Uzucapiune

Hotărâre 0 din 04.07.2017


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de .., sub nr. .., reclamanta AA i-a chemat în judecată pe pârâţii XX solicitând instanţei să constate că a dobândit, în temeiul uzucapiunii, dreptul de proprietate asupra suprafeţei totale de 1771 m.p., teren situat în sat Cuejdiu, comuna Gârcina, judeţul Neamţ.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că terenul se află în posesia sa din anul 1962, având o valoare de 5000 lei,dorind ca hotărârea să constituie titlu de proprietate. A precizat că este fiica defunctului XX, decedat la data de 28.12.1997, iar pârâţii sunt moştenitori legali ai aceluiaşi autor, în calitate de fiică, nepoţi şi strănepoţi de fii. La data de 30.10.1998 a fost emis titlul de proprietate nr. 33/977/1998 pe numele autorului lor, pentru suprafaţa de 1,05 ha teren. Suprafeţele de teren înscrise în titlul de proprietate au reprezentat în realitate înzestrările primite la căsătorii, dar pentru care nu s-au eliberat titluri de proprietate separate, deşi au existat roluri separate.

În anul 1962, când s-a căsătorit a primit cu titlu de zestre suprafaţa de 1771 m.p. teren intravilan arabil. Terenul este înscris în titlul de proprietate nr. 33/977/1998, în sola 20, parcela 229/1, fiind învecinat la N cu drum comunal, la E cu moştenitorii lui ZZ, la S cu pădurea statului (Ocolul Silvic Gârcina) şi la V cu TT (în prezent RR). A precizat că suprafaţa rezultată din măsurători este mai mică decât cea înscrisă în titlul de proprietate.

Reclamanta a susţinut că de la data înzestrării şi până în prezent a stăpânit în mod continuu, netulburat, neviciat, neechivoc şi sub nume de proprietar această suprafaţă de teren, mai ales că pe teren se află şi casa în care a locuit de la căsătorie. Atât terenul, cât şi casa au figurat în rolul său agricol, cum atestă şi adeverinţa nr. 1740/13.03.2013, iar faptul înzestrării cu acest teren era de notorietate, motiv pentru care la data eliberării anexei nr. 23 după defunctul tată, suprafaţa de 1800 m.p. teren (eronat menţionat ca 1500 m.p.) a fost trecută cu denumirea de „Grădina Avadanei”.

A adăugat că din anul 1962 şi până în prezent nu a avut nici un fel de litigiu cu vreunul dintre comoştenitori sau cu terţe persoane nici în legătură cu posesia, nici în legătură cu limitele proprietăţii.

În drept, a invocat art. 6 alin. 4 din noul Cod civil, art. 1846 – art. 1854 din Codul civil.

În dovedire, reclamanta a solicitat administrarea probei testimoniale, a probei cu înscrisuri şi a probei cu expertiza tehnică în specialitatea topografie.

La solicitarea instanţei, reclamanta a precizat că terenul nu este înscris în cartea funciară (fila 38 şi 56).

Reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 411 lei şi timbru judiciar de 3 lei.

Prin încheierea din 02.08.2013, instanţa a anulat cererea, în temeiul art. 200 alin. 3 din Codul de procedură civilă, iar prin încheierea din 24.10.2013 un alt complet a admis cererea de reexaminare formulată de reclamantă şi a trimis cauza spre soluţionare.

La data de 06.06.2014, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a pârâţilor VV.

Pârâţii nu au formulat întâmpinare în cauză.

Prin încheierea din 16.10.2015, instanţa a dispus suspendarea judecăţii cererii pentru lipsa părţilor.

La data de 29.03.2016, reclamanta a solicitat repunerea cauzei pe rol, judecata fiind reluată odată cu încheierea de şedinţă din 24.05.2016.

Instanţa a administrat, la solicitarea reclamantei, proba cu înscrisurile depuse la dosar şi proba cu expertiza tehnică în specialitate topografie, raportul de expertiză întocmit de expert TF fiind depus la filele 137-142, vol. II.

Examinând probele administrate în cauză şi apreciindu-le în mod liber, potrivit convingerii sale, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, instanţa reţine următoarele:

În fapt, terenul în suprafaţă de 1800 m.p. situat în sat Cuejdiu, comuna Gârcina, judeţul Neamţ, identificat în tarlaua .., parcela .., este înscris în titlul de proprietate nr. …, având ca titular pe .., decedat la data de .., succesiunea acestuia nefiind dezbătută la data judecăţii, aşa cum rezută din încheierea nr. 1 din 4 iunie 2013 privind verificările efectuate în evidenţele succesorale, întocmită de BNP ST (.. I).

Din măsurători a rezultat o suprafaţă de 1771 m.p., identificată pe schiţa la raportul de expertiză, de la fila 139, vol. II, suprafaţă compusă din 337 m.p., teren curţi contrucţii şi 1434 m.p., teren arabil.

Potrivit menţiunii expertului tehnic, terenul se află în posesia reclamantei AA, iar pe suprafaţa de teren se află edificate două construcţii, o locuinţă şi o anexă, deţinute de asemenea de către reclamantă.

În drept, instanţa reţine că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1846 – art. 1854 din Codul civil din 1864, faţă de anul intrării în posesie, 1962. Este vorba aşadar de o posesie începută anterior intrării în vigoare a Codului civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, fiind corect indicat temeiul juridic.

Instanţa consideră că nici dispoziţiile art. 1049 – art. 1052 din Codul de procedură civilă nu sunt incidente în speţă deoarece acestea privesc numai uzucapiunile reglementate de noul Cod civil, ceea ce nu este cazul în speţă, aşa cum s-a arătat anterior.

Prin urmare, instanţa reţine că, potrivit art. 1837, „Prescripţia este un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligaţie, sub condiţiile determinate prin aceasta lege.” Aşadar, prescripţia achizitivă (uzucapiunea) este un mod de dobândire a proprietăţii cu privire la un lucru prin posedarea neîntreruptă a acestui lucru în tot timpul fixat de lege.

Reclamanta nu a precizat dacă invocă uzucapiunea de 10 până la 20 de ani sau uzucapiunea de 30 de ani. Pentru uzucapiunea scurtă se impune ca reclamanta să înfăţişeze un just titlu, respectiv să facă dovada că posesia sa se bazează pe un titlu (precum vânzarea, schimbul etc.) ce emană de la o altă persoană decât proprietarul. În cauză, reclamanta nu a invocat un astfel de just titlu, motiv pentru care instanţa va analiza condiţiile uzucapiunii de 30 de ani.

Potrivit art. 1890 din Codul civil din 1864, uzucapiunea de lungă durată este recunoscută în favoarea posesorului bunului care „poate prescrie prin 30 de ani ... fără să fie obligat a produce vreun titlu  şi fără să i se poată opune reaua-credinţă”.

Rezultă că, pentru a putea dobândi proprietatea bunului prin uzucapiune prelungită, reclamanta trebuie să îndeplinească două condiţii: 1) să posede bunul timp de 30 de ani şi 2) posesia sa să fie utilă, adică neafectată de vreun viciu. Potrivit art. 1847, „Ca să se poate prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, după cum se explica în următoarele articole.” Regularitatea posesiei se prezumă, dovada existenţei vreunui viciu fiind în sarcina celui care afirmă existenţa viciului.

În speţă, reclamanta a arătat că a primit terenul de zestre de la părinţii săi, cu ocazia încheierii căsătoriei, în anul 1962, exercitând de atunci posesia cu privire la acesta, organizându-şi chiar gospodăria pe acest teren.

Instanţa apreciază că posesia reclamantei nu poate fi valorificată încă din anul 1962 pentru dobândirea proprietăţii prin uzucapiune deoarece nu se poate stabili că proprietarul terenului a rămas în pasivitate, în epoca respectivă circulaţia juridică a terenurilor fiind drastic restrânsă prin adoptarea Legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974.

Ulterior, după adoptarea Legii nr. 18/1991, autorul reclamantei, respectiv defunctul XX, a urmat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, obţinând titlu de proprietate nr. 33/977/30.10.1998 (emis în fapt după decesul său), inclusiv cu privire la terenul solicitat de reclamantă.

Or, aşa stând lucrurile, regimul juridic al terenului, de proprietate privată reconstituită potrivit legii fondului funciar, împiedică aplicarea instituţiei uzucapiunii, ca mod de dobândire a proprietăţii private de către reclamantă. Dacă terenul a fost trecut în rolul agricol al reclamantei (sau soţului ei), după înzestrarea cu prilejul căsătoriei, aceasta avea obligaţia de a solicita în nume propriu eliberarea titlului de proprietate, cu respectarea procedurii instituite de Legea nr. 18/1991.

Nu se poate socoti termenul de 30 de ani nici după 1991, deoarece eliberarea titlului de proprietate pe numele autorului reclamantei reprezintă un act care întrerupe cursul prescripţiei achizitive, adevăratul proprietar manifestându-şi intenţia de a exercita dreptul de proprietate privată asupra terenului prin efectuarea demersurilor legale în vederea reconstituirii.

Este de reţinut că reclamanta nu le poate opune nici moştenitorilor defunctului XX, pârâţii în cauză, posesia exercitată după decesul acestuia din urmă, din anul 1997, nefiind împlinit termenul de 30 de ani.

Concluzionând, instanţa apreciază că reclamanta îşi poate constitui un titlu de proprietate pentru terenul pe care îl are în posesie nu invocând prescripţia achizitivă, lipsind condiţia exercitării posesiei pe o durată de 30 de ani, ci procedând la dezbaterea succesorală după defunctul XX şi la partajarea bunurilor din masa succesorală, cu solicitarea atribuirii în lotul său a terenului în cauză, aşadar solicitând recunoaşterea dreptului său de proprietate privată asupra terenului în cauză dobândit prin moştenire, iar nu prin uzucapiune.

În consecinţă, instanţa va respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanta AA în contradictoriu cu pârâţii XX