Mentinerea masurii plasamentului familial, luată în baza Legii nr.272/2004 în condiţiile în care ambii părinţi trăiesc dar nu pot oferi condiţii bune de creştere şi educare

Decizie 55 din 16.03.2006


În interesul minorului, chiar dacă ambii săi părinţi trăiesc,trebuie apreciate : climatul de stabilitate şi condiţiile de viaţă necesare cresterii, dezvoltarii şi educării sale.

Prin sentinţa nr.42/16 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Buzău-secţia civilă,a  fost admisă contestaţia formulată de O.S. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, s-a anulat hotărârea nr.3382/11 oct.2005 a Comisiei Judeţene pentru Protecţia Copilului Buzău şi s-a dispus plasamentul minorei P.A.S.,născută la 10 martie 1996;s-a dispus suspendarea exerciţiului drepturilor părinteşti pe durata măsurii plasamentului, drepturi care urmează a fi îndeplinite de Preşedintele Consiliului judeţean Buzău.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin hotărârea sus-aratată, Comisia pentru Protecţia Copilului Buzău a respins cererea de plasament familial formulată de contestatoarea S.O. cu motivarea că minora P.A.S.a fost depistată practicând cerşetoria pe perioada cât s-a aflat în grija contestatoarei, astfel că faţă de minoră se impune luarea unei măsuri speciale de protecţie.

A mai susţinut aceasi instanţă că minora este rezultată dintr-o relaţie de concubinaj dintre P.S.şi M.M., aceasta din urmă locuind în satul Fotin-jud.Buzău împreună cu alţi 7 copii rezultaţi dintr-o altă relaţie de concubinaj, că minora nu este dorită în acel mediu, iar la rândul său tatăl natural locuieşte împreună cu concubina sa şi cu încă un copil-minora locuind de peste un an la domiciliul contestatoarei care este preocupată de îngrijirea şi supravegherea ei.

S-a concluzionat că, raportat la probatoriul administrat şi faţă de dorinţa minorei, de concluziile psihologului în prezenţa căruia a fost audiată, contestatoarea este actualmente singura persoană care se ocupă de acest copil şi îi asigură stabilitate, iar faţă de situaţia de risc în care se află minora abandonată de părinţii săi, se impune admiterea contestaţiei, anularea hotarârii Comisiei şi dispunerea plasamentului minorei la contestatoarea S.O.

Impotriva sentintei a declarat recurs pârâta Comisia Judeteana pentru Protectia Copilului criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi al netemeiniciei, în raport de art.304 cod.pr.civ.

Curtea de Apel Ploiesti, prin decizia sus-mentionată a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă cu următoarele considerente:

La dosarul instanţei de fond se află actul intitulat”profilul psihologic al contestatoarei S.O.” act care chiar dacă nu este denumit  raport de evaluare, astfel cum prevăd dispoziţiile Legii nr.272/2004, conţine în esenţă ceea ce interesează cauza şi anumedacă contestatoarea prezintă garanţii morale pentru îngrijirea şi supravegherea minorei.

La pronunţarea soluţiei prima instanţă a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză(declaraţia contestatoarei,a tatălui natural al minorei, fişa de caracterizare psiho-pedagogică)dar şi împrejurarea că minora a fost părăsită de mama naturală, care locuieşte în altă parte împreună cu concubinul şi alţi 7 copii minori, iar tatăl natural locuieste la rândul lui cu concubina şi cu un copil minor;că minora locuieşte de circa 1 an la mătuşa sa, contestatoarea S.O.care îi asigură cele necesare traiului, s-a preocupat de scolarizarea sa, între ele creându-se un atasament reciproc.

Cât priveste depistarea minorei P.A.S.că ar practica cersetoria, Curtea a retinut că din probele administrate nu rezultă cu certitudine o atare împrejurare, iar decisiv este interesul minorei care în acest moment are sprijin numai în contestatoare ce îi asigură un climat stabil necesar cresterii şi dezvoltarii sale.

Domenii speta