Anulare decizie de impunere emisă de c.a.s.

Anulare decizie de impunere emisă de C.A.S.

- art. 136 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003

- art. 46 din O.G. nr. 92/2003

- art. 86 Cap. I, titlul VI din Codul de procedură fiscală

Criticile aduse hotărârii prin prisma greşitei aplicări a normelor de drept material, motiv de casare ce se circumscrie celui prevăzut de art.488 pct. 8 Cod procedură civilă, sunt întemeiate.

În mod legitim se afirmă de către recurenta reclamantă că nu s-a făcut dovada emiterii în mod legal a unui titlu de creanţă, prin care să se constituie debitul datorat cu titlu de contribuţii la fondul de asigurări de sănătate.

 Curtea a reţinut că, la solicitarea instanţei de fond, în al doilea ciclu procesual, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice ... prin AJFP ..., a depus la dosar întreaga documentaţie referitoare la debitul imputat recurentei reclamante, obţinută de la CAS în baza procesului-verbal de predare primire din 02.10.2012.

În acest sens, Curtea a constatat că la fila 48 din dosarul nr. 1269/111/2015* (aflat în rejudecare) a fost depus înscrisul ce poartă denumirea Înştiinţare de plată nr. 4249 din 09.03.2005 generată în evidenţa CAS sub nr. 1110/07.03.2005, cu privire la care se afirmă că reprezintă titlul de creanţă, respectiv decizia de impunere prin care s-a stabilit creanţa.

Din cuprinsul înştiinţării de plată amintite rezultă că recurenta reclamantă a fost notificată, în temeiul art. 136 alin.3 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ca în termen de 15 zile să achite debitul reprezentând contribuţie la fondul de asigurări de sănătate în sumă de 13.745.406 lei ROL, pentru care termenul de plată a expirat.

Nu s-a depus la dosar vreun alt înscris care să poarte denumirea de decizie de impunere cu nr. 1110/07.03.2005 pentru acest debit.

În acest context, contrar celor invocate de intimata pârâtă, Curtea a reţinut că această înştiinţare are natura juridică a unui act începător de executare, după cum rezultă din chiar temeiul de drept inserat în cuprinsul său.

Art. 136, inclus în Titlul VIII- Capitolul VIII din Codul de procedură fiscală vizează colectarea creanţelor fiscale, respectiv stingerea creanţelor, în timp ce decizia de impunere, ca act de stabilire a impozitelor şi taxelor este reglementată de art. 86 Cap. I, Titlul VI ce vizează stabilirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.

Pe de altă parte, susţinerea intimatei pârâte din cuprinsul întâmpinării, în sensul că înştiinţarea cuprinde toate elementele pe care le cuprinde şi decizia de impunere, respectiv antet, nr. de înregistrare şi dată, cuantumul obligaţiei principale şi a accesoriilor, perioada pentru care s-a calculat, datele de identificare de debitorului, semnătura şi ştampila instituţiei emitente, relevă faptul că organul emitent confirmă nelegalităţile invocate de recurenta reclamantă. Faptul că decizia de impunere cuprinde elemente ce se reiau în înştiinţarea de plată, nu înseamnă că acestea ar fi unul şi acelaşi act administrativ întrucât se emit în etape diferite ale procedurii şi au un regim juridic diferit.

Pentru aceste considerente, având în vedere că înscrisul cu privire la care se afirmă de către intimată că reprezintă titlul de creanţă este emis cu încălcarea legii, nelegalitatea vizând însuşi obiectul acestuia, în temeiul art. 46 Cod procedură fiscală, a constatat nulitatea Deciziei de impunere/Înştiinţării nr. 1110/07.03.2005. Totodată, având în vedere că debitul principal nu este legal constituit, este evident că nici accesoriile la acesta nu sunt legal stabilite, împrejurare în raport cu care şi Decizia nr. 16938.3/31.05.2012 este lovită de nulitate în virtutea principiului efectelor nulităţii ce presupune anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis).

Având în vedere aceste împrejurări ce fac de prisos analiza celorlalte critici aduse hotărârii, Curtea a admis recursul, a casat în parte hotărârea şi admiţând acţiunea a anulat actele administrative emise pentru plata debitului în sumă de 1370 lei RON şi a accesoriilor la acesta în cuantum de 1444 RON. A menţinut dispoziţia cu privire la dezlegarea dată excepţiei calităţii procesuale pasive a CAS.

Dosar nr. 1269/111/2014**

Decizia nr. 2810/14.12.2016

Prin Sentința nr. 1139/CA din 07.06.2016 Tribunalul ... a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.A.S. ..., a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta ... în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice ... – prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice ... şi Casa de Asigurări de Sănătate ..., fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, examinând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei CAS ..., a constatat că actele administrativ-fiscale contestate au fost emise de către pârâta CAS ..., astfel încât această entitate juridică, în calitate de emitentă a actelor contestate, are calitate procesuală pasivă, considerente pentru care excepţia invocată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, instanţa de fond a constatat că, prin efectuarea oricărui act de executare silită, cursul prescripţiei se întrerupe, începând să curgă un nou termen de prescripţie de 5 ani. Or, de la data comunicării titlului de creanţă, care a devenit titlu executoriu, organul fiscal a emis pe seama reclamantei debitoare o serie de acte procedurale care au întrerupt cursul prescripţiei, respectiv Adresa de înfiinţare a popririi nr.979763/19.02.2013, Înştiinţare poprire nr.1044579/23.04.2013, Titlul executoriu nr.2721/17.05.2005, Somaţia nr.53010022195035/18.12.2012, astfel încât în cauză nu s-a împlinit termenul de prescripţie de 5 ani, de a cere executarea silită.

Pe fondul cauzei, a constatat că, potrivit art. 7 alin. 3 din Ordinul nr. 617/2007, persoanele care desfăşoară activităţi independente au obligaţia de a vira trimestrial contribuţia aplicată asupra veniturilor din activităţi independente, contribuţia se plăteşte de către persoana care le realizează, iar potrivit art.8 din OUG 150/2002, „1) obligaţia virării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă sau în baza unui statut special prevăzut de lege, precum şi persoanelor fizice, după caz. 2) Persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii sunt obligate să depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asiguraţi declaraţii nominale privind obligaţiile ce le revin faţă de fond şi dovada plăţii contribuţiilor. 3) Prevederile alin. 1 şi 2 se aplică şi persoanelor care execută profesii liberale sau celor care sunt autorizate potrivit legii să desfăşoare activităţi independente”.

Referitor la motivul de nulitate, constând în greşita identificare a persoanei imputate să efectueze plata CASS-ului, instanţa de fond a constatat că pârâta a emis deciziile de impunere atacate pentru ..., având ca element de identificare numărul .... Ori, din declaraţia de venit depusă de către persoana identificată cu acest număr, rezultă că aceasta a realizat venituri din profesii liberale, venituri asupra cărora s-au calculat CASS-urile contestate de către reclamantă. Prin urmare, însăşi persoana fizică depune declaraţia de venit asupra căreia s-a calculat CASS-ul, iar ulterior se opune plăţii CASS-ului, arătând în mod nejustificat că veniturile ar fi realizate de către biroul de contabilitate, al cărui titular este.

Instanţa de fond a mai reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 215 din Legea 95/2006, persoanele care exercită profesii libere sau cele care sunt autorizate potrivit legii să desfăşoare activităţi independente, au obligaţia să depună declaraţii cu veniturile realizate şi să achite contribuţiile la fondul de sănătate asupra veniturilor realizate. Aceeaşi obligaţie legală este inserată în art. 51 alin. 2 din OUG 150/2002 cu modificările şi completările ulterioare şi art. 257 şi 261 din Legea 95/2006.

Potrivit prevederilor art. 46 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, „veniturile din activităţi independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente”.

Prin urmare, obligaţia de plată la fondul de sănătate îi revine reclamantei şi ca urmare a desfăşurării activităţii independente, iar lipsa unui contract între părţi care să materializeze această obligaţie, este lipsită de relevanţă câtă vreme obligaţiile de plată îi incumbă reclamantei în temeiul legii.

În ceea ce priveşte majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere aferente debitului principal, instanţa a constatat că în conformitate cu disp. art. 119 (1) şi 120 (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (în vigoare la momentul datorării debitului principal), republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere … Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv”. Prin urmare, organul fiscal, în mod corect, a aplicat în sarcina reclamantei accesoriile fiscale aferente debitului principal neachitat în termenul legal.

Faţă de aceste considerente, văzând în drept şi dispoziţiile Legii 95/2006 şi ale OG 92/2003, instanţa de fond a respins ca nefondată acţiunea şi a menţinut ca legale şi temeinice deciziile atacate, constatând că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată din partea pârâtelor.

Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat,, a declarat recurs recurenta-reclamantă ..., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi precizată, respectiv anularea Deciziei nr. 1110/07.03.2005 privind obligaţia sa de a achita suma de 1370 lei reprezentând contribuţii de sănătate şi accesorii restante din perioada 01.01.1998-07.03.2005 şi, totodată, să se constate inopozabilitatea acesteia faţă de reclamantă şi anularea Deciziei nr. 16938.3/31.05.2012 privind obligaţia sa de a achita suma de 1444 lei reprezentând majorări/dobânzi şi penalități de întârziere aferente sumei de 1370 lei stabilită prin Decizia nr. 1110/07.03.2005, toate ca netemeinice şi nelegale, cu cheltuieli de judecată taxa judiciară de timbru în toate fazele procesuale.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că, prin sentinţa atacată, prima instanţă în mod netemeinic şi nelegal a dispus respingerea excepţiei prescripţiei dreptului de a cerere executarea silită, respectiv respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică şi nelegală.

Având în vedere că prezentul litigiu este guvernat de Legea nr. 554/2004, Codul fiscal şi Codul de procedura fiscală, apreciază că, anterior analizării oricăror aspecte, se impune lămurirea faptului dacă actele atacate prin petitul acţiunii sunt acte administrative sau nu.

Mai exact, înscrisul care impune o verificare în ceea ce priveşte caracterul său administrativ este Decizia de impunere nr. 1110/07.03.2005 privind obligaţia reclamantei de a achita suma de 1370 lei reprezentând contribuţii de sănătate şi accesorii restante din perioada 01.01.1998-07.03.2005.

Reclamanta a atacat această decizie deoarece este menţionată în anexa la Decizia nr. 16938.3/31.05.2012, însă nu a intrat niciodată în posesia sa. Decizia de impunere nr. 1110/07.03.2005 reprezintă decizia de impunere privind debitul principal "datorat", cealaltă decizie, dupa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei şi după cum susţine intimata CAS ..., cuprinde doar majorări/dobânzi de întârziere şi penalităţi de întârziere.

Decizia de impunere nr. 1110/07.03.2005 nu a fost depusă în probațiune de niciuna din intimatele pârâte.

Pe parcursul derulării prezentului litigiu, CAS ... a învederat faptul că Decizia de impunere nr. 1110/07.03.2005 este de fapt înştiinţarea de plată nr. 4249/07.03.2005.

Or, în primul rând, este vorba de două acte diferite ca denumire şi, în al doilea rând, acestea au numere diferite. O înştiinţare de plată nu reprezintă un act adimistrativ, ci poate fi inclus, eventual, în categoria actelor premergătoare executării silite.

Înştiinţarea de plată nr. 4249/07.03.2005 nu este unul şi acelaşi act cu Decizia de impunere nr. 1110/07.03.2005, iar Decizia de impunere nr. 1110/07.03.2005 nu există deoarece nu a fost depusă în probațiune şi nici nu poate fi depusă vreodată deoarece nu există.

Aşadar, nu există o decizie de impunere privind debitul principal datorat intimatelor pârâte, sens în care emiterea unei decizii de impunere privind accesoriile unui debit principal este nelegală deoarece nu exista bază în raport de care acestea au fost stabilite, sens în care a a solicitat instanţei să constate nelegalitatea şi netemeinicia Deciziei nr. 16938.3/31.05.2012.

În subsidiar, în cazul în care instanța va reţine caracterul administrativ al Deciziei de impunere nr. 1110/07.03.2005, a solicitat acesteia să constate ca fiind prescrise obligaţiile fiscale stabilte prin actele administrative atacate, respectiv decăderea intimatelor pârâte din dreptul de a emite decizii de impunere privind contribuţii de sănătate şi accesorii restante aferente perioadei 01.01.1998-07.03.2005.

OG 92/2003 a intrat în vigoare în ianuarie 2004, sens în care contribuţiile de sănătate aferente perioadei 01.01.1998 - 31.12.2003 sunt supuse termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1958, iar contribuţiile de sănătate aferente perioadei 01.01.2003 - 07.03.2005 sunt supuse termenului de prescripţie de 5 ani prevăzut de OG 92/2003.

Or, din inscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că de la data emiterii înştiinţării de plată nr. 4249/07.03.2005 până la data emiterii Deciziei nr. 16938.3/31.05.2012 au trecut aproximativ 7 ani, interval în care nu s-au emis acte administrative şi nici acte de executare silită.

Aşadar, obligaţiile fiscale principale stabilite în sarcina recurentei sunt prescrise, pe cale de consecință şi obligaţiile fiscale accesorii sunt prescrise.

În caz contrar, a solicitat anularea înştiinţării de plată nr. 4249/07.03.2005 având în vedere imposibilitatea de verificare a temeiniciei şi legalităţii acesteia şi, pe cale de consecinţă, anularea Deciziei nr. 16938.3/31.05.2012.

În cuprinsul înştiinţării de plată nu se indică procentajul contribuţiei, perioada pentru care s-a calculat, modul de calcul şi nici venitul care reprezintă baza de calcul. În lipsa indicării acestor elemente, este cu neputinţă a se verifica legalitatea şi temeinicia înştiinţării de plată, sens în care a solicitat anularea acesteia. În aceste condiţii, apreciază că se impune şi anularea Deciziei nr. 16938.3/31.05.2012, având în vedere că accesoriile stabilite prin acesta decizie nu au o bază legală.

Totodată, a invocat excepţia lipsei calităţii sale de debitor pentru sumele imputate prin deciziile atacate şi, pe cale de consecinţă, anularea lor ca fiind emise pe seama unei persoane ce nu le datorează având în vedere că debitul principal este datorat de o altă persoana PFA ....

Sumele menţionate prin deciziile atacate sunt, în fapt, datorate de o alta persoană - PFA ..., persoană distinctă, astfel cum rezultă din Situaţia contribuţiilor declarate, încasate şi restante, eliberată intimatei de către CNAS.

Aceasta persoană fizică autorizată, PFA ..., este radiată de la ORC -..., iar radierea ei implică şi plata la zi a tuturor contribuţiilor fiscale şi sociale. Este incontestabil faptul că radierea s-a făcut în baza unor acte care atestau că nu înregistrează datorii către stat, altfel radierea acesteia nu ar fi avut loc.

În drept a invocat prevederile art. 20 Legea nr. 554/2004, art. 217 Cod de procedură fiscală, Legea 95/2006, art. 131 alin. 1 Cod de procedură fiscală.

Prin întâmpinare, intimata Casa de Asigurări de Sănătate ... a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

În esența, arată intimata că înştiinarea de plată nr. 4249/07.03.2005, care se află în posesia ANAF, cuprinde toate elementele pe care le cuprinde şi decizia de impunere, respectiv, antet, nr. de înregistrare şi dată, cuantumul obligaţiei principale şi a accesoriilor, perioada pentru care s-a calculat, datele de identificare ale debitorului, semnătura şi ştampila instituţiei emitente.

Numărul 1110/07.03.2005 este, de fapt, numărul cu care s-a generat în sistemul informatic al CAS ... înştiinţarea de plată nr. 4249/07.03.2005, aşa cum rezultă din Extrasul fişierului informatic al CAS ..., depus în copie.

Potrivit prevederilor art. 136 alin. 3 din OG nr. 92/2003, executarea silită începe numai după ce organul fiscal a transmis debitorului înştiinţarea de plată prin care i se comunică acestuia suma datorată, iar după înştiinţare au trecut 15 zile de la comunicare, înştiinţarea de plată fiind un act premergător executării silite.

CAS ..., înainte de a emite pe numele reclamantei Somaţia şi Titlul executoriu nr. 2721/2005, a emis înştiinţarea de plată nr. 4249/07.03.2005, ce a fost comunicată la data de 12.03.2005, aşa cum rezultă din confirmarea de primire poştală existent la dosar (depusă ca anexă la întâmpinarea nr. 16251/25.06.2015, înregistrată la Tribunal ... la data de 26.06.2015).

Conform prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prescripţia se întrerupe prin plata voluntară şi prin emiterea oricărui act de executare silită. Astfel, prin emiterea şi necontestarea în termenul legal a acestor acte de executare silită sumele cuprinse în aceste acte nu sunt prescrise.

Aşa cum rezultă din anexele depuse la note de şedinţă nr. 5519/02.03.2016, înregistrată la Tribunalul ... la data de 03.03.2016, respectiv Procesul verbal de predare-primire din anul 2012 încheiat între CAS ... şi ANAF, Opisul de predare şi Borderoul centralizator privind titlurile executorii, Somaţia şi titlul executoriu nr. 2721/2005 şi Adresa de înfiinţare de poprire nr. 11650/2010, toate actele emise de instituţia pârâtă pe numele reclamantei au fost predate în original la ANAF, potrivit prevederilor OUG 125/2011.

Conform Deciziei de impunere pentru plăţi anticipate cu titlu de impozit pe anul 2000, emis de Administraţia Financiară ..., şi a Declaraţiei privind obligaţia de plată la Fondul de asigurări sociale de sănătate pe anul 2000, dată de reclamantă, ... se identifică prin CNP .... Astfel, faptul că PFA ... este radiată de la ORC ... nu are nici o relevanţă.

Potrivit prevederilor art. 51 alin. 2 din OUG 150/2002 cu completările şi modificările ulterioare, reclamanta avea obligaţia legală să depună la instituţia intimată declaraţii cu veniturile realizate, ceea ce parţial s-a şi realizat, şi să achite contribuţiile la fondul de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor realizate. Având în vedere că această din urmă obligaţie nu a fost îndeplinită de către reclamantă s-a recurs din partea CAS ... la emiterea actelor administrative atacate şi la începerea executării silite încă din anul 2005.

În concluzie, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În drept, a invocat prevederile OUG 15^2002, Legea nr. 95/2006, OG nr. 92/2003 şi OUG 125/2011.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, Curtea a constatat că este întemeiat şi l-a admis pentru următoarele considerente:

Criticile aduse hotărârii prin prisma greşitei aplicări a normelor de drept material, motiv de casare ce se circumscrie celui prevăzut de art.488 pct. 8 Cod procedură civilă, sunt întemeiate.

În mod legitim se afirmă de către recurenta reclamantă că nu s-a făcut dovada emiterii în mod legal a unui titlu de creanţă, prin care să se constituie debitul datorat cu titlu de contribuţii la fondul de asigurări de sănătate.

 Curtea a reţinut că, la solicitarea instanţei de fond, în al doilea ciclu procesual, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice ... prin AJFP ..., a depus la dosar întreaga documentaţie referitoare la debitul imputat recurentei reclamante, obţinută de la CAS în baza procesului-verbal de predare primire din 02.10.2012.

În acest sens, Curtea a constatat că la fila 48 din dosarul nr. 1269/111/2015* (aflat în rejudecare) a fost depus înscrisul ce poartă denumirea Înştiinţare de plată nr. 4249 din 09.03.2005 generată în evidenţa CAS sub nr. 1110/07.03.2005, cu privire la care se afirmă că reprezintă titlul de creanţă, respectiv decizia de impunere prin care s-a stabilit creanţa.

Din cuprinsul înştiinţării de plată amintite rezultă că recurenta reclamantă a fost notificată, în temeiul art. 136 alin.3 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ca în termen de 15 zile să achite debitul reprezentând contribuţie la fondul de asigurări de sănătate în sumă de 13.745.406 lei ROL, pentru care termenul de plată a expirat.

Nu s-a depus la dosar vreun alt înscris care să poarte denumirea de decizie de impunere cu nr. 1110/07.03.2005 pentru acest debit.

În acest context, contrar celor invocate de intimata pârâtă, Curtea a reţinut că această înştiinţare are natura juridică a unui act începător de executare, după cum rezultă din chiar temeiul de drept inserat în cuprinsul său.

Art. 136, inclus în Titlul VIII- Capitolul VIII din Codul de procedură fiscală vizează colectarea creanţelor fiscale, respectiv stingerea creanţelor, în timp ce decizia de impunere, ca act de stabilire a impozitelor şi taxelor este reglementată de art. 86 Cap. I, Titlul VI ce vizează stabilirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.

Pe de altă parte, susţinerea intimatei pârâte din cuprinsul întâmpinării, în sensul că înştiinţarea cuprinde toate elementele pe care le cuprinde şi decizia de impunere, respectiv antet, nr. de înregistrare şi dată, cuantumul obligaţiei principale şi a accesoriilor, perioada pentru care s-a calculat, datele de identificare de debitorului, semnătura şi ştampila instituţiei emitente, relevă faptul că organul emitent confirmă nelegalităţile invocate de recurenta reclamantă. Faptul că decizia de impunere cuprinde elemente ce se reiau în înştiinţarea de plată, nu înseamnă că acestea ar fi unul şi acelaşi act administrativ întrucât se emit în etape diferite ale procedurii şi au un regim juridic diferit.

Pentru aceste considerente, având în vedere că înscrisul cu privire la care se afirmă de către intimată că reprezintă titlul de creanţă este emis cu încălcarea legii, nelegalitatea vizând însuşi obiectul acestuia, în temeiul art. 46 Cod procedură fiscală, a constatat nulitatea Deciziei de impunere/Înştiinţării nr. 1110/07.03.2005. Totodată, având în vedere că debitul principal nu este legal constituit, este evident că nici accesoriile la acesta nu sunt legal stabilite, împrejurare în raport cu care şi Decizia nr. 16938.3/31.05.2012 este lovită de nulitate în virtutea principiului efectelor nulităţii ce presupune anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis).

Având în vedere aceste împrejurări ce fac de prisos analiza celorlalte critici aduse hotărârii, Curtea a admis recursul, a casat în parte hotărârea şi admiţând acţiunea a anulat actele administrative emise pentru plata debitului în sumă de 1370 lei RON şi a accesoriilor la acesta în cuantum de 1444 RON. A menţinut dispoziţia cu privire la dezlegarea dată excepţiei calităţii procesuale pasive a CAS.

Având în vedere culpa procesuală a pârâtelor le-a obligat la plata sumei de 250 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa timbru şi onorariu avocat în toate fazele procesuale.

Domenii speta

Spete similare