Fara titlu

Sentinţă civilă 1221 din 28.02.2008


 

DOSAR NR. ....................

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREŞTI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. ...........

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE ..............

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE:........................ 

GREFIER: .................................

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanta ................ în

contradictoriu cu pârâta .............., având ca obiect pronunţare hotărâre care să ţină loc de act

de vânzare-cumpărare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamanta personal şi asistată de

avocat cu împuternicire avocaţială la dosar, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care,

Avocatul reclamantei declară în faţa instanţei că reclamanta înţelege să renunţe la

cererea de conexare la prezenta cauză şi dosarul nr. ................. aflat pe rolul Judecătoriei

Sectorului 4 Bucureşti. Depune la dosar un extras de carte funciară. Învederează instanţei că,

faţă de extrasul de carte funciară şi faţă de relaţiile furnizate de Primăria Municipiului Bucureşti,

reclamanta înţelege să formuleze în temeiul art. 132 alin. 2 , pct. 2 cerere de micşorare a cotei

obiectului cererii de chemare în judecată, arătând că pârâta are întabulat numai 1/7 dintr-un

teren mai mare. Depune la dosar în scris, cererea precizatoare împreună cu un set de acte,

ambele în 2 exemplare.

Instanţa din oficiu apreciază cererea formulată la terenul de astăzi ca fiind modificatoare

şi invocă excepţia tardivităţii formulării cererii modificatoare a cererii de chemare în judecată

depusă la termenul de astăzi şi acordă cuvântul atât asupra acestei excepţii cât şi asupra

fondului cauzei.

Avocatul reclamantei solicită instanţei respingerea tardivităţii formulării cererii

precizatoare a chemare în judecată, apreciind că este în termen să depună această cerere

precizatoare faţă de actele depuse la dosar şi de principiul disponibilităţii. Cu privire la fondul

cauzei solicită instanţei admiterea acţiunii astfel cum este precizată. Să constate că între părţi a

intervenit contractul de vânzare cumpărare  cu privire la cota de 1/2 din 1/7 cu care pârâta este

înregistrată la cartea funciară. Arată că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Instanţa reţine cauza în pronunţare.

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.  ............... la data de

............... astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din ............ (fila 22) 

reclamanta  ..........  a chemat  în judecată pârâta ............ solicitând instanţei ca prin

hotărârea ce o va pronunţa să constate valabilă  vânzarea cumpărarea suprafeţei de 

......... mp teren situat în ..................... şi să pronunţe o hotărâre  care să ţină loc de

act de  vânzare cumpărare.

În motivarea cererii  reclamanta a arătat că printr-un act  sub semnătură privată,

intitulat  "chitanţă"  pârâta i-a vândut  la data de .......... un teren agricol în suprafaţă de 

.........mp situat în .............., în  spatele proprietăţii lui ............, pentru care a plătit, iar pârâta

a primit  suma de ......... Precizează  reclamanta  că părţile  semnatare ale chitanţei s-au înţeles

ca în  maxim un an de zile  să se prezinte la notariat în vederea încheierii actului de vânzare 

cumpărare în formă autentică.

Precizează reclamanta că au  trecut aproape 3 ani de la semnarea chitanţei însă pârâta 

refuză să se prezinte, motiv care a determinat-o să  formuleze cererea de chemare şi judecată,

pentru a întabula, în final, terenul pe numele său.

În drept reclamanta a întemeiat cererea  pe dispoziţiile art. 111 Cod civil, art. 969 - 972

Cod civil şi art. 5, titlul X din Legea 247/2005.

Acţiunea a fost legal timbrată cu  1916 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru

judiciar.

Pârâta a fost legal citată la adresa indicată de reclamantă şi  confirmată prin adresa 

comunicată de INEP sub nr. ............. (fila 84) însă nu s-a prezentat la instanţă, nu a formulat

întâmpinare şi nu a propus probe în apărare.

În dovedirea cererii reclamanta a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, luarea

interogatoriului  pârâtei  şi efectuarea unei expertize topografice  pentru identificarea imobilului

în litigiu, încuviinţate de instanţă, apreciate ca fiind utile, pertinente şi concludente cauzei (fila

31 din dosar).

În cadrul probei cu înscrisuri reclamanta a depus la dosar în copie: carte de identitate

seria  ...... nr. ......... privind pe reclamantă, chitanţă  - înscris sub semnătură privată încheiat

între părţi, datat ........,  titlu de proprietate  emis de CJSDPT a Municipiului Bucureşti emis sub

nr.  ..... la data de ......., buletin de identitate seria ..... nr. ........ privind pe pârâtă, fişa bunului

imobil  din str. ............... identificat cu numărul cadastral provizoriu .........., plan de

amplasament şi delimitare a  bunului imobil, fişa bunului imobil  ....... parcela .... din ...........,

identificat cu numărul cadastral provizoriu  ......, fişa corpului de proprietate .................,

tarlaua ..., parcela ..... - dezmembrare, identificat cu numărul cadastral provizoriu ............,

plan de  amplasament  şi delimitare al corpului de proprietate  cu număr cadastral provizoriu 

........., certificat  de grefă eliberat de Judecătoria sector 4 Bucureşti privind  dosarul  ...........,

titlu de proprietate  nr...........  emis  de CJPSDPT Bucureşti.

Raportul de expertiză  tehnică topografică  întocmit de expert  ..............  s-a depus la

dosar la filele 40 - 50  iar părţile nu au formulat obiecţiuni.

La solicitarea instanţei, OCPI Bucureşti -Biroul de carte Funciară  sector 4 a comunicat 

la dosar, în copie, cartea funciară  nr. ......... deschisă pentru imobilul identificat cu numărul

cadastral provizoriu  ..... din str. .............., extrasul de carte funciară  pentru informare  privind

cartea funciară  nr. ......... deschisă pentru imobilul identificat cu numărul cadastral provizoriu 

......... din ........., ......,  ...............

Reclamanta nu a formulat interogatoriul pentru a fi luat pârâtei însă  la termenul de

judecată din ......... a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 225 Cod de procedură civilă faţă de

lipsa nejustificată a  pârâtei  deşi a fost legal citată cu menţiunea  la interogatoriu.

Primăria Municipiului Bucureşti , prin serviciul Nomenclaturăp Urbană şi Serviciul

Evidenţă Proprietăţi a  comunicat la dosar relaţii  privind situaţia juridică actuală a imobilului în

litigiu conform adreselor: ............., , nr....................... (filele 76 - 77 din dosar), nr. ............

(filele 85-86),  nr. .......... (fila 90), nr. ........... (fila 97), nr. ............ (fila 102)

La termenul de judecată din  ...........  reclamanta a formulat cerere de chemare în

judecată a altor persoane, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 57 Cod de procedură civilă

(filele 100 - 101 din dosar) referitor la care instanţa  a dispus  respingerea ca inadmisibilă (fila

104 din dosar).

 La acelaşi termen de judecată instanţa a  constatat  că reclamanta este decăzută din

dreptul de modificare a cadrului procesual şi a respins ca fiind tardivă cererea modificatoare

formulată de reclamantă (fila 104).

Reclamanta  a invocat  excepţia de conexitate a cauzei de faţă cu  dosarul nr. ............

aflat pe rolul Judecătoriei sector 4 Bucureşti, la termenul de judecată din  .............,  la

soluţionarea căreia a renunţat la termenul de judecată din .................

La termenul de judecată din  ............. reclamanta a formulat o nouă cerere

modificatoare în cauză,  cu privire la  obiectul  cererii de chemare în judecată,  referitor la care

instanţa constată faţă de dispoziţiile art. 132 Cod de procedură civilă că este tardiv formulată

motiv pentru care urmează ca în condiţiile art. 103  Cod de procedură civilă să constate

decăzută  reclamanta  din dreptul de modificare a cererii la acest termen.

Din probele administrate instanţa reţine următoarea situaţie:

Conform înscrisului  sub semnătură privată, intitulat  "chitanţă" încheiat între părţi (fila

5)  la data de ............ pârâta  recunoaşte că a primit  de la reclamantă  suma de ........... USD

reprezentând contravaloarea terenului situat în ...............i, lotul ....parcela ....., sector .... în 

spatele proprietăţii lui ............. În  chitanţă nu se precizează suprafaţa terenului la care se

referă însă reclamanta susţine că este o suprafaţă de ........... mp.

 Raportul de expertiză tehnică  topografică a  constatat că  suprafaţa de teren la care

se referă cererea reclamantei este de .......... mp,  este  teren agricol, la data încheierii chitanţei

făcea parte din  tarlaua  ......, parcela ........ şi aparţinea  comunei Jilava iar în prezent terenul 

este  intravilan şi se  află în sectorul 4, este situat pe ....................

Conform titlului de proprietate  nr. ................ eliberat de Comisia Judeţeană  pentru

Stabilirea dreptului de proprietate  asupra terenurilor  din Municipiul Bucureşti şi SAI, depus de

reclamantă la dosar ca fiind titlul de proprietate al  vânzătoarei asupra terenului în litigiu,

pârâtei ........... i s-a reconstituit  dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de .......

mp în comuna Jilava, tarlaua ....... parcela ..........

 Pe titlu există o  menţiune efectuată de  notarul public, în sensul că  prin contractul de

vânzare cumpărare autentificat sub nr.  ............. s-a vândut suprafaţa de ......... din totalul de

.........., menţiune care este în concordanţă cu  documentaţiile cadastrale prezentate la dosar,

din care rezultă că  pentru parcela de ......... mp din Tr. ......... parcela ............ din str.

............... i, sector ...... s-a acordat nr.  cadastral ........, iar pentru parcela  de ........mp  din

Tr. ..... parcela ....... din str. .............., sector ........ s-a acordat numărul cadastral  ..............

(filele 8 - 14 din dosar)

Din adresa  nr. .................. comunicată la dosar de către Primăria Municipiului Bucureşti

- Direcţia Evidenţă Imobiliară şi Cadastrală, Serviciul Nomenclatură Urbană  rezultă că imobilul

în suprafaţă  ........ mp, individualizat  de  OCGC Ilfov cu numărul cadastral provizoriu 

............... reprezentând  secţiune din imobilul ce face obiectul  Titlului de proprietate  .............

i s-a atribuit adresa poştală nr. ...... pe ............, sector ........ Bucureşti, prin certificatul de 

nomenclatură urbană  nr. ..........................

 Referitor la  parcela în suprafaţă de  ........... mp individualizată  cu numărul cadastral

provizoriu ........ reprezentând  secţiune  din imobilul  ce face obiectul  Titlului de proprietate

............., prin adresa nr. ........... comunicată la dosar de către Primăria Municipiului Bucureşti -

Direcţia Evidenţă Imobiliară şi Cadastrală, Serviciul Nomenclatură Urbană  se precizează că  i s-

a atribuit nr. .... pe ............, sector ..., ............, prin certificatul de  nomenclatură urbană nr.

.................. (fila 102 din dosar).

Prin aceeaşi adresă, Primăria Municipiului  Bucureşti  a precizat că suprafaţa de teren de

.........mp identificată prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert  inginer .................

se suprapune cu imobilul  căruia i s-a atribuit nr. .........pe ..........., sector .......... prin

certificatul de nomenclatură  urbană .................. şi reprezintă o secţiune din  terenul de

..........mp  asupra căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate  în favoarea  moştenitorilor

defunctei ............, respectiv ..........., ..........., .........., ........, .........., ....... şi ...........,

reprezintă tarlaua .......,  parcela ....... teren arabil extravilan în  comuna Jilava, Judeţul Ilfov,

conform titlului de proprietate  ............ eliberat de Comisia Judeţeană  pentru Stabilirea

dreptului de proprietate  asupra terenurilor  din Municipiul Bucureşti şi SAI(filele 102 şi 103 din 

dosar).

Din copia  cărţii funciare nr. ............ întocmită de  Biroul de carte funciară sector 4

rezultă că  terenul  de ......... mp este cuprins prin alipire  într-o suprafaţă de teren mai mare,

de ....... mp, identificată cu numărul cadastral provizoriu  ............

 

În drept, asupra fondului acţiunii, instanţa reţine că dispoziţiile art. 5 (2) din Titlul X  al

Legii 247/2005 - circulaţia juridică a terenurilor, prevăd "în situaţia în care după încheierea 

unui antecontract cu privire la  teren cu sau fără construcţii, una dintre părţi  refuză ulterior  să

încheie  contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile  poate sesiza instanţa competentă  care

poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract.

 În scopul pronunţării unei astfel de hotărâri judecătoreşti instanţa  trebuie să verifice 

valabilitatea acordului părţilor la încheierea antecontractului, în temeiul  dispoziţiilor art. 1294 -

1295 Cod civil şi să suplinească consimţământul acestora pe baza principiului  consensualismului

care operează în dreptul civil român.

Prin înscrisul  sub semnătură privată  invocat de reclamantă ca  antecontract  părţile nu

au  identificat ca suprafaţă,  ca amplasament şi vecinătăţi terenul de ......... mp care, susţine

reclamanta,  a fost promis spre vânzare de către  pârâtă. Conform  verificărilor efectuate în 

evidenţele Primăriei Municipiului Bucureşti şi  Biroului de carte funciară sector 4  pe baza 

raportului de expertiză efectuat în cauză se reţine că  terenul indicat de reclamantă ca fiind

obiect al litigiului reprezintă  o secţiune dintr-o parcelă mai mare, este inclusă în prezent în

teritoriul administrativ al sectorului 4 Bucureşti,teren asupra căruia pârâta este coproprietară

alături de alte persoane ........., ..........., ..........., .........., ............, .........., în calitate de

moştenitori ai defunctei ........., reprezintă tarlaua .....,  parcela .... conform titlului de

proprietate  ........... eliberat de Comisia Judeţeană  pentru Stabilirea dreptului de proprietate 

asupra terenurilor  din Municipiul Bucureşti şi SAI.

Având în vedere că  la data încheierii chitanţei de  plată  a sumei de  ........ dolari pârâta

deţinea în proprietate un teren de ....... mp (din totalul de ........ mp) şi  era coproprietară 

asupra unei alte parcele (de ....... mp)  care îngloba  suprafeţe de teren cu situaţii juridice

distincte, iar prin înscrisul sub semnătură privată încheiat la ............ între părţile litigante nu au

fost menţionate elemente  suficiente pentru  determinarea obiectului actului juridic, a tipului

convenţiei realizate conform acordului părţilor, faptul că nu rezultă din  înscris că plata

reprezintă preţul  vânzării cumpărării unei anumite parcele de teren,  iar stabilirea prin

hotărârea instanţei a unui amplasament  - propus de reclamantă asupra căruia  şi aceasta a

încercat să revină prin  modificarea (tardivă a) cererii, faptul că prin antecontract nu s-a stabilit

vreun termen  limită pentru încheierea contractului în formă autentică, reclamanta nu a făcut

dovada  refuzului  pârâtei de a încheia  actul de vânzare cumpărare în formă autentică, instanţa

apreciază neîntemeiată cererea de  constatare a valabilităţii vânzării cumpărării şi urmează să

respingă cererea principală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia invocată din oficiu.

Constată tardiv formulată cererea modificatoare formulată de reclamantă la ...............

Respinge acţiunea astfel cum a fost  precizată (fila 22) formulată de reclamanta

............  cu domiciliul în ........, sector ........ ......................... în contradictoriu cu pârâta

........................ cu domiciliul în ............, sector ........... Str. ....................................

Cu drept de  recurs în termen de  15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi ............

PREŞEDINTE  GREFIER

1

Domenii speta