect de nelegalitate care nu a fost avut în vedere nici de pârâtă, arătând că „Nu se poate susţine că punerea în sarcina Universităţii a realizării obiectivelor stabilite prin contractul de servicii nr.13448 din 03.07.2012, respectiv chestionarea, prelucrarea statistică a datelor şi interpretarea acestora, ar constitui îndeplinire a programului sau a unei părţi a acestuia în condiţii care să asigure economicitatea, eficienţa şi eficacitatea utilizării banilor publici în realizarea programului, astfel cum impune art.28 alin.2 din Legea nr.94/1992.” Văzând conținutul abaterii stabilite în sarcina recurentului, astfel cum rezultă din Decizia nr. 26/2013 și Procesul-verbal de constatare nr. 770/8697 din 10.5.2013, Curtea reține că invocarea de către prima instanță a incidenței art. 28 alin. 2 din Legea nr. 94/1992 este străină de concluziile auditorilor, astfel că va fi înlăturată, fără a fi analizată în continuare.

Analizând concluziile primei instanțe în legătură cu lipsa competenței recurentului de a acționa în domeniul sprijinirii integrării tinerilor pe piața muncii, Curtea de apel observă că auditorii pârâtei au invocat dispozițiile art. 10, art. 23 din Legea nr. 350/2006 și art. 3 din HG nr. 141/2010, arătând că niciuna dintre aceste norme nu legitimau încheierea contractului cu Universitatea.

Într-adevăr, normele arătate de auditorii pârâtei nu pot constitui temei nici pentru încheierea cu AJOFM Harghita a contractului de asociere nr. 9330/9.5.2012, din moment ce detaliază competența altor organe ale statului în domeniul facilitării şi stimulării inserţiei profesionale a tinerilor (printre altele ale Autorității Naționale pentru Sport și Tineret), iar cu privire la competența recurentului dispune că acesta asigură cadrul instituţional şi condiţiile necesare pentru participarea tinerilor la luarea deciziilor din domeniul tineretului, prin consultările cu organizaţiile neguvernamentale de tineret şi pentru tineret, constituite la nivelul respectivei unităţi administrativ-teritoriale, în toate problemele ce vizează tineretul.

Pârâta nu amintește însă de prevederile Legii nr. 76/2002 – normă legală invocată în Hotărârile nr. 99/2012, nr. 148/2012 și nr. 170/2012 și în contractele încheiate de recurent și, în special, de art. 104 din Lege care dispune că autoritățile administrației publice locale „au obligația să monitorizeze evoluțiile de pe piața muncii în plan teritorial, să participe activ la elaborarea și realizarea măsurilor de îmbunătățire a ocupării persoanelor neîncadrate în muncă și să sprijine activitatea agențiilor pentru ocuparea forței de muncă.”

Hotărârea nr. 99/2012, după modificările adoptate prin Hotărârile nr. 148/2012 și nr. 170/2012, dar și contractul de asociere încheiat cu AJOFM Harghita sunt în acord cu competența reglementată de textul art. 104 din Legea nr. 76/2002, programul analizat reprezentând concretizarea atribuțiilor stabilite de norma menționată în favoarea recurentului. De altfel, Curtea observă că intimata-pârâtă nu contestă legalitatea Hotărârii nr. 170/2012 sau a contractului de asociere nr. 9330/9.5.2012 (dar nu precizează nici dispozițiile legale care ar fi permis colaborarea între recurent și AJOFM Harghita), ci aduce în discuție lipsa de concordanță a acestor acte cu contractul încheiat de recurent cu Universitatea, reținând că cele din urmă două entități nu au competențe în domeniul facilitării și stimulării inserției profesionale. Curtea nu poate reține constatarea de mai sus, care pare să pornească de la forma inițială a Hotărârii nr. 99/2012 (care implica o asociere cu Universitatea) și ignoră conținutul concret al Contractului de prestări servicii nr. 13448/3.7.2012.

Analizând actele programului în discuție, Curtea va reține temeinicia apărărilor recurentului în sensul că prin Contractul de prestări servicii nr. 13448/3.7.2012 nu s-a urmărit perfectarea unei asocieri cu Universitatea în domeniul inserției profesionale a tinerilor, ci s-a avut în vedere achiziționarea unor servicii care constituiau contribuția recurentului la realizarea programului desfășurat în colaborare cu AJOFM. Or, câtă vreme nu se pune la îndoială de către pârâtă legalitatea Hotărârii nr. 99/2012, modificată, și a Contractului de asociere nr. 9330/9.5.2012 și care, așa cum am văzut mai sus, se încadrează în aria de competență a recurentului determinată de art. 104 din Legea nr. 76/2012, și cum prin aceste acte (Anexa 1 la Hotărârea nr. 170/2012) recurentul și-a asumat printre altele, obligația de a desfășura activități de „chestionare, de două ori, prelucrarea statistică a datelor, interpretarea acestora și publicarea rezultatelor într-o broșură”, Curtea nu poate reține nelegalitatea contractării de către recurent a serviciilor care au format obiectul propriilor îndatoriri în cadrul programului, pe considerentul lipsei de competență a recurentului. Dacă recurentul a dispus de competență pentru emiterea Hotărârilor nr. 99/2012, nr. 148/2012 şi nr. 170/2012, precum și la încheierea contractului cu AJOFM, nu poate fi susținută lipsa de competență a acestuia la încheierea unui contract care are caracter subsecvent în raport de actele amintite și prin care se urmărește realizarea obligațiilor asumate prin actele principale.

În mod eronat arată prima instanță că încheierea contractului de servicii nr.13448 din 03.07.2012 cu Universitatea - Punct de lucru Miercurea Ciuc-Facultatea de ştiinţe, Departamentul de ştiinţe Sociale este contrară celor aprobate prin Hotărârea nr.170/2012, din moment ce la pct. 6 lit. a-c din Hotărâre, recurentul a stabilit activitățile specifice care sunt necesare în vederea atingerii obiectivului general al programul lansat, printre acestea regăsindu-se și activitatea de chestionare, prelucrarea datelor statistice și publicarea lor într-o broșură, activitate care a constituit obiectul Contractului de servicii nr.13448 din 03.07.2012. Curtea nu poate primi nici constatările pârâtei vizând nelegalitatea decontării sumei de 54.436 lei către Universitatea pe considerentul că această entitate nu a fost menționată în derularea programului, din moment ce relevanță prezintă arătarea în cuprinsul Hotărârii nr. 170/2012 a activităților care au fost contractate de recurent, și nu a prestatorului de la care s-au achiziționat aceste servicii. În plus, numele Universității nu putea fi menționat în Hotărârea nr.170/2012 sau în contractul de colaborare încheiat cu AJOFM Harghita, din moment ce achiziționarea serviciilor s-a realizat după adoptarea programului, într-o procedură de achiziție directă, prin alegerea celui mai avantajos preț propus de mai mulți ofertanți (f. 486-487 dosar fond).

Nu poate fi privit ca un aspect nelegalitate a decontării realizate de recurent împrejurarea că o parte din program s-a realizat fără participarea AJOFM, întrucât efectuarea cercetării sociologice menționate a constituit o obligație asumată de recurent, astfel că, prin ipoteză, ea trebuia adusă la îndeplinire fără contribuția activă a AJOFM.

Faptul că durata contractului de prestări servicii depășește durata programului (31.12.2012, față de 15.12.2012) nu influențează problema competenței recurentului de a încheia acest contract și nici legalitatea plăților efectuate, care s-au încadrat în perioada stabilită pentru desfășurarea programului.

Referitor la soluția pronunțată de prima instanță în legătură cu Raportul de audit al performanței nr. 769/10.5.2013, Curtea constată că în condițiile în care recurentul a ales să conteste acest act pe calea contestației prevăzute de art. 204 și urm. din Hotărârea nr. 130/2010, prima instanță a reținut în mod legal că nu poate cenzura neanalizarea de către comisia de soluționare a contestației a Raportului, câtă vreme prin încheierea pe care o pronunță, comisia examinează legalitatea și temeinicia deciziei emise de camera de conturi și a măsurilor stabilite prin aceasta.

Pentru toate considerentele de mai sus, Curtea va reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă numai cu privire la cele hotărâte de prima instanță în legătură cu pct. 3 din Decizia nr. 26/10.6.2013, menținând considerentele și soluția pronunțată cu privire la celelalte aspecte ale judecății. În consecință, casând în parte hotărârea atacată și rejudecând cauza, Curtea va admite în parte acţiunea formulată de reclamant, dispunând anularea pct. 3 din Decizia nr. 26/10.6.2013 şi a punctului corespunzător din Încheierea nr. VI/93-14.8.2013, acte emise de pârâtă.

Domenii speta

Spete similare