Suspendarea judecării cauzei în baza disp. art. 1551 Cod proc. civ.

Decizie 565 din 16.09.2005


Prin decizia civilă nr. 565/R din 16 septembrie 2005, Curtea de Apel Galaţi a admis recursul declarat de reclamanţii B.D., B.E. şi V.A.R. împotriva încheierii din 20 ianuarie 2005 pronunţată în dosarul nr. 482/2004 al Tribunalului Galaţi.

A casat încheierea respectivă şi a dispus continuarea judecăţii.

S-a reţinut că prin încheierea din 20 ianuarie 2005 în dosarul nr. 482/2004 al Tribunalului Galaţi s-a dispus suspendarea judecării cauzei în baza disp. art. 1551 Cod procedură civilă pentru că reclamanţii nu au indicat actul de proprietate al autorului lor şi nici nu au depus dovada restituirii către stat a despăgubirilor primite  în urma exproprierii.

Obiectul cauzei este acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru un imobil expropriat în perioada 1945-1989.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanţii, considerând că întreruperea cursului judecăţii este nelegală  câtă vreme au precizat că nu au posibilitatea să intre  în posesia actului de proprietate al autorului lor.

Recursul a fost considerat fondat, întrucât, potrivit disp. art. 1551 Cod procedură civilă, instanţa poate suspenda judeca atunci când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege.

Ori, faptul că este în imposibilitate de a preciza şi procura actul de proprietate al autorului său nu atrage suspendarea judecăţii pentru că excede sferei obligaţiilor legale.