Autoritate de lucru judecat. Caracterul executoriu după împlinirea termenului de prescripție privind executarea titlului executoriu

Decizie 698/A din 29.11.2016


Conform art. 405 alin. 1 Cod procedură civilă 1865, dreptul de a cere executarea silită se prescrie, în cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, în termen de 10 ani, termenul de prescripţie începând să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită (alin. 2). Prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie (art. 405 alin. 3 Cod procedură civilă 1865).

Sub imperiul dispoziţiilor art. 405 Cod procedură civilă 1865, partea interesată, dacă dreptul material la acţiune în sens material nu s-a prescris ori este imprescriptibil, cum este cazul acţiunii în revendicare, poate să pornească un nou proces în care, invocând puterea de lucru judecat a vechii hotărâri, care nu s-a pierdut, va cere pronunţarea unei noi hotărâri, pe care o va putea investi cu formulă executorie.

Noul Cod de procedură civilă arată în art. 706 alin.1 teza finală că, în cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este de 10 ani. Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită.

Conform dispoziţiilor art. 707 alin. 2 teza finală din Noul Cod de Procedură civilă dacă dreptul de a obţine obligarea pârâtului este imprescriptibil, sau, după caz, nu s-a prescris, creditorul poate obţine un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat.

Prin sentinţa civilă nr. 293/2.02.2016 pronunţată de către Judecătoria Vişeu de Sus în dosarul nr. 552/336/2015 a fost admisă excepţia autorităţii lucrului  judecat invocată din oficiu şi în consecinţă: a fost respinsă  acţiunea civilă intentată de reclamanţii B. G., B. I., B. I. şi M. A. împotriva pârâtelor Ș. M., M. M. şi L. I..

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că:  potrivit art. 248 Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi asupra celor de fond care fac inutilă în tot sau în parte administrarea de probe ori după caz cercetarea în fond a cauzei.

Conform art. 247 al. 1 Cod procedură civilă, excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului dacă prin lege nu se prevede altfel.

O astfel de excepţie este autoritatea de lucru judecat care poate fi invocată chiar înaintea instanţei de recurs (art. 432 Cod procedură civilă)

Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect(art. 431 al. 1 Cod procedură civilă).

În speţă, prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 684/1999 la Judecătoria Vişeu de Sus , reclamanţii M. A. domiciliat în P.nr. 735 (identic cu cel de faţă) şi B. I. domiciliat în Petrova nr. 359(ai cărui succesori sunt reclamanţii de faţă B. G., B. I. şi B. I.) au chemat în judecată pe pârâtele de faţă M. M., L. I. şi Ș. M., precum şi pe alţi trei pârâţi (M. V. , Ș. Nuţu şi L. I.) solicitând obligarea pârâţilor  la predarea în proprietate şi paşnică folosinţă a mai multor terenuri deţinute de aceştia şi arătate explicit cu suprafaţă şi identificate CF.

Prin sentinţa civilă nr. 1943/18.09.2001 a Judecătoriei Vişeu de Sus , pârâţii au fost obligaţi să predea suprafaţa de 8000 mp situată în locul „Mocira” înscrisă în CF 3915 nr. top. 964/1 şi CF 3916 nr. top. 964/2 precum şi suprafaţa de 3400 mp situată în locul „Pod Mociarschi” înscrisă în CF 3915 nr. top. 1185/1 şi 1185/3 şi CF 3916 nr. top. 1185/2 şi 1185/4. Hotărârea a fost pusă în executare de BEJ Batin P. din Sighetu-Marmaţiei în dosarul execuţional 66/2002.

În dosarul de faţă  se constată tripla identitate de obiect , cauză şi părţi.

În consecinţă, instanţa, văzând şi disp. art. 430 Cod procedură civilă, a admis excepţia şi ca o consecinţă a respins acţiunea reclamanţilor.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de pârâte. 

Prin hotărârea de completare dispozitiv pronunţată în dosarul nr. 552/336/2015 de către Judecătoria Vişeu de Sus la data de 31.05.2016, a fost admisă cererea de completare a hotărârii formulată de reclamanţii B. A., moştenitoarea defunctului reclamant B. G., B. I. şi M. A. în contR.ictoriu cu pârâtele Ș. M., M. M. şi L. I.. S-a dispus completarea sentinţei civile nr. 293 din 02.02.2016 pronunţată de în dosarul civil nr. 552/336/2015 în sensul că: S-a respins cererea privind obligarea pârâtelor Ș. M.,  M. M. şi L. I. la plata sumei de 6000 lei reprezentând folosul nerealizat de pe terenul situat în locul numit „Mocira” în ultimii trei ani anteriori promovării cauzei.

În considerentele hotărârii, prima instanţă a reţinut că: deşi reclamanţii B. G., B. I. şi M. A. au solicitat prin cererea introductivă obligarea pârâtelor Ș. M.,  M. M. şi  L. I. la plata sumei de 6000 lei reprezentând folosul nerealizat de pe terenul situat în locul numit „Mocira” în ultimii trei ani anteriori promovării cauzei, instanţa a omis să soluţioneze această cerere.

Potrivit art. 397 al. 1 C. pr. civ., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii.

Omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu sau asupra unei cereri conexe sau incidentale poate fi înlăturată pe calea unei cereri de completare a hotărârii în condiţiile art. 444 C. pr. civ.

Se constată că cererea a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 444 al.1 C. pr. civ.

În consecinţă, instanţa a dispus completarea hotărârii cu soluţia asupra cererii privind obligarea pârâtelor Ș. M.,  M. M. şi L. I. la plata sumei de 6000 lei reprezentând folosul nerealizat de pe terenul situat în locul numit „Mocira” în ultimii trei ani anteriori promovării cauzei.

Cu privire la această cerere se reţin următoarele considerente:

Pârâtele au în posesie terenurile în baza titlului de proprietate nr. 6094/85/24.01.2006. Cererile reclamanţilor de anulare a titlului de proprietate au fost respinse prin sentinţele civile 2136/2006 şi respectiv 1185/28.04.2008 ale Judecătoriei Vişeu de Sus (fila 142). Cum folosinţa terenurilor se face în baza unui titlu valabil , se impune respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la folosul nerealizat în ultimii 3 ani.

Împotriva sentinţei civile nr. 293/2.02.2016 a Judecătoriei Vişeu de Sus, precum şi împotriva hotărârii de completare din 31.05.2016, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă au formulat apel apelanţii B. G., în nume propriu şi în calitate de moştenitor al defunctei B. I., B. I. în nume propriu şi în calitate de moştenitor al defunctei B. I. şi M. A., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivele de apel, apelanţii redau conţinutul acţiunii introductive de instanţă, şi soluţia adoptată de către prima instanţă, arătând că, în aprecierea apelanţilor, prima instanţă în mod greşit a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, având în vedere dispoziţiile art. 706 şi art. 707 Cod procedură civilă, dar şi în raport de recunoaşterea pârâţilor în sensul că deţin posesia terenurilor în litigiu şi nu vor să le predea.

Criticând motivarea adusă sentinţei atacate, de către prima instanţă, apelanţii arată că potrivit art. 706 Noul Cod procedură civilă dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este de 10 ani. Potrivit art. 707 Noul Cod de procedură civilă, prescripţia stinge dreptul de a obţine executarea silită şi orice titlu îşi pierde puterea executorie. Dacă dreptul este imprescriptibil, creditorul poate obţine un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat.

Acţiunea în revendicare este reglementată în dispoziţiile art. 563 din Codul Civil „proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept.” Dreptul său este imprescriptibil astfel că faţă de aceste considerente, apelanţii apreciază că instanţa de fond a soluţionat în mod greşit cauza admiţând excepţia autorităţii de lucru judecat.

Pe de altă parte, nu toate capetele de cerere formulate de către reclamanţi, intră sub incidenţa autorităţii de lucru judecat, prin cererea formulată reclamanţii au investit instanţa şi cu o cerere vizând „obligarea pârâţilor la plata sumei de 6000 lei reprezentând folosul nerealizat de pe terenul situat în locul numit Mocira pe ultimii trei ani anteriori promovării prezentului litigiu.” Acest capăt de cerere nu a făcut obiectul dosarului 684/1999, definitivat prin sentinţa civilă nr. 1943/2001 a Judecătoriei Vişeu de Sus astfel că instanţa nu putea respinge în totalitate acţiunea ci numai acele capete de cerere care vizau revendicarea.

Formularea din dispozitiv în sensul „Respinge acţiunea” poate fi interpretată în sensul că instanţa s-a pronunţat şi asupra cererii în pretenţii însă fără a cerceta fondul cauzei, fără a administra probe, fără a motiva respingerea acestui capăt de cerere, un motiv în plus de a se anula hotărârea şi de a se trimite cauza spre rejudecare, în condiţiile în care instanţa de control în lipsa unei motivări nu poate exercita controlul judiciar.

În drept apelanţii au invocat art. 480 alin. 3, art. 706, art. 707 Noul Cod procedură civilă.

Cererea de apel este legal timbrată – fila 53.

Prin apelul formulat împotriva hotărârii de completare a dispozitivului, pronunţată la data de 31.05.2016, apelanţii au solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii privind completarea sentinţei civile nr. 293/2016 şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivele de apel, apelanţii redau cuprinsul acţiunii introductive de instanţă şi soluţia adoptată prin sentinţa civilă nr. 293/2016, arătând că admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat de către instanţa de judecată presupune recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra terenurilor în litigiu şi conduce la necesitatea unei noi puneri în posesie prin intermediul executorului judecătoresc asupra terenului în litigiu. Întrucât, nu toate capetele de cerere formulate de către reclamanţi, au fost soluţionate de către instanţă prin hotărârea pronunţată, reclamanţii au solicitat completarea hotărârii în sensul ca instanţa să se pronunţe şi asupra capătului de cerere vizând „obligarea pârâţilor la plata sumei de 6000 lei reprezentând folosul nerealizat de pe terenul situat în locul numit Mocira pe ultimii trei ani anteriori promovării prezentului litigiu”. Acest capăt de cerere a fost soluţionat de instanţă însă respins cu motivarea că intimatelor li s-a eliberat titlul de proprietate nr. 6094/85/24.01.2006 pentru terenul în litigiu.

Motivarea instanţei de fond este în contR.icţie cu motivele respingerii cererii în revendicare care, în accepţiunea apelanţilor, este strâns legată de cererea privind folosul nerealizat. Apelanţii apreciază că admiterea acţiunii în revendicare anterior promovării prezentului litigiu conduce la dovada existenţei unui drept de proprietate asupra terenului în litigiu în favoarea reclamanţilor. Acest aspect coroborat cu înscrierile din cartea funciară, fac dovada deplină a dreptului acestora. În aceste condiţii, recunoaşterea intimaţilor că au posesia terenului în litigiu conduce la îndreptăţirea reclamanţilor de a solicita folosul nerealizat de pe teren. Motivarea instanţei este surprinzătoare în condiţiile în care constată că pârâţii au titlu asupra terenului în litigiu, însă nu analizează titlul reclamanţilor, nu analizează veridicitatea acestor titluri pentru ambele părţi şi fără a le compara, da întâietate titlului pârâţilor fără a administra nicio probă şi fără a analiza şi combate toate apărările reclamanţilor formulate, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Referitor la titlul de proprietate nr. 6094/85 eliberat pârâtelor şi lui Pop I., eliberarea lui s-a făcut pe baza sentinţei civile nr. 2994/1992 a Judecătoriei Vişeu de Sus, sentinţă modificată în calea de atac a recursului, prin decizia 1154/1993 a Tribunalului Maramureş, astfel că pârâtele nu pot invoca un titlu eliberat nelegal pe numele lor iar în ceea ce o priveşte pe Pop I., valorificându-se împotriva ei contractul de vânzare cumpărare, titlul de proprietate este lipsit de conţinut cu privire la terenurile validate reclamanţilor. Astfel, în condiţiile în care sentinţa 405/1996 a fost emisă împotriva pârâtelor chemate în judecată dar şi împotriva lui Pop I., unica succesoare a lui L. A., promitentul vânzător, emiterea ulterioară a titlului de proprietate şi menţionarea terenurilor în litigiu în cuprinsul lui, nu poate constitui un titlu de proprietate valid, întrucât este golit de conţinut prin validarea contractului referitor la aceste terenuri. Astfel titlul emis ulterior sentinţei 405/1996 nu le consolidează dreptul de proprietate al pârâtelor sau al lui P.I., fiica lui L. A., arată apelanţii.

Din lecturarea dispoziţiilor Deciziei civile 1154/1993 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosar 2161/1993 rezultă că prin admiterea recursului declarat de Pop I., instanţa casează sentinţa civilă 2994 din 15 decembrie 1992 şi respinge ca nefondată plângerea pârâtelor împotriva hotărârii nr. 3673 din 29.04.1992 Comisiei Judeţene de aplicare a Legii fondului funciar. Prin această hotărâre, menţinută de instanţa de recurs, se statuează că pârâtele nu au vocaţie succesorală după L. A., pentru terenurile în litigiu. În concluzie, pârâtele nu au un titlu valabil în justificarea posesiei asupra terenului în litigiu.

Aceleaşi pârâte au atacat în instanţă contractul de vânzare cumpărare din 20 mai 1961 încheiat între L. A. şi soţia I. cu M. A. şi B.I., solicitând anularea acestui contract de vânzare cumpărare şi a întabulării lui în cartea funciară, instanţa prin sentinţa civilă 472/2000 rămasă definitivă prin Decizia civilă 1556/2001 a Curţii de Apel Cluj, acţiunea acestora fiind respinsă cu motivarea că nu au drept şi interes în a cere nulitatea convenţiei de vânzare cumpărare, acest drept revenindu-i lui Pop I., în cuprinsul aceleiaşi decizii se reţine că Pop I. fiica promitentului vânzător a fost citată şi audiată în cauză şi ea nu a contestat convenţia, arată apelanţii.

Pârâtele continuă să se considere moştenitoare ale defunctei L. I., sora tatălui lor, contrar tuturor actelor în dezbaterea succesiunii şi a hotărârilor irevocabile în respingerea cererii de reconstituire a dreptului lor invocat în baza Legii 18/1991, arată apelanţii.

Referitor la sentinţele invocate, respectiv decizia nr. 2136/2006, decizia civilă nr. 1066/2007 şi decizia civilă nr. 127/R/2007 a Tribunalului Maramureş, sunt lipsite de efect urmare a validării contractului de vânzare-cumpărare cu succesoarea promitentului vânzător respectiv cu Pop I.. În condiţiile în care hotărârea Comisiei Judeţene de respingere a contestaţiei intimatelor cu privire la introducerea lor în titlu de proprietate emis lui Pop I. orice altă hotărâre care le statuează acestora un drept este lipsită de conţinut, arată apelanţii.

În drept apelanţii au invocat art. 444 coroborat cu 480 alin. 3 Noul Cod procedură civilă.

Intimatele M. M., L.I. şi Ș. M. au depus întâmpinare, solicitând respingerea apelurilor formulate ca nefondate.

În motivare intimatele au arătat, în esenţă, că în opinia acestora sentinţa instanţei de fond este legală, iar motivele de apel sunt nefondate.

În cauză există autoritate de lucru judecat, aşa cum corect a motivat instanţa de fond. Intimatele deţin titlu de proprietate asupra terenului în litigiu şi folosesc acest teren în baza unui titlu de proprietate, astfel că respingerea despăgubirilor civile este legală.

În probaţiune s-au depus înscrisuri, în fotocopie.

Analizând sentinţa civilă nr. 293/2.02.2016 şi hotărârea de completare de dispozitiv din 31.05.2016 pronunţate de către Judecătoria Vişeu de Sus în dosarul nr. 552/336/2015, pe baza motivelor de apel formulate prin cele două cereri de apel, a apărărilor invocate şi în considerarea dispoziţiilor legale incidente, tribunalul constată că apelurile sunt fondate şi urmează a fi admise, cu consecinţa anulării sentinţei şi a hotărârii de completare şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru considerentele ce succed:

Conform art. 476 alin. 1 Cod procedură civilă apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept.

În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, pe baza celor invocate la prima instanţă (alin. 2).

Potrivit art. 477 alin. 1 Cod procedură civilă instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite expres sau implicit de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

Devoluţiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil (alin. 2).

În conformitate cu dispoziţiile art. 479 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu.

În conformitate cu dispoziţiile art. 480 alin. 3, în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea şi, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres trimiterea cauzei spre rejudecare prin cererea de apel sau prin întâmpinare, va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În speţă, reclamanţii au învestit prima instanţă cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare şi pretenţii reprezentând folosul nerealizat de pe terenul în litigiu, pe ultimii trei ani anteriori promovării prezentului litigiu – filele 3-7 din dosarul primei instanţe.

În conformitate cu dispoziţiile art. 563 alin. 1 Cod civil, proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept. El are de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.

În conformitate cu dispoziţiile art. 563 alin.2 Cod civil, dreptul la acţiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepţia cazurilor în care prin lege se dispune altfel.

Dreptul de proprietate dobândit cu bună-credinţă, în condiţiile legii, este pe deplin recunoscut (art. 563 alin. 3).

Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acţiunea în revendicare este opozabilă şi poate fi exercitată şi împotriva terţului dobânditor, în condiţiile Codului de procedură civilă (art. 563 alin. 4 Cod civil).

Prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţia autorităţii de lucru judecat, în raport de sentinţa civilă nr. 1943/18.09.2001 a Judecătoriei Vişeu de Sus, pronunţată în dosarul nr. 684/2001 al Judecătoriei Vişeu de Sus, pusă în executare în dosarul execuţional 66/2002. După punerea în executare, reclamanţii au pierdut din nou posesia asupra terenurilor.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că între reclamanţi şi pârâţi a intervenit o multitudine de litigii, la data formulării acţiunii în revendicare în prezentul litigiu, reclamanţii nemaiavând posesia.

Conform art. 405 alin. 1 Cod procedură civilă 1865, dreptul de a cere executarea silită se prescrie, în cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, în termen de 10 ani, termenul de prescripţie începând să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită (alin. 2). Prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie (art. 405 alin. 3 Cod procedură civilă 1865).

Sub imperiul dispoziţiilor art. 405 Cod procedură civilă 1865, partea interesată, dacă dreptul material la acţiune în sens material nu s-a prescris ori este imprescriptibil, cum este cazul acţiunii în revendicare, poate să pornească un nou proces în care, invocând puterea de lucru judecat a vechii hotărâri, care nu s-a pierdut, va cere pronunţarea unei noi hotărâri, pe care o va putea investi cu formulă executorie.

Noul Cod de procedură civilă arată în art. 706 alin.1 teza finală că, în cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este de 10 ani. Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită.

Conform dispoziţiilor art. 707 alin. 2 teza finală din Noul Cod de Procedură civilă dacă dreptul de a obţine obligarea pârâtului este imprescriptibil, sau, după caz, nu s-a prescris, creditorul poate obţine un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat.

În speţă dreptul material la acţiunea în revendicare este imprescriptibil. Prima instanţă a admis în mod greşit excepţia autorităţii de lucru judecat, neobservând aspectele ce preced şi neluând în considerare nici acţiunea civilă introductivă de instanţă, care conţinea mai multe petite, prima instanţă fiind învestită şi cu petitul având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei de 6000 lei reprezentând folosul nerealizat de pe terenul de la locul denumit „Mocira”, pe ultimii trei ani anteriori promovării litigiului, petit respins tot ca o consecinţă a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat, deşi un asemenea capăt de cerere nu a făcut obiectul dosarului nr. 684/1999.

În ceea ce priveşte hotărârea de completare a sentinţei, pronunţată la data de 31.05.2016, analizând cuprinsul acesteia, tribunalul constată întemeiate criticile apelanţilor.

Analizând cuprinsul sentinţei apelate, precum şi conţinutul hotărârii de completare a sentinţei, se remarcă împrejurarea că motivarea primei instanţe dată în considerentele hotărârii de completare este în contradicţie cu considerentele sentinţei apelate.