Fara titlu

Sentinţă penală 53 din 11.01.2010


Dosar nr........................

JUDECATORIA SECTOR ..........................

SENTINTA PENALA NR.............................

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE ..............................

INSTANTA COMPUSA DIN:

PRESEDINTE – .........................................

GREFIER – ...................................

Ministerul public a fot reprezentat prin procuror ..............................., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Sectorului ............................................

Pe rol soluţionarea propunerii de liberare condiţionata  privind pe  petentul condamnat .....................................................

La apelul nominal făcut în sedinţă publică răspuns petentul personal în stare de arest, asistat de apărător ales.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care, instanţa pune în discuţie conexarea dosarelor cu nr.............................. şi ................................................

Reprezentanta Ministerului Public şi apărătorul petentului pun concluzii de conexare a dosarelor faţă de faptul că au acelaşi obiect.

Instanţa dispune reunirea cauzelor faţă de faptul că au acelaşi obiect şi ataşează dosarul cu nr.............................................a prezenta cauză

Nefiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, instanţa acordă cuvântul asupra cererii formulate.

Apărătorul petentului solicită admiterea propunerii de liberare condiţionată aşa cum a fost formulată, acesta având un comportament bun în detenţie. Arată că, în afara faptul că petentul a fost sancţionat pentru deţinerea unui telefon mobil a avut un comportament ireproşabil, a participat la programele educaţionale, nu este cunoscut cu antecedente penale şi a executat fracţia de ........................... din pedeapsă. Mai arată că petentul are familie şi poate lucra având loc de muncă asigurat. Precizează că, din comisia de liberări condiţionate şi judecătorul delegat a fost de acord cu liberarea petentului. Mai învederează şi faptul că au trecut şi cele .............................. luni de la momentul în care s-a redactat procesul verbal al comisiei de specialitate şi care recomanda această amânare a liberării condiţionate.

Reprezentantul Ministerului Public  pune concluzii de admitere a cererii, cu punerea în vedere petentului a dispoziţiilor art.61 C.p. şi cu cheltuielile judiciare rămase în sarcina statului.

Petentul – condamnat arată că lasă la aprecierea instanţei soluţionarea cauzei.

Reţinând cauza spre soluţionare,

I N S T A N Ţ A,

 Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

La data de ............................... a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.................................. cererea formulată de petentul condamnat  ........................................... prin care se solicită liberarea condiţionată din pedeapsa de  ............................ ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.................................. pronunţată de Judecătoria .........................................

A fost înaintată şi adresa nr.................................. a ANP – PNT ................................................, în care se reţine că, pentru a putea fi liberat condiţionat, petentul trebuie sa execute fracţiunea de ........................... din pedeapsă, respectiv ..................... de zile închisoare, având ............................... de zile considerate executate din care ................................. pe baza muncii prestate, a participat la activităţile socio-educative, a fost sancţionat o dată pentru săvârşirea unei abateri disciplinare, nu a fost recompensat şi nu este cunoscută cu antecedente penale.

Analizând prevederile legale in vigoare in materia liberării condiţionate, instanţa reţine că, potrivit art.59 C.p., poate fi liberat condiţionat condamnatul care a executat fracţiunea de pedeapsă prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in muncă şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale.

Raportând aceste criterii legale la situaţia petentului condamnat instanţa constată că deşi inculpatul a executat fracţia prevăzută de alin. 1 din art. 59 din Codul penal, acest fapt nu creează un drept la liberare condiţionată al condamnatului, instanţa trebuind să analizeze şi alte aspecte, cum ar fi stăruinţa în muncă, existenţa unor dovezi temeinice de îndreptare, antecedentele penale.

Astfel, după cum rezultă din procesul-verbal încheiat de comisia de propuneri pentru liberarea condiţionată, petentul nu a fost recompensat în vreun fel, nu face dovada unei stăruinţe în muncă având doar ...................... zile considerate executate prin muncă (a lucrat doar sporadic în perioada ...................................., fiind sănătos) şi a fost sancţionat disciplinar o dată pentru deţinere de obiecte interzise (telefon mobil).  Instanţa apreciază că este insuficient timpul petrecut în penitenciar, petentul nefăcând dovada că şi-ar fi însuşit norme comportamentale corespunzătoare. Instanţa consideră necesar ca petentul să facă dovada îndreptării sale, aspect ce se poate întâmpla doar dacă va acorda o mai mare atenţie participării la programele educaţionale, unde să se evidenţieze în mod pozitiv. De asemenea este necesar ca petentul să-şi revizuiască comportamentul pentru a nu mai fi sancţionat pentru săvârşirea unor abateri disciplinare şi să dovedească stăruinţă în muncă.

Faptul că s-a hotărât în comisia de liberări condiţionate amânarea cu ...................... luni a discutării din nou a situaţiei petentului nu înseamnă că, dacă acest interval a trecut faptul, aceasta îl îndreptăţeşte pe petent la liberare. Termenul de reiterare recomandat nu semnifică decât faptul că după acest termen va fi reapreciată situaţia sa, putându-se dispune atât liberarea condiţionată sau un alt termen de reiterare.

Faţă de aceste considerente, instanţa apreciază că cererea formulată este neîntemeiată, urmând a o respinge, nefiind făcută dovada temeinică a unei îndreptări care să justifice liberarea condiţionată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 450 alin. 2 din Codul de procedură penală, instanţa va fixa termenul de reiterare a cererii la ........................luni de la pronunţarea sentinţei, respectiv la  ................................, propunerea comisiei de specialitate din penitenciar fiind justificată.

În baza dispoziţiilor art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, va obliga petentul la ................................. lei RON cheltuieli judiciare faţă de stat, din care onorariul avocatului din oficiu va fi virat din fondurile Ministerului Justiţiei.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge cererea de liberare condiţionată privind pe petentul condamnat ......................................................, ca neîntemeiată.

Fixează termen de reiterare la .....................................

În baza art.192 al.2 C.p.p.  obligă inculpatul la ............................... lei RON cheltuieli judiciare faţă de stat, din care onorariul avocatului din oficiu ..................................... acordat parţial în cuantum de ............................. de lei, va fi virat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu recurs in 3 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare cu petentul condamnat.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi .................................................

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta