Recurs. Inadmisibilitate.

Recurs. Inadmisibilitate.

Recursul declarat împotriva încheierii  de respingere a cererii de

revocare a masurii arestarii preventive este inadmisibil.

Articolul 141 C.p.p. nu contravine Conventiei Europene a Drepturilor

Omului, recursul prevazut de articolul 5 paragraful 4 fiind un drept relativ,

întrucât depinde de  calitatea organului care sta la originea masurii privative

de libertate, cât si de durata si desfasurarea  lipsirii de libertate.

(decizia penala nr.478/R/18.03.2003, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I-a

Penala)

Prin încheierea de sedinta din 20.02.2003, Tribunalul Bucuresti - Sectia

I-a penala, în baza art.139,136 si art.148 C.p.p a respins ca nefondate

cererile de revocare a  a masurii arestarii preventive, formulate de inculpatii

R.A. si N.G., retinându-se ca nu s-au schimbat temeiurile  ce au fost avute în

vedere la luarea masurii.

Împotriva încheierii, inculpatul N.G. a declarat recurs, solicitând 

casarea acesteia si, pe fond, punerea sa în libertate, aratând ca nu mai

subzista motivele avute în vedere la luarea masurii, nu este vinovat, iar

lasarea sa în libertate nu prezinta pericol concret pentru ordinea publica.

Recursul a fost apreciat ca inadmisibil, astfel ca, în conformitate cu

disp.art.385/15 pct.1,lit.a C.p.p. a fost respins ca atare.

Potrivit art.141 C.p.p., numai cu privire la revocarea masurii preventive

se poate declara recurs.

Printr-o interpretare per a contrario,  rezulta ca daca s-a respins cererea

de revocare, încheierea prin care s-a luat o asemenea masura nu poate fi

atacata  separat cu recurs.

NOTA: Atunci când masura preventiva este dispusa de tribunal, în

urma unei proceduri judiciare, controlul cerut de articolul 5 paragraful 4 

CEDO, ce instituie un drept la recurs, se gaseste incorporat în aceasta.

Conform art.141 C.p.p., încheierile date în prima instanta prin care se

dispune revocarea masurii preventive pot fi atacate separat cu recurs de

procuror sau de inculpat.

Per a contrario,încheierile prin care se dispune respingerea cererilor  de

acest gen se ataca odata cu fondul.

Astfel, dispozitiile art.141 alin.1 C.p.p. prevad posibilitatea atacarii

separate cu recurs, de  procuror sau de inculpat, a încheierii date în prima

instanta prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei

masuri preventive.  Dispozitiile mentionate se refera la hotarîri care nu

solutioneaza fondul cauzei, ci care privesc masuri procesuale provizorii, chiar

daca acestea sunt privative de libertate. Inculpatii au la dispozitie posibilitatea

de a cere punerea în libertate sub control judiciar sau pe cautiune, în tot

cursul procesului penal, iar daca nu mai exista temei  care sa justifice

mentinerea masurii, aceasta trebuie revocata din oficiu sau la cerere potrivit

art.139 C.p.p.

Faptul ca legiuitorul nu a prevazut separat calea de atac împotriva

încheierii prin care a fost respinsa cererea de înlocuire a masurii  preventive

tine de atributul exclusiv al legiuitorului de a reglementa asemenea cai de

atac, potrivit art.125 alin.3 din Constitutie.

Folosirea cailor de atac este un drept fundamental, care se realizeaza

în conditiile legii. Prin urmare, este în competenta exclusiva a legiuitorului de

a stabili care sunt caile de atac si în ce conditii pot fi exercitate.

Nu exista nici un temei decurgând din Conventia Europeana  a

Drepturilor Omului care sa garanteze un asemenea drept la recurs obligatoriu

separat de calea de atac a fondului cauzei.

Potrivit art.6 pct.1 din CEDO privind dreptul persoanei la judecarea în

mod echitabil  nu este interzisa instituirea unor reguli  specifice referitoare la 

accesul justitiabililor la o jurisdictie în recurs.

Examinând cauza si din perspectiva  art.5 paragraful 4 din CEDO,

Curtea constata ca acest text de lege garanteaza persoanei dreptul de a

contesta legalitatea unei masuri privative de libertate. Dreptul fundamental

continut de articolul 5 paragraful 4 este cel referitor la existenta unui control al

legalitatii detinerii. Orice detinut are dreptul, astfel cum s-a statuat în 

jurisprudenta, (Winterwerp v Olanda) sa declare recurs, solicitând

reexaminarea , la intervale rezonabile, a legalitatii detinerii sale.

Legea româna obliga instantele la un control al legalitatii  masurii într-un

interval care sa nu depaseasca 60 de zile si pune la dispozitia inculpatului

posibilitatea unei cereri de revocare (art.141 C.p.p.). Mentinerea masurii

preventive poate fi atacata separat cu recurs  la fel si luarea acestei masuri.

În celelalte cazuri, legiuitorul prevede o cale de atac odata cu fondul.

Daca în cazul unei cereri de înlocuire a arestarii preventive, respinsa

printr-o hotarâre luata în cursul urmaririi penale, art.5 paragraf 4 CEDO 

obliga la examinarea recursului privind temeinicia sa, deoarece este nesigura

posibilitatea unei cai de atac odata cu fondul ( se poate da o solutie de

netrimitere în judecata), în cazul în care respingerea cererii are loc  în cursul

cercetarii  judecatoresti, o cale de atac separata de fond este inadmisibila.

Conventia garanteaza dreptul persoanei afectata de o masura privativa

de libertate la o cale de atac împotriva acesteia înaintea unui organ judiciar

independente, (Dougoz v Grecia) sau sa poata initia periodic o procedura 

judiciara care sa evalueze subzistenta cauzelor  care au dus la lipsirea initiala

de libertate (Rutten v Olanda).

Pentru a aprecia daca inculpatii beneficiaza de un proces  echitabil,

trebuie sa se tina seama de întreaga procedura reglementata de  ordinea

juridica interna (Ekbatam v Suedia).

Astfel, dreptul la un proces echitabil  nu poate fi examinat în abstract, ci

doar în lumina împrejurarilor specifice fiecarui caz.

În speta, Codul de procedura penala prevede proceduri speciale

supuse controlului imediat exercitat de o instanta superioara, fara ca printre

acestea sa se înscrie si calea de atac aleasa de inculpati.

2

Domenii speta

Spete similare