Condamnări care nu atrag starea de recidivă. Împlinirea termenului de reabilitare

Decizie 592 din 20.10.2005


Prin decizia penală nr. 592 din 20 octombrie 2005 a Curţii de Apel Galaţi a fost admis recursul inculpatului A.A.

S-a casat în totalitate decizia penală nr. 243 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi şi în parte sentinţa penală nr. 2098 din 31 august 2004 a Judecătoriei Galaţi.

În rejudecare, s-a înlăturat din încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului dispoziţiile art. 37 lit. b Cod penal privind recidiva postexecutorie, menţinând pedepsele aplicate pentru cele două infracţiuni, precum şi pedeapsa rezultantă.

Conform disp. art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod penal respectiv de 3 ani şi 6 luni.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Galaţi a reţinut următoarele :

Instanţa de fond a avut în vedere la stabilirea stării de recidivă postexecutorie pedepsele de 1 an închisoare şi respectiv 1 an şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 281 din 21 iulie 1997 a Judecătoriei Tg.Bujor, definitivă la data de 14 august 1998.

Cele două pedepse au fost constatate graţiate prin sentinţa penală nr. 282 din 21 ianuarie 1999 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la data de 20 februarie 1999, conform art. 1 din Legea nr. 137/1997.

Având în vedere dispoziţiile art. 13 alin. 2 şi art. 19 din Legea nr. 546/2002 precum şi dispoziţiile art. 38 Cod penal s-a constatat că faţă de inculpat a intervenit reabilitarea din condamnările suferite anterior la data de 13 iunie 2003.

Cum infracţiunile din prezenta cauză au fost comise la data de 21 decembrie 2003 ulterior împlinirii termenului de reabilitare, faţă de inculpat nu se mai putea reţine starea de recidivă postexecutorie.