Excluderea din srl a coasociatului administrator. Condiţii.

Decizie 426 din 04.10.2004


Potrivit dispoziţiilor art. 217 lit. d din Legea nr. 31/1990 poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, asociatul – administrator, care comite o fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială ori capitalul social în folosul său sau al altora.

În speţă, prin contractul autentificat sub nr. 7153/30.05.1991, G.A. şi C.S. au constituit o societate cu răspundere limitată „ALIMENT GETSY” SRL, autorizată prin sentinţa civilă nr. 650/11.06.1991, înmatriculată în Registrul Comerţului, ambele având calitatea de administratori. La 11.07.1995 a fost înregistrată în Registrul Comerţului „ALIMENTARA 66 CSG” S.A., având printre alţi acţionari pe G.A. şi C.S. cu câte 772 acţiuni reprezentând 38,75% din capitalul social, administrator fiind o altă persoană, după care acesta fiind revocat a fost desemnată acţionara C.S. în această calitate.

Cu această ocazie, s-a hotărât prelungirea contractului de închiriere pentru S.C. „GETSY” SRL, iar S.C. „ALIMENTARA 66 CSG” S.A. să rămână închisă. Anterior însă, la 01.02.2002, S.C. „ALIMENTARA 66 CSG” S.A. a încheiat un contract de închiriere cu S.C. „GETSY” S.R.L. privind spaţiul comercial de 156,49 m2 pentru chiria de 100 000 lei, apoi modificat prin trei acte adiţionale, stabilindu-se o chirie de 1,2 USD/m2 lunar plus TVA. Contractul a fost semnat de partea S.C. „ALIMENTARA 66 CSG” S.A. de o altă persoană ca fiind administrator, iar din partea locatarului de C.S. Faţă de prevederile contractului din 01.02.2002 (art. 3) suma achitată în plus reprezintă chirie facturată de C.S. şi preluată de aceasta în costurile societăţii S.C. „ALIMENT GETSY” S.R.L. şi se ridică la suma de 39 683 421 lei. Aceasta provine din majorarea fără bază legală a chiriei spaţiului comercial menţionat de la suma de 100 000 lei lunar la 1,2 USD lunar conform actelor adiţionale încheiate de C.S. fără consultarea celuilalt administrator G.A. Mai mult, actele adiţionale au fost semnate nelegal de persoane neautorizate, încălcând prevederile Legii nr. 31/1990. Toate acestea au favorizat S.C. „ALIMENTARA 66 CSG” S.A. în prejudiciul S.C. „ALIMENT GETSY ”SRL. În această situaţie, C.S. s-a folosit de semnătura socială pentru favorizarea altei societăţi, respectiv S.C. „ALIMENT GETSY” SRL, în ambele fiind implicată.

La 08.04.2003, Poliţia Municipiului Iaşi a inventariat stocul de mărfuri, constatând o lipsă în gestiune de 49 162 015 lei, rezultând din neemiterea de bonuri fiscale pentru o parte din bunurile livrate şi neînregistrarea în contabilitatea a operaţiunilor. Ca urmare, prin procesul-verbal de contravenţie din 09.06.2003 semnat şi însuşit C.S., societatea a fost amendată cu 80 000 000 lei. În aceste condiţii, evident că suntem în prezenţa relei – credinţe a pârâtei C.S., faţă de modul de administrare a societăţii încât sunt incidente dispoziţiile art.217 lit. d din legea nr. 31/1990.

Decizia comercială nr. 426/04.10.2004 a Curţii de Apel Iaşi, prin care s-a emis recursul declarat de reclamanta G.A., contra sentinţei civile nr. 24/E/12.01.2004 a Tribunalului Iaşi, iar în fond s-a admis acţiunea G.A., ca administrator a S.C. „ALIMENT GETSY” SRL în contradictor cu pârâta C.S., dispunându-se excluderea acesteia din societate.

Decizia comercială nr. 426/04.10.2004