Competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect anularea deciziei de sancţionare a directorului Camerei de Conturi

Competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect anularea deciziei de sancţionare a directorului Camerei de Conturi

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, rep.: 135 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 136 alin. (1) şi (2)

Legea nr. 188/1999: art. 13 alin. (1) lit. b)

Camera de Conturi a Judeţului nu este o autoritate autonomă a administraţiei publice şi nu face parte din categoria ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, pentru ca reclamantul, în calitate de director al acesteia, să aibă calitatea de funcţionar public potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999.

(Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Sentinţa civilă nr. 4 din 22 februarie 2017,

rezumată de judecător Camelia Lucaciuc)

Prin încheierea de şedinţă din data 27 ianuarie 2016 pronunţată de Tribunalul  Timiş  – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, în Dosarul nr. x/30/2015 a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Timiş şi în consecinţă a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei Secţiei I civile a Tribunalului Timiş, completelor specializate în soluţionarea litigiilor de muncă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de contencios administrativ, iniţial sesizată, a reţinut în esenţă că, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr 6595/30/21.08.2015, reclamantul A… a chemat în judecată pârâta Curtea de Conturi a României solicitând instanţei să dispună anularea Ordinului Preşedintelui Curţii de Conturi cu nr. x/2015, prin care i-a fost aplicată sancţiunea avertismentului scris, în temeiul art. 248 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.

În speţă, reclamantul este auditor extern la Curtea de Conturi a Judeţului, unde îndeplineşte funcţia de director.

Potrivit art. 14 alin. (5) din Statutul auditorului public extern din cadrul Curţii de Conturi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 125/08.05.2014, „După numirea în funcţie, între auditorul public extern şi Curtea de Conturi se încheie un contract individual de muncă, de regulă, pe durată nedeterminată, care are anexată fişa postului pe care a fost angajat”, aşadar reclamantul face parte din categoria personalului contractual, supunându-se reglementărilor prevăzute de Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, republicată, în baza unui contract individual de muncă,  aşa încât secţia de contencios administrativ nu are competenţa judecării cauzei. În acelaşi sens, se observă de către instanţă că sancţiunea a fost aplicată reclamantului în temeiul Codului muncii, astfel cum s-a arătat deja mai sus şi că, potrivit art. 40 din Codul de conduită etică şi profesională a Curţii de Conturi, „Ordinul de sancţionare poate fi contestat de auditorul public extern la instanţele judecătoreşti competente potrivit Codului de procedură civilă şi Codului muncii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.”

Cum reclamantul este personal contractual, prezentul litigiu este un conflict de muncă, în sensul art. 231 din Codul muncii.

Or, conform dispoziţiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, „în cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale”. Rezultă, astfel, că toate cauzele ce se circumscriu unui domeniu specializat, cum este cel de dreptul muncii şi asigurărilor sociale, se judecă de completele specializate sau, în măsura în care s-au înfiinţat, conform art. 37 alin. (2) din aceeaşi lege, de instanţe specializate.

În speţă, cum la Tribunalul Timiş au fost înfiinţate complete specializate în materia dreptului muncii, în cadrul Secţiei I civile, acestora le revine atribuţia de soluţionare a cauzei de faţă, calificată potrivit considerentelor mai sus expuse.

Pe de altă parte, fiind investită prin declinarea competenţei de către Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Timiş, Secţia I civilă - completul specializat in litigii de muncă şi asigurări sociale aparţinând aceleaşi instanţe, a pronunţat Încheierea din data de 27 octombrie 2016, prin care, la rândul său, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş – Secţia de Contencios administrativ şi fiscal şi, constând ivit conflictul negativ de competenţă între cele doua secţii, a înaintat dosarul Curţii de Apel Timişoara – Secţia I-a civilă, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivarea soluţiei pronunţată, ultima instanţă învestită a observat că reclamantul are calitatea de director al Camerei de Conturi …. fiindu-i astfel aplicabile prevederile  art. 13 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 188/1999, text care are următorul conţinut:„(1) Categoria funcţionarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite în una dintre următoarele funcţii publice:b) director (…)”.

De asemenea art. 109 din acelaşi act normativ prevede că litigiile „care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe”. Prin urmare, prezenta cauză este de competenţa Tribunalului Timiş – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pe rolul Curţii de Apel Timişoara, cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei litigii de muncă şi asigurări sociale la data de 13 februarie 2017.

Examinând conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, prin prisma actelor de procedură deja efectuate, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 135 şi 136, alin. (1) şi (2) C. pr. civ., Curtea a constatat următoarele:

Reclamantul A… este auditor public extern in cadrul Curţii de Conturi, îndeplinind funcţia de director al Camerei de Conturi …, iar prin acţiunea pendinte a solicitat anularea Ordinului cu nr. x/2015, emis de Preşedintele Curţii de Conturi a României, prin care i s-a aplicat sancţiunea disciplinară a „avertismentului scris”.

Aşa cum corect a observat prima instanţa sesizată, pentru stabilirea competenţei materiale funcţionale este necesar a se clarifica natura juridică a raportului dintre parţi, sens în care trebuie menţionat că prin Hotărârea Plenului nr. 125/08.05.2014, Curtea de Conturi a României a aprobat Statutul auditorului public extern, care, la art. 14 alin. (5) dispune că „după numirea în funcție, între auditorul public extern și Curtea de Conturi se încheie un contract individual de muncă, de regulă, pe durată nedeterminată, care are anexată fișa postului pe care a fost angajat.”

Totodată, prin art. 40 din Codul de conduită etică şi profesională a Curţii de Conturi, „ordinul de sancţionare poate fi contestat de auditorul public extern la instanţele judecătoreşti competente potrivit Codului de procedura civilă şi Codului muncii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.”

Concluzionând asupra reglementărilor interne mai sus enunţate, astfel cum au fost aprobate de Curtea de Conturi a României, instanţa sesizată cu regulatorul de competenţă observa ca acestea sunt aplicabile în speţă, în lipsa unei norme legale cu forţa juridica superioara care să reglementeze în mod expres natura juridică a raportului de muncă sau de serviciu al auditorului public extern.

De asemenea, Curtea reţine că în mod greşit instanţa în faţa căreia s-a ivit prezentul incident procedural a făcut aplicarea prevederilor art. 13 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public, pe baza căruia a apreciat că funcţia de conducere pe care reclamantul o ocupa în cadrul structurii teritoriale a paratei, Camera de Conturi .., este de natura a atrage calitatea de funcţionar public a autorului acţiunii.

În realitate, acest text de lege nu este aplicabil în speţă, deoarece el se referă exclusiv la „categoria funcţionarilor publici de conducere care cuprinde persoanele numite în una dintre următoarele funcţii publice: b) director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora”.

Or, potrivit art. 40 din Regulamentul de ordine interioară, Camera de Conturi … este doar „o structură de specialitate ale Curţii de Conturi de la nivel teritorial, care, împreună cu departamentele de specialitate, ca structuri centrale ale acesteia, realizează funcţia de control/audit a Curţii de Conturi asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, precum şi auditul performanţei asupra gestiunii bugetului general consolidat şi a oricăror altor fonduri publice”.

Or, astfel stând lucrurile, în mod evident, Camera de Conturi … nu este o autoritate autonomă a administraţiei publice şi nu face parte din categoria ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, pentru ca reclamantul, în calitate de director al acesteia, să aibă calitatea de funcţionar public potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999.

Pentru motivele de fapt şi de drept mai sus expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. pr. civ. coroborate cu cele ale art. 136 alin. (1) şi (2), Curtea a stabilit competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Secţiei I civilă a Tribunalului Timiş - completul specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale şi a trimis dosarul acestei secţii a primei instanţe, în vederea continuării judecăţii.

Domenii speta

Spete similare