Stabilirea valorii unui imobil solicitat în baza legii nr.10/2001. lege aplicabilă şi instanţa competentă

Decizie 888 din 02.08.2005


STABILIREA VALORII UNUI IMOBIL SOLICITAT ÎN BAZA

LEGII NR.10/2001.  LEGE APLICABILĂ ŞI INSTANŢA COMPETENTĂ.

Prin încheierea pronunţată la data de 22.03.2003, în dosarul nr.555/CA/2004, Tribunalul Neamţ a suspendat, în temeiul art.244 pct.1. Cod procedură civilă, judecarea acţiunii prin care reclamantul C.C. a solicitat în contradictoriu cu fostul şi actualul primar al Municipiului Piatra Neamţ, precum şi cu Primăria Municipiului Piatra Neamţ, stabilirea valorii imobilului bunicii sale P.E., obligarea primăriei să-i elibereze actul de proprietate pentru teren, împroprietărirea sa cu apartamente a căror valoare să echivaleze cu cea estimată pentru imobil şi obligarea pârâţilor I.R şi G.S. la plata de daune.

Tribunalul  a reţinut că soluţionarea cauzei atârnă de existenţa unui drept a face obiectul dosarului nr.440/C/2005, ce priveşte contestaţia formulată de reclamant în baza Legii nr.10/2001 şi înregistrată pe rolul secţiei civile.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr.888 din 2.08.2005, a casat încheierea şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii Tribunalului Neamţ – secţia civilă, pentru următoarele considerente:

Autoarea reclamantului, C.G, s-a adresat Primăriei Municipiului Piatra Neamţ cu notificare în baza art.21 din Legea nr.10/2001, solicitând măsuri reparatorii prin echivalent pentru casa din str. Dărmăneşti nr.27 şi restituirea în natură a terenului de 1500 mp. Ulterior, reclamantul a notificat primăria pentru restituirea valorii imobilului.

Stabilirea valorii imobilului se face în cadrul fazei administrative a procedurii reglementate de Legea nr.10/2001, potrivit dispoziţiilor capitolului V din lege şi a pct.36.1- 36.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 aprobate prin H.G.nr.498/2003. Prin urmare, soluţionarea acţiunii cu care a fost investită instanţa de contencios administrativ nu este de competenţa acesteia şi nici nu depinde de soluţionarea contestaţiei formulate în baza Legii nr.10/2001, ci este indisolubil legată de contestaţie, astfel încât se impune ca soluţionarea ambelor acţiuni să se facă de secţia civilă a tribunalului.