Contestaţie la executare. Consecinţe deosebit de grave. Lege mai favorabilă.

Contestaţie la executare. Consecinţe deosebit de grave. Lege mai favorabilă.

Cod penal, art.14, art.15, art.16

Cod procedură penală art.461  lit.d, art.458

O.U.G. nr.207/2000, Legea nr.456/2001

Prin „cauză de micşorare a pedepsei”, în sensul avut în

vedere de legiuitor,  în conformitate cu art.14 sau art.15

din Codul penal, se înţelege situaţia în care, după 

rămânerea definitivă  a hotărârii de condamnare

intervine o lege  penală nouă care prevede o  pedeapsă 

mai uşoară  decât cea care se execută. O.U.G. 

nr.207/2000 nu a modificat însă  limitele de  pedeapsă

pentru infracţiunile cu consecinţe deosebit de grave,

astfel că,  pentru această infracţiune, cu aceeaşi

încadrare  juridică, contestaţia la executare nu poate fi

primită.

(dec.pen.nr.162/A/30 iunie 2005)

Prin sentinţa penală nr.189 din 12 mai 2005 pronunţată de

Tribunalul Argeş, a fost respinsă contestaţia la executare  formulată  de

contestatorul B.D. prin care acesta a susţinut că a intervenit o cauză de

micşorare a pedepsei  în executarea căreia se  află, în sensul  că  prin apariţia

O.U.G. nr.207/2000, aprobată prin Legea nr.456/2001, infracţiunea pentru

care a fost condamnat are o altă încadrare juridică, ce prevede o pedeapsă mai

mică.

Instanţa a reţinut  că pedeapsa la care face referire contestatorul

este de  10 ani închisoare  şi i-a fost aplicată  prin sentinţa penală nr.156  din

13 iulie 1999 a Tribunalului Argeş  pentru infracţiunea prev.şi  ped.de art.215

alin.1,3,4,5 din Codul penal, hotărâre  rămasă definitivă  prin decizia penală

nr.265/A/2 decembrie 1999  pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

În drept, contestatorul a  invocat prevederile art.461  lit.d) din

Codul de procedură penală.

Instanţa de fond a apreciat că, în cauza dedusă  judecăţii, textul

invocat nu este aplicabil, întrucât, pe de o parte, prin Legea nr.456/2001 nu

au fost modificate limitele de pedeapsă pentru infracţiunea  de  înşelăciune cu

consecinţe  deosebit de grave, iar pe de altă parte, situaţia invocată de

contestator ar implica schimbarea de încadrare juridică, ceea ce este

inadmisibil pe calea contestaţiei  la executare.

Împotriva sentinţei a declarat apel contestatorul, care a solicitat

admiterea contestaţiei la executare, aşa cum a formulat-o, motivat de

împrejurarea că în cauză sunt aplicabile prevederile art.461 lit.d) din Codul de

procedură penală, şi anume, intervenirea unei cauze de micşorare a pedepsei.

Apelul nu este fondat.

Prin  „cauza de micşorare a pedepsei”,  în sensul avut în vedere de

legiuitor în conformitate cu art.14 sau art.15 din Codul penal, şi care ar putea

fi  incident în cauza dedusă judecăţii, se înţelege situaţia  în care după

rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine  o lege penală nouă

care prevede o pedeapsă  mai uşoară decât  cea care se execută sau urmează 

să se execute.

Or,  O.U.G. nr.207/2000, aprobată şi modificată prin  Legea

nr.456/2001 nu a modificat  limitele de pedeapsă pentru infracţiunea  de

înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, atât în vechea reglementare – fie

că pragul era de 50.000.000  lei  -, cât  şi în actuala reglementare, fie că  pragul

este de 2.000.000.000 lei, infracţiunea este sancţionată cu aceeaşi pedeapsă a 

închisorii de la 10 la  20 de  ani şi  interzicerea  unor drepturi.

Cum  nu  există această condiţie esenţială a unei pedepse mai

uşoare  pentru aceeaşi  infracţiune, cu aceeaşi încadrare juridică şi anume, 

înşelăciune  cu consecinţe deosebit de grave, contestaţia la executare

formulată în temeiul textelor de  lege menţionate, nu poate fi primită.

De altfel,  dacă s-ar admite o atare contestaţie s-ar ajunge la

schimbarea  încadrării juridice dată printr-o hotărâre penală definitivă,  din

infracţiunea prev.de art.215 alin.1,3,4,5 din Codul penal, în infracţiunea

prev.de art.215 alin.1,3,4 din acelaşi cod. Or, o  atare schimbare de încadrare

juridică, după pronunţarea unei hotărâri definitive,  este  inadmisibilă.

La argumentele menţionate, se mai poate adăuga unul, şi anume 

că pedeapsa ce se aplică într-o cauză este raportată la momentul săvârşirii

faptei şi nu la un alt moment ulterior,  situat după rămânerea definitivă a unei

hotărâri de condamnare, şi prin urmare, la un  astfel de moment,  al săvârşirii

faptei, se raportează  şi valoarea prejudiciului  penal  în funcţie de care este

stabilită gravitatea faptei.

În consecinţă,  apelul a fost respins ca nefondat, iar hotărârea a rămas 

definitivă  prin nerecurare.

Domenii speta

Spete similare