Legaturi personale cu minorul. modalitate de exercitare a acestui drept

Decizie 771 din 29.09.2005


LEGATURI PERSONALE CU MINORUL.

MODALITATE DE EXERCITARE A ACESTUI DREPT.

Deşi dreptul părintelui căruia nu i s-a încredinţat minorul de a avea legături personale cu acesta rezultă din disp.art. 98 şi 43 cod familie, în ceea ce priveşte modalitatea concretă de realizare a acestui drept, codul nu conţine prevederi exprese. Insă, din reglementarea existentă rezultă implicit că exercitarea dreptului devenit litigios trebuie făcută într-o asemenea modalitate, încât să nu se ajungă la îngrădirea lui.

In acord cu prevederile Codului familiei sunt şi cele ale Legii nr. 272/2004, cât şi ale Lg.nr. 18/1990 de ratificare a Convenţiei cu privire la drepturile copilului aceasta din urmă stabilind prin art. 9 pct. 3 că “Statele părţi se angajează să respecte drepturile copilului, care a fost separat de unul dintre părinţi, de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu respectivul părinte, în mod regulat “.

Dreptul de a avea legături personale cu copilul este corelativ obligaţiei legale de creştere şi supraveghere a acestuia care nu poate fi îndeplinită cu eficienţă în cazul în care legăturile sunt restrânse la un interval de timp scurt, de câte două ore săptămânal.

Nerecunoscând exercitarea acestui drept în modalitatea solicitată de către reclamant şi limitând programul la câteva ore, instanţele anterioare au făcut doar o aplicare formală a disp.art. 43 alin.3 codul familiei, neputându-se stabili astfel legătura de afecţiune dintre tată şi copil.

De asemenea, relaţiile conflictuale dintre părinţii minorului sunt de natură să îngrădească comunicarea care, în mod firesc, trebuie să existe între copil şi tată.

Afecţiunea de care suferă copilul nu face imposibilă această comunicare, atâta timp cât nu s-a dovedit în cauză că existenţa  bolii împiedică

comunicarea copilului cu alte persoane decât mama sa.

decizia civilă nr.771/29.09.2005 Curtea de Apel Bacău