Ordonanţă preşedinţială - reintegrare în imobil. Respingerea ca inadmisibilă

Sentinţă civilă 138 din 09.03.2017


Ordonanţă preşedinţială -  reintegrare  în imobil. Respingerea ca inadmisibilă

Cuprins pe materii: 

Judecătoria Târgu Bujor, secţia civilă, sentinţa civilă nr. 138/09.03.2017

Prin cerere înregistrată la data de 14.02.2017, reclamanta Z  V , a chemat în judecată pe pârâtul Z  C, solicitând instanţei ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să dispună obligarea pârâtului la remiterea cheilor de la imobilul situat în com. B , sat C  V , jud. G , precum şi reintegrarea în imobil.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta arată că în timpul căsătoriei soţii au cumpărat imobilul situat în intravilanul satului B , sat C  V , jud. G, imobil identificat în Cv ..1 P .. şi compus din suprafaţa de teren de 6461 mp şi clădirile edificate pe acest teren (c1-c3), fiind încheiat în acest sens Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. ….2/06.09.2007 de BNP B  Z .

Ulterior, părţile au divorţat conform certificatului de divorţ nr. 9…17/23.07.2015 emis de BNP B  O  A.

Reclamanta arată că la imobil a adus îmbunătăţiri realizate cu sume de bani, aproximativ 35.000 EUR, obţinute din munca prestată în Italia.

În luna februarie 2017 reclamanta s-a întors la domiciliu şi a constat că nu poate intra în imobil întrucât au fost schimbate încuietorile.

Reclamanta arată că pe rolul Judecătoriei T  B  este înregistrat dosarul nr. 1….7/316/2017 având ca obiect partajul imobilului indicat mai sus.

În drept, a invocat prevederile art.996-1001 C.pr.civ.

Pârâtul Z  C , a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea acţiunii formulate având în vedere că nu sunt întrunite condiţiile pentru admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială.

Pârâtul arată că reclamanta poate locui în sat I , com. T , jud. V , domiciliul concubinului, şi că de când a plecat a revenit la domiciliu de două ori, la data de 31.01.2017 intrând în casă împreună cu o altă persoană şi de unde a sustras mai multe bunuri. De altfel, la data de 14.02.2017 reclamanta a deschis imobilul cu cheia pe care o deţine împreună cu executorul judecătoresc pentru a face inventarul bunurilor din locuinţă.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

În drept, potrivit art. 997 alin. 1 Cod proc. civ., instanța de judecată stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Procedura specială a ordonanței președințiale comportă, prin urmare, trei cerințe esențiale: urgența, caracterul vremelnic al măsurii ce se solicită a fi luată până la soluționarea fondului litigiului existent între părți, respectiv neprejudecarea acestuia prin examinarea aparenței dreptului dedus judecății.

Examinând cererea formulată prin prisma dispozițiilor legale menționate, instanța constată că acestea sunt îndeplinite pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește condiția urgenței, instanța reține că, în principiu, aceasta trebuie să rezulte din împrejurările de fapt concrete ale situației deduse judecății și să persiste pe tot parcursul procesului.

În ceea ce privește caracterul vremelnic al măsurilor, instanța constată că reclamanta solicită luarea cu titlu provizoriu a măsurilor de către instanță, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 1…/316/2017 aflat pe rolul Judecătoriei T  B  având ca obiect partajul bunurilor comune, astfel că prezenta hotărâre nu tranșează aspectele privitoare la dreptul de proprietate.

Totodată, soluţionând capetele de cerere menționate, instanţa nu procedează la prejudecarea fondului, hotărârea pronunțată în cadrul acestei proceduri speciale neprezentând autoritate de lucru judecat. În acest sens, aprecierile instanţei se limitează la asigurarea protejării dreptului reclamantei de a folosi un imobil al cărei proprietar este.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, instanţa va admite cererea formulată de reclamanta Z  V , în contradictoriu cu pârâtul Z  C  .

Instanţa obligă pârâtul să permită accesul reclamantei în imobilul situat în com. B , sat C  V , jud. G  şi să remită cheile care permit accesul în imobil. 

Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

 Prin decizia civilă nr. 715/31.05.2017 Tribunalul G  reţine că ordonanţa preşedinţială, ca mijloc procedural, întruneşte condiţiile unei acţiuni civile dar cu un caracter specific, determinat de însuşi caracterul particular al măsurilor ce pot fi luate pe această cale. Astfel, trebuie să îndeplinească atât condiţiile necesare pentru exercitarea oricărei acţiuni, cât şi unele cerinţe particulare reglementat în mod expres de art. 996 din NCPC, respectiv urgenţa, cerinţa ca măsura luată să aibă caracter vremelnic şi condiţia de a nu prejudeca fondul dreptului.

Referitor la motivul de apel care vizează lipsa caracterului urgent al cererii, tribunalul reţine că legiuitorul nu defineşte conceptul de “urgenta”, ci doar indică situaţiile ce pot face necesară o intervenţie a justiţiei şi anume, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara sau pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul executării.

Prin urmare, se poate desprinde ideea că în primele două situaţii există urgenţă ori de câte ori păstrarea dreptului sau prevenirea pagubei nu s-ar putea realiza adecvat pe calea unei acţiuni pe drept comun. Mai mult, condiţia urgenţei trebuie apreciată şi în considerarea intervalului de timp scurs de la producerea faptului prejudiciabil şi până la introducerea cererii de ordonanţă preşedinţială.

Raportând considerentele expuse la prezenta cauză  tribunalul reţine că urgenţa este justificată de necesitatea intimatei-reclamante de a beneficia de un spaţiu de locuit, dat fiind şi faptul că dreptul de proprietate imobiliară, ca drept real principal, conferă proprietarilor atributele de folosință, posesie și dispoziție, iar  în măsura în care bunul aparține mai multor coproprietari, ei au dreptul de a beneficia de aceste atribute până la sistarea stării de indiviziune.

Referitor la motivul de apel vizând temeinicia cererii de chemare în judecată, tribunalul reţine că reintegrarea într-un spațiu locativ constituie un demers procesual fondat, în principiu, pe atributul folosirii neîngrădite a unui asemenea spațiu de către două sau mai multe persoane care au asupra lui acest drept, dar pe care una dintre ele îl exercită în mod abuziv, în detrimentul celorlalte.

Aşadar, ca situaţie premisă în vederea promovării unei astfel de acţiuni este împrejurarea că una dintre părţi împiedică în mod abuziv folosirea imobilului de către cealaltă parte, ce este titulara unui drept locativ.

Or, în cauză, tribunalul reţine că intimata-reclamantă nu a dovedit faptul că pârâtul îi interzice accesul în imobilul situat în comuna B , sat C  V .

Astfel, din declaraţia martorului T  J  rezultă că intimata-reclamantă a venit în ţară la începutul anului 2017, a intrat în imobilul bun comun de unde a luat o serie de lucruri. Martorul a dedus că reclamanta avea chei de la casă din faptul că, atunci când s-au întâlnit la imobil, atât poarta cât şi uşa erau deschise.

Aşadar, deşi sarcina probei îi revenea, potrivit art. 249 NCPC, reclamanta nu a dovedit faptul că pârâtul îi interzice accesul în imobil, apelantul-pârât fiind cel care a administrat probe în sensul deţinerii de către intimata a cheilor de la respectivul imobil.

Pentru argumentele de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 480 alin. 2 NCPC, instanţa va admite apelul declarat de către pârât, va  schimba în tot sentinţa civilă nr. 138/2017  şi în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către apelantul-pârât, instanţa reţine că potrivit art. 451 alin.2  NCPC instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Aşadar,  caracterul rezonabil al cheltuielilor se apreciază în raport de natura activităţii efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existenţa litigiului şi reputaţia celui care acordă asemenea servicii.