Confiscare specială a bunurilor care au servit la săvârşirea infracţiunii prevăzută de l. 678/2001. Regimul juridic al sumei obţinute în urma vânzării acestor bunuri.

Decizie 357/A din 21.10.2004


Confiscare specială a bunurilor care au servit la săvârşirea infracţiunii prevăzută de  l. 678/2001. Regimul juridic al sumei obţinute în urma vânzării acestor bunuri.

Sunt supuse confiscării speciale reglementate de art. 19 al. 2 din L. 678/2001 şi sumele de bani obţinute în urma înstrăinării bunurilor care au servit la săvârşirea infracţiunii – în speţă mijloacele de transport utilizate la realizarea transportului persoanelor traficate – dacă aparţin făptuitorilor.

Secţia penală - decizia penală nr. 357/A/2004

Prin sentinţa penală nr. 85/1.06.2004 a Tribunalului Hunedoara – secţia penală a fost condamnat, printre alţii, inculpatul S.A. , la pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare şi pedeapsa complimentară de interzicere a drepturilor civile pe o durată de 5 ani.

S –a făcut aplicarea art. 64, 71 Cod penal.

S –a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a computat din pedeapsă durata executată.

În baza art. 19 al. 1,2 din L. 678/01 modificată prin L. 39/2003, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 11.651,10 € cu titlu de confiscare specială.

Instanţa de fond a reţinut în esenţă că inculpatul, în baza unei rezoluţii 

infracţionale unice , a recrutat şi transportat în Spania – cu autoturismul propriu – persoane de sex feminin în scopul exploatării prin obligarea acestora la practicarea prostituţiei , în cluburile de noapte sau pe stradă. De specificat este faptul că în recrutarea tinerelor inculpatul S.A. a fost ajutat de alţi coinculpaţi.

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi inculpaţii, aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În apelul său Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a criticat hotărârea primei instanţe , printre altele şi sub aspectul omisiunii instanţei de a dispune confiscarea în baza art. 19 al. 2 din L. 678/01, pe lângă suma de 11.651,10 € şi a sumei de 5.100 € rezultată din vânzarea autoturismelor marca FORD ESCORT nr. înmatriculare HD – 05 – THR şi HD – 05 – SUE, utilizate în realizarea transportului celor 18 persoane traficate de inculpat în Spania şi Italia.

Apelul Parchetului este fondat.

Analiza actelor şi probelor din dosar relevă faptul că cele 2 autovehicule cu care s-a realizat transportul persoanelor au aparţinut inculpatului S.A. , iar anterior pronunţării hotărârii în primă instanţă au fost înstrăinate în schimbul sumei de  5.100 €.

În aceste circumstanţe , în care greşit, instanţa fondului a nesocotit dispoziţiile art. 19 al. 2 din L. 678/01 şi care impun cu titlu imperativ confiscarea bunurilor care au servit la săvârşirea infracţiunii, inclusiv mijloacele de transport utilizate la realizarea transportului persoanelor traficate.

Ca atare este supusă confiscării şi suma obţinută de inculpat, în urma vânzării acestor autovehicule .

Apelul a fost admis , iar hotărârea desfiinţată sub aspectul aplicaţiunii dispoziţiilor art.19 al. 2 din L. 678/01 şi cu privire la suma de 5.100 €.