Sentinţă civilă

Sentinţă civilă 2859 din 10.06.2010


R O M Â N I A

JUDECATORIA BUFTEA

Dosar nr. 3669/94/2010

SENTINTA CIVILA NR. 2859

SEDINTA PUBLICA DE LA 10.06.2010

INSTANTA CONSTITUITA DIN:

PRESEDINTE: ALINA DUMITRESCU

GREFIER: ELENA ALEXE

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantii JI, JE si pe pârâtii JG, ISCI, având ca obiect ordonanta presedintiala.

La apelul nominal facut în sedinta publica se constata lipsa partilor.

Procedura este  legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier care învedereaza ca la data de 02.06.2010 s-a depus prin serviciul registratura cerere precizatoare de reclamanti în sensul ca restrâng cadrul procesual pasiv întelegând sa se judece doar cu paratul JG fara a mai chema in judecata si ISCI; atât reclamantii cat si paratul  JG au depus cereri de probe, precum si solicitarea de judecata in lipsa.

Instanta ia act de precizarea cadrului procesului pasiv formulata de reclamanti si dispune scoaterea din cauza a paratului ISCI; asupra probelor solicitate de parti prin notele de probatorii, in baza art.167 C.p.c. va încuviinta pentru reclamanti si pentru paratul  JG proba cu înscrisurile depuse la dosar, va respinge ca nefiind utile cauzei, fata de obiectul actiunii – ordonanta presedintiala, probele cu interogatoriile partilor si cea testimoniala.

Instanta constata cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 21.04.2010  sub nr. 3669/94/2010, astfel cum a fost precizata sub aspectul cadrului procesual pasiv la data de 02.06.2010, reclamantii JI, JE în contradictoriu cu pârâtul JG  au solicitat, pe cale ordonantei presedintiale, obligarea pârâtului de a sista lucrarile de demolare in care locuiesc si de a opri actele de tulburare a folosintei locuintei; cu cheltuieli de judecata.

În fapt reclamantii au aratat ca la data de 16.02.1998 au înstrainat fiului lor, JG, doua camere dintr-un imobil locuinta si suprafata de teren de 749,5 m.p.; la fel au înstrainat si fiicei lor doua camere si  749,5 m.p.

Din momentul vânzarii, pârâtul a început sa se poate urât cu reclamantii, a oprit curentul, a înfundat canalizarea, a tras un gard si a distrus tabla de pe casa; acte prin care acesta le-a tulburat linistea si sanatatea.

Au mai precizat ca, fiind persoane in vârsta si neavând alta locuinta, au promovat o actiune posesorie, dar pana la solutionarea respectivei cauze, au formulat prezenta cerere.

In finalul actiunii, reclamantii au solicitat obligarea pârâtului sa le repare si sa le permita functionarea curentului electric, precum si sa dârâme gardul care le obtureaza luminozitatea imobilului.

In drept, cererea legal timbrata, a fost întemeiata pe disp.art. 581 C.p.c, iar in sustinere au fost depuse înscrisuri.

Prin cererea depusa la data de 02.06.2010, reclamantii au restrâns cadrul procesual pasiv in sensul ca nu au mai înteles sa se mai judece si cu pârâtul ISCI, chemat initial in judecata; fata de aceasta precizare, instanta a dispus scoaterea din cauza a inspectoratului.

Pârâtul JG a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ordonantei presedintiale ca neîntemeiata întrucât nu sunt întrunite conditiile esentiale de admisibilitate, cu obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata.

In fapt, pârâtul a aratat ca in anul 2008 a cumparat de la parintii sai, reclamantii, doua camere din locuinta si terenul de 749,5 mp, restul de ½ din imobil fiind înstrainat de parinti, surorii pârâtului. A mai precizat ca in urma unui litigiu a fost stabilita linia de hotar dintre cele doua proprietati învecinate, astfel ca a edificat gardul exact pe granita stabilita prin hotarâre judecatoreasca, iar atitudinea sa a fost aceea a unui bun vecin si fiu. Sustinerile reclamantilor sunt neîntemeiate cu cât mai mult cu cât  acestia locuiesc doar sporadic in partea de imobil înstraineaza fiicei.

La cererea partilor a fost administrata proba cu înscrisurile depuse, fiind respinse ca neutile cauzei, proba cu interogatoriu si cea testimoniala.

Analizând actele dosarului, instanta constata urmatoarele:

Prin doua contracte de vânzare-cumparare distincte,datand din anul 1998, reclamantii JI, JE, soti, au vândut catre paratul JG (fiu) doua camere si un teren de 749,50 mp situat in ...., iar catre fiica acestora, II, cealalalta jumatate din imobil, respectiv 2 camere, o bucatarie si terenul de 749,50 mp; prin acest ultim contract, vânzatorii si-au rezervat dreptul de habitatie viagera asupra locuintei.

Se retine din înscrisul aflat la fila 4 din dosar ca paratul a ridicat pe terenul proprietatea sa o cladire de birouri având autorizatie de construire emisa in anul 2006, iar gardul dintre cele doua loturi vecine, al paratului si al surorii sale, a fost edificat pe linia de hotar stabilita prin hotarâre judecatoreasca.

Fata de acesta situatie de fapt, se apreciaza ca nu sunt întrunite cerintele solicitate cumulativ de art.581 C.civ, întrucât pe de o parte, reclamantii nu mai sunt proprietari nici ai locuintei si nici ai terenului aferent, iar repararea canalizarii, asigurarea functionarii curentului electric si darâmarea gardului nu reprezinta masuri vremelnice.

Formularea imprecisa a reclamantilor„…de câteva zile…”, precum si nedovedirea sustinerilor, nu justifica urgenta luarii masurii de a obliga paratul sa sisteze lucrarile de demolare a locuintei proprietatea sa si astfel sa nu tulbure folosinta restului imobilului, pentru care reclamantii si-au pastrat dreptul de habitatie.

Ca atare, constând ca nu sunt întrunite cerintele art.581 C.p.c. instanta va respinge cererea ca neîntemeiata.

Va fi respinsa cererea pârâtului de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata ca neîntemeiata întrucât nu s-a facut dovada existentei acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge cererea astfel cum a fost precizata de reclamantii JI si JE  în contradictoriu cu pârâtul JG, ca neîntemeiata.

Respinge cererea pârâtului de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata ca neîntemeiata.

Cu recurs in 5 zile de la pronuntare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 10.06.2010.

PRESEDINTE, GREFIER,

pt grefier aflat in CO

semneaza grefier-sef sectie civila