Cerere de valoare redusă. Clauze abuzive

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28.12.2016  sub nr.3633/329/2016, reclamanta S. S.a.R.L chemat în judecată pe pârâtul C. N.,  solicitând obligarea acestuia la plata sumei de  109.61 lei cu titlu de debit principal, a sumei de 14.38 lei reprezentând penalităţi de întârziere, pentru fiecare zi calendaristica de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii, pana la data 30.09.2016 şi a sumei de 6.91 lei reprezentând dobânda legala penalizatoare (dobânda legala + 4%) de la data cesiunii pana la data de 30.09.2016, cu cheltuieli de judecată. De asemenea a solicitat şi obligarea pârâtului la plata sumei de 976.49 lei reprezentând  taxă de reziliere.

În fapt, reclamanta a arătat că între O. R. SA şi pârât  s-a încheiat contractul de furnizare servicii nr. 46640257/ 26.09.2013, având ca obiect pachetul de Servicii de comunicaţii electronice oferite Clientului de către O. R. prin intermediul Reţelei Orange România, care poate cuprinde un anumit volum de Servicii de baza, conform celor menţionate in Partea I a Contractului sau intr-un act adiţional la Contract, si Servicii Incluse, in baza cărora clientul datorează O. R. plata Valorii Abonamentului.

În continuare, reclamanta a menţionat că urmare a îndeplinirii propriilor obligaţii, creditoarea a emis facturile fiscale: JAG029634291/02.10.2013, JAG029634292/02.10.2013,JAG036338912/02.12.2013,JAG036338911/02.12.2013, JAG032976774/02.11.2013, JAG032976773/02.11.2013.

Reclamanta a mai specificat că, începând cu data de 02.10.2013, pârâtul nu a mai achitat facturile emise de furnizor, motiv pentru care, la data de 27.08.2015, a încheiat Contractul de cesiune de creanţa cu O. R. SA, având ca obiect si creanţa împotriva paratului.

Totodată, au fost efectuate formalităţile de înscriere a Contractului de cesiune de creanţe in A. E. de G. R. M., in conformitate cu dispoziţiile legale in vigoare, sub avizul nr. 2015-00038334832564-XJW / 2015-00038334852210-MHU / 2015-00038334812375-HVK.

A mai arătat că cesiunea de creanţă a fost notificată paratului,  a  încercat să recupereze pe cale amiabila creanţa, comunicând paratului notificări prin care i-a pus în vedere să achite suma restantă, însă  pârâtul nu a înţeles să dea curs acestor solicitări, motiv pentru care  a promovat prezenta acţiune.

În final, reclamanta a conchis că sunt îndeplinite  condiţiile  art.663 alin.(2), (3), şi (4) astfel,  creanţa în valoare de 1,107.39 lei  fiind  certă lichidă şi exigibilă.

Reclamanta a solicitat ca instanţa  să reţină că s-a făcut dovada existenţei în patrimoniul reclamantei a unei creanţe certe, lichide si exigibile, în cuantum de 1,107.39 lei având in vedere că pârâtul nu a făcut dovada executării integrale a obligaţiilor contractuale asumate.

Referitor la penalităţile  de întârziere, reclamanta a precizat faptul că la  art. 5 din Clauze contractuale de bază, a fost prevăzută  obligaţia pârâtului  de a plaţi penalităţi de întârziere în valoare de 0,5% pe zi de întârziere aferente debitului neachitat, rezultând astfel  caracterul cert, lichid si exigibil şi în privinţa penalităţilor de întârziere, urmând a obliga pârâtul la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere calculate de la data scadentei fiecărei facturi si pana la data de 30.09.2016.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1026 şi urm. C.pr. civ.art.1566 şi urm. Cod civil.

În dovedirea  acţiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a depus, în copie certificată următoarele înscrisuri:  contractul de furnizare servicii nr. 46640257/ 26.09.2013 (11-43), facturi fiscale (filele 43-53), contract de cesiune  nr.12559/27.08.2015 (filele 54-77).

La termenul de judecată de astăzi, instanţa, din oficiu, a invocat caracterul abuziv al clauzei privind penalităţile de întârziere de 0,5%  și a taxei de reziliere inserate în contract.

 Acţiunea este întemeiată în parte .

Astfel, instanța reține că în temeiul contractului de furnizare serviciu nr. 46640257/26.09.2013, între SC O. R. SA  în calitate de furnizor şi pârâtul C. N.  în calitate de beneficiar, având drept obiect prestări servicii de telefonie mobilă, conform art. 1 din contract s-au emis o serie de facturi fiscale care atestă executarea obligaţiilor de către reclamantă, respectiv facturile nr. JAG029634291/02.10.2013,JAG029634292/02.10.2013,JAG036338912/02.12.2013,JAG036338911/02.12.2013,JAG032976774/02.11.2013,JAG032976773/02.11.2013.

Deşi reclamanta şi-a respectat obligaţiile menţionate în contract, pârâtul  nu a executat principala obligaţie ce a luat naştere în sarcina sa prin acelaşi contract, respectiv de a plăti contravaloarea serviciilor furnizate conform facturilor fiscale anterior menţionate.

La data de 27.08.2015  a fost încheiat contractul de cesiune de creanță între reclamantă și SC O. R. SA  , prin care a fost cesionată și creanța împotriva pârâtului C. N., astfel cum rezultă din înregistrarea în A. E. de G. R. M. ( fila 78 dosar).

Analizând facturile fiscale depuse de către reclamantă şi faptul că pârâtul nu le-a contestat, instanţa apreciază că pretenţiile reclamantei, în ceea ce priveşte debitul principal în cuantum de 109,61  lei  sunt întemeiate.

În drept,  instanţa  are în vedere că,  potrivit art. 1270 alin 1  Cod Civil “Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.”,  constatând că sunt  îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, existând o neexecutare a unei obligaţii contractuale a pârâtului, această neexecutare neavând o justificare, şi care a pricinuit reclamantei un prejudiciu de natură materială ce se impune a fi reparat integral.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 1270 alin. 1 C.civ., având în vedere efectele obligatorii ale contractului între părţi, urmează să admită capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 109,61  lei reprezentând contravaloare prestări servicii.

Cu privire la dobânda legală solicitată de către reclamantă, instanța reține faptul că dobânda legală este prevăzută de OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, iar potrivit art.1535 C.civ., la obligaţiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele-interese nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar acestea se acordă de la scadenţă, până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără ca debitorul să poată face dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic, astfel încât va admite cererea de acordare a dobânzii legale în cuantum de 6,91 lei.

Cu privire la penalităţile inserate în contract, pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzei privind penalităţile, în analiza sa, instanţa se va raporta la dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.

Aplicabilitatea acestui act normativ este indiscutabilă raportat la prevederile art. 2 alin. (1) potrivit cu care ,,prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau un grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.’’

În ce priveşte penalităţile de întârziere, instanţa reţine  că, în cererea formulată, reclamanta a pretins şi calculat penalităţi în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, conform contractului încheiat între părţile inițiale , până la data achitării integrale a debitului principal (art. 5 din contract raportat la art. 1.9. punctul 4 din Termenii şi Condiţiile Generale pentru Persoane Fizice - Consumatori).

Instanţa poate cenzura,  chiar şi din oficiu, o astfel clauză ce stabileşte o penalitate exorbitantă, chiar dacă această clauză a fost prevăzută în contractul încheiat între părţi, cu condiţia ca această clauză să fie o clauză abuzivă potrivit Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.

Potrivit art. 4 alin. (1) din acest act normativ o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însăşi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile parţilor, iar alin.(2) prevede că o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fără a da posibilitate consumatorului sa influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Având în vedere menţiunile cuprinse la litera i) din lista exemplificativă a clauzelor abuzive, care se referă la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate de către consumator, în raport cu pagubele suferite de către comerciant, instanţa apreciază că un cuantum de 0,5 %/zi de întârziere este exagerat de mare față de valoarea penalităților percepute în mod frecvent pe piața liberă între comercianți, fiind într-o disproporţie evidentă cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod  rezonabil presupus.

În cauză, după cum s-a arătat, au fost stipulate penalităţi de 0,5% pe zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 182,5 % pe an – o cotă disproporţionat de mare faţă de dobânzile practicate pe piaţa bancară, clauză care contravine dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, astfel cum a fost modificată.

Astfel, se observă că penalitatea impusă se află într-o disproporţie vădită şi cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând tarifele plătite creditoarei din prezenta cauză pentru recuperarea creanţei.

În cauză, opţiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie şi Internet nu înlătură în nici un fel realitatea că, în măsura în care doreşte să beneficieze de servicii de telefonie şi Internet pe o piaţă dominată de câţiva operatori ce practică în esenţă condiţii generale similare, trebuie să accepte în bloc condiţiile prestabilite de acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză.

De aceea, semnarea contractului de către debitor nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi nici caracterul abuziv al clauzei, motivat în considerentele anterioare.

Deşi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori nu prevede ca sancţiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancţiuni este identic cu cel al nulităţii absolute. Astfel, în ceea ce priveşte natura interesului protejat, norma respectivă ocroteşte un interes general, si nu unul individual, fiind evident faptul că legea ocroteşte o categorie generică, aceea a consumatorilor, şi nu o persoană particulară.

Această concluzie rezultă şi din jurisprudenţa CJUE, care, în cauza C-618/10, a statuat că instanţa naţională nu poate modifica conţinutul unei clauze abuzive care figurează într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor şi un consumator, astfel încât atunci când constată existenţa unei astfel de clauze, instanţa naţională trebuie să dispună că aceasta nu se aplică.

Pentru aceste motive, instanţa consideră clauza penală ca fiind una abuzivă şi pe cale de consecinţă va respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere.

Cu privire la taxa de reziliere, instanța reține faptul că , potrivit alin. 2 al art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate. De asemenea, punctul 1, lit. r) din anexa legii, indică, cu titlu de exemplu, ca fiind o clauză abuzivă acea prevedere care permite consumatorului obţinerea unei sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existenţa compensaţiilor în sumă echivalentă şi pentru consumator, în cazul nerespectării contractului de către comerciant.

Din analiza contractului încheiat între părţi rezultă că nu au fost stabilite compensaţii echivalente şi pentru creditoare în cazul neexecutării contractului, astfel că instanţa reţine că reglementarea taxei de reziliere în contractul încheiat între părţi constituie clauză abuzivă, pentru toate considerentele expuse în analiza cererii de obligare  la penalităţi în valoare de 0,5% pe zi de întârziere.

Pentru aceste considerente, instanţa consideră nejustificate pretenţiile reclamantei de obligare a debitorului la plata taxei de reziliere în valoare de  976,49 lei și va respinge această cerere ca neîntemeiată.

În baza art. 1032 alin.(1) C.pr.civ. instanţa, față de soluția dispusă în cauză, constatând că pârâtul se află în culpă procesuală, îl va obliga pe acesta la plata către reclamantă  a sumei de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru .

Domenii speta

Spete similare