Contract de asigurare. Aplicabilitatea dispoziţiilor art.37 din legea nr.32/2000.

Contract de asigurare. Aplicabilitatea dispoziţiilor  art.37 din legea nr.32/2000.

Societatea de asigurare nu poate în conformitate cu art.37 din Legea nr.32/2000 să  invoce propria omisiune invocând că pârâta nu avea calitatea de operator rutier întrucât agentul de asigurare putea să verifice la încheierea contractului de asigurare dacă pârâta este titular al licenţei de transport şi execuţie.

Secţia comercială şi contencios administrativ-Decizia civilă  nr.242/A/1.10.2004

Prin sentinţa civilă nr.192/CA/2004 pronunţată de Tribunalul Alba-secţia comercială şi contencios administrativ a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC  A.R. “A” Sucursala Alba împotriva pârâtei SC “N.C.A” SRL, cu obligarea reclamantei la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei.

Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că potrivit art.37 din Legea nr.32/2000, legea cadru în materia societăţilor de asigurare şi supravegherea asigurărilor s-a stabilit că “nici o faptă omisiunea asigurătorului ori a agentului său nu poate fi invocată de asigurător pentru anularea unui contract de asigurare. În această ordine de idei instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu poate să invoce propria turpitudine ca motiv de nulitate a actului juridic încheiat cu pârâta.

Pe fondul cauzei s-a învederat că potrivit art.9 şi 22 din Legea nr.136/1995 coroborată cu art.41 din contractul de asigurare, asiguratul poate să nu fie una şi aceeaşi persoană cu transportatorul, iar documentul de asigurare este transmisibil în mâinile transportatorului care poate fi un terţ străin.

Întrucât reclamanta nu se poate prevala de prevederea art.2 din “Condiţiile de asigurare”, tribunalul arată că pe fondul  culpei societăţii de asigurare este irelevantă împrejurarea că pârâta nu s-a indicat pe sine ca transportator şi beneficiar al licitaţiei.

Împotriva sentinţei a declarat apel (intitulat greşit recurs) SC  A.R.”A” SA Sucursala Alba, solicitând, casarea acesteia şi rejudecând cauza să se admită acţiunea reclamantei.

În dezvoltarea motivelor de apel reclamanta arată că dispoziţiile art.37 din Legea nr.32/2000 nu sunt incidente în cauză, deoarece contractul de asigurare s-a încheiat în baza “Declaraţiei de asigurare” dată de reprezentantul pârâtei în baza art.13 din Legea nr.136/1995, unde se arată că orice declaraţie inexactă sau incompletă poate atrage după sine despăgubiri.

În ce priveşte fondul cauzei se susţine de recurentă că la data încheierii contractului de asigurare autoutilitara era închiriată la SC “V.C” SRL, pârâta neavând calitatea de operator de transport şi licenţă de transport şi execuţie.

Reclamanta a arătat că obiectul contractului nu exista la încheierea acestuia şi pârâta nu a respectat prevederile art.12 şi 24 din Legea nr.136/1995, indicându-se pe sine ca transportator, în fapt aflându-se în prezenţa unei delegaţii”in personam” şi nu “in rem”.

În mod temeinic instanţa de fond a constatat incidenţa dispoziţiilor art.37 din Legea nr.32/2000 care interzice asiguratorului său să îşi invoce propria faptă sau omisiune, constând în încălcarea oricărei prevederi a prezentei legi, a legii contractului de asigurare, a condiţiilor sau primelor de asigurare pentru anularea unui contract de asigurare.

Reclamanta nu îşi poate invoca propria omisiune invocând că pârâta nu avea calitate de operator rutier potrivit art.2 din “condiţiile de asigurare”, agentul de asigurare având posibilitatea să verifice în momentul încheierii contractului de asigurare dacă pârâta este titular al licenţei de transport şi execuţie.

Susţinerile recurentei că obiectul contractului nu există în momentul încheierii acestuia şi asiguratul nu avea vreun interes, sunt neîntemeiate în condiţiile în care din art.41 din condiţiile de asigurare rezultă că asiguratul poate să fie una şi aceeaşi persoană cu transportatorul, în schimbul primei de asigurare plătită de asigurare plătită de asigurat, asiguratorul preluând riscul de răspundere a terţului ce are calitatea de transportator.

Articolul 23 din Legea nr.136/1995 prevede că documentul de asigurare este transmisibil în mâinile transportatorului care poate fi terţ străin de contractul de asigurare dar beneficiar al asigurării.

Nici critica reclamantei potrivit căreia suntem în prezenţa unei obligaţii “in personam” iar nu “in rem” nu poate fi acceptată, contractul de asigurare de bunuri fiind esenţialmente un contract real, având ca obiect asigurarea bunului determinat.

Faţă de aceste considerente, Curtea de apel constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, la adăpost de criticile formulate de apelantă şi a respins ca nefondat apelul promovat de SC A.R. “A” SA Sucursala Alba.

Domenii speta

Spete similare