Anulare decizie

Decizie 937 din 22.06.2006


Asupra recursului civil de fata, constata ca prin cererea înregistrata la Curtea de Apel Bucuresti-Sectia A VIII-A  Contencios Administrativ si Fiscal sub nr. 1571/2005, reclamanta SC ADIKAS 2000 SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtii AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA-DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI anularea deciziei nr.100 /31.03.2005 emisa de aceasta si a actului constatator nr.82/26.01.2005 emis de  AUTORITATEA NATIONALA A VAMILOR pentru Biroul Vamal Antrepozie Bucuresti.

Prin sentinta civila nr.1106/08.06.2005 a Curtii de Apel Bucuresti-Sectia A VIII-A  Contencios Administrativ si Fiscal pronuntata în dosarul nr. 1571/2005 a fost admisa exceptia de necompetenta materiala si declinata competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti-Sectia Conflicte de Munca, Asigurari Sociale, Contencios Administrativ si Fiscal unde a fost înregistrata sub nr.5119/CA/2005 (35007/3/2005).

Prin sentinta civila nr.5259/14.12.2005 a Tribunalul Bucuresti- Sectia Conflicte de Munca, Asigurari Sociale, Contencios Administrativ si Fiscal pronuntata în dosarul nr. 5119/CA/2005 (35007/3/2005) a fost respinsa actiunea ca neîntemeiata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut în  esenta ca în mod legal si temeinic s-a procedat la încheierea actului constatator,  având în vedere rezultatul verificarilor efectuate de autoritatile vamale, în temeiul art.61 alin.1 si 2 din Codul vamal, cu privire la  marfurile importate de reclamant, verificari în urma carora s-a constatat ca exportatorul nu a prezentat documente pentru a dovedi originea preferentiala a anvelopelor uzate

Autoritatea vamala olandeza nu a putut stabili caracterul de origine al  marfurilor pe baza verificarii documentelor astfel încât în mod corect nu a fost acordat de catre organele vamale regimul tarifar preferential pentru acestea, reclamantul nedovedind o situatie de fapt contrara celei retinute de organul de control, actele invocate, respectiv DVI nr.16755/02.08.2002 si factura nr.2002-0156/30.07.2002 nefacând dovada ca reclamanta beneficiaza de regim vamal preferential.

Instanta a mai retinut ca referitor la  nerespectarea art.61 alin.1 si 2 din Legea nr.141/1997, reclamanta nu a facut dovada vreunui prejudiciu suferit ca urmare a neefectuarii controlului la sediul societatii, normele legale invocate neprevazând obligativitatea organelor de control la sediul societatii, fiind obligatia acesteia din urma sa puna la dispozitia organelor de control actele si documentele solicitate de  acestea pentru efectuarea controlului.

De asemenea, instanta a mai retinut ca actul constatator contine toate elementele obligatorii ale actului administrativ-fiscal stabilite de Codul de procedura fiscala, temeiurile de drept care au stat la baza emiterii acestui act nu sunt de natura sa atraga nulitatea absoluta a actului administrativ iar pentru constatarea nulitatii relative reclamantul trebuia sa faca dovada prejudiciului suferit fapt ce nu a fost îndeplinit de acesta. De asemena, lipsa mentiunii cu privire la posibilitatea de a fi contestat nu a adus atingere vreunui drept al reclamantei întrucât acesta a facut contestatie împotriva actului constatator.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta  criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, pentru urmatoarele motive:

1.  Organele de control nu au efectuat controlul la societatea recurenta, iar în eventualitatea efectuarii unui control vamal ulterior, autoritatile vamale trebuiau sa urmeze procedura stabilita prin Decizia nr.633/2001 a Ministerului Finantelor Publice. Aceasta masura ulterioara a fost luata datorita verificarilor ulterioare a dovezilor de origine ce s-au efectuat prin sondaj.

2. Masura de retragere a preferintelor tarifare acordate societatii a fost luata pe baza unei adrese DRVI Bucursti potrivit careia Administratia vamala olandeza a transmis prin intemediul ANV ca exportatorul nu a prezentat documente pentru a dovedi originea tarifara preferentiala a anvelopelor uzate acoperite de acestea. Recurenta apreciaza ca masura a fost luata abuziv de catre autoritatile vamale române care au întocmit actul constatator fara a exista o certitudine în faptul ca documentele acestea exista sau nu.

3. În ceea ce priveste respingerea ca neîntemeiata a contestatiei recurenta sustine ca solutia este netemeinica si nelegala în conditiile în care a invocat nulitatea absoluta a actului constatator, întrucât nu cuprinde, conform art.42 alin.2 din OUG nr.92/2003, temeiurile de drept care au stat la baza emiterii acestui act, nu este prevazuta nici posibilitatea de a fi contestat acest act, termenul de depunere a contestatiei si organul de solutionare competent, societatea fiind lezata în dreptul sau de a ataca, de a formula contestatie împotriva unui act nelegal, drept recunoscut de lege.

Astfel, desi legea nu mentioneaza sanctiunea nerespectarii dispozitiilor art.140 din OUG nr.92/2003, iar Codul de procedura civila arata ca actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit parti o vatamare ce nu poate fi înlaturata decât prin anularea lor, instanta de fond a respins actiunea ca neîntemeiata, întrucât omisiunile respective nu sunt de natura a produce vreo vatamare a drepturilor recunoscute de lege. Este evident si fara echivoc faptul ca vatamarea pe care societatea o suporta în cele din urma este însusi prejudiciul pecuniar rezultat din recalcularile drepturilor vamale de import conform adresei DRVI Bucuresti nr.1314/13.01.2005 si înregistrata la Vama Antrepozite cu nr.Jurnal 716/13.01.2005.

Analizând actele si lucrarile dosarului, sentinta recurata, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât si în limitele prevazute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea apreciaza recursul ca fiind nefondat pentru urmatoarele considerente:

1. În mod corect instanta de fond  a retinut ca reclamanta nu a facut dovada vreunui prejudiciu suferit ca urmare a neefectuarii controlului la sediul societatii, normele legale invocate neprevazând obligativitatea organelor de control la sediul societatii, ci obligatia acesteia din urma de a pune la dispozitia organelor de control actele si documentele solicitate de  acestea pentru efectuarea controlului.

Actul constatator a fost emis ca urmare a controlului vamal ulterior efectuat de autoritatea vamala în temeiul art.61 alin.1 si 2 din Legea nr.141/1997, iar din cuprinsul acestor regelementari nu rezulta ca acest control se va derula obligatoriu la sediul unitatii imporatoare, singura conditie fiind aceea ca verificarea sa aiba în vedere toate actele referitoare la marfurile respective.

Prin urmare, acest aspect nu poate duce la nulitatea actului constatator.

2. De asemenea, controlul ulterior a avut loc tocmai ca urmare a adresei administratiei vamale olandeze din care rezulta ca exportatorul nu a prezentat documente pentru a dovedi originea preferentiala a anvelopelor uzate acoperite de facturile aratate, indicând si numerele facturilor folosite incorect de catre exportator.

Asadar, masura nu este abuziva ci este luata în cadrul legal al verificarii a posteriorii, aflata la îndemâna organului vamal, ramânând în sarcina reclamantei, contestator al actelor administrativ-fiscale sa faca dovada ca cele retinute de autoritatile vamale nu corespund realitatii.

3. Faptul ca actul administrativ nu cuprinde temeiul de drept în baza caruia a fost emis nu poate duce la nulitatea acestuia în conditiile în care el respecta dispozitiile legale în baza carora a fost admis, iar operatiunea juridica constatata de acesta este legala si temeinica, respectiv constatarea unor diferente de drepturi de import în sarcina reclamantei.

Instanta  a retinut în mod corect ca actul constatator contine toate elementele obligatorii ale actului administrativ-fiscal stabilite de Codul de procedura fiscala, temeiurile de drept care au stat la baza emiterii acestui act  nefiind de natura sa atraga nulitatea absoluta a actului administrativ.

Nementionarea caii de atac în cuprinsul actului constatator de asemenea nu poate duce la nulitate nefiind un motiv de nulitate absoluta, iar ivocarea art.105 alin.2 din Codul de procedura civila nu poate fi retinuta întrucât reclamanta a uzat de calea de atac în conditiile si termenul prevazut de lege, nefiind deci vatamata, prejudiciul pecuniar suferit nefiind cauza neprevederii în actul constatator a caii de atac.

Fata de aceste considerente Curtea, vazând dispozitiile art. 312 C.pr. civ., urmeaza sa respinga recursul ca fiind nefondat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

 DECIDE

Respinge  recursul declarat de recurenta-reclamanta  SC ADIKAS 2000 SRL împotriva sentintei civile nr. 5259/14.12.2005 pronuntata în dosarul nr.5119/CA/2005 al Tribunalului Bucuresti-Sectia A VIII-A Conflicte de Munca, Asigurari Sociale, Contencios Administrativ si Fiscal în contradictoriu cu intimatele-pârâte DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI si AUTORITATEA NATIONALA A VAMILOR pentru Biroul Vamal  Antrepozie Bucuresti, ca nefondat.

 Irevocabila

Pronuntata în sedinta publica azi 22.06.2006

PRESEDINTE JUDECATOR JUDECATOR 

Horatiu Patrascu Constanta Carata Glodeanu Floriana  Voicu Rodica