Neanalizarea fondului

Fără a mai face consideraţii asupra ordinii de soluţionare a incidentelor procedurale în privinţa petitului având ca obiect despăgubiri (renunţarea la judecată în condiţiile unui timbraj neclarificat şi neîndeplinit) se constată că în mod greşit prima instanţă a luat act de renunţarea reclamantei la petitul privind pretenţiile de 30.000 euro. Din modul de desfăşurare a dezbaterilor rezultă cu claritate că, chiar susţinând o renunţare la judecata acestui petit, mandatarul nu exprima voinţa mandantei, care a trimis pentru termen o cerere semnată personal prin care explicita pretenţiile. Ca atare, ţinând seama de împrejurarea că mandatarul nici nu a înfăţişat o procură specială pentru renunţarea la judecată, în sensul prevăzut de art. 406 alin. 2 Cod procedură civilă, se constată că în mod greşit prima instanţă a luat act de renunţarea la judecata acestui petit. [...]

Prima instanţă a omis să observe că încă de la momentul introducerii cererii reclamanta a pretins repararea pagubei şi a anexat un calcul sumar al acestor despăgubiri; apoi, poziţia procesuală a reclamantei în ce priveşte porţiunea de gard a cărei demolare a solicitat-o nu s-a modificat substanţial, aspect ce rezultă şi din marcarea efectuată pe planşa depusă la fila 88 dosar.

Instanţa a apreciat ca lipsită de interes şi fără obiect solicitarea reclamantei de a i se permite să demoleze gardul, pe cheltuiala pârâtei, raportat la încheierea executorului judecătoresc Batin P. din data de 16.09.2015, din care rezultă că s-a procedat la executarea obligaţiilor stabilite în titlul executoriu. Celelalte considerente se subsumează aprecierii ca „nefondată” a acţiunii reclamantei, deşi aceasta a fost considerată totuşi ca lipsită de interes.

Sub acest aspect Tribunalul consideră, raportat la argumentaţia expusă în considerente, că prima instanţă nu a procedat la o cercetare efectivă a pricinii, pentru stabilirea exactă a situaţiei de fapt şi clarificarea deplină a pretenţiilor părţii, cererea introductivă nefiind de altfel întemeiată în drept. Din analiza planşelor foto depuse la dosar prima instanţă a concluzionat că s-a demolat gardul, deşi aceleaşi planşe relevă că porţiunea de acces nu este liberă lato sensu, susţinându-se că în prezent este montată o poartă. De asemenea prima instanţă a considerat că reclamanta nu are interes întrucât prin încheierea executorului judecătoresc din data de 16.09.2015 executarea silită a sentinţei civile nr. 1456/2013 s-a finalizat, constatându-se că s-a procedat la executarea obligaţiilor stabilite în titlul executoriu, inclusiv la încasarea creanţei şi a cheltuielilor de executare. Cu toate acestea, pretenţia reclamantei nu a fost lămurită şi analizată efectiv, nu s-au determinat de exemplu momentul şi împrejurările în care s-a amplasat acea poart

Prin sentinţa civilă nr. 20/2016 din 21.01.2016, pronunţată de Judecătoria D.eşti în dosarul nr. 644/224/2015, s-a luat act de renunţarea reclamantei CM. la petitul privind pretenţiile de 30.000 euro faţă de pârâta S.C. M S.R.L. SLOBOZIA. S-a respins ca nefondată excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de instanţă din oficiu. S-a admis excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii. S-a respins ca lipsită de obiect excepţia prescripţiei dreptului de a formula acţiune în pretenţii, invocată de pârâtă prin întâmpinare. S-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta CM., prin mandatar CG. în contradictoriu cu pârâta S.C. M S.R.L. SLOBOZIA prin administrator M.N., având ca obiect obligaţia de „a face”-demolarea gardului din punctele G-H din Raportul de expertiză întocmit în dos nr. 358/224/2012 de către ing. expert F. I..

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1456/19.12.2013 din dos nr. 358/224/2012 al Judecătoriei Dragomirești s-a admis acţiunea civilă intentată de reclamanta-pârâtă S.C. M SRL, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă C M., s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de  pârâta-reclamantă CM., prin mandatar CG., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă S.C. M. SRL şi în consecinţă:

1. Pârâta-reclamantă a fost obligată să se prezinte la un notar public pentru a încheia în formă autentică promisiunea de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul de natură teren, situat în Săliştea de Sus la locul numit Şes-Faţa Stejarilor, înscris în C.F. 50266 nr. cadastral  50266 în suprafaţă de 246 m.p., identificată între pct. 22-A-B-3-4-5-6-7-22, din Anexa  grafică nr. 1 a raportului de expertiză întocmit de expert F. I.,  dintre vecinii la nord S.C. M. SRL, la est Vlad V., la sud Drum judeţean şi la vest C. M.,  asumată prin antecontractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat sub nr. 2049 din 11.11.2009 şi actul adiţional autentificat sub nr. 306 din 25.02.2010 la  BNP Urda M. cu sediul în Dragomireşti, bl.89, judeţul Maramureş; în caz contrar hotărârea să ţină loc de contract.

2. S-a stabilit linia despărţitoare dintre  proprietăţile părţilor ca fiind linia care uneşte pct. 7-22-21-18 din Anexa  grafică nr. 1 a raportului de expertiză întocmit de expert F. I..

3. S-a constatat că pârâta-reclamantă reconvenţional C. M. are un drept de acces la Postul/Stâlpul Trafo de curent electric amplasat  pe proprietatea reclamantei-pârâte, identificat între pct. G-3-H-K-G,  în lungime de 9,30 m, lăţime de 3,50 m, cu o suprafaţă totală de 33 m.p. din Anexa  grafică nr. 1 a raportului de expertiză întocmit de expert F. I..

4. Reclamanta-pârâtă a fost obligată să-i permită accesul neîngrădit, fără nicio tulburare, pârâtei reclamante pe drumul de mai sus.

5. Reclamanta-pârâtă a fost obligată să desfiinţeze gardul de la drum  între pct. 3-H din Anexa  grafică nr. 1 a raportului de expertiză întocmit de expert F. I..

6. S-a respins petitul din cererea reconvenţională prin care pârâta-reclamantă a solicitat a se constata că suprafaţa care a fost convenită a fi vândută şi cumpărată de către părţile semnatare ale antecontractului de vânzare cumpărare nr. 2049/11.11.2009, completat prin Actul Adiţional nr. 306/25.02.2010 este de 254 m.p., fiind delimitată de pct. F-B prin linia punctată potrivit Anexei grafice nr. 3 a raportului de expertiză întocmit de expert F. I. şi că are forma unui dreptunghi regulat în lungime de 23,48 m şi lăţime de 10,82 m.

7. Reclamanta-pârâtă a fost obligată să plătească pârâtei-reclamante suma de 3.595 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia Tribunalului Maramureş nr. 95/R/25.02.2015 s-a respins ca tardiv recursul declarat de C. M. şi s-a admis în parte recursul declarat de SC M. SRL, obligând-o pe aceasta din urmă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1100 lei.

În acţiunea de faţă având ca obiect obligaţia de „a face”, reclamanta C. M., prin mandatar C. G., în contR.ictoriu cu pârâta S.C. M. S.R.L. SLOBOZIA, a solicitat ca instanţa să încuviinţeze dărâmarea gardului dintre punctele G-H de către reclamanta C. M. pe cheltuiala pârâtei S.C. M. S.R.L., precum şi recuperarea tuturor pierderilor cauzate de blocarea căii de acces la Postul Trafo datorită nedărâmării gardului.

Deşi i s-a pus în vedere prin Rezoluţia din data de 26.10.2015 să precizeze exact obiectul cererii de chemare în judecată şi să indice probele cu care înţelege să îşi dovedească pretenţiile, în precizarea de la f. 32, aceasta susţine că obiectul cererii de chemare în judecată în dos nr. 644/224/2015 este „respectarea şi reanalizarea în întregime a sentinţei civile nr. 1456/2013 din dos nr. 358/224/2012, respectiv „a punctelor 3, 4 şi 5 din sentinţă”, precum şi „plata pagubelor cauzate de nerespectarea acestor obiective”, „recuperarea cheltuielilor de realizare a lor, inclusiv a cheltuielilor de transport calculate”, însă fără să precizeze exact suma solicitată.

Reclamanta a susţinut că probele „sunt cuprinse în cererea şi procesul verbal de constatare a executorului judecătoresc Batin P. şi ing. expert F. I.” şi se găsesc la dosarul execuţional nr. 120/2015, însă nu le indică în cererea de chemare în judecată, aşa cum prevede art. 194, lit e) NCPC. Având în vedere că s-a achitat taxa de timbru în sumă de 20 lei, instanţa a considerat îndeplinite obligaţiile legale şi condiţiile art. 201, alin. 1 NCPC pentru petitul având ca obiect „obligaţia de a face”, astfel că, prin Rezoluţia instanţei din data de 05.11.2015 s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor cu pârâta.

După depunerea întâmpinării de către pârâta S.C. M. SRL, care a arătat că a procedat la demolarea gardului şi a plătit cheltuieli de judecată şi de executare reclamantei şi că s-a constatat încetată executarea silită în dos nr. 120/2015 prin Încheierea executorului judecătoresc Batin P. din data de 16.09.2015 şi invocarea mai multor excepţii, în Răspunsul la Întâmpinare reclamanta arată că poza corespunde adevărului, însă nu este de acord cu modul în care s-a pus în executare sentinţa civilă nr. 1456/2013 deoarece nu are acces la punctul Trafo, solicitând, diferit faţă de acţiunea iniţială, când a solicitat desfiinţarea gardului delimitat de punctele G-H, dărâmarea gardului între punctele 3-4, pe cheltuiala pârâtei SC M. SRL.

Referitor la pretenţiile în bani, deşi explică, „pentru a se putea înţelege mai uşor pagubele”, indicând mai multe sume de bani, nici în această fază procesuală reclamanta nu indică în concret pretenţiile pe care le are de la pârâtă, respectiv suma totală pe care pretinde să i-o plătească aceasta şi ce reprezintă pagubele provocate de S.C. M. S.R.L. prin reprezentantul său legal M.N., susţinând că din poza prezentată de acesta, „el minte că este dărâmat gardul”, deşi mai sus a arătat că susţinerea pârâtei privind demolarea gardului corespunde adevărului.

În şedinţa publică din data de 14.01.2016 reclamanta, prin mandatar, a mai depus o precizare de acţiune, prin care indică suma de 30.000 Euro ca reprezentând cuantumul despăgubirilor solicitate de la pârâtă şi depune chitanţa privind plata taxei de timbru în sumă de 385 lei, însă aducându-i-se la cunoştinţă faptul că taxa de timbru este mult mai mare, existând o diferenţă de taxă judiciară de timbru de 3.906 lei, reprezentantul reclamantei a precizat că susţine doar primul petit privind „obligaţia de a face”, solicitând restituirea chitanţei cu suma de 385 lei.

Având în vedere cererea de renunţare la judecarea petitului privind pretenţiile civile, instanţa a restituit originalul chitanţei prin care reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 385 lei şi luând act de renunţarea reclamantului la cel de-al doilea petit, s-a considerat investită doar cu petitul având ca obiect obligaţia de a face prin care reclamanta solicită să i se permită demolarea gardului în punctele G-H din raportul de expertiză întocmit de ing. F. I. în dos nr. 385/224/2012 al Judecătoriei Dragomireşti, raportat la faptul că mandatarul reclamantei a susţinut acţiunea aşa cum a fost formulată iniţial, iar nu cum s-a solicitat în Răspunsul la întâmpinare de la data de 14.12.2015, „între punctele 3-4”. 

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului de a formula acţiune în pretenţii invocată de pârâtă prin întâmpinare, având în vedere că reclamanta a renunţat la judecarea acestui petit, nemaisolicitând în acest proces obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, instanţa a respins-o ca lipsită de obiect.

Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de instanţă din oficiu, faţă de formularea cererii din acţiunea introductivă prin care reclamanta a solicitat ca instanţa „să aprobe dărâmarea gardului între pct. G-H de către C. M. pe cheltuiala S.C. M. S.R.L.”, raportat la faptul că prin sentinţa civilă nr. 1456/2013 din dos nr. 358/224/2012, la punctul 5 reclamanta-pârâtă a fost obligată „să desfiinţeze gardul de la drum între pct. 3-H din Anexa grafică nr. 1 a raportului de expertiză întocmit de expert F. I.”, instanţa apreciază că solicitarea din prezentul dosar este, practic, subsidiară situaţiei în care pârâta nu ar respecta hotărârea judecătorească, iar reclamanta solicită ca instanţa să îi permită ei să execute aceste lucrări, pe cheltuiala pârâtei, astfel că instanţa, raportat la prev. art. 430 NCPC a considerat excepţia neîntemeiată.

Cu privire la excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii, având în vedere că executarea silită a sentinţei civile nr. 1456/2013 din dos nr. 358/224/2012 s-a finalizat, aspect ce rezultă atât din Încheierea executorului judecătoresc Batin P. din data de 16.09.2015, în care se constată că s-a procedat la executarea obligaţiilor stabilite în titlul executoriu, inclusiv la încasarea creanţei şi a cheltuielilor de executare, dispunându-se încetarea executării silite în dosarul execuţional nr. 120/2015 „întrucât s-a realizat integral obligaţia stabilită prin titlul executoriu… fiind plătite în totalitate şi cheltuielile de executare”, creditorului remiţându-i-se personal titlul executoriu, cât şi din planşele foto de la f. 66, 67, necontestate de către reclamantă, având în vedere că s-a realizat obligaţia principală de către pârâtă, respectiv s-a demolat gardul între punctele 3-H, aşa cum s-a dispus prin hotărâre judecătorească, instanţa a apreciat că solicitarea reclamantei din acest dosar ca instanţa să îi permită ei înseşi demolarea gardului, pe cheltuiala pârâtei, este lipsită de interes, rămânând şi fără obiect, motiv pentru care instanţa a admis excepţia.

În plus, acţiunea reclamantei este şi nefondată. Faptul că aceasta nu este mulţumită de hotărârile judecătoreşti pronunţate de Judecătoria Dragomireşti şi Tribunalul Maramureş, care au intrat în puterea lucrului judecat, nu îi dă acesteia dreptul de a solicita, pe cale separată, demolarea gardului în alte puncte decât cele stabilite definitiv de instanţe.

Deşi i s-a remis titlul executoriu şi încheierea prin care s-au constatat executate obligaţiile din titlul executoriu, reclamanta-creditoare nu a formulat în termenul legal contestaţie la executare împotriva modului în care s-au adus la îndeplinire dispoziţiile acestuia, ci o acţiune separată, având ca obiect „obligaţia de a face”, înregistrată la data de 23.10.2015, la peste o lună de la pronunţarea încheierii executorului judecătoresc din data de 16.09.2015 prin care s-a constatat încetată executarea silită.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins acţiunea reclamantei.

Pronunţând o soluţie de respingere a acţiunii, având în vedere că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată, nu au fost acordate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta C.M., solicitând a se dispune admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, reţinând cauza spre judecată proprie, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost precizată, şi în consecinţă, să se dispună: obligarea intimatei-pârâte la demolarea, pe cheltuiala sa, a gardului cu care blochează accesul la Postul Trafo, conform punctului 5 din dispozitivul Sentinţei Civile Nr.1456/2013, pronunţate de Judecătoria Dragomireşti în Dosarul Civil Nr.358/224/2012; obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 30.000 de Euro (respectiv 135.000 de lei noi), reprezentând pagubele băneşti pe care intimata-pârâtă le-a creat şi provocat prin împiedicarea accesului la Postul Trafo al apelantei şi prin împiedicarea valorificării şi amortizării investiţiei pe care a făcut-o prin amplasarea acestui Post Trafo; obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului s-a învederat Tribunalului că apelanta a solicitat instanţei de fond să dispună prin hotărârea pe care urma să o pronunţe, două lucruri, respectiv să încuviinţeze dărâmarea gardului existent între proprietatea pârâtei şi proprietatea apelantei reclamante, între punctele G-H, aşa cum a fost stabilit în sentinţa civilă nr. 1456/2013; să oblige pârâta la plata către apelanta-reclamantă a cheltuielilor care reprezentau pagube şi pierderi băneşti, cauzate de blocarea căii de acces la Postul Trafo şi nedărâmarea gardului de acces, care se ridicau în opinia sa la suma de 30.000 de Euro. La cererea de chemare în judecată a anexat un calcul în care arată în mod concret în ce anume constau pagubele băneşti şi care este valoarea lor integrală, precum şi o copie după procesul-verbal încheiat la data de 19 August 2015, în cuprinsul căruia  executorul judecătoresc a consemnat faptul că la data de 19 August 2015, gardul nu era demolat..

Apelanta a mai învederat că la data de 4 noiembrie 2015 şi-a precizat, prin mandatarul său, cu scris de mână, cererea iniţială, arătând că "precizez că obiectul cererii de chemare în judecată este: respectarea şi realizarea în întregime a sentinţei civile nr.1456/2013, din dosarul nr.358/224/2012, şi anume a punctelor 3, 4 şi 5 din sentinţă, precum şi plata pagubelor cauzate de nerespectarea acestor obiective, recuperarea cheltuielilor de realizare a lor, inclusiv a cheltuielilor de transport."

Apelanta a arătat că pârâta s-a apărat în esenţă cu faptul că executorul judecătoresc Batin P. a emis la data de 16 septembrie 2009, o încheiere în dosarul de executare silită nr. 120/2015, prin care a dispus "încetarea" executării silite pe motivul că s-ar fi realizat "integral" obligaţia stabilită prin Titlul executoriu. În aceasta, executorul judecătoresc Batin P., nu face nici o menţiune referitoare la faptul dacă gardul s-ar fi demolat sau nu de către intimata-pârâtă, ci se referă expres doar la achitarea integrală a cheltuielilor judiciare pe care le avea de achitat faţă de apelantă-reclamantă, precum şi la achitarea cheltuielilor legate de executarea silită.

Apelanta a precizat expres că gardul nu este dărâmat, aşa cum a afirmat total neadevărat intimata-pârâtă, în întâmpinarea pe care a depus-o la dosar, însăşi intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei o fotografie, din care rezultă că şi la momentul actual, gardul nu este demolat.

Pretenţiile băneşti pe care le-a solicitat prin cererea de chemare în judecată le justifică prin faptul că datorită împiedicării accesului la postul Trafo, care a fost împrejmuit în mod ilegal de către intimata-pârâtă, acest stâlp transformator de curent nu-l mai poate folosi pentru viitor. Acest Post Trafo trebuia pus în funcţiune şi întreţinut în tot acest răstimp prin servicii periodice, acum trebuie să-l înlocuiască, ceea ce presupune alte cheltuieli. Pentru înlocuirea lui trebuie să facă un nou proiect pe care trebuie să i-l aprobe Enel-ul, şi alte cheltuieli de achiziţionare, care toate împreună, depăşesc suma de 30.000 de Euro.

Apelanta a învederat că în mod greşit a reţinut prima instanţă că ar fi solicitat prin acţiunea sa, pe care şi-a precizat-o, inclusiv "rea(n)alizarea" sentinţei civile nr.1456, pe care tot Judecătoria D.eşti a pronunţat-o în dosarul civil nr.358/224/2012. În baza acestei idei preconcepute pe care instanţa şi-a format-o asupra aşa-zisei intenţii pe care apelantă-intimată ar fi avut-o cu acest proces, respectiv "rea(n)alizarea" sentinţei, instanţa a ridicat şi pus în discuţie din oficiu, excepţia autorităţii lucrului judecat. Apelanta a arătat că nu a cerut niciodată în faţa instanţei de fond să se "rea(n)alizeze" sentinţa civilă nr.1456/2013, ci să se realizeze integral dispozitivul ei, în sensul ca intimata-pârâtă să fie obligată pe cale judecătorească în cursul soluţionării acestui proces să treacă la executarea obligatorie a punctului 5 din dispozitivul sentinţei civile nr.1456/2013, întrucât nu a respectat benevol această hotărâre judecătorească, nici măcar după ce a pus-o în executare.

Apelanta a susţinut că în mod greşit s-a considerat că nu a avut vreun interes real să fi promovat acţiunea, deoarece gardul a fost demolat de către intimata-pârâtă. Din fotografiile care au fost depuse de către intimata-pârâtă reiese în mod cât se poate de clar că intimata-pârâtă nu a demolat gardul, iar apelanta a cerut realizarea acestei "obligaţii" care izvorăşte pentru intimată din sentinţa menţionată. Greşeala este a instanţei de fond care a înţeles greşit tocmai această "situaţie" de fapt şi juridică, care îi era dedusă spre judecare, şi a calificat-o în mod eronat ca fiind inadmisibilă.

Apelanta a mai arătat că prima instanţă a înţeles tot greşit faptul că reclamanta ar fi renunţat la capătul de cerere privind suma de 30.000 de Euro pe care o pretindea de la intimata-pârâtă. Cauza a avut un singur termen de judecare, respectiv data de 14 ianuarie 2016. La acest unic termen de judecată s-a discutat şi probatoriul, şi excepţiile, precum şi "cadrul procesual" al cauzei. Apelanta-intimată nu a fost reprezentată la acel termen de către un avocat, ci de către soţul său C. G., în baza unei procuri notariale. În discuţia care a avut loc la acel termen, cu privire la timbrajul capătului de cerere privitor la suma de 30.000 de Euro, mandatarul apelantei i-a cerut instanţei ca până la termenul următor să-i pună în vedere ce sumă are de plătit ca taxă de timbru judiciară, la valoarea sumei de 30.000 de Euro (transformată în lei). Instanţa a apreciat totalmente greşit că apelanta ar fi renunţat la acest capăt de cerere, lucru care este total neadevărat. Prin urmare, apelantă-reclamantă critică soluţia instanţei de fond şi sub acest aspect, şi anume că a reţinut în mod greşit şi neadecvat doleanţele integrale pe care apelanta le-a arătat în cererea sa de chemare în judecată, pronunţându-se asupra unor lucruri pe care nu le-a cerut şi nu a luat în considerare tocmai lucrurile majore pe care le-a cerut. Faptul că nu a achitat taxa de timbru judiciară corespunzătoare nu s-a datorat vreunei renunţări la pretenţiile pe care le avea faţă de intimata-pârâtă, ci unei prudenţe pe care a avut-o de a nu face această plată.

Instanţa de fond a apreciat în mod greşit probatoriul administrat, respectiv înscrisurile care au fost depuse de către părţi. Din fotografiile care au fost depuse la dosar se poate observa că gardul care împrejmuieşte Postul Trafo şi care îi blochează accesul la acesta, există. Faptul că instanţa îi impută că nu a atacat încheierea executorului judecătoresc nu o degrevează de obligaţia de a aprecia corect, just probele din acest dosar.

Apelanta a mai arătat că instanţa de fond a admis în mod greşit excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, a apreciat în mod eronat că încheierea executorului judecătoresc emisă la data 16.09.2015, ar reflecta tocmai situaţia de necontestat că intimata-pârâtă şi-ar fi îndeplinit faţă de apelantă-reclamantă toate obligaţiile. Judecătoria D.eşti, atunci când face referire la faptul că apelanta nu a atacat în termenul prevăzut lege (respectiv în 15 zile, aşa cum prevede art. 714, din NCPC), nici nu a calificat acţiunea apelantei-reclamante ca fiind "de facto" o veritabilă "contestaţie la executare" tardiv introdusă, ci a considerat-o o acţiune civilă care este distinctă de o contestaţie la executare. Câtă vreme punctele 3,4,5, din dispozitivul sentinţei civile nr.1456/2013 nu sunt respectate de către intimata-apelantă, iar apelantei îi este încălcat constant şi continuu de către pârâtă dreptul de acces la Postul Trafo, care a fost ocupat şi împrejmuit în mod nelegal, de asemenea atâta timp cât apelantei îi este îngrădit accesul, şi la propriu (prin existenţa gardului), şi la figurat prin refuzul de a i se permite intrarea pe proprietatea sa, şi atâta vreme cât gardul nu este demolat, fizic şi concret aşa cum a stabilit tot Judecătoria D.eşti, apelanta consideră că are un interes mereu actual să facă tot ceea ce îi stă în putinţă şi pe cale contencioasă şi necontencioasă pentru a obţine realizarea respectării punctelor 3,4 şi 5 din dispozitivul hotărârii judecătoreşti. Noul Cod de procedură civilă nu condiţionează şi nu prevede vreo interdicţie expresă că dacă o încheiere a unui executor judecătoresc nu a fost atacată cu o "contestaţie la executare", persoana care are de apărat o situaţie şi o realitate juridică şi de fapt care a fost constatată şi creată în favoarea ei pe cale judecătorească, să nu se poată adresa unei instanţe judecătoreşti pentru apărarea acelei situaţii juridice.

Prin întâmpinare intimata SC M. SRL a solicitat respingerea apelului.

Intimata a susţinut că în ceea ce priveşte demolarea gardului, conform încheierii din data de 16.09. 2015 executorul judecătoresc a declarat încetată executarea, toate aspectele din hotărâre care erau susceptibile de executare au fost aduse la îndeplinire. În cuprinsul încheierii se face pe deplin dovada desfiinţării gardului în punctele indicate în hotărâre, aspect care îndreptăţeşte instanţa ca la acest moment să respingă această solicitare a reclamantei ca fiind lipsită de obiect. Astfel cum rezultă din planşele foto gardul a fost desfiinţat şi există poartă, cale de acces la acel stâlp. Aprecierea ca fiind o cerere subsidiară această desfiinţare a gardului pe cheltuiala apelantei este o interpretare permisivă pentru a nu se aprecia autoritate de lucru judecat. Deşi la instanţa de fond s-a apreciat a fi o cerere subsidiară, adică dacă intimata nu demolează să i să permită reclamantei să demoleze, la acest moment prin cererea de apel se solicită fără dubiu obligarea intimatei la demolarea gardului. În atare situaţie, intimata apreciază că o nouă cerere nu poate fi primită în apel, pentru că astfel s-ar modifica petitul acţiunii, iar în situaţia în care se modifică acţiunea, invocă excepţia autorităţii de lucru judecat având în vedere că s-a mai pronunţat o instanţă în mod definitiv cu privire la acest aspect. S-a executat deja obligaţia de demolare a gardului.

În ceea ce priveşte obligarea intimatei la plata despăgubirilor, s-a arătat că la instanţa de fond apelanta a cerut aproximativ aceeaşi sumă, dar a identificat-o ca fiind generată de alte fapte materiale care să fi cauzat prejudiciu şi anume lipsa de folosinţă. Dacă în apel se face referire la aceleaşi fapte generatoare de prejudicii, solicită a se observa că în cuprinsul hotărârii se face menţiune că nu a fost achitată taxa judiciară de timbru pentru acest petit al acţiunii, fiind depusă doar o plată parţială a taxei de timbru. Atunci când reprezentantul apelantei a aflat valoarea taxei de timbru datorate, a menţionat că se renunţă la acest capăt de cerere. Deşi procedural ar fi trebuit anulată cererea formulată în acest sens pentru neplata taxei de timbru, totuşi instanţa a luat act de renunţarea la judecată. În acest context manifestarea de voinţă a apelantei a avut întâietate faţă de neplata taxei de timbru. Intimata a susţinut că nu poate fi analizată ca o veritabilă critică a hotărârii modalitatea de soluţionare a cererii cu privire la acordarea despăgubirilor, atâta vreme cât instanţa nu a fost învestită corespunzător pentru a soluţiona o asemenea cerere. Dacă se apreciază că la acest moment suma de 30000 euro reprezintă încercarea de acoperire a altor pagube, cauzate de alte fapte, atunci intimata apreciază că este inadmisibilă în apel modificarea cererii de chemare în judecată, iar din punct de vedere procedural cererea astfel cum este detaliată în cuprinsul motivelor de apel este neîntemeiată.

Prin note scrise apelanta a mai precizat că planşele foto dovedesc faptul că la momentul actual, respectiv la data de 15.09.2016, intimata nu respectă punctele 3, 4, şi 5 din dispozitivul sentinţei civile nr. 1456/2013. În această hotărâre s-a dispus demolarea gardului, fără a lăsa intimatei ca o „posibilitate alternativă” să poată construi, în locul porţiunii demolate o poartă de acces, ci să demoleze efectiv şi pentru totdeauna, porţiunea de gard indicată în hotărâre, subînţelegându-se logic şi necesar ca odată demolată, nimic altceva nu va mai ţine locul porţiunii demolate. S-a subliniat că gardul nu este demolat, gardul există, iar blocarea accesului apelantei la Postul Trafo continuă. Judecătoria D.eşti nu a condiţionat accesul apelantei de vreun accept pe care ar trebui să i-l dea intimata de fiecare dată când apelanta şi soţul său sau vreun angajat al apelantei sau reprezentant al Enel-ului ar trebui să ajungă lângă postul trafo şi să opereze sau efectueze anumite acţiuni sau servicii de întreţinere. Porţiunea de gard care împiedică accesul nu blochează acest acces doar pe linia orizontală, ci şi în adâncime, fiindcă porţiunea de acces nu este o simplă poartă sau uşă, ci un gang, respectiv o porţiune de teren care are ca şi formă perimetrică, forma unui dreptunghi, cu o adâncime de 9,30 m liniari şi o lăţime de 3,50 m liniari. Excluderea acestui post Trafo de pe terenul intimatei şi lăsarea lui în afara terenului aferent proprietăţii sale, echivalează pentru intimată cu recunoaşterea implicită a punctului de vedere pe care apelanta l-a susţinut constant în timpul desfăşurării procesului care a format obiectul dosarului nr. 358/224/2012, că reprezentantul intimatei i-a ocupat apelantei ilegal o suprafaţă de teren, cu 100 de metri mai mult decât cea convenită prin antecontractul de vânzare cumpărare, iar pe de altă parte a împiedicat-o pe apelantă să se folosească de un bun al său, amplasat pe proprietatea sa. Aceşti 32,55 mp nu fac parte din proprietatea intimatei, ci sunt ocupaţi ilegal de către intimată, fiindcă Postul Tarfo nu a fost amplasat de către apelantă pe proprietatea intimatei, ci pe propria sa proprietate.

Apelanta a susţinut că nici dacă intimata ar îndepărta grilajul metalic în porţiunea de gard cuprinsă între punctele 3 şi H, nu ar respecta distanţa de acces în lăţime de 3,50 m liniari, aşa cum a fost obligată prin sentinţa civilă nr. 1456/2013, deoarece stâlpii care susţin acest grilaj sunt mai laţi cu cel puţin 20 de centimetri fiecare, ceea ce presupune subţierea lor ca să poată avea acces vehiculele şi utilajele de mentenanţă ale Enel-ului.

La rândul său intimata SC M. SRL a precizat prin note scrise că apelantei i s-a explicat şi de către expertul F. I. de faţă la momentul încheierii actului de executare silită şi de către executorul judecătoresc Batin P., că terenul aparţine SC M. SRL şi că reclamanta are drept de acces neîngrădit la stâlp pe acea suprafaţă care nu trebuie, nu este şi nu va fi obstrucţionată niciodată cu construcţii sau alte materiale depozitate pe acel perimetru de 33 mp. La momentul actului de executare silită s-a stabilit exact locul construirii porţii de acces la stâlp aşa cum reiese din încheierea nr. 120/2015 emisă de către executorul judecătoresc Batin P.. În faţa executorului judecătoresc apelanta a solicitat accesul exclusiv şi implicit deposedarea cumpărătoarei de cei 33 mp pentru a nu fi acuzată în cazul intrării pe proprietatea firmei de furturi sau distrugeri. I s-a arătat că sunt instalate camere de supraveghere, i s-a spus că poate apela în orice moment pentru a fi un reprezentant al firmei acolo atunci când are lucrări de executat, dacă nu doreşte să intre neînsoţită. După demolarea fundaţiei gardului şi construirea porţii, reclamanta a fost chemată şi nu a dorit să se prezinte să îşi ia cheile de la lacăt şi nici să-l înlocuiască cu altul, aşa cum a cerut în faţa executorului judecătoresc la întocmirea actului de executare, lucru pe care nu şi-l mai doreşte, ci doreşte cu orice preţ să se demoleze gardul definitiv şi să fie lăsată proprietatea deschisă tuturor. Nu a cerut nici să fie construit gardul decupat aşa cum cere acum, ci doar să aibă acces la stâlp pe care l-a avut dintotdeauna chiar dacă ar fi făcut-o pe poarta existentă, dar nu a cerut acest lucru.

La dosar au fost depuse în probaţiune înscrisuri.

Analizând sentinţa apelată, Tribunalul reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta C. M. a solicitat instanţei să aprobe dărâmarea gardului între punctele G-H de către reclamantă pe cheltuiala SC M. SRL şi recuperarea pierderilor cauzate de blocarea căii de acces la Postul Trafo prin executarea acestui gard şi nedărâmarea gardului pentru acces, calcule anexate cererii şi detaliate (o sumă totală de 13400 Euro şi 10252 lei, incluzând cheltuieli de executare, deplasări etc.). Reclamanta a susţinut că SC M. SRL refuză acest lucru (dărâmarea gardului), după cum rezultă din procesul-verbal al executorului judecătoresc. S-a anexat cererii procesul-verbal din 19.08.2015, întocmit de executor judecătoresc Batin P..

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Prin rezoluţia din data de 26.10.2015 reclamantei i s-a pus în vedere să precizeze obiectul cererii de chemare în judecată, să indice adresele imobilelor între care se solicită demolarea gardului, inclusiv cu date de identificare CF, lungimea gardului etc., să depună hotărârea judecătorească, să indice toate probele şi să timbreze cererea de chemare în judecată cu suma de 20 lei.

Prin răspunsul depus la dosar, reclamanta a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată este respectarea şi realizarea în întregime a sentinţei civile nr. 1456/2013 (punctele 3, 4 şi 5), plata pagubelor cauzate de nerespectarea acestor obiective, recuperarea cheltuielilor de realizare a lor, inclusiv a cheltuielilor de transport.

Apreciind îndeplinite condiţiile pentru cererea de chemare în judecată, prin rezoluţia din data de 5.11.2015 instanţa a dispus comunicarea acesteia, pârâtei.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat a se respinge ca lipsit de obiect capătul de cerere cu privire la desfiinţarea gardului, prevalându-se de încheierea din 16.09.2015 prin care executorul judecătoresc a declarat încetată executarea.

Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a arătat că nu are acces la stâlpul trafo, cere să vină cu executor judecătoresc şi cu expert să dărâme gardul între pct. 3-4 pe cheltuiala pârâtei, nu corespunde realităţii că ar fi dărâmat gardul.

Prin rezoluţia din data de 15.12.2015 s-a fixat primul termen de judecată, punându-se în vedere reclamantei să precizeze dacă, pe lângă obligaţia de a face, mai are şi pretenţii băneşti de la pârâtă, în ce cuantum exact, ce reprezintă suma şi să timbreze pretenţiile la valoare.

În şedinţa publică din data de 14.01.2016 mandatarul reclamantei a depus la dosar un răspuns semnat personal de reclamantă prin care aceasta a precizat că solicită a fi despăgubită cu suma de 30000 euro. Mandatarul a arătat că susţine acţiunea astfel cum a fost formulată şi a prezentat chitanţa în vederea justificării achitării de către reclamantă a sumei de 385 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru.

Aşadar, manifestarea de voinţă expresă a reclamantei a fost aceea de a susţine acţiunea în întregime.

După verificarea competenţei, instanţa a pus în discuţie excepţiile interesului reclamantei în promovarea acţiunii, autoritatea de lucru judecat în ce priveşte desfiinţarea gardului şi prescripţia de a formula acţiunea în pretenţii băneşti mai veche de anul 2012, iar mandatarul reclamantei a solicitat a i se pune în vedere să achite diferenţa de taxă judiciară de timbru pentru că a plătit doar o parte.

Instanţa a stabilit că mai este de achitat o diferenţă de taxă judiciară de timbru de 3906 lei, iar mandatarul reclamantei a solicitat amânarea cauzei pentru a face dovada achitării acesteia.

După cum relevă încheierea de dezbateri, deşi se pronunţase asupra competenţei în condiţiile art. 131 şi 132 alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa a pus în discuţie competenţa teritorială pentru soluţionarea petitului privind pretenţiile, raportat la dispoziţiile art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă- normă de ordine privată.

În aceste condiţii, mandatarul reclamantei a arătat că renunţă la petitul privind pretenţiile civile solicitate, urmând să promoveze acţiune la instanţa din Slobozia, sens în care instanţa i-a restituit originalul chitanţei de achitare a taxei judiciare de timbru.

Fără a mai face consideraţii asupra ordinii de soluţionare a incidentelor procedurale în privinţa petitului având ca obiect despăgubiri (renunţarea la judecată în condiţiile unui timbraj neclarificat şi neîndeplinit) se constată că în mod greşit prima instanţă a luat act de renunţarea reclamantei la petitul privind pretenţiile de 30.000 euro. Din modul de desfăşurare a dezbaterilor rezultă cu claritate că, chiar susţinând o renunţare la judecata acestui petit, mandatarul nu exprima voinţa mandantei, care a trimis pentru termen o cerere semnată personal prin care explicita pretenţiile. Ca atare, ţinând seama de împrejurarea că mandatarul nici nu a înfăţişat o procură specială pentru renunţarea la judecată, în sensul prevăzut de art. 406 alin. 2 Cod procedură civilă, se constată că în mod greşit prima instanţă a luat act de renunţarea la judecata acestui petit.

În ce priveşte admiterea excepţiei lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii, se reţin următoarele:

Prima instanţă a omis să observe că încă de la momentul introducerii cererii reclamanta a pretins repararea pagubei şi a anexat un calcul sumar al acestor despăgubiri; apoi, poziţia procesuală a reclamantei în ce priveşte porţiunea de gard a cărei demolare a solicitat-o nu s-a modificat substanţial, aspect ce rezultă şi din marcarea efectuată pe planşa depusă la fila 88 dosar.

Instanţa a apreciat ca lipsită de interes şi fără obiect solicitarea reclamantei de a i se permite să demoleze gardul, pe cheltuiala pârâtei, raportat la încheierea executorului judecătoresc Batin P. din data de 16.09.2015, din care rezultă că s-a procedat la executarea obligaţiilor stabilite în titlul executoriu. Celelalte considerente se subsumează aprecierii ca „nefondată” a acţiunii reclamantei, deşi aceasta a fost considerată totuşi ca lipsită de interes.

Sub acest aspect Tribunalul consideră, raportat la argumentaţia expusă în considerente, că prima instanţă nu a procedat la o cercetare efectivă a pricinii, pentru stabilirea exactă a situaţiei de fapt şi clarificarea deplină a pretenţiilor părţii, cererea introductivă nefiind de altfel întemeiată în drept. Din analiza planşelor foto depuse la dosar prima instanţă a concluzionat că s-a demolat gardul, deşi aceleaşi planşe relevă că porţiunea de acces nu este liberă lato sensu, susţinându-se că în prezent este montată o poartă. De asemenea prima instanţă a considerat că reclamanta nu are interes întrucât prin încheierea executorului judecătoresc din data de 16.09.2015 executarea silită a sentinţei civile nr. 1456/2013 s-a finalizat, constatându-se că s-a procedat la executarea obligaţiilor stabilite în titlul executoriu, inclusiv la încasarea creanţei şi a cheltuielilor de executare. Cu toate acestea, pretenţia reclamantei nu a fost lămurită şi analizată efectiv, nu s-au determinat de exemplu momentul şi împrejurările în care s-a amplasat acea poartă.

Domenii speta

Spete similare