Posibilitatea Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 de revocare a unei hotărâri deja intrate în circuitul civil prin emiterea unei hotărâri ulterioare de modificare a celei dintâi.

Posibilitatea Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 de revocare a unei hotărâri deja intrate în circuitul civil prin emiterea unei hotărâri ulterioare de modificare a celei dintâi.

 Din art. 1 alin. 6 din  Legea nr. 290/2003 rezultă că autoritatea publică emitentă nu poate să mai revoce propriul act administrativ dacă acesta a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, singura posibilitate juridică de a-i înlătura efectele contrare legii fiind formularea unei acţiuni în anulare în faţa instanţei de contencios administrativ în termenul de prescripţie de 1 an.

Prin Hotărârea nr…/01.06.2010 s-a dispus modificarea art.1 din Hotărârea nr.../2008 a aceleaşi Comisii Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în sensul că se vor acorda compensaţii băneşti pârâtei A.M. pentru bunurile abandonate de antecesorul acesteia B.I., în condiţiile în care prin hotărârea anterioară, modificată, se dispusese ca de compensaţiile băneşti să beneficieze pe lângă pârâta A.M. şi reclamanţii.

Dispoziţiile Hotărârii nr…/01.06.2010 conţin o veritabilă revocare a dispoziţiilor hotărârii modificate, în ce priveşte efectele referitoare la reclamanți, aşa încât spre respectarea principiului legalităţii, la data emiterii ei trebuiau respectate exigenţele legale mai sus menţionate.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr.1888/19 decembrie  2016

Prin sentinţa administrativă nr…/2016 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanţii B.A. şi B.C.  în contradictoriu cu pârâta  Autoritatea  Naţională  pentru  Restituirea  Proprietăţilor având ca obiect anularea adresei nr…/03.11.2015 şi s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţii B.A.  şi B.C.  în contradictoriu cu pârâţii A.M., Autoritatea Naţională  pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Judeţeană pentru aplicarea  Legii nr.290/2003 din cadrul Instituţiei Prefectului judeţului D. având ca obiect anularea  Hotărârii nr…/01.06.2010 emisă de Comisia Judeţeană pentru aplicarea  Legii nr. 290/2003 şi obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea  Proprietăţilor la plata către reclamanţi a drepturilor cuvenite conform Hotărârii nr…/2008 emisă de aceeaşi comisie judeţeană.

Prin încheierea de şedinţă din 03.06.2016 s-a dispus admiterea excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea adresei cu nr. …/…/…  emisă de A.N.R.P..

Împotriva acestei hotărâri şi a încheierii de şedinţă menţionate au declarat recurs reclamanţii  B.A. şi  B.C.  solicitând casarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza să fie admisă acţiunea aşa cum a fost formulată.

În motivarea opţiunii lor procesuale reclamanţii recurenţi au susţinut următoarele:În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii primului petit, excepţie soluţionată prin încheierea din 03.06.2016, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că actul nr…/…/…  nu s-ar putea încadra în categoria actului administrativ astfel cum este definit prin Legea nr. 554/2004 întrucât nu produce prin el însuşi niciun efect juridic. Acest act reprezintă o soluţie la contestaţia formulată de reclamanţi  împotriva Hotărârii nr…/2010, chiar daca el nu îmbracă forma tipică a unei decizii. Caracterul formal al actului administrativ vizează emitentul acestuia, respectiv ca actul să fie emis de persoana competentă legal. În cazul de fata, acesta a fost emis în condiţiile Legii nr. 290/2003 şi în limitele competenţelor legale de către autoritatea competentă stabilită potrivit art. 8 alin. (4) din actul normativ indicat, respectiv de către vicepreşedintele ANRP. Actul în sine este emis de către autoritatea învestită legal cu soluţionarea unei contestaţii, este motivat în drept şi emis în executarea şi aplicarea Legii nr. 290/2003, deci care produce efecte juridice prin el însuşi.

Pe de alta parte, în accepţiunea  Legii nr. 554/2004 judecătorul este obligat sa stabilească dacă acţiunea priveşte un act administrativ tipic sau un act administrativ asimilat actului administrativ tipic. În acest caz, chiar dacă prima instanţă a apreciat ca  actul  nr…/…/…  nu este un act administrativ tipic, ar fi trebuit sa analizeze dacă acesta nu îmbracă forma unui act administrativ asimilat. S-a arătat în faţa instanţei de fond că acest act poate fi calificat ca un refuz de soluţionare a contestaţiei reclamanţilor, situaţie în care petitul vizează nelegalitatea refuzului cu sancţiunea legală a nulităţii acestuia. În cazul de faţă nefiind emis un astfel de act administrativ în forma unei decizii, acel act contestat putea şi trebuia să fie apreciat ca un refuz de soluţionare a contestației - act administrativ asimilat.

În ce priveşte fondul litigiului, se consideră că soluţia instanţei de fond este nelegală, fiind dată cu interpretarea greşită a normelor de drept material.

Un prim aspect priveşte condiţiile legale ale admisibilității revocării unui act administrativ individual, condiţii stabilite prin Legea nr.554/2004 cu modificările şi completările ulterioare - art. 1 alin. (6). Potrivit acestei norme juridice revocarea unui act administrativ este condiţionată sub dublu aspect: al neintrării sale în circuitul civil şi al neproducerii efectelor juridice. În ce priveşte intrarea în circuitul civil este necontestat ca acest lucru s-a produs prin comunicarea sa către persoanele cărora i se adresează, aspect reţinut şi de prima instanța. Ceea ce instanța a apreciat greşit a fost cel de-al doilea aspect, al efectelor juridice care în opinia sa nu s-au produs la momentul revocării actului. Potrivit opiniei instanței actul revocat, respectiv  Hotărârea nr. ../2008, nu şi-a produs efectele juridice la momentul emiterii Hotărârii nr…/2010, întrucât singurul efect pe care l-ar fi putut produce ar fi fost plata drepturilor stabilite prin acea hotărâre revocată. Efectele produse sunt cele circumscrise art. 9 si 10 din Legea nr. 290/2003 şi cele ale dreptului comun în materie de succesiuni - Codul civil. Hotărârea de revocare  nr…/2010 a fost emisă în data de  01.06.2010, iar Hotărârea revocată a fost comunicată  la data de 31.03.2008, ceea ce înseamnă că revocarea a intervenit după ce actul revocat a devenit definitiv şi a dobândit caracter executoriu.

La momentul revocării era născut dreptul de acordare a compensaţiilor prevăzut de art. 10 alin. 2  din  Legea nr.290/2003 şi obligaţia de plată a acestora prevăzută în acelaşi articol teza a II-a. De asemenea, potrivit art. 9 din acelaşi act normativ actul revocat a devenit act definitiv, cu toate consecinţele decurgând din aceasta referitoare la contestarea calităţii de moştenitor a antecesorului nostru pe calea dreptului comun şi nu pe cale administrativă. Unul din efectele principale ale actului revocat era tocmai interdicţia de a mai reveni asupra acestuia după rămânerea sa definitivă prin necontestarea în termenul legal, s-a născut astfel, în favoarea reclamanţilor, un drept de creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi în sarcina ANRP obligaţia de plata corelativă. În consecinţă, reclamanţii susţin că aveau dobândit un „bun” în accepţiunea art.1 din Protocolul 1 la CEDO, dreptul de creanţă.

Motivarea primei instanţe potrivit căreia „principiul nelegalităţii nu reprezintă un scop în sine” este una total greşită, în dezacord cu principiile constituţionale şi  cele  ale  CEDO. În realitate, s-a încălcat principiul stabilităţii, securităţii raporturilor juridice şi principiul încrederii legitime a beneficiarilor actului revocat, care au crezut în legalitatea sa în condiţiile în care nu a fost contestat în termen legal şi nu au fost înștiințați despre existenta unui act de revocare prin emiterea  Hotărârii nr…/2010 şi chiar mai mult, prin ascunderea acestuia şi a faptului plăţii. Reclamanţii au făcut demersuri constante şi înainte dar şi după revocarea actului, demersuri prin care au solicitat plata, au comunicat schimbarea datelor personale, a domiciliului, a numărului de cont, însă niciodată nu ni s-a comunicat să înceteze aceste demersuri întrucât nu mai sunt beneficiari de drepturi, iar plata s-a făcut deja integral către intimata pârâtă.

Se reţine că reclamanţii nu au făcut dovezi din care să rezulte calitatea de moştenitor în fața Comisiei Judeţene, însă niciodată nu au fost solicitaţi să comunice date/acte care să clarifice acest aspect, contrar dispoziţiilor art.17 alin. 1 lit. c) din Normele de aplicare a Legii nr. 290/2003. Intimata pârâtă in calitate de contestatoare avea obligaţia de a indica motivele de reanalizare a dosarului în condiţiile în care aceleaşi acte au fost avute  în vedere și la emiterea Hotărârii nr. …/2008, iar cu ocazia contestației nu au fost depuse acte suplimentare. De asemenea, atât intimata cât și antecesorul  reclamanţilor  au  recunoscut în mod explicit, prin act autentic necontestat depus la Comisia Județeană  că  ambii au calitatea de succesori ai lui B.I. In aceste condiţii, autoritatea publică  avea obligaţia de a solicita în instanța anularea Hotărârii nr…/2011 intrata în circuitul civil și care a produs efecte juridice în ceea ce ne priveşte în calitatea noastră de moştenitori legali ai lui B.V., sau de a respinge contestația ca fiind tardiv formulată. Astfel, i s-ar fi dat posibilitatea intimatei să demonstreze  în instanța de ce iniţial a recunoscut calitatea de comoștenitoare alături de antecesorul nostru, iar ulterior, după decesul acestuia i-a contestat calitatea de persoană îndreptățită, deși a deținut de la început actele de succesiune. Oricum, revocarea nu mai era posibilă, iar contrar legii speciale aplicabile cei care am fost puși în situația de a acţiona  în instanța au fost reclamanţii, deși nu au contestat calitatea de comoștenitoare a intimatei  pârâte, respectând  voinţa manifestată  de antecesorul lor în timpul vieţii. Dimpotrivă, cea care a contestat calitatea de moştenitor a autorului lor a fost intimata pârâta, iar potrivit art. 9 din lege aceasta ar fi trebuit să fie stabilită de către instanța și nu de către ANRP prin revocarea actului. Procedând în acest fel ANRP a încălcat legislaţia și competențele acordate expres prin aceasta lege în soluţionarea contestațiilor formulate, substituindu-se instanței de judecată în mod nepermis legal. Pentru a fi legal actul revocării trebuie să  parcurgă aceeaşi procedură cu cea a actului revocat, inclusiv aceea a comunicării sale. Un act necomunicat nu există. In ce ne priveşte  Hotărârea  nr. 304/2010 de revocare a Hotărârii nr. 211/2008 nu le-a fost comunicată reclamanţilor niciodată astfel că punerea sa în executare este nelegală, plata fiind făcută  față de intimata cu asumarea acestor riscuri datorate existentei  în paralel a doua acte administrative distincte: unul definitiv și intrat în puterea executorie și altul necomunicat, deci inexistent față de subsemnaţii, nefiind vorba în consecinţă despre o plată dublă.

O alta motivare greşită, nelegală a primei instanțe, priveşte aprecierea calităţii antecesorului  nostru  B.V. de succesibil renunțător  de pe urma tatălui sau B.I. Pentru a reține aceasta situație prima instanța a apreciat ca Legea nr. 290/2003 nu operează similar legii fondului funciar o repunere în termenul de acceptare prin depunerea cererii de despăgubiri întrucât nu exista dispoziţii exprese în acest sens în cuprinsul acestei legi. Dimpotrivă, din tot conținutul Legii nr.290/2003 rezultă aplicabilitatea aceloraşi  principii ale Legii nr.18/1991 prin trimiteri exprese la aceasta - art.2 și  numai în subsidiar plata de compensaţii băneşti. In cauza, printre bunuri exista și bunuri  imobile: casă, curte, gradină, teren agricol.  In  aceste condiţii, pe de o parte, nu s-a depus niciun act de renunţare  al  lui  B.V.  de pe urma lui B.I.  decedat  în 1947, iar pe de altă parte singurul  act existent  este  cel de pe urma defunctei D.N.  decedată  în anul 1996. Atât  Legea nr.18/1991 cât  și  Legea nr.290/2003 sunt legi reparatorii cu aplicarea principiului de drept: „unde se aplica acelaşi raționament, se aplică aceeaşi soluţie”. ICCJ a stabilit prin Decizia nr.XI/2007 că sunt repuși în drepturi  moştenitorii  care nu au acceptat moştenirea în termenul prevăzut de lege. Se impune concluzia ca toți succesibilii autorului fost proprietar care solicita acordarea de despăgubiri sau compensaţii sunt repuși în termenul de acceptare cu privire la dreptul de creanţa al autorului lor pentru bunurile deținute. Aceasta acceptare nu priveşte însa și restul masei succesorale, ci doar drepturile recunoscute prin  legea reparatorie cu privire la bunurile determinate  prin aceasta, întrucât și Legea nr.290/2003 operează o repunere în termenul de acceptare a moştenirii si întrucât antecesorul lor a formulat în termen o cerere întemeiata pe aceasta lege acesta a beneficiat de efectul repunerii în drepturi de moştenitor acceptant după defunctul B.I.

Se mai reține de către prima instanța ca potrivit încheierii din dosar nr. …/1951 a Judecătoriei Craiova antecesorul reclamanţilor ar fi trebuit sa dovedească faptul contestării prin aceea ca fiind major ar fi putut face acte de acceptare a moştenirii după decesul tatălui  său din anul 1947. Se consideră că aprecierea instanței este greşită întrucât, deschiderea succesiunii se face la data decesului, aceasta fiind data la care trebuie îndeplinite cerinţele legii și de la care curge termenul legal de acceptare. Decesul  lui  B.I. a survenit în anul 1947, data la care antecesorul reclamanţilor B.V. nu era major cum a reținut instanța, iar încheierea din dosar nr…/1951 la care se raportează instanța nu are nicio relevanta  în cauza de fata întrucât este un act de instituire a tutelei și nu un act de dezbatere succesorală.  Drepturile  acordate  după  decesul  soţului nu au făcut parte din masa succesorala rămasa de pe urma acestuia, ci sunt drepturi cu afectațiune speciala de sprijinire în vederea creşterii minorei, suma care nu aveau cum  să  se împartă  între moştenitori. Aceasta încheiere nu poate valora act de acceptare/ renunţare care să  trebuiască să fie contestat în vreun fel.

În drept se invocă art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 483 alin. (1), 488 alin. (1) pct. 8, art. 453 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare intimata pârâtă A.M., a solicitat respingerea recursului reclamanţilor apreciind că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

În apărare intimata a susţinut următoarele:

În mod corect a fost soluționată excepţia inadmisibilității fata de solicitarea de anulare a  Adresei nr…/…, întrucât nu reprezintă o decizie de soluţionare a contestației administrative, deoarece ANRP  nu  a admis sau respins contestația formulata de reclamanţi deci nu a pronunţat o soluţie asupra contestației, așa cum impune art.8 alin.4 din Legea nr.290/2003.

ANRP  a  comunicat reclamanţilor prin aceasta adresa, ca cele învederate de ei prin petiție înregistrată sub nr…/2015, respectiv recunoaşterea calităţii de moştenitori și de beneficiari ai despăgubirilor pot fi analizate conform art.9  din Legea nr.290/2003 doar  de către instanțele de drept comun.

Prin urmare, acest înscris nu reprezintă altceva decât o adresa de informare nu un act administrativ tipic sau asimilat cum încearcă sa motiveze recurenţii.

În cazul in care recurenţii considera ca ANRP a refuzat sa le soluţioneze contestația administrativa prin  nepronunţarea  unei soluţii, au posibilitatea sa solicite conform art.8 alin.1  din  Legea nr.554/2004 direct anularea Hotărârii nr. …/2010 fără a fi necesar sa constate nulitatea adresei prin care s-a exprimat refuzul.

În ce priveşte motivul de recurs privind inadmisibilitatea revocării Hotărârii nr…/2008 se susţine că ar fi nefondat întrucât, pe de o parte actul nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice, iar pe de altă parte, recurenţii nu au în vedere prevederile speciale ale Legii nr.290/2003 și ale Normelor Metodologice aprobate prin H.G. nr.1120/2006.

Sub un prim aspect, Hotărârea nr…/2008 nu intra în circuitul civil decât în momentul în care în baza ei se nasc, se modifică sau se sting raporturi juridice civile. Conform procedurii prevăzute de Legea nr.290/2003, hotărârile Comisiilor Judeţene  se comunica  către  ANRP - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, care le analizează în vederea emiterii deciziilor de plată. Prin urmare, hotărârile Comisiilor Judeţene nu intra în circuitul civil și nu produc efecte juridice decât în situația în care sunt validate de către  ANRP prin emiterea deciziilor de plată.

Sub un al doilea aspect, recurenţii nu au în vedere dispoziţiile derogatorii ale  Legii nr. 290/2003 şi H.G. nr. 1239/2004. Conform art.17 alin.4 lit. h din H.G. nr. 1120/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicarea a Legii nr.290/2003, în situația in care Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 constata încălcări ale prevederii legii propune reanalizarea actelor administrative emise de către  Comisiile Judeţene, iar vicepreşedintele ANRP, în baza raporturilor administrative ierarhice, poate solicita Comisiilor Judeţene revocarea actelor administrative emise în situația în care constată încălcarea prevederilor legale în vigoare.

Prin urmare, indiferent de existenta sau nu a unei contestații împotriva hotărârii Comisiei Judeţene, vicepreşedintele ANRP are  prerogativa legala de a solicita Comisiei Judeţene revocarea hotărârilor emise, iar Comisiile Judeţene, datorita raportului ierarhic de subordonare, au obligaţia de a se conforma deciziei vicepreşedintelui ANRP.

Recurenţii nu au reținut ca hotărârea Comisiei Judeţene poate fi invalidată de către  ANRP  prin doua modalităţi  distincte  respectiv ca urmare a contestației formulate de către una dintre părţi sau ca urmare a constatării din oficiu a unui motiv de nelegalitate, cu ocazia verificării hotărârii în vederea emiterii deciziei de plată.

Astfel, nu suntem in situația tipica unui act administrativ individual care poate fi invalidat, doar ca urmare a contestării lui pe cale administrativ jurisdicțională in termenele prevăzute de lege, ci suntem în situația speciala in care un act administrativ al Comisiei Judeţene poate fi invalidat din oficiu de către ANRP.

Hotărârea nr…/2008 nu a devenit astfel definitivă şi executorie, fără posibilitatea de a mai fi revocata pe cale administrativa prin necontestarea sa in termenul legal. Conform normelor legale, vicepreşedintele ANRP are posibilitate, chiar in lipsa unei contestații, de a solicita emitentului revocarea actului nelegal.

Sub aspectul fondului se susţine că Hotărârea nr…/2010 a fost emisa de către  Comisia Judeţeana cu respectarea indicaţiilor date de către vicepreşedintele ANRP, în baza competentelor pe care i  le-a stabilit legea.

Prin urmare, in cazul in care recurenţii considerau ca li s-au lezat drepturile civile, trebuiau sa conteste decizia vicepreşedintelui ANRP luata în baza art.17 alin.4 lit.h din H.G. nr.1120/2006 şi cuprinsă în cadrul Adresei nr… /19.10.2009, prin care vicepreşedintele ANRP a constatat că B.V. nu are calitatea de moştenitor a lui B.I. și D.N., solicitând Comisiei Judeţene revocarea hotărârii iniţiale.

Hotărârea nr…/2010 a Comisiei Judeţene D.  nu reprezintă altceva decât un act administrativ  dat cu  respectarea deciziei organului ierarhic superior, astfel că pentru a putea fi anulat, trebuia să se anuleze întâi actul organului administrativ ierarhic superior.

În privinţa calităţii de persoana îndreptățită a autorului B.V., în mod corect a stabilit  instanța de fond ca este străin de moştenirea defunctei  D.N. prin renunţare și de moştenirea defunctului B.I.  prin neacceptare.

Nu poate fi reținută  susţinerea recurenţilor conform căreia B.V. trebuie considerat repus in termenul de acceptare a moştenirii după  B.I.  ca urmare a formulării cererii de despăgubiri in baza Legii nr.290/2003. In mod corect a arătat instanța de fond ca doar pentru cererile formulate in baza Legii nr.18/1991 legiuitorul a înțeles să  considere  că odată  cu depunerea cererii de reconstituire operează  și repunerea în termen pentru acceptarea succesiunii. Cum în Legea nr. 290/2003  nu exista o astfel de prevedere, în mod neîntemeiat susţin recurenţii că  ar trebui să li se aplice prin similitudine aceleaşi prevederi.

Atâta timp cât recurenţii nu au depus nicio dovada că  B.V.  ar fi efectuat vreun act  de acceptare expresă  sau tacită  a moştenirii  după B.I., nu se poate reține calitatea acestuia de persoană îndreptățita la despăgubire. In mod corect a reținut instanța de fond că doar  D.N.  a prezentat  acte de acceptare a moştenirii după B.I., prin încheierea din dosarul nr…/… al Judecătoriei Craiova fiindu-i acordate despăgubiri pentru întreținerea minorei A.M.  ca urmare a accidentului din care a rezultat decesul lui B.I.

Daca în anul 1947 când a decedat B.I., B.V. nu era încă major, el avea posibilitatea  de  la data dobândirii majoratului să prezinte orice alt act din care să  rezulte că  a acceptat  moştenirea după B.I.

Nu are nici un fel de relevanta daca dreptul la despăgubiri prevăzut de Legea  nr.290/2003 a existat sau nu in patrimoniul lui B.I.  la data decesului, întrucât aici nu discutam masa succesorala a acestuia, ci strict calitatea de moştenitor.

Prin întâmpinare pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat respingerea recursului reclamanţilor ca nefondat, apreciind că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

În apărare s-au susţinut următoarele:

În ceea ce priveşte solicitarea recurenţilor reclamanţi de anulare a adresei nr…/…  din 09.11.2015 emisă de A.N.R.P., se susţine că aceasta nu reprezintă un act administrativ în sensul prevăzut de lege, întrucât adresa în cauză doar îndrumă recurenţii cu privire la calea pe care să o urmeze în vederea valorificării drepturilor lor în baza  Legii nr. 290/2003, aşa încât  în mod corect a fost respinsă cererea de anulare a acesteia ca inadmisibilă.

Referitor la solicitarea recurenţilor reclamanţi de obligare a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata despăgubirilor, se susţine că, prin Legea nr.164/2014 a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluţionarea dosarelor constituite în temeiul Legii nr.290/2003, precum şi de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile emise de comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr.290/2003.

Astfel, conform art. 3 alin (2) „Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr.9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr.290/2003, cu modificările ş completările ulterioare”.

Or, în speţă, intimata A.M.  a încasat pe calea executării silite toată suma stabilită ca  despăgubiri  prin Hotărârea nr…/25.03.2008, aşa cum a fost modificată de Hotărârea nr…/01.06.2010.

Astfel, procedura administrativă prevăzută de Legea nr.290/2003, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr.164/2014, s-a încheiat.

Admiterea cererii recurenţilor reclamanţi ar însemna o plată dublă efectuată  în  baza  aceluiaşi act administrativ, ceea ce ar conduce la prejudicierea bugetului de stat.

Din aceste motive se consideră că  cererea de obligare a A.N.R.P. la plata despăgubirilor este inadmisibilă.

Mai mult decât atât, potrivit dispoziţiilor art.10 alin. (1) din Legea nr.164/2014, plata despăgubirilor stabilite în dosarele constituite în baza Legii nr. 290/2003 „se efectuează în ordine cronologică a emiterii acestora, în transe anuale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015”.

Conform art. 10 alin. (6) şi (7) din lege, pentru fiecare tranşă anuală, A.N.R.P. emite un titlu de plată. Titlul de plată, care se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite.

În ceea ce priveşte plata sumelor stabilite prin titlurile de plată, conform art.11 alin (1) aceasta se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 180 de zile de la data emiterii acestora.

Prin urmare, se arată faptul că, sub imperiul noii legislaţii aplicabile în prezenta cauză, sarcina plăţii revine în mod exclusiv Ministerului Finanţelor Publice, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor neavând obligaţii privind plata despăgubirilor.

În ceea ce priveşte susţinerile recurenţilor reclamanţi referitoare la faptul că, A.N.R.P. ar  fi  revocat  Hotărârea nr. ../2008, se susţine că această hotărâre nu a fost revocată ci modificată prin Hotărârea nr…  din 01.06.2010.

Mai mult decât atât, A.N.R.P. nu are posibilitatea legală de a revoca hotărârile. Această prerogativă îi revine doar emitentului, respectiv, în speţa în cauză Comisiei Judeţene D.  pentru aplicarea Legii nr.290/2003.

Cu alte cuvinte, doar comisiile locale au posibilitatea de a-şi revoca actul administrativ emis fără respectarea dispoziţiilor legale, înainte ca acestea să-şi producă efectele în circuitul civil (prin acordarea efectivă a despăgubirilor propuse).

În drept se invocă dispoziţiile art. 490 alin. (2)  din Noul Cod de procedură civilă, Legea nr. 290/2003, modificată şi completate prin Legea nr. 164/2014 şi H.G. nr.1120/2006.

Analizând sentinţa atacată din perspectiva criticilor formulate care se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art.488 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea a constatat  următoarele:

La cererea intimatei pârâte A.M., Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţul D. a emis pe numele intimatei pârâte A.M.  şi a recurenţilor reclamanţi B.A., B.C., în calitate de moştenitori după defunctul B.I., Hotărârea nr…/25.13.2008.

Prin această hotărâre a fost admisă cererea nr…/18.125.2003 formulată de pârâta A.M., stabilindu-se cu titlu de despăgubiri suma de 177.842,39 lei, pentru  bunurile avute în proprietate de către autorul  B.I.  din localitatea C. - jud. L., abandonate şi sechestrate ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace semnat la Paris în anul 1947.

Urmând procedura legală stabilită de art. 18 din H.G. nr.1120/2006, cu modificările şi completările ulterioare, intimata A.M. şi recurenţii  B.A., B.C.  au depus cereri de plată a despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr…/2008, înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor cu  nr…  şi … /10.04.2008.

Ulterior, prin adresele înregistrate la A.N.R.P. cu nr.../20.03.2009, nr. …/05.06.2009, nr… /27.08.2009  şi  nr… /22.09.2009, intimata  A.M.  a solicitat pârâtei A.N.R.P. anularea cererii prin care a solicitat plata despăgubirilor, modificarea Hotărârii nr… /2008 în sensul constatării faptului că este unica moştenitoare a autorului B.I. , întrucât, conform Certificatului de moştenitor nr. …  din 22.08.1997, B.V. , autorul reclamanţilor B.A şi B.C., este renunţător.

Prin adresa nr… /19.10.2009, A.N.R.P. a transmis Comisiei Judeţene D. pentru aplicarea Legii nr.290/2003, spre competentă soluţionare, petiţiile intimatei A.M.

Comisia Judeţeană D. pentru aplicarea Legii nr.290/2003 a dat curs cererilor pârâtei A.M.  emiţând în acest sens Hotărârea nr…  din 01.06.2010, prin care a fost modificat art. 1 din Hotărârea nr…/2008, în sensul că se vor acorda compensaţii băneşti doar intimatei A.M.

Dispoziţiile obligatorii ale acestei hotărâri au fost executate silit prin intermediul executorilor judecătoreşti, astfel că prin ordin de plată Trezoreria Sector i-a virat în contul executorilor judecătoreşti instrumentatori suma în cuantum de 201.400.51 lei, inclusiv cheltuieli de executare.

Recurenţii reclamanţi B.A. şi B.C.  au formulat la data 03.11.2015 contestaţie împotriva Hotărârii nr… /01.06.2010, cărora li s-a răspuns prin adresa nr…/…/09.11.2015, A.N.R.P. informând recurenţii reclamanţi de posibilitatea de valorificare a drepturilor lor pe calea dreptului comun, aşa cum prevede art.9 din Legea nr.290/2003.

1.Referitor la inadmisibilitatea cererii de anulare a adresei nr. …/… /09.11.2015 emisă Autoritatea Naţională pentru Restituire Proprietăţilor, Curtea constată că în mod corect a soluţionat instanţa de fond această excepţie.

La data formulării contestaţiei de către recurenţii reclamanţi intrase în vigoare Legea nr. 164/2014 care, prin art. 20 din Legea nr.164/2014 a dispus abrogarea prevederilor art. 8 alin (3) din Legea nr.290/2003, ce dădeau posibilitatea solicitanţilor nemulţumiţi de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a Municipiului B.  pentru aplicarea  Legii nr.290/2003, că  în termen de 15 zile de la comunicare, să depună contestaţie la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Abrogarea dispoziţiilor speciale referitoare la procedura specială de contestare administrativă reglementată de Legea nr. 290/2003, fac incidente dispoziţiile dreptului comun în materie, respectiv dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 conform cărora „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta exista, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”

Aşa fiind, reclamanţii au formulat plângere prealabilă, sub forma recursului ierarhic, întrucât conform art.17 din Normele de aplicare a Legii nr.290/2003 aprobate prin H.G. nr. 1120/2006 în baza raporturilor administrative ierarhice, vicepreşedintele poate solicita comisiilor judeţene sau a municipiului B.  pentru aplicarea  Legii  nr. 290/2003  revocarea actelor administrative emise, în situaţia în care constată încălcarea prevederilor legale în vigoare. Aşa fiind adresa nr…/… /09.11.2015 constituie răspunsul la această plângere, din care se deduce cu uşurinţă refuzul autorităţii  ierarhice superioare, de a da curs cererii acestora, dându-le îndrumări petenţilor de a se adresa instanţelor de drept comun conform art.9 din Legea nr.290/2003.

Răspunsul la plângerea prealabilă nu constituie un act administrativ şi ca atare anularea sa nu poate face obiectul acţiunii în contencios administrativ, aspect care rezultă cu claritate din dispoziţiile art.8 din Legea nr.554/2004 potrivit cărora „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art.2 alin.(1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.”

În această ordine de idei, obiect al acţiunii în contencios administrativ îl poate constitui numai anularea actului administrativ, în speţă Hotărârii nr. …/01.06.2010 prin ale căror dispoziţii reclamanţii se consideră vătămaţi.

2.Referitor la cererea de anulare a Hotărârii nr…/01.06.2010  emisă  de Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr.290/2003 din cadrul Instituţiei Prefectului judeţului D., Curtea, în dezacord cu judecătorul fondului, consideră că este dată cu încălcarea principiului legal al irevocabilităţii actelor administrative unilaterale intrate în circuitul civil şi care au produs efecte juridice şi cu depăşirea competenţelor acordate prin lege acestei instituţii.

Din  art.1 alin.6 rezultă că autoritatea publică emitentă nu poate să mai revoce propriul act administrativ dacă acesta a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, singura posibilitate juridică de a-i înlătura efectele contrare legii fiind formularea unei acţiuni în anulare în faţa instanţei de contencios administrativ în termenul de prescripţie de 1 an.

Prin Hotărârea nr…/01.06.2010 s-a dispus modificarea art.1 din Hotărârea nr…/2008  a aceleaşi Comisii Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în sensul că se vor acorda compensaţii băneşti pârâtei A.M. pentru bunurile abandonate de antecesorul acesteia B.I., pentru bunurile abandonate de către acesta în localitatea C,, judeţul L., în condiţiile în care prin hotărârea anterioară, modificată, se dispusese ca de compensaţiile băneşti să beneficieze pe lângă pârâta A.M.  şi reclamanţii B.A. şi B.C.

Dispoziţiile Hotărârii nr…/01.06.2010 conţin o veritabilă revocare a dispoziţiilor  hotărârii  modificate, în ce priveşte efectele referitoare la reclamanţii B.A.  şi  B.C., aşa încât spre respectarea principiului legalităţii, la data emiterii ei trebuiau respectate exigenţele legale mai sus menţionate.

Sub acest aspect, este de menţionat că, aşa cum de altfel se arată şi pe cale de întâmpinare de pârâta A.N.R.P., hotărârea nr…/25.13.2008 a  fost comunicată  reclamanţilor, nu a fost contestată, iar beneficiarii lor au formulat cereri de plată a despăgubirilor prin cererile înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor cu nr… şi …/10.04.2008. Prin efectul comunicării hotărârea în cauză a intrat în circuitul civil, iar prin dispoziţiile sale necontestate s-a recunoscut acestora un drept de creanţă, respectiv despăgubirile acordate, ce reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia CEDO, apt de a fi transmis prin acte între vii sau mortis cauza, precum şi de a obţine executarea acestuia, inclusiv prin executare silită, aşa cum de altfel a procedat pârâta A.M., ceea ce conturează concluzia că a produs efecte juridice. 

În aceste condiţii, nu mai putea fi emisă Hotărârea nr…/01.06.2010, întrucât hotărârea anterioară devenise irevocabilă.

În procedura de emitere a Hotărârii nr…/01.06.2010, Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 290/2003 din cadrul Instituţiei Prefectului judeţului D. şi-a depăşit şi competenţele atribuite prin lege, prin stabilirea calităţii de unic moştenitor a pârâtei A.M., prin înlăturarea reclamanţilor de la moştenirea după defunctul lor bunic şi socru urmare a valorizării unei cereri de renunţare la moştenire, competenţe  ce sunt acordate notarilor publici sau instanţelor judecătoreşti.

În primul rând este de menţionat că atât antecesorul reclamanţilor B.V. cât şi pârâta A.M.  au formulat cererea de acordare a despăgubirilor în calitate de moştenitori sezinari după defunctul lor tată B.I., adică acei moştenitori legali care au posibilitatea juridică de a intra în stăpânirea bunurilor succesorale şi de a exercita drepturile şi acţiunile dobândite de la defunct, fără a fi necesară atestarea prealabilă, pe cale notarială sau judecătorească, a calităţii de moştenitor.

Atestarea calităţii de moştenitor legali prin modalităţile arătate prezenta relevanţă numai la momentul plăţii despăgubirilor conform art. 18 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003 aprobate prin  H.G. nr.1120/2006, pentru stabilirea cotei de despăgubiri ce i se cuvine fiecărui moştenitor.

În lipsa unui certificat de moştenitor, Comisia pârâtă nu avea dreptul de a stabili calitatea de moştenitori ai petenţilor, câtă vreme nu avea în competenţă o atare atribuţie, iar filiaţia şi legăturile de rudenie erau dovedite la dosar prin acte de stare civilă, iar petenţii, reclamanţii şi pârâta, prin cererile adresate Comisiei pârâtei, precum şi din declaraţiile notariale depuse la dosar şi-au recunoscut reciproc calitatea de moştenitor după defunctul B.I.

În al doilea rând, este de observat că la adoptarea Hotărârii nr. …/01.06.2010, Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 290/2003 din cadrul  Instituţiei Prefectului judeţului D. a valorizat renunţarea la moştenire a defunctului B.V. după moştenirea defunctei sale mame D.N. (fostă B.) reţinută în certificatul de moştenitor nr…/22.08.1997, pentru a trage concluzia că este renunţător la moştenirea tatălui său B.I., deşi e vorba de succesiuni diferite.

Cum cele două aspecte de nelegalitate reținute duc fiecare în parte la anularea Hotărârii nr…/01.06.2010, se poate concluziona că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de anulare a acestuia act administrativ.

În ce privește cererea reclamanților de obligare a ANRP de acordare a despăgubirilor ce li se cuvin, Curtea reține cu titlu prealabil că în raport de soluția preconizată, actul administrativ care produce efecte este Hotărârea nr. …/25.13.2008  emisă de Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Instituţiei prefectului judeţului D. prin care s-a recunoscut reclamanţilor şi pârâtei A.M. dreptul la despăgubiri după defunctul B.I.

Pentru plata despăgubirilor solicitate în baza Legii nr.290/2003 este necesar potrivit art. 18 alin. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.290/2003 aprobate prin  H.G. nr. 1120/2006 ca în cazul în care există mai mulţi beneficiari sau moştenitori, aceştia să transmită, act notarial, în original sau copie legalizată (certificat de moştenitor, contract de partaj voluntar), din care rezultă cotele în care vor fi împărţite despăgubirile între beneficiari.

 Reclamanţii nu au produs un asemenea înscris din care să rezulte cota de moștenire a acestuia după autorul lor B.I., aşa încât Curtea nu poate aprecia decât că creanţa lor nu este lichidă, neputând a fi determinată întinderea ei. Pe de altă parte, nu se poate face abstracţie de incidenţa în cauză a dispoziţiilor Legii nr.164/2014 (art. 9 alin. 1 lit. a), potrivit căreia Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu mai poate fi apreciat ca debitor al obligaţiei de despăgubire, ci numai debitor al obligaţiei de emitere a titlului de plată conform art.10  alin.6  din  acest  act normativ pentru fiecare tranşă de plată, plata efectivă fiind făcută de Ministerul Finanţelor Publice.

În acest context, cererea reclamanţilor de acordare a despăgubirilor apare ca prematură, urmând a fi respinsă în consecinţă.

Pentru soluţiile preconizate fiecărei cereri, Curtea în temeiul art. 496 şi 498 Cod procedură civilă  raportat la art. 20 din Legea nr.554/2004, a fost admis  recursul formulat de  reclamanții  B.A. și B.C.  împotriva sentinței administrative nr…/CA/2016  pronunțată de Tribunalul Sibiu, casată sentința şi rejudecând cauza, a fost admisă în parte acţiunea reclamanţilor B.A. și B.C. în contradictoriu cu pârâţii A.M., Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr.290/2003 din cadrul Instituției prefectului judeţului D. fiind anulată  Hotărârea nr. …/01.06.2010  emisă  Comisia  Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Instituției prefectului judeţului D. Au fost respinse celelalte cereri şi recursul reclamanţilor împotriva încheierii din  03.06.2016 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Domenii speta

Spete similare