Acordare personalitate juridică

Sentinţă civilă 8 din 18.05.2017


Prin încheierea civilă nr. 8/CAF/2017 pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 12.01.2017 în dosarul nr. 39358/245/2016, instanţa a respins cererea formulată de către  petenta asociaţia A M R NR.  privind acordare personalitate juridică.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că prin încheierea din 13.12.2016 şi prin  adresa anexată citaţiei, în baza acesteia s-a pus în vedere petentei prin reprezentant să depună extras de carte funciară, încheierea de intabulare şi acordul băncii, respectiv al Ministerului de Finanţe pentru sediul asociaţiei (cu indicarea apartamentului). S-a avut în vedere ca, atât în statut, cât şi în actul constitutiv să fie indicat ca sediu – municipiul Iaşi, bd. Ţ (actual C C) nr. jud. Iaşi .

Petenta nu a depus aceste înscrisuri.

Conform contractului de comodat din 18.10.2016 încheiat între G M (comodant) şi asociaţie  - comodantul acordă comodantului sub formă de împrumut spaţiul din : mun. I, bd. Ţ (actual C C) pentru a-l folosi ca sediul social fără activitate.

Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat la BNP A O sub nr. 2191 rezultă că apartamentul a fost deţinut de către comodant în baza unui credit acordat de BRD Sucursala Iaşi şi că se notează interdicţia de înstrăinare şi grevare cu sarcinii a imobilului pe durata creditului.

Conform art. 227 Noul Cod civil:

„(1) Sediul persoanei juridice se stabileşte potrivit actului de constituire sau statutului.

(2) În funcţie  de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanţele sale teritoriale şi punctele de lucru. Dispoziţiile art. 97 sunt aplicabile în mod corespunzător.”

Or, conform OG 26/2000 petenta trebuie să facă dovada sediului, independent de faptul că desfăşoară sau nu în mod efectiv o activitate în acel spaţiu.

Sediul este un atribut de identificare al persoanei juridice.

În lipsa unui sediu pentru care s-a făcut dovada clară, nu poate fi acordată personalitatea juridică unei asociaţii. Contractul de vânzare-cumpărare ce stă la baza actului de comodat a fost încheiat sub imperiul vechiului Cod civil.

Conform Noului Cod civil – art. 480 „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.”

Cum în contractul de vânzare-cumpărare se face referire, în mod generic  la noţiunea de „sarcini”, aşa cum s-a arătat mai sus, atributele dreptului de proprietate sunt: posesia, folosinţa şi dispoziţia, iar conţinutul limitărilor precizate vizează folosinţa locuinţei (apartamentului) atât în cazul contractului de închiriere (ce presupune obţinerea unor sume de bani), cât şi în cazul contractului comodat (ce este cu titlu gratuit, rezultă că este necesar acordul băncii pentru stabilirea sediului în imobilul pentru care aceasta a acordat credit, cu precizarea că de regulă, băncile solicită şi avizul (acordul)  Ministerului de Finanţe în astfel de situaţii.

Or, petenta nu a făcut demersuri în acest sens şi nici nu a solicitat termen pentru depunerea acestor documente.

În aceste condiţii, există inadvertențe cu privire la sediul (în ceea ce priveşte dovada acestuia).

Art. 7 alin. 2) din OG nr. 26/2000 „Cererea de înscriere va fi însoţită de următoarele documente:  a) actul constitutiv;  b) statutul asociației;  c) acte doveditoare ale sediului si patrimoniului iniţial.”