Acţiune în constatare. Inadmisibilitate.

Sentinţă comercială 520 din 06.04.2009


Acţiune în constatare. Inadmisibilitate.

Acţiunea în constatare prevăzută de art. 111 din codul de procedură civilă are un caracter subsidiar în raport cu toate celelalte mijloace de realizare a dreptului care pot fi promovate astfel că nu poate fi admisă atât timp cât reclamantul are la îndemână alte mijloace procedurale de realizare a dreptului.( sent. Nr. 520 din 6 aprilie 2009).

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Rm. Vâlcea sub nr. 4719/288/2008, reclamanta S.C.  A.  SNC a chemat în judecată pe  pârâţii  SC R. L. SRL, SC P. SRL, solicitând instanţei ca prin  hotărârea ce se va pronunţa să se constate că şi-a executat toate obligaţiile de plată ce decurg din contractul de leasing nr.1848/19.11.2003, respectiv avans, rate de leasing şi valoare reziduală, obligaţii ce au fost plătite prin intermediul SC P. SRL, să se constate că SC P. SRL a virat prin ordine de plată suma de 34827.73 lei către SC R. SRL, ce reprezintă  avansul contravaloare rate şi valoare reziduală din contractul de leasing, sume plătite către SC P. SRL.

În motivarea acţiunii reclamanta arată că a dobândit prin contractul de leasing de la SC R. L. SRL , autovehiculul marca SUBARU FORESTER cu nr de înmatriculare B-82971.07/04, cu serie şasiu JFSG5LK43G019239

Mai arată reclamanta că automobilul l-a dobândit în baza contractului de leasing nr.1848/19.11.2003, prin care este prevăzut că preţul va fi plătit astfel-avans 30%,valoare reziduală de 20 %, iar durata leasingului va fi de 24 de rate lunare. S-a început executarea împotriva reclamantei, deoarece contractul a fost investit cu formulă executorie şi prin încheierea din data de 08 august 2006, considerându-se că nu a plătit o rată în termen.

Prin sentinţa civilă nr. 6822/26 nov. 2008 Judecătoria Rm. Vâlcea a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Vâlcea unde cauza a fost înregistrată sub nr. 380/90/2009.

Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă faţă de dispoziţiile art. 111 din codul de procedură civilă deoarece pe de o parte se solicită constatarea unei situaţii  de fapt ( plata ratelor) iar pe de altă parte reclamanta are la îndemână alte căi procedurale de realizare a dreptului inclusiv contestaţia la executare, contestaţie de care a uzitat deja în dosarul nr. 489/198/2006 al Judecătoriei Brezoi.

Din probele administrate tribunalul constată că cererea reclamantei este inadmisibilă.

Potrivit art. 111 din codul de procedură civilă cererea în constatare nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

În speţă, în măsura în care pârâta a declanşat procedura executării silite în temeiul contractului de leasing reclamanta are la îndemână contestaţia la executare în care îşi poate valorifica drepturile izvorâte din contract.

De asemenea în măsura în care şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale reclamanta poate promova acţiunea în obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare cumpărare prevăzută de art. 16 din OG nr. 51 1997.

Acţiunea în constatare prevăzută de art. 111 din codul de procedură civilă are un caracter subsidiar în raport cu toate celelalte mijloace de realizare a dreptului care pot fi promovate astfel că nu poate fi admisă atât timp cât reclamantul are la îndemână alte mijloace procedurale de realizare a dreptului.