Încuviinţare executare silită formulată de executorul judecătoresc. Amendă aplicată de i.s.c.t.r.

Decizie 366 din 20.04.2017


Prin  încheierea civilă nr. 4/2016 a Judecătoriei Agnita s-a dispus respingerea cererii formulate de executorul judecătoresc A.A. privind pe creditorul Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. și pe debitorul  B.B.

Pentru a dispune în modul mai sus arătat, prima instanţă a reţinut că executorul judecătoresc  A.A. a solicitat ca, prin încheiere dată în camera de consiliu, să se încuviinţeze executarea silită, în oricare din modalitățile de executare prevăzute de lege, în favoarea creditorului Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier _ I.S.C.T.R. şi împotriva debitorului B.B., în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravențiilor ISCTR nr. 1/20014, pentru recuperarea creanţei în cuantum de 450 lei reprezentând 30% din cuantumul amenzii aplicate, precum şi pentru recuperarea cheltuielilor de executare silită care ar putea rezulta în cursul executării silite.

Prealabil soluţionării cererii, prin raportare la prevederile art. 666 din Codul de procedură civilă şi la art. 651 din Codul de procedură civilă, prima instanţă constată că este competentă general, material şi teritorial să judece prezenta cauză.

Potrivit art. 666 alin. (5) pct. 1 din Codul de procedură civilă, „Instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă: cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat”.

În prezenta cauză, Biroul Executorului Judecătoresc A.A. a solicitat încuviinţarea executării silite a unei amenzi contravenţionale.

Ori, pentru sancţiunea amenzii contravenţionale aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, art. 39 alin. (3) din OG nr. 2/2001 prevede că „Executarea se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea silită a creanţelor fiscale.”

Procedura executării silite a creanţelor fiscale este prevăzută de art. 220 şi urm din Legea nr. 207/2015. Art. 220 alin. 2 din lege prevede că „Organul fiscal care administrează creanţe fiscale este abilitat să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.”

Astfel, reţine instanţa de fond că cererea de executare silită este de competenţa organului fiscal care administrează creanţe fiscale, şi nu de competenţa Biroului Executorului Judecătoresc A.A.

În consecinţă, în baza art. 666 alin. (5) pct. 1 din Codul de procedură civilă, prima instanţă  respinge cererea de încuviinţare a executării silite.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditorul Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. prin care a solicitat schimbarea ei în sensul admiterii cererii de încuviinţare a executării silite.

În motivarea apelului se arată că I.S.C.T.R. este organismul tehnic permanent specializat al Ministerului Transporturilor si Infrastructurii desemnat să asigure inspecţia şi controlul respectării reglementarilor interne şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere, privind în principal: condiţiile de efectuare a activităţilor de transport rutier, a activităţilor conexe transportului rutier şi a activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere; siguranţa transporturilor rutiere şi protecţia mediului; starea tehnică a vehiculelor rutiere; masele şi/sau dimensiunile maxime admise pe drumurile publice şi masele totale maxime autorizate; tariful de utilizare şi tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

Prin legea de înfiinţare, legiuitorul a prevăzut în mod expres că Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier - I.S.C.T.R se finanţează din venituri proprii, respectiv „prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (3) şi (4) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor cu modificările şi completările ulterioare, un procent de 30% din sumele încasate în urma aplicării sancţiunilor contravenţionale se face venit în contul instituţiei noastre."

Din interpretarea textului de lege anterior menţionat rezultă fără dubiu de interpretare că procentul de 30%, care se face venit la Bugetul ISCTR, este exceptat de la prevederile art.8 alin. (3) si (4) din O.G. nr. 2/2001 cu modificările şi completările ulterioare potrivit cărora „Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepţia celor aplicate, potrivit legii, de autorităţile administraţiei publice locale şi amenzilor privind circulaţia pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale.

(4) Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice in conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetele locale. "

Prin procesul-verbal de constatare a contravenţiilor seria ISCTR nr. 1 întocmit in 2014 debitorul B.B. a fost sancţionat cu amendă care se achita astfel:

- suma de 450 de lei reprezentând 30% din cuantumul amenzii sau in termen de 48 de ore suma de 225 de lei in contul instituţiei apelante şi

- suma de 1050 de lei reprezentând 70% din cuantumul amenzii sau in termen de 48 de ore suma de 525 de lei în contul venituri din amenzi si alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale beneficiar Bugetul de Stat.

Sancţiunile aplicate în temeiul aplicării art. 61 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, a art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, a art. 8 alin. 1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008 privind reglementarea furnizării şi transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România şi a art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.777/2004 privind introducerea restricţiei de circulaţie pe unele sectoare de autostrăzi şi de drumuri naţionale europene (E) pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în zilele de vineri, sâmbăta, duminica şi de sărbătoare legală se fac venit integral la Bugetul de Stat. Aceste acte normative reprezintă excepţia de la regula instituită în art. 3 lit. c) din O.G. nr. 26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Control in Transportul Rutier cu modificările şi completările ulterioare.

Ori prin procesul-verbal de constatare a contravenţiilor seria ISCTR nr. 1 întocmit în 2014 debitorul A.A. a fost sancţionat în temeiul actului normativ O.G. nr. 37/2007; act ce nu face parte din seria actelor normative exceptate de art. 3 lit. c) din O.G. nr. 26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Control in Transportul Rutier cu modificările şi completările ulterioare.

Având in vedere ca art. 3 lit. c din O.G. nr. 26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Control in Transportul Rutier cu modificările şi completările ulterioare derogă de la prevederile art. 8 alin. (3) si (4) din O.G. nr. 2/2001,  privind regimul juridic al contravenţiilor cu modificările şi completările ulterioare a fortiori rezultă că dispoziţiile art. 3 lit. c reprezintă o normă de excepţie, iar procentul de 30% ce revine instituţiei creditoare nu poate fi recuperat de către Bugetul de Stat.

Astfel, art. 8 alin. 3 si 4 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor cu modificările şi completările ulterioare reprezintă regula generală, iar normele instituite de către legiuitor pentru instituţia apelantă reprezintă regula speciala în virtutea principiului „Specialia generalibus derogand.

În atare situaţie, într-o interpretare logică a dispoziţiilor legale în vigoare şi a principiului „Specialia generalibus derogand” rezultă inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 39 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere că instituie o regula generală şi nu una specială.

Ad absurdum rezultă în mod indubitabil că nu se pot aplica reguli generale, acolo unde legiuitorul reglementează în mod expres o normă derogatorie (specială).

Totodată, din actul sancţionator rezultă că există doi creditori, respectiv Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (beneficiar al procentului de 30%) şi Bugetul de Stat (beneficiar al procentului de 70%).

Singurul raport juridic care se creează între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier constă în obligativitatea inspectorilor instituţiei de a transmite procesele-verbale de constatare a contravenţiilor în termen de 90 de zile de la comunicarea acestora către contravenient potrivit art. 226 alin. 7 din Codul de Procedură Fiscală cu modificările şi completările ulterioare în vederea recuperării procentului de 70%.

Legiuitorul precizează în mod expres în cadrul art. 1475 din Codul Civil că plata trebuie făcută creditorului.

Legiuitorul naşte în sarcina părţilor drepturi ţi obligaţii, iar debitorul are interesul de a se libera de datorie, motiv pentru care nu poate invoca că plata efectuată integral în contul Bugetului de Stat stinge debitul pe care B.B. îl are faţă de apelant.

În condiţiile în care plata a fost făcută unei alte persoane decât cele menţionate la art. 1.475 este valabilă doar dacă:

1. plata a fost ratificată de către creditor

2. cel care a primit plata devine ulterior titularul creanţei

3. a fost făcută celui care a pretins plata în baza unei chitanţe liberatorii semnate de către creditor.

Ori în speţa dedusă judecaţii nu este îndeplinită nicio condiţie din cele trei, iar plata făcută în alte condiţii decât cele menţionate stinge obligaţia numai în măsura în care aceasta profită creditorului, respectiv instituţiei apelante, care se finanţează din venituri proprii.

Ca regulă s-a reţinut că oricine poate plăti, dar nu oricine poate şi primi plata.

Prin dispoziţiile Codului civil legiuitorul stabileşte ca plata trebuie făcută creditorului, titularul dreptului de creanţă fiind singurul îndreptățit să primească plata în mod direct.

Totodată, se menţionează că titlul de creanţă fiscală este actul juridic prin care se stabileşte şi se individualizează, fie de către organele fiscale, fie de către contribuabil, mărimea unei obligaţii fiscale (impozite, taxe, contribuţii, amenzi etc.), pe fiecare contribuabil, pentru o materie impozabilă, pe o perioadă de timp.

Titlul de creanţă fiscală dă naştere:

1)unui drept al statului, numit creanţă fiscală, de a încasa sumele de bani pe care contribuabilul le datorează bugetului de stat sub formă de impozite, taxe,contribuții,etc

2)unei obligaţii a contribuabilului, numită obligaţie fiscală, de a le plăti, la termenul legal şi în cuantumul stabilit, impozitele, taxele, contribuţiile datorate.

Obligaţia stabilită în favoarea creditorului nu este o creanţă fiscală, întrucât procentul de 30% se face venit la bugetul instituţiei  apelante fiind exceptat de legiuitor de la aplicarea art. 8 alin. (3) si (4) din O.G. nr. 2/2001 cu modificările şi completările ulterioare şi este firesc ca nici dispoziţiile privind executarea instituite de textul aceluiaşi act normativ să nu  fie aplicabile.

Apelul este întemeiat şi va fi admis potrivit celor ce vor urma:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenţiilor seria ISCTR nr. 1 întocmit în 2014, debitorul B.B. a fost sancţionat în temeiul art. 8 alin. (3)  pct. 19 şi art. 9 alin (1) lit. e) din O.G. nr. 37/2007 cu amendă în suma de 450 de lei reprezentând 30% din cuantumul amenzii şi cu amendă în suma de 1050 de lei reprezentând 70% din cuantumul amenzii.

Creditoarea apelantă este organismul tehnic permanent specializat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii ce are buget propriu, finanţându-se din venituri proprii, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. din Ordonanţa Guvernului nr. 26/31 august 2011, privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, prin art. 3 din actul normativ mai sus arătat, se prevede expres că I.S.C.T.R. este finanţat din venituri proprii, iar la lit. c) se reglementează că bugetul acestui organism se constituie, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi dintr-un procent de 30% din sumele încasate în urma aplicării sancţiunilor contravenţionale, altele decât sumele încasate în urma aplicării art. 61 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, a art. 8 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008 privind reglementarea furnizării şi transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.777/2004 privind introducerea restricţiei de circulaţie pe unele sectoare de autostrăzi şi de drumuri naţionale europene (E) pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în zilele de vineri, sâmbătă, duminică şi de sărbătoare legală, cu modificările şi completările ulterioare.

Suma de 450 de lei pentru care se solicită încuviinţarea executării silite, care reprezintă procentul de 30% din sumele încasate în urma aplicării sancţiunilor contravenţionale nu este destinată constituirii bugetului statului, astfel încât ea nu reprezintă o creanţă bugetară, ci o creanţă a I.S.C.T.R., ce se face venit la bugetul propriu, diferit de cel al statului,  aşa încât nu sunt aplicabile executării silite dispoziţiile 220 şi urm, din Legea nr. 207/2015, astfel cum a reţinut instanţa de fond.

În aceste condiţii, pentru că executarea silită nu se realizează potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din OG 2/2001 deoarece suma supusă executării nu se face venit nici la bugetul local şi nici la bugetul de stat, ea este supusă normelor de drept comun în materie, respectiv Codului de procedură civilă.

Potrivit art. 632, alin. (1) din Codul de procedură civilă, ,,Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu’’.

Art. 37  din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, prevede că procesul-verbal de contravenţie definitiv constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

De asemenea, cu referire la dispoziţiile art. 663 din Codul de procedură civilă, instanţa evaluează caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei pentru care se solicită încuviinţarea executării silite.

Astfel, analizând titlul executoriu, Tribunalul reţine că suma la a cărei executare se tinde constituie o creanţă certă, întrucât existenţa ei rezultă din însuşi titlul executoriu, lichidă, deoarece titlul executoriu conţine elemente care permit stabilirea obiectului creanţei şi exigibilă,, urmând a considera ca îndeplinită şi această condiţie impusă de lege.

Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate, astfel cum prevede art. 666 alin. (4)  din Codul de procedură civilă, aşa cum a fost modificat prin OUG 1/2016.

Prin urmare, cererea de încuviinţare executare silită îndreptată împotriva debitorului B.B. pentru recuperarea creanţei în cuantum de 450 de lei, în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenţiilor seria ISCTR nr. 1 întocmit în 2014 este întemeiată.

Faţă de cele mai sus arătate, potrivit dispoziţiilor art. 480 din Codul de procedură civilă, urmează ca încheierea atacată să fie schimbată, ca urmare a admiterii apelului cu consecinţa admiterii cererii de încuviinţare a executării silite formulate de executorul judecătoresc A.A. privind pe creditorul Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. și pe debitorul  B.B. la care se vor adăuga şi cheltuielile de executare, în toate formele prevăzute de lege.