Prin sentinţa nr. 1424/4.11.2005 a Tribunalului Mureş s-a respins acţiunea reclamantei P.T., formulată în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Târgu Mureş, l. S., I.S.L. şi M.L., cu cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta criticând hotărârea atacată ca nelegală prin prisma motivelor prev. de art. 304 pct.7-9 C.proc.civ. susţinând în esenţă că hotărârea este nemotivată, că instanţa în mod eronat a interpretat actul juridic dedus judecăţii.
Au declarat recurs de asemenea şi pârâţii I.S. şi N.S.
Cu ocazia soluţionării cauzei la termenul din 14.03.2006 reprezentantul pârâţilor recurenţi a invocat excepţia nulităţii încheierii de amânare a pronunţării din 28.10.2005 întrucât aceasta nu cuprinde semnătura preşedintelui de complet.
In raport de această excepţie curtea a constatat că încheierea de amânare a pronunţării este hotărâre judecătorească în înţelesul disp. art. 255 alin.2 C.proc.civ. şi că în mod obligatoriu potrivit disp.art.261 rap. la art. 258 alin.1 C.proc.civ. lipsa semnăturii judecătorului de pe hotărârea judecătorească se sancţionează cu nulitatea acesteia. Şi întrucât încheierea de amânare a pronunţării face parte integrantă din hotărârea atacată curtea apreciază că pe cale de consecinţă, şi sentinţa nr. 1424/4.11.2005 este nulă absolut; astfel încât potrivit art. 312 alin. 3 C.proc.civ. curtea a dispus, ca urmare a admiterii recursurilor, casarea integrală a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Judecătoria Sectorul 3 București
Prin cererea inregistrata pe rolul instantei reclamanta I. M. l-a chemat în judecată pe pârâtul C. Ghe., solicitând să dispună reintegrarea sa şi a fiului ei minor în imobilul din Bucureşti, sector 3, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de jud...
Curtea de Apel Alba Iulia
Acţiunea în despăgubiri formulată potrivit art. 19 din Legea nr.554/2004
Judecătoria Craiova
Nulitatea actului de adjudecare, ca efect al constatării nulitătii actelor premergătoare , prin hotărâre judecătorească irevocabilă.Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului anterior
Judecătoria Roșiori de Vede
ACŢIUNE ÎN CONSTATARE
Judecătoria Târgu Mureș
Civil - acţiune în constatare - constatarea nulităţii absolute - declinare