Anularea măsurii administrative dispusă de angajator de modificare a programului de lucru, fără respectarea prevederilor legale şi repunerea părţilor în situaţia anterioară

Sentinţă civilă 443/2007 din 27.03.2007


Anularea măsurii administrative dispusă de angajator de modificare a programului de lucru, fără respectarea prevederilor legale şi repunerea părţilor în situaţia anterioară

Sentinţa civilă nr.443/27.03.2007 pronunţată de Tribunalul Gorj-Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr.1419/95/2007, rămasă irevocabilă prin decizia nr.1642/21.06.2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, prin care a fost respins recursul declarat de pârât.

Prin cererea introdusă la Tribunalul Gorj – Secţia Conflicte de Muncă şi asigurări sociale, Sindicatul Ambulanţa Gorj a formulat acţiune pentru petenta membră de sindicat P. C. împotriva intimatei Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea măsurii dispusă prin adresa nr.151/11.01.2007, obligarea intimatei să-i permită efectuarea de gărzi.

Ulterior la termenul din 27 februarie 2007 petenta şi-a precizat acţiunea în sensul că solicită repunerea părţilor în situaţia anterioară luării măsurii contestate şi obligarea intimatei la plata drepturilor salariale, reprezentând spor de 15% pentru lucrul în ture şi drepturile corespunzătoare sâmbetelor şi duminicilor de la data de 1.01.2007 până la data repunerii în situaţia anterioară.

În motivarea acţiunii petenta menţionează că este salariata intimatei în funcţia de medic medicină generală la S.A.J.Gorj Substaţia Tg.Cărbuneşti şi conform contractului individual de muncă nr.1/2003 avea un grafic de lucru de 12 ore cu 24.

Ulterior printr-un act adiţional la contractul individual de muncă nr.102/2006 pe care petenta nu l-a semnat, i s-a modificat programul de lucru în sensul că acesta a fost stabilit la 7 ore zilnic fără posibilitatea de a efectua gărzi, dispoziţie comunicată prin adresa nr.151/11.01.2007.

Prin această modificare a contractului individual de muncă, mai arată petenta că i-au fost afectate drepturile salariale în sensul că nu a mai primit sporul de 15% pentru lucrul în ture şi nici drepturile corespunzătoare zilelor de sâmbătă şi duminică.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată cu motivarea că, în conformitate cu art.6 ordinul 870/2004 modificat prin ordinul 1498/2004, medicii încadraţi la serviciul de ambulanţă au program de 7 ore zilnic şi desfăşoară activitatea în ture de 12 ore cu 24 de ore libere, activitatea în ture implicând neîntrerupere în sensul că salariaţii se succed unul pe altul la acelaşi post.

Mai arată intimata că în conformitate cu art.12 OUG 115/2004 modificată şi aprobată prin Legea 125/2005, efectuarea de gărzi se face pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru prin asigurarea rotaţiei personalului pe post de muncă şi că petenta fiind singurul medic la Substaţia Tg.Cărbuneşti, nu poate efectua gărzi întrucât efectuarea a două gărzi consecutive de către acelaşi medic, este interzisă.

Analizând probele, instanţa a constatat următoarea stare de fapt:

Petenta P. C. este angajata intimatei Serviciul de Ambulanţă Judeţean Gorj-Substaţia Tg.Cărbuneşti în funcţia de medic medicină generală, având încheiat contractul individual de muncă nr.1/2003 conform căruia durata muncii este de o normă întreagă, durata timpului de lucru fiind de 7 ore pe zi şi 35 ore pe săptămână, ea beneficiind de un salariu de bază lunar brut de 4.371.000 lei la aceea dată, precum şi de un spor de 15% pentru lucrul în ture, ceea ce denotă că îşi desfăşura activitatea conform unui grafic de lucru de 12 ore cu 24 libere.

Această modalitate de desfăşurare a programului, reprezintă de fapt un specific al serviciului de ambulanţă care trebuie să asigure urgenţele şi să îşi concorde activitatea cu personalul sanitar mediu în privinţa căruia prin însăşi adresa 151 din 11.01.2007 se recunoaşte executarea serviciului de tură.

Este adevărat că prin ordinul 870/2004, art.6, alin.1 se prevede că medicii încadraţi la serviciul de ambulanţă au program de 7 ore zilnic însă în alineatele următoare se menţionează expres că la serviciile de ambulanţă medicii desfăşoară activitatea în două ture, iar continuitatea asistenţei medicale pentru serviciile medicale de urgenţă şi transport sanitar se asigură prin linia de gardă, prevederi care nu exclud dreptul medicilor de la serviciile de ambulanţă de a efectua gărzi în condiţiile în care aceştia obligatoriu îşi desfăşoară activitatea în două ture.

Prevederile mai sus menţionate se coroborează cu dispoziţiile ordinului 1498/15 nov.2004, art.6, conform căruia medicii încadraţi la serviciul de ambulanţă au program de 7 ore zilnic şi îşi desfăşoară activitatea în ture în sistem de 12 ore, cu 24 ore libere, iar conform art.27 continuitatea asistenţei medicale pentru serviciile medicale de urgenţă, se asigură prin linia de gardă, precum şi cu dispoziţiile art.12,  Legea 125/2005 conform căreia personalul sanitar cu pregătire superioară care efectuează gărzi pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale, în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru, se salarizează cu tariful orar aferent salariului de bază, ei putând primi conform art.15, OUG 115/2004 un spor de 15% din salariul de bază pentru orele lucrate în ture în locul sporului pentru munca prestată în timpul nopţii.

Prin măsura dispusă prin adresa 151/11.01.2007, intimata a procedat la o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al petentei, cu referire la condiţiile de muncă, timpul de muncă şi salariul, modificare interzisă de disp.art.41 c.m., conform căruia contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor.

Nepermiţând petentei să-şi desfăşoare activitatea în ture şi să efectueze gărzi conform dispoziţiilor legale, intimata a dat dovadă de rea credinţă în derularea raporturilor de muncă  şi în executarea contractului individual de muncă, aducând o gravă atingere drepturilor salariatei, în special drepturilor salariale, aceasta suportând o reducere substanţială a venitului său care a scăzut sub venitul realizat de un şofer de pe ambulanţă.

Faţă de această situaţie tribunalul a apreciat ca întemeiată acţiunea petentei şi a anulat măsura dispusă prin adresa nr.151/11.01.2007 emisă de intimată în sensul efectuării de către petentă a unui program zilnic de câte 7 ore, menţinând desfăşurarea activităţii în ture în sistem de 12 ore cu 24 ore libere.

A fost obligată intimata să permită petentei efectuarea de gărzi pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale.

Au fost repuse părţile în situaţia anterioară emiterii dispoziţiei  anulate şi a fost obligată intimata să plătească petentei drepturile salariale reprezentând spor de 15% pentru lucrul în ture şi plata sâmbetelor şi duminicilor de la data de 1.01.2007 până la data repunerii în situaţia anterioară.

2