Plângere contravenţională

Formularea unei apărări, bazată pe o stare de fapt diferită de cea reţinută de agentul constatator, nu poate conduce automat la obligarea intimatului de a dovedi  comiterea faptei de către petent. ( Sentinţa Civilă  nr.  3414/2013)

Prin plângerea înregistrată la această instanţă petenta RDR a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Arad, ca prin hotărârea ce se  va pronunţa în cauză să se dispună, anularea a procesului verbal de contravenţie şi a măsurii complementare de suspendare a permisului de conducere.

În motivarea plângerii petenta a arătat că prin procesul verbal de contravenţie contestat a fost sancţionat pentru neacordarea priorităţii unui pieton angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, nepurtarea centurii de siguranţă şi pentru lipsa din dotarea autoturismului a triunghiului reflectorizant.

Petenta contestă starea de fapt reţinută în procesul verbal de contravenţie arătând că aceasta nu corespunde realităţii, în sensul că nu era nici un pieton angajat în traversare, purta centura de siguranţă şi avea triunghiul reflectorizant în portbagajului autoturismului.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept, iar în probaţiune, petenta a depus la dosar, în copii certificate cu originalele: procesul verbal de contravenţie, carte de identitate  şi dovada de reţinere a permisului de conducere.

Intimatul formulează întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii ca netemeinică, apreciind că petenta a săvârşit contravenţiile cu vinovăţie, arătând că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, că faptele descrise în cuprinsul acestuia corespund realităţii, iar cuantumul amenzii stabilite se încadrează în limitele prevăzute de lege. Prin urmare, solicită menţinerea actului de sancţionare în totalitate.

În probaţiune, intimatul a depus la dosar referatul de verificare a plângerii, planşă cu patru foto, adresa IGPR nr. 2953601/27.09.2012, buletin de verificare a plângerii.

Petenta a depus la dosar înscris intitulat „întâmpinare” prin care a arătat că din planşele foto depuse la dosar de către intimat se constată că circulaţia autovehiculelor se desfăşura pe două sensuri de mers, fără să fie angajaţi pietoni în traversare, precizând, totodată că, şi de ar fi fost angajaţi pietoni în traversarea străzii, aceştia trebuiau să se afle pe sensul ei de mers pentru a fi obligată a le acorda prioritate, invocând în acest sens dispoziţiile art. 135 lit. h din HG. 1391/2006.

De asemenea, petenta a invocat expirarea valabilităţii verificării aparatului radar, ultima verificare fiind efectuată la data de 02.02.2012.

Analizând probele administrate în cauză, prin prisma prevederilor legale şi a susţinerilor părţilor, instanţa reţine în fapt următoarele:

Prin procesul verbal de contravenţie seria CP nr. 2908905 întocmit de IPJ Arad, la data de 19.02.2013, s-a reţinut că la aceeaşi dată, în jurul orelor 11:53, petenta a condus autoturismul marca ..... cu numărul de înmatriculare .... dinspre Piaţa Spitalului spre str. Andrei Şaguna şi nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversare pe la trecerea de pietoni semnalizată prin indicator şi marcaje rutiere, nu a purtat centura de siguranţă în timpul mersului şi nu avea în dotarea autoturismului trusa medicală, stingător şi două triunghiuri reflectorizante.

S-a reţinut că faptele petentei constituie contravenţiile prevăzute de art. 36 alin.1 din OUG nr. 195/2002, sancţionată de art. 99 alin. 2 din acelaşi act normativ, art. 8 din OUG 195/2002 sancţionată de art. 101 alin. 1 pct. 13 din OUG. 195/2002, respectiv cea prevăzută de art. 135 lit. h din HG 1391/2006 din OUG nr. 195/2002, sancţionată de art. alin. 3 lit. b din OUG. 195/2002.

S-a aplicat acesteia amenda contravenţională în cuantum de 600 lei – câte 300 lei pentru prima şi cea de-a treia contravenţie şi avertisment pentru cea de-a doua contravenţie şi s-a luat măsura complementară a suspendării permisului de conducere pentru 30 de zile.

Petenta a semnat procesul verbal de contravenţie, la rubrica obiecţiuni ale contravenientului, consemnându-se dezacordul său cu privire la cele consemnate în legătură cu filmarea.

Potrivit art. 135 lit h din HG nr. 1391/2006, conducătorul auto este obligat să acorde prioritate „pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.”

Potrivit art. 6 pct.6 din OUG nr. 195/2002,  prioritate de trecere înseamnă dreptul unui participant la trafic de a trece înaintea celorlalţi participanţi la trafic cu care se intersectează, în conformitate cu prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător.

În situaţia de faţă, din imaginile prezentate de intimată rezultă clar că pietonii erau angajat în traversarea străzii printr-un loc marcat şi semnalizat  special pentru trecerea pietonilor, pe sensul de mers al autovehiculului condus de petentă, aflându-se pe carosabil, îndreptându-se înspre axul drumului, în timp ce autovehiculul circula în direcţia ce intersecta marcajul amintit, tăindu-le calea. Aşadar, direcţiile de mers ale acestora – pietoni şi autoturism, s-au intersectat, situaţie în care, prioritate de trecere are pietonul angajat în traversarea străzii.

Prioritatea de trecere în asemenea situaţii este clar reglementată de legiuitor şi nu poate fi interpretată de la caz la caz.

Instanţa apreciază că nu  există nici un motiv care să excludă obligaţia conducătorului auto de a acorda prioritate de trecere pietonului angajat în trecerea străzii prin loc special marcat şi semnalizat, iar prin nerespectarea acestei obligaţii, se face vinovat de contravenţia reţinută în sarcina sa.

În ceea ce priveşte celelalte două contravenţii, deşi contestă săvârşirea acestora petenta nu face dovada faptului pozitiv contrar celor reţinute, anume că purta centura de siguranţă în timpul mersului şi că avea în dotarea autovehiculului trusa medicală, stingător şi două triunghiuri reflectorizante.

Potrivit art. 109 alin. 1 din  OUG nr. 192/2003, „constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier”, iar alin. 2 al aceluiaşi articol prescrie posibilitatea constatării contravenţiei şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, condiţionat de consemnarea acestui fapt în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

De aici rezultă puterea doveditoare a procesului verbal de contravenţie care se bucură de prezumţia de adevăr, în condiţiile în care fapta a fost constatată direct de agentul constatator.

Prezumţia de legalitate de care se bucură în sistemul nostru de drept, procesul verbal de constatare a contravenţiilor, nu este contrară dispoziţiilor art.6 paragraful 2 din Convenţia europeană a drepturilor omului, instanţa urmând a analiza de la caz la caz, dacă această prezumţie aduce sau nu atingere principiului proporţionalităţii între scopul urmărit şi mijloacele utilizate, mai ales in ceea ce priveşte dreptul la apărare al petentului.

Este adevărat că petenta se bucură de prezumţia de nevinovăţie, iar intimatul nu a adus dovezi în susţinerea stării de fapt descrisă în procesul verbal contestat, însă fapta a fost constatată direct de agentul de poliţie, iar petenta nu a susţinut ferm cu ocazia întocmirii procesului verbal faptul că purta centura de siguranţă şi avea în autovehicul bunurile prevăzute de art. 8  din OUG nr. 195/2002, deşi a avut posibilitatea de a formula obiecţiuni şi cu privire la aceste contravenţii, rezumându-se doar la a-şi declara dezacordul, în mod generic .

Principiul in dubio pro reo nu trebuie înţeles în sensul că există dubiu ori de câte ori se contestă starea de fapt reţinută în procesul verbal de contravenţie, în caz contrar, s-ar înlătura definitiv şi discreţionar prezumţia de legalitate a acestuia.

Formularea unei apărări, bazată pe o stare de fapt diferită de cea reţinută de agentul constatator, nu poate conduce automat la obligarea intimatului de a dovedi  comiterea faptei de către petent, dimpotrivă, petentului îi revine sarcina probei faptului contrar afirmat.

În cauza Ioan Pop c. României, din 28.06.2011, Curtea EDO  a analizat modalitatea concretă în care instanţele naţionale au respectat garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie să existe între prezumţia de nevinovăţie specifică materiei şi prezumţia de legalitate şi validitate a procesului-verbal de contravenţie, existentă în dreptul naţional.

Astfel, Curtea a apreciat că invocarea de către instanţe a acestei din urmă prezumţii, cu consecinţa obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neaşteptat pentru acesta, având în vedere dispoziţiile naţionale incidente în materia contravenţională (Anghel, par. 58 şi 59). Mai mult, s-a reiterat şi faptul că prezumţiile de fapt şi de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenţia neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenţia impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenţie, este tocmai ca o anumită proporţie între acestea şi prezumţia de nevinovăţie instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ţine cont în analiza proporţionalităţii, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ şi, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franţei, 7 octombrie 1988, par. 28; Anghel, par. 60).

Ceea ce apare ca fiind esenţial din punctul de vedere al instanţei europene este faptul că instanţele naţionale i-au oferit petentului cadrul necesar pentru a-şi expune cauza în condiţii de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părţii responsabilitatea modalităţii efective în care a înţeles să uzeze de drepturile sale procedurale. Prin urmare, Curtea a constat că singurele probe pe baza cărora instanţele naţionale puteau pronunţa o hotărâre erau cele depuse de agentul constatator, reclamantului dându-i-se pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-şi dovedi afirmaţiile.

În materia contravenţiilor prevăzute şi sancţionate de legislaţia rutieră, recent Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate de o serie de reclamanţi cu privire la proceduri interne de contestare a unor procese-verbale de contravenţie, constatând că instanţele naţionale au respectat toate garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie în materie penală.

Astfel, prin hotărârea din 13 martie 2012 pronunţată în cauza Haiducu şi alţii c. României, Curtea a reamintit că, în materia circulaţiei rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenţie nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumţie relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumţie fără de care ar fi practic imposibil să sancţionezi încălcările legislaţiei în materie de circulaţie rutieră, intrând în competenţa poliţiei.

Aşadar, cum nu s-a dovedit contrariul celor reţinute de agentul constatator, prezumţia de legalitate şi adevăr a procesului verbal nefiind înfrântă, instanţa urmează a reţine ca fiind conformă realităţii starea de fapt reţinută în cuprinsul acestuia şi în ceea ce priveşte celelalte două contravenţii, prevăzute şi sancţionate de art. 99 alin. 2 şi, respectiv art. 100 alin. 1 pct. 13 din OUG nr. 195/2002.

Referitor la sancţiunile aplicate, instanţa constată că acestea au fost corect individiualizate de agentul constatator, amenda fiind îndreptată înspre minimul prevăzut de lege, iar sancţiunea complementară fiind de drept aplicabilă la constatarea faptei. Înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertismentul nu se justifică, atâta timp cât petenta nu a lăsat să se înţeleagă că a conştientizat pericolul social al faptei sale şi nu s-a angajat ca pe viitor să respecte normele de circulaţie rutieră.

Aşa fiind, reţinând legalitatea şi temeinicia  procesului verbal atacat, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanţa respinge plângerea ca nefondată.

 ...

Domenii speta

Spete similare