Desființare lucrări executate fără autorizație de construcție

Decizie 163 din 27.02.2017


Asupra apelului civil de faţă constată:

Prin sentinţa civilă nr. 3/2016 pronunţată de Judecătoria Sibiu s-a admis cererea formulată de reclamantul Serviciul Public de Poliţie Locală al Municipiului Sibiu împotriva pârâtului A.A., a fost obligat pârâtul la desfiinţarea lucrărilor executate fără autorizaţie de construire, lucrări descrise în procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PLDC nr. 1/2012, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, iar  în caz contrar, s-a dispus ca măsura de desfiinţare a lucrărilor menţionate să fie adusă la  îndeplinire prin grija primarului municipiului Sibiu.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat:

Reclamantul Serviciul Public de Poliţie Locală al Municipiului Sibiu, aflat în subordinea  Consiliului Local al Municipiului Sibiu,  a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul A.A.,  prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la desfiinţarea lucrărilor executate fără autorizaţie de construire, lucrări descrise în procesul verbal de contravenţie nr. 1/2012, conform prevederilor art. 28 alin. (3) şi art. 32 alin. 1 lit. b, din Legea nr. 50/1991 republicată; să se stabilească un termen limită de 30 de zile, de la admiterea acţiunii, pentru ducerea la îndeplinire a măsurii de demolare a lucrărilor executate fără Autorizaţie de construire conform prevederilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 50/1991; să fie autorizat Viceprimarul Municipiului Sibiu, viceprimar care exercită atribuţiile primarului potrivit HCL nr. 375/2014, în calitate de reprezentant al Municipiului Sibiu cu ducerea la îndeplinire a măsurilor de demolare a lucrărilor executate fără Autorizaţie de construire, conform prevederilor art. 32, alin. (3) din Legea nr. 50/1991  republicată.

În fapt pârâtul  a edificat o construcție în Sibiu, pe lungimea grajdului existent, fără ca în prealabil să obțină autorizație de construire eliberată de Primăria Municipiului Sibiu; acoperișul construcției este într-o apă. Dimensiunile construcției sunt cu aproximație următoarele: Lungimea – 8 metri și lățimea – 2, 5 metri. În spatele grajdului, pe partea dreaptă, s-a mai construit un gard din plasă de sârmă prinsă de stâlpi din fier, de asemenea proprietarul nu deține autorizație de construire eliberată de Primăria Municipiului Sibiu; Dimensiunile gardului sunt cu aproximație următoarele: Lungimea – 18 metri și lățimea – 17 metri și înălțimea – 1,70 metri. Se arată și că, procesul verbal de contravenție a fost contestat, plângerea contravențională a fost admisă de către instanța de fond, împotriva sentinței instanței de fond s-a formulat recurs care a fost admis, cauza trimisă spre rejudecare la instanța de fond, iar în dosarul nr. 7/306/2012* plângerea contravențională a fost respinsă atât de către instanța de fond cât și de către instanța de recurs iar procesul verbal de contravenție a fost menținut ca legal și temeinic întocmit. Se arată și că, în măsura complementară prevăzută de acesta, respectiv oprirea executării lucrărilor și intrarea în legalitate  cu condiția respectării planurilor urbanistice și a regulamentelor aferente, conform art. 7 din Legea nr. 50/1991, nu a fost îndeplinită. Se arată și că, întrucât pârâtul nu s-a conformat măsurilor stabilite prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria PLDC nr. 1/2012, care constituie titlu executoriu este evident că acesta acționează cu rea credință dar și că, dacă acesta nu ar fi obligat la desființarea construcțiilor, conform prevederilor art. 32 alin. 1, lit. b din Legea nr. 50/1991 republicată și i s-ar da acum un termen pentru obținerea autorizației de construire, practic, s-ar nesocoti principiul legalității și i s-ar oferi pârâtului posibilitatea să profite chiar de propria rea-credință, ceea ce este inadmisibil. 

În drept, Legea nr. 50/1991 republicată, Codul de procedură civilă.

În susţinerea cererii reclamantul a depus la dosar înscrisuri şi planşe foto.

Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată și pe cale de consecință să se acorde un termen pentru obținerea autorizației.

Se arată de către pârât că un aspect foarte important care trebuie avut în vedere este acela că vorbim de o construcție existență și nu de una nouă. Se arată și că aceasta există încă din anul 2000 când avea destinația de siloz – magazie, pe care a renovat-o pentru ca persoana care grijă de grajd să aibă unde locui, împreună cu fiica și nepotul său, în grajd nefiind condiții pentru ca aceștia din urmă să trăiască zi de zi. Se arată și că pârâtul a dorit să schimbe destinația acestei magazii în cameră de locuit unde să aibă domiciliul domnul B.B. și familia acestuia, care are grijă de grajd și de grădina de zarzavat, fapt realizat începând cu luna decembrie 2008 dar și că această schimbare de destinație din magazie în cameră de locuit este finalizată încă din anul 2008 în baza certificatului de urbanism nr. 8/2008, fapt demonstrat și de extrasul CF, care la rubrica, construcții face mențiunea construcții de locuințe, astfel că nu putem vorbi de o construcție nefinalizată. Se arată și că în privința gardului, acesta este unul provizoriu realizat în scopul protejării grădinii de zarzavat și împiedicării pătrunderii animalelor din vecini, până la construirea unui gard care să delimiteze proprietatea pârâtului de cea a vecinului C.C. cu care a fost în litigiu având ca obiect grănițuire. Arată pârâtul și că, ca urmare a finalizării procesului prin care s-a stabilit linia de graniță între proprietăți acesta a început demersurile pentru obținerea autorizației de construire a gardului definitiv, care să delimiteze proprietatea sa de a vecinului său, consecința directă fiind demolarea gardului provizoriu dar și că în acest sens a realizat Memoriul tehnic și Planul cu situația actuală și cu situația propusă, planul de încadrare în zonă. Se arată și că, a depus o cerere pentru emiterea unui nou certificat de urbanism în scopul obținerii autorizației privind renovarea construcției existente  - siloz (magazie de cereale) conform Opis Incinta și construire gard conform sentinței civile nr. 20, având ca obiect grănițuire.

În drept, art. 205 și următoarele din Codul de procedură civilă.

În susținerea întâmpinării pârâtul a depus la dosar înscrisuri.

Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare la data de 26 ianuarie 2016 (f. 46). 

A fost administrată proba cu înscrisuri și cea testimonială în cadrul căreia a fost audiat martorul B.B.

A fost ataşat dosarul nr. 7/2012* al Judecătoriei Sibiu.

Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PLDC nr. 1/2012 încheiat de Serviciul Public de Poliţie Locală al Municipiului Sibiu s-a procedat la sancţionarea pârâtului A.A. întrucât în urma controlului efectuat în ziua de 23.05.2012, ora 10, 45, la sediul/șantierul, situat pe str. …. din municipiul Sibiu s-a constatat următoarele : s-a edificat o construcție amplasată pe lungimea grajdului existent, fără ca în prealabil să obțină autorizație de construire eliberată de Primăria Municipiului Sibiu; acoperișul construcției este într-o apă; dimensiunile construcției sunt cu aproximație următoarele: Lungimea – 8 metri și lățimea – 2, 5 metri; în spatele grajdului, pe partea dreaptă, s-a mai construit un gard din plasă de sârmă prinsă de stâlpi din fier, de asemenea proprietarul nu deține autorizație de construire eliberată de Primăria Municipiului Sibiu; dimensiunile gardului sunt cu aproximație următoarele: Lungimea – 18 metri, lățimea – 17 metri și înălțimea – 1, 70 metri.

Prin același proces verbal de constatare și sancționare a contravenţiei sus menționat s-a dispus oprirea lucrărilor şi intrarea în legalitate cu condiţia respectării planurilor urbanistice şi a regulamentelor aferente. De asemenea, în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenţiei sus menționat se prevede că măsurile dispuse se vor realiza în termen de nouă luni de la data comunicării procesului verbal, contravenientul având obligaţia de a notifica organului de control îndeplinirea acestei obligaţii în termenul stabilit. Prin același proces verbal de constatare și sancționare a contravenţiei sus menționat s-a prevăzut şi că în cazul în care, în termenul de nouă luni de comunicarea procesului verbal nu se îndeplinesc formele legale de intrare în legalitate a construcției, aceasta se va demola.

Prin sentinţa civilă nr. 70/2014 a Judecătoriei Sibiu pronunţată în dosar nr. 7/2012*, irevocabilă prin decizia civilă nr. 18/2015 a Tribunalului Sibiu, a fost  respinsă plângerea contravențională formulată împotriva procesul-verbal de constatare a contravenției seria PLDC nr. 1/2012.

Potrivit art. 32 alin. 1, 2, 3 din Legea nr. 50/1991 Republicată, cu modificările şi completările ulterioare - În cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei; b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal. (2) În cazul admiterii cererii, instanţa va stabili termenele limită de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1). (3) În cazul nerespectării termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de instanţă, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliţie, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate.

Pentru a fi incidente dispoziţiile legale sus menţionate, trebuie mai întâi să fie îndeplinită condiţia sancţionării contravenţionale a unei persoane, persoană care nu s-a conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 50/1991R.

Raportat la actele dosarului , este îndeplinită această condiţie, din moment ce prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PLDC nr. 1/2012 s-a procedat la sancţionarea pârâtului A.A. cu amendă în valoare de 1000 lei în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 pentru executarea fără autorizaţie a lucrărilor prevăzute la art. 3 pct. 1 litera a), aşa cum prevede art. 26 alin. 1 litera a), art. 26 alin. 2 pct. 1 din actul normativ menţionat iar pârâtul nu a făcut dovada că s-ar fi conformat măsurilor dispuse pentru intrarea în legalitate conform actului de sancţionare sus amintit.

Având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 70/2014 a Judecătoriei Sibiu pronunţată în dosar nr. 7/2012*, irevocabilă prin decizia civilă nr. 18/2015 a Tribunalului Sibiu, a fost respinsă plângerea contravențională formulată împotriva procesul-verbal de constatare a contravenției seria PLDC nr. 1/2012, se reține și că, celelalte împrejurări invocate de pârât prin întâmpinare, nu sunt de natură a face inaplicabile dispoziţiile legale conţinute în  art. 32 alin. 1, 2, 3 din Legea nr. 50/1991 din moment ce acesta a executat, potrivit procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PLDC nr. 1/2012, lucrările descrise în acesta fără a avea autorizaţie de construire eliberată de Primăria Municipiului Sibiu şi nici nu a făcut dovada că s-a conformat obligaţiei de a intra în legalitate potrivit celor consemnate în procesul verbal. De asemenea, raportat la  considerentele sus expuse și la înscrisurile administrate în probațiune instanța reține că depoziția martorului audiat în cauză B.B. este neconcludentă.

În temeiul dispoziţiilor legale sus menţionate, art. 32 alin. 1, 2, 3 din Legea nr. 50/1991 Republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a considerentelor expuse  ,  va admite cererea formulată de reclamantul Serviciul Public de Poliţie Locală al Municipiului Sibiu aflat în subordinea  Consiliului Local al Municipiului Sibiu  împotriva pârâtului A.A. şi va obliga pârâtul la desfiinţarea lucrărilor executate fără autorizaţie de construire, lucrări descrise în procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PLDC nr. 1/2012, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri în caz contrar, măsura de desfiinţare a lucrărilor menţionate se va duce la îndeplinire prin grija primarului municipiului Sibiu.

Împotriva acestei hotărâri pârâtul a declarat apel în termen, motivat, legal timbrat, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate, cu consecinţa admiterii acţiunii şi acordarea unui termen pentru obţinerea autorizaţiei de construire şi intrarea în legalitate.

În drept, se invocă art. 480 (2) c.proc.civ. .

Din motivarea apelului se reţine că instanţa de fond nu a ţinut cont  că este vorba de o construcţie existentă şi nu de una nouă , situaţie în care în prezenta cauză , arată apelantul, nu poate fi vorba de rea credinţă, întrucât la  această  dată a făcut demersurile necesare  pentru intrarea în  legalitate, motiva pentru care  se solicită admiterea apelului.

Intimata,prin întâmpinarea depusă la filele 51-52 din dosar, solicită respingerea apelului, cu consecinţa menţinerii sentinţei civile nr. 3912/2016 ca fiind legală şi temeinică, întrucât toate înscrisurile depuse de apelantă în probaţiune nu vin decât să confirme,  încă o dată , neaducerea la îndeplinire a măsurilor complementare stabilite prin  procesul-verbal PLDC nr. 1/12012, fiind , astfel, pe deplin aplicabile prev. art. 28(3) din Legea nr. 50/1991.

A se acorda pârâtului-apelant un nou termen pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie , se arată în continuare, s-ar nesocoti principiul legalităţii şi i s-ar oferi acestuia posibilitatea de a profita de propria rea-credinţă, ceea ce este inadmisibil.

Analizând sentinţa apelată sub aspectul motivului invocat şi în condiţiile art. 479(1) c.proc.civ., tribunalul constată ca nefundat apelul declarat  pentru următoarele considerente.

Apelantul a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 50/1991, republicată în iunie 2016, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor  seria PLDC nr. 1/2012, reţinându-se că numitul A.A. a edificat o construcţie fără autorizaţie de construcţie.

Prin acelaşi proces-verbal agentul constatator a stabilit un termen de 9 luni pentru intrarea în legalitate.

Apelantul în prezenta cauză nu numai că nu a respectat acel termen şi măsurile dispuse,  dar a contestat acel proces-verbal, contestaţie soluţionată definitiv prin decizia civilă nr. 18/2015,  în sensul respingerii plângerii formulate împotriva procesului-verbal de contravenţie.

Nici după pronunţarea acestei hotărâri  irevocabile în dosarul nr. 7/2012* apelantul nu a intrat în legalitate, motiv pentru care Serviciul Public de Poliţie Locală a Municipiului Sibiu formulează acţiunea ce constituie obiectul prezentei cauze , acţiune admisă în mod corect de prima instanţă, constatând întrunite condiţiile prev. de art. 28(1) din Legea nr. 50/1991republicată, motiv pentru care s-a dispus , în condiţiile art. 32 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 50/1991, desfiinţarea lucrărilor executate fără autorizaţie de construire.

În atare situaţie, motivul invocat de apelant, în sensul acordării unui nou termen în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, este lipsit de suport legal şi vine, totodată, în contradicţie cu  probatoriul administrat în cauză şi starea de fapt reţinută în mod corect de instanţa de fond începând cu data emiterii procesului-verbal de contravenţie şi până la data pronunţării hotărârii.

De altfel, apelantul, deşi invocă dispoziţiile art. 480(2) c.proc.civ. şi solicită admiterea acţiunii, din  starea de fapt prezentată rezultă că  atât instanţa de fond , cât şi  agentul constatator nu au ţinut cont de natura construcţiei din litigiu, situaţie  în care motivarea apelului declarat este una contradictorie  faţă de temeiul de drept al cererii.

În considerarea celor prezentate , precum şi în limita probatoriului administrat, tribunalul constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care, în condiţiile art. 480(1) c.proc.civ.,apelul astfel cum a fost formulat şi motivat va fi respins.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.