Ordonanţă preşedinţială

Sentinţă civilă 2620 din 01.04.2013


DOSAR NR. 3996/55/2013

SENTINŢA  CIVILĂ NR. 2620/01.04.2013

Cerere de ordonanţă preşedinţială având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti.

Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă în data de 11.03.2013 reclamanta A a solicitat solicitând instanţei ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale să dispună ca, autoritatea părintească faţă de minora C să fie exercitată exclusiv de către aceasta, până la data rămânerii definitive şi irevocabilă a hotărârii care se va pronunţa în dosar nr….. având ca obiect divorţ .

În motivarea acţiunii civile, reclamanta reclamanta a arătat că, în prezent reclamanta împreună cu familia acesteia s-a stabilit în Italia, unde aceasta are şi un loc de muncă, şi întrucât pârâtul refuză să-şi dea consimţământul pentru părăsirea ţării de către minoră se impune cu titlu provizoriu exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către reclamantă.

Prin întâmpinarea formulată şi depusă la dosarul cauzei la data de  28 martie 2013, pârâtul a arătat că nu este de acord cu acordarea exclusivă a autorităţii părinteşti asupra minorei întrucât reclamanta nu are un loc de muncă stabil în Italia , iar munca prestată de către aceasta nu este potrivită pentru a creşte o minoră, mai ales dacă există posibilitatea ca aceasta să beneficieze de condiţii mai bune la tatăl ei .

Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa a reţinut următoarele:

Reclamanta are un loc de muncă în Italia, fiind angajată pe baza unui contract de muncă part-time, desfăşurând pe timpul nopţii activitate de divertisment şi spectacol. Aceasta apreciază că atribuirea exclusivă a autorităţii părinteşti este necesară, întrucât  este în pericol să-şi piardă locul de muncă.

Analizând dispoziţiile art. 483 şi următoarele din Codul civil, instanţa reţine că noţiunea de autoritate părintească cuprinde un ansamblu de drepturi pe care părinţii le au faţă de copilul lor minor, cu privire la persoana şi bunurile acestuia, printre care se numără şi dreptul de a consimţi la părăsirea ţării de către copilul lor minor, cerinţă impusă de dispoziţiile Legii 248/2005. Părinţii exercită autoritatea părintească în mod egal şi numai în interesul superior al copilului. Astfel, potrivit dispoziţiilor legale, respectiv art. 483 şi art. 503 din Codul civil coroborate cu art. 2 şi art. 31 din Legea nr. 272/2004, exercitarea în comun şi mod egal a autorităţii părinteşti constituie regula, astfel încât, în cazul apariţiei neînţelegerilor dintre părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor  faţă de copilul lor minor, urmează ca în baza art. 486 C.civ. să decidă instanţa de tutelă.

Atâta timp cât legea conferă instanţei de tutelă posibilitatea de a se pronunţa punctual cu privire la neînţelegerile părinţilor generate de exerciţiul în comun a autorităţii părinteşti, este excesiv a se stabili cu titlu provizoriu exercitarea deplină a tuturor drepturilor şi obligaţiilor privitoare la minor de către un singur părinte, în lipsa unor motive justificate şi a unor probe temeinice din care să rezulte că acest lucru corespunde interesului superior al copilului. Dacă am decide altfel, ar însemna că orice diferend al părinţilor şi-ar găsi rezolvare cu titlu provizoriu prin recunoaşterea unor drepturi depline în favoarea unuia dintre părinţi, prin abatere de la regula instituită de dispoziţiile legale.

Pe de altă parte, dacă instanţa ar proceda la administrarea probelor necesare pentru a decide cu privire la exerciţiul autorităţii părinteşti, am ajunge în situaţia prejudecării fondului, lucru inadmisibil

Ori, cât timp dezvoltarea fizică şi intelectuală a minorei Bumb Iasmina-Maria nu este afectată, cât timp nu s-a dovedit un comportament necorespunzător al tatălui susceptibil de a prezenta un pericol iminent la adresa minorei, iar acţiunea este fondată exclusiv pe riscul ca mama să-şi piardă locul de muncă, part-time, în calitate de „figurantă” într-un club de noapte, nu se justifică negarea drepturilor şi obligaţiilor celuilalt părinte cu privire la copilul său. Pentru aceste motive, instanţa a dispus respingerea cererii.