Fond funciar

Decizie 597 din 26.05.2009


Dosar nr. xxxx/193/2008fond funciar

ROMÂNIA TRIBUNALUL BOTOŞANI

SECŢIA CIVILĂ DECIZIA CIVILĂ NR. 597 Şedinţa publică din 26 mai 2009

 La ordine judecarea recursului declarat de recurenta-petentă F. M. în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de aplicare a Legii 18/1991 Botoşani şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Botoşani, împotriva sentinţei civile nr. 713 din 3 februarie 2009 pronunţată în dosarul nr. xxxx/193/2008 al Judecătoriei Botoşani, având ca obiect fond funciar.

 La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă mandatar A. I., asistat de avocat B. S., pentru recurenta petentă F. M., lipsă fiind intimatele.

 S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că procedura de citare cu părţile este legal îndeplinită.

Avocat B. S. depune la dosar acte autentice de proprietate, pentru a dovedi numărul parcelelor cadastrale şi amplasamentul vechi al terenului în litigiu.

 Văzând că nu mai sunt cereri de formulat şi excepţii de invocat, instanţa constată recursul în stare de judecată şi acordă cuvântul la dezbateri.

 Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului, modificarea H.C.L. nr. xx/11.07.2006 şi Hotărârea comisiei judeţene nr. xxx/09.02.2007, în sensul de a se reconstitui în favoarea reclamantei dreptul de proprietate pentru 16 ha teren în extravilanul mun. Botoşani, identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză, în schiţa anexă în p.c. xxx x, xxx x, xxx xşi xxx x.

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra recursului civil de faţă;

 Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani cu nr. xxxx/193/6 martie 2007, petenta F. M. a solicitat în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de aplicare a Legii 18/1991 Botoşani şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Botoşani reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 16 ha, teren situat în mun. Botoşani, care nu a fost solicitat de o altă persoană şi care nu a fost înscris în alte titluri de proprietate.

 In dovedire, petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale.

 Din oficiu, instanţa a solicitat relaţii de la O.C.P.I. (documentaţia care a stat la baza H.C.J. nr. xxx/2007), relaţii de la Comisia Locală Botoşani, respectiv dacă suprafaţa de 16 ha solicitată este liberă din punct de vedere juridic sau dacă sau dacă s-au emis titluri de proprietate şi în caz afirmativ, să depună înscrisuri doveditoare, şi să facă precizări cu privire la amplasamentul terenului de 16 ha situat în continuarea str. X nr. Y ce a aparţinut lui F. O., respectiv dacă pentru suprafaţa respectivă s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru alte persoane, cine stăpâneşte această suprafaţă şi dacă i s-a eliberat titlu de proprietate asupra acestuia.

 Prin întâmpinare (f. 14 ds,), intimata Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Botoşani a arătat că petenta este moştenitoarea fostului proprietar al suprafeţei de 16 ha - defuncta F. O. şi că, în fapt Comisia judeţeană Botoşani a hotărât că documentaţia pentru această suprafaţă nu a fost completă, în sensul că nu s-au ataşat cereri, procese verbale de preluare a terenului de către stat şi acte anterioare anului 1959 din care să rezulte că F. O., ar fi deţinut terenul în proprietate.

 Iniţial, Judecătoria Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 4618/1 octombrie 2009 a admis plângerea şi a dispus reconstituirea în favoarea petentei a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 16 ha teren, situat în extravilanul Municipiului Botoşani, categoria „păşune", reţinând în motivele soluţiei adoptate că prin probatoriul administrat, petenta a dovedit că este moştenitoarea fostului proprietar -F. O. care anterior anului 1959 a deţinut pe raza mun. Botoşani 16 ha teren arabil.

 împotriva sentinţei, petenta a declarat recurs, în termen legal, solicitând ca amplasamentul terenului reconstituit să fie în intravilanul mun. Botoşani.

 Recursul a fost admis prin decizia civilă nr. 430 R/7 mai 2008 a Tribunalului Botoşani, sentinţa casată, iar cauza trimisă spre rejudecare instanţei de fond, pentru a se cerceta posibilitatea acordării fostului amplasament deţinut de autorul petentei în urma identificării sale de către expert precum şi stabilirea regimului său juridic, faţă de susţinerile intimatelor vizând apartenenţa la domeniul public şi de existenţa altor titluri de proprietate.

 Investită cu rejudecarea cauzei, Judecătoria Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 713/3 februarie 2009, a respins plângerea, reţinând în motivele soluţiei adoptate că amplasamentul solicitat de petenta aparţine domeniului public al municipiului Botoşani, iar anterior a aparţinut domeniului public al statului, fiind în administrarea M.A.I., ori nu se pot dispune măsuri de genul reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în domeniul public, indiferent dacă este al statului sau al municipiului.

 In ceea ce priveşte amplasamentul, a reţinut instanţa de fond că expertul nu a putut lămuri provenienţa terenului revendicat sau circuitul juridic al acestuia, şi că din probele administrate: expertiză, martori, înscrisuri rezultă că nu s-a dovedit neechivoc, că fosta proprietate a autorului petentei corespunde cu parcelele indicate de aceasta, respectiv X XXX, X XXX, X XXX, X XXX, la care s-a oprit întrucât ele însumate ar reda exact suprafaţa de 16 ha.

 împotriva sentinţei, petenta a declarat recurs, în termen legal în motivele căruia a învederat că a dovedit necontestabil că mama sa a avut în proprietate suprafaţa de 16 ha, teren trecut la stat în temeiul Decretului 115/1959, pe care s-a înfiinţat unitatea agricolă a P.C.R. - Filiala Botoşani şi care corespunde amplasamentul p.c. xxx x, xxx x, 290 F, xxx x, identificat de expert, nefiind relevant regimul juridic de domeniul public al terenului care poate fi trecut în domeniul privat în scopul restituirii unui drept de proprietate.

Recursul declarat este întemeiat, pentru cele ce urmează:

 In primul rând este de reţinut că instanţa de casare, prin soluţionarea nefavorabilă a cererii petentei a încălcat principiul procesual intangibil al neînrăutăţirii situaţiei în propria cale de atac, care se răsfrânge inclusiv asupra soluţiei ce se pronunţă după casare cu trimitere spre rejudecare, principiu reglementat de art. 296 raportat la art. 316 Cod procedură civilă.

 Prin urmare, câtă vreme iniţial petenta a obţinut câştig de cauză prin sentinţa civilă nr. 4618/2009, casată, chiar dacă numai în parte, în nici un caz, ca urmare a admiterii recursului său instanţa în rejudecare nu avea posibilitatea pronunţării unei soluţii care s-o defavorizeze în raport de cea pe care a contestat-o, încât din acest punct de vedere, Tribunalul Botoşani, considerând critica recurentei întemeiată, o va admite şi va modifica în tot sentinţa recurată, în sensul că va admite plângerea formulată de petenta F. M., în contradictoriu cu intimatele, dispunând modificarea H.C.J. nr. xxx/2007 art. 1 pct. 2 emisă de Comisia Judeţeană Botoşani şi reconstituirii dreptului de proprietate petentei pentru suprafaţa de 16 ha teren situat în extravilanul mun. Botoşani categoria „păşune".

 Pe fondul pretenţiilor vizând vechiul amplasament este de reţinut că, astfel cum a arătat şi expertul (f. 24 ds.), amplasamentul pretins constituie domeniul public al primăriei, fiind păşune comunală concesionată pe o perioadă de trei ani unei persoane fizice, astfel că regimul său juridic îl face inaccesibil restituirii.

 Mai este de arătat că şi dacă ar exista posibilitatea trecerii sale în domeniul privat, o astfel de soluţie poate fi obţinută de petenta, în cadrul altui mijloc procesual ce ţine de alte competenţe şi nu în cadrul juridic reglementat strict de legea fondului funciar.

 Mai mult chiar, expertul nu a lămurit dacă amplasamentul pretins de petenta constituie vechea proprietate a autoarei sale, neputând stabili circulaţia juridică a terenului, martorii audiaţi arătând vag o locaţie, fără identificarea unor vecinătăţi care să poată fi verificate, iar înscrisul reprezentat de „planul de cultură nr. 14" pe care s-au întemeiat pretenţiile recurentei făcând referire numai la întinderea de 16 ha a suprafeţei cultivate, nu şi la un amplasament individualizat corespunzător, situaţie faţă de care însăşi petenta a indicat diverse amplasamente parcelare, oprindu-se în final la cele care însumate ar fi avut 16 ha.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

 Admite recursul declarat de petenta F. M., împotriva sentinţei civile nr. 713 din 3 februarie 2009, a Judecătoriei Botoşani.

 Modifică în tot sentinţa recurată, în sensul că admite plângerea formulată de petenta F. M., prin procurator A. I., în contradictoriu cu intimatele Comisia locală de aplicare a Legii 18/1991 Botoşani şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Botoşani.

 Dispune modificarea H.C.J. nr. xxx/2007 art. 1 pct. 2 emisă de Comisia judeţeană Botoşani în sensul că reconstituie în favoarea petentei F. M., dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 16 ha teren, situat în extravilanul municipiului Botoşani, categoria „păşune".

 Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 26 mai 2009.

4