Savâroirea infrac?. prev. de art. 197 alin.3 C.p.

Sentinţă penală 1297 din 28.09.2005


Dosar nr.4252/2005

TRIBUNALUL BUCURESTI – SECTIA A II- A PENALA

SENTINŢA PENALĂ NR. 1297

Sedinţa nepublică din data de  28 septembrie 2005

Tribunalul compus din :

PRESEDINTE –  PETRE ROŞU 

GREFIER – GABRIELA CRĂCIUN

Ministerul Public – Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bucuresti a fost reprezentat in instanţa de procuror SÎRBU ANDREEA.

Pe rol  judecarea cauzei  penale  privind pe inculpatul RADU GABRIEL EUGEN, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţ. prev. de art. 197 alin.3 C.p.

La apelul nominal făcut in sedinţă publică  se prezintă inculpatul Radu Gabriel Eugen, personal şi asistat de apărător ales, Popa – Alexandru Mihaela, cu delegaţie avocaţială la dosar, reprezentantul legal al inculpatului, partea vătămată Simion Ioana, personal, reprezentanţii legali Simion Georgeta şi Simion Niculae, lipsă fiind Autoritatea Tutelară – com. Grădiştea, jud. Ilfov.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul  cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Instanţa, procedează la audierea inculpatului Radu Gabriel Eugen, în conformitate cu dispoziţiile art. 323 C.p.p., a cărui declaraţie a fost consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.

Instanţa, procedează la audierea părţii vătămate, în conformitate cu disp. art. 326 C.p.p., declaraţia acesteia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.

Instanţa, acordă părţilor cuvântul în probaţiune, în conformitate cu dispoziţiile art. 330 C.p.p.

Reprezentanta Ministerului Public şi apărătorul ales al inculpatului, arată că nu au de formulat cereri în probaţiune.

Instanţa, nemaifiind alte cereri noi de formulat sau probe de administrat, acordă părţiolor cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta Ministerului Public, solicită condamnarea inculpatului Radu Gabriel Eugen pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 198 alin.1, art. 201 alin.2 şi 4, art. 202 alin.1 cu aplicarea a rt. 99 şi urm. din C.p.

Apărătorul ales al inculpatului Radu Gabriel Eugen, solicită instanţei să facă aplicarea disp. art. 99 şi urm. din C.p. rap. la art. 81 C.p., respectiv suspendarea condiţionată a executării pedepsei, arătând că inculpatul nu a conştientizat urmările faptei sale, nu are discernământ, fiind elev la o şcoală ajutătoare. De asemenea, arată că inculpatul nu are antecedente penale, nu provine dintr-o familie dezorganizată, iar mama inculpatului mai are în întreţinere un minor şi nu are cum să plătească daunele morale pe care le solicită reprezentanţii legali ai părţii vătămate, întrucât lucrează ca spălătoreasă la un spital, având salariul minim pe economie.

Partea vătămată Simion Ioana, perosnal, având cuvântul, arată că nu are nimic de adăugat.

Reprezentantul legal al părţii vătămate Simion Niculae, solicită instanţei admiterea cererii privind acordarea daunelor morale solicitate.

Reprezentantul legal al părţii vătămate Simion Georgeta, arată că este de acord cu susţinerile soţului său, Simion Niculae.

Inculpatul Radu Gabriel Eugen, personal, având cuvântul, arată că regretă foarte mult ceea cea făcut, nu şi-a dat seama de ceea ce face.

T R I B U N A L U L

La data de 8 iulie 2005 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti  dosarul trimis prin declinarea competenţei de către Judecatoria Buftea cu privire la  inculpatul  Radu  Gabriel-Eugen .

Instanţa, analizând  actele şi lucrările dosarului  retine următoarea  situaţie de fapt:

In dimineaţa zilei de 31 iulie 2002 , numiţii Simion Georgeta şi Simion Niculae, soţi,  domiciliaţi în com.Grădiştea, Jud. Ilfov, au plecat la serviciu, lăsându-le singure acasă  pe cele două fetiţe  ale lor, Simion Ştefania de 9  ani şi Simion  Ioana, de 5 ani.

In  acea zi, au  venit la cele  două fetiţe acasă, pentru a se juca, inculpatul  Radu  Gabriel –Eugen, în vârstă de 14-15 ani, care se afla în  aceeaşi localitate, venit în vacanţă la  bunici.

La un moment dat, când sora mai mare a părtii vătămate, Simion  Ştefania, a ieşit afară din casă,  inculpatul rămas singur cu partea vătămată a închis uşa de la cameră şi, nici una nici  două i-a dat  acesteia chiloţii jos  şi i-a introdus în vagin un deget, producându-i leziuni constând în deflorarea completă şi chiar sângerare.

Când a revenit  Simion Ştefania, au ieşit pe afară  .

Seara, când părinţii  fetiţei au venit de la serviciu, povestindu-li-se de către  fata cea mare ce anume s-a întâmplat şi  constatând că partea vătămată are  chiloţii pătaţi de sânge, l-au  căutat  pe inculpat,  care între  timp, a fugit acasă

( la Bucureşti ).

Instanţa, analizând  actele şi lucrările dosarului constată  că fapta pentru care inculpatul a  fost trimis  în judecată există, constituie infracţiune şi a  fost  săvârşită  de inculpat.

Fapta inculpatului-minor Radu  Gabriel- Eugen care, la data de 31 iulie 2002, aflându-se în casa părtii  vătămate Simion Ioana, de 5 ani, după ce a încuiat uşa în prealabil, i-a introdus acesteia un deget în vagin, producându-i  leziuni (deflorare completă), ce a necesitat  2-3 zile îngrijiri medicale, întruneşte  elementele constitutive ale  infracţiunii prev.  de art. 197 alin. 1 şi 3 C.p.

Fapta constituie infracţiunea de viol  deoarece o acţiune  de introducere a degetului  în vagin  reprezintă  un act  sexual  care a fost  executat atât prin constrângerea victimei, limitându-i  libertatea de mişcare  prin blocarea uşii, cât şi prin profitarea de imposibilitatea ca victima, o copilă de cinci ani, să-şi exprime voinţă şi chiar să se apere, dată  fiind  diferenţa de vârstă şi de constituţie dintre cei doi.

Fapta inculpatului este probată  cu  declaratia părtii vătămate, a martorei  Simion Ştefania, sora ei, cu  raportul de expertiză medico- legală  din care  rezultă  că Simion  Ioana prezintă o deflorare  completă  ce poate data din 31 iulie  2002, necesitând 2-3  zile îngrijiri medicale,  declaratiile mamei  Simion Georgeta care arată că a găsit-o pe partea vătămată ccu chiloţii pătaţi de sânge, aspect confirmat şi  de martori, dar  şi la expertiză, precum şi cu declaratiile inculpatului, care  recunoaşte  săvârşirea faptei, descriind concret  modul de săvârşire.

La  alegea sancţiunii şi la  individualizarea ei, instanţa va avea  în vedere  criteriile speciale  de individualizare  prev. de art. 100 C.p., adică împrejurările în care inculpatul a trăit; nivelul de instruire; fiind la o şcoală ajutătoare, deoarece are un retard psihomotor, afecţiuni neuropsihice, având discernământul păstrat  pentru  fapta pentru care  este cercetat, adică  are păstrată  capacitatea psihică  de  apreciere critică  asupra  conţinutului  şi consecinţele  faptelor sale; de vârsta  inculpatului care la  data săvârşirii faptei  se afla la limita legală a răspunderii penale.

Având în vedere  că şi  autoritatea tutelară, dar şi  instituţia medicală  propun aplicarea  unei sancţiuni cu  caracter educativ, instanţa apreciază  că luarea unei măsuri educative  este suficientă  pentru  îndreptarea minorului.

Tinând  cont că fapta a fost  săvârşită  şi din lipsă de educaţie, că are  nevoie de o pregătire specială  pentru a  putea  fi  reeducat şi pentru a i se  asigura posibilitatea de a dobândi învăţătura necesară şi o pregătire profesională potrivit  cu  aptitudinile sale, instanţa  va dispune luarea măsurii educative a  internării într-un centru  de reeducare, potrivit  art. 104 C.p., măsură  care va fi pusă  în  executare de îndată.

Fapta  inculpatului  constituie totodată  şi  un delict civil, care nu numai  că a produs părţii vătămate suferinţe fizice  dar şi psihice, ultimele  cu consecinţe îndelungate, de natură a putea  afecta dezvoltarea ulterioară a părtii vătămate.

Delictul este imputabil mai multor persoane, inclusiv părinţilor inculpatului  care şi-a încălcat obligatia  de  creştere şi mai ales  de educare  ori de instruire a copilului lor.

Pentru aceste motive, în baza  art.-14 şi 346 alin. 1  C.p.p., art.  998, 999, 1000 alin. 2 şi art.  1003 C. civ., admite ( în parte)  acţiunea civilă şi  obligă, în solidar, pe  inculpat şi pe  părtile  responsabile civilmente  la plata sumei de 30.000.000 lei  vechi  către partea civilă.

In baza art. 191 alin. 3 C.p.p., obligă pe inculpat, în solidar, cu părtile  responsabile civilmente , la plata a 400 lei RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE

 

In baza art. 101 lit. c C.p. rap. la art.  104 şi art.  106 C.p., ia  faţă de minorul inculpat RADU GABRIEL - EUGEN , fiul lui  Gheorghe şi Daniela născut la data de 24 febr. 1988, în Bucureşti, domiciliat în  Bucureşti, str.Lugoj,  nr. 61, sector 1, măsura educativă  a internării într-un centru de reeducare, trimis în judecată pentru săvârşirea  infracţiunii prev. de  art. 197 alin. 1 şi 3  C.p. cu aplicarea art. 99 şi  urm. C.p.

In baza art.490  C.p.p., dispune punerea în executare, de îndată, a măsurii luate, prin trimiterea unei copii de pe hotărâre Poliţiei sector 1 Bucureşti, care va lua  măsuri  pentru internarea minorului.

In temeiul art. 14 şi 346 alin. 1  C.p.p., art. 998, 999, 1000 alin. 2 şi art. 1003 C. civ., admite acţiunea  civilă  formulată de  partea civilă Simion Ioana, reprezentată de reprezentanţi legali Simion Georgeta şi Simion Niculae, domiciliat în com. Grădiştea,  jud. Ilfov şi, în consecinţă:

Obligă  pe inculpat în solidar  cu  părtile responsabilă civilmente Radu Gheorghe şi Radu Daniela,  domiciliati în Bucureşti, str. Lugoj, nr. 61, sector 1, la  plata a 30.000.000 de lei  ( ROL) reprezentând  daune morale către partea  civilă.

In baza art.  191 alin. 3  C.p.p., obligă  pe inculpat, în solidar  cu părtile  responsabile  civilmente, la plata a 400 RON  cheltuieli judiciare către stat.

Cu apel în 10 zile.

Pronuntata in sedinta publică,  azi 28 sept. 2005.

PREŞEDINTE, GREFIER,

ROŞU PETRE GABRIELA CRĂCIUN

 red. Jud. RP

dact. CL

ex. 4/4 nov. 2005

1