Practică relevantă civil - iulie 2009

JUDECĂTORIA BUFTEA

ANALIZA SOLUŢIILOR RELEVANTE PRONUNŢATE PE TRIMESTRUL AL II-LEA2009 ÎN MATERIE CIVILĂ

1. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 13.02.2009, contestatonil CI a formulat, în contradictoriu cu intimatul NM, contestaţie la executarea ce face obiectul dosarului nr. 7/2009 al BEJ BC şi VM, solicitând a se dispune anularea formelor de executare şi suspendarea executării silite, precum şi constatarea nulităţii absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.^ 1022/23.03.2007, cu cheltuieli de judecată.

In motivare, contestatorul a arătat că executarea silită este nulă, întrucât nu are la bază un titlu executoriu, în condiţiile în care creanţa clin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1022/23.03.2007 nu este exigibilă, astfel încât să devină aplicabile dispoziţiile art. 66 din Legea 36/1995. A mai precizat că nu se poate reţine culpa sa pentru neîncheierea contractului în formă autentică, întrucât promitentul-cumpărător s-a obligat să îndeplinească formalităţile legale pentru efectuarea documentaţiei cadastrale şi intabularea dreptului de proprietate. A mai arătat că, în aceste condiţii, nu se poate activa clauza penală împotriva sa.

Contestatcmil a mai precizat că nu a fost înştiinţat despre începerea executării silite, iar procesul verbal din data de 26.01.2009 este nul absolut, fiind încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor legale.

A menţionat că antecontractul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută, întrucât are o cauză falsă şi a fost încheiat prin inducerea sa în eroare cu privire la persoana cu care a încheiat actul, în condiţiile în care voinţa sa a fost de a trece imobilul pe n tune le ginerelui său şi nu a citit actul înainte de a-1 semna. A precizat că nu a primit nicio sumă de bani cu titlu de preţ de ia intimat.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 399 şi urm. CPC att. 66 din Legea 3fV 1995, ait. 970 Cciv.

In dovedire, contestatorul a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, martori, sens în care a depus la dosar un set de acte, în copie cemficată pentru confomiitate cu originalul (filele 6-11).

Contestaţia a iost timbrată cu 194 lei taxă de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar.

La data de 30.03.2CC9, intimatul a depus la dosar întâmpinare (lila 34), prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare şi a contestaţiei la executare ca neîntemeiate.

In mom are, x tratat câ din vina promitentului-vânzâti>r nu s-a încheiat * antractul de vân/are-cumpărare în forma autentica, asttel încât a ous în executare constate că sunt îndeplinite condiţiile angajaţii răspunderii debitorului şi să fie obligat acesta din urmă la plata de 10 ori a preţuim primit.

Cu alte cuvinte, în lipsa unui pact comisoriu de ultim grad, instanţa judecătorească este singurul organ competent să se pronunţe cu privire la culpa debitorului în neexecutarea obligaţiei asumate.

Acest luciu este cu atât mai mult necesar în speţă, cu cât ambele părţi s-au obligat să îndeplinească toate operaţiile necesare pentru ca vânzarea-cumpărarea să poată fi perfectată conform legii, iar nu doar promitentul-vânzător, astfel încât se impunea o analiză temeinică a neexecutăni obligaţiei şi a culpei în neexecutare de către o instanţă judecătorească.

Declanşarea executării silite direct în baza antecontractului care nu prevede o creanţă exigibilă, fără a exista o hotărâre judecătorească definitivă prin care să se fi stabilit culpa debitorului şi măsura în care se poate angaja răspunderea sa civilă contractuală, echivalează practic cu pornirea executării în lipsa unui titlu executoriu, fiind nesocotite prevederile imperative ale art. 372 OPQ potrivit cărora executarea silită se poate efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Faţă de aceste considerente, constatând lipsa unui titlu executoriu în temeiul căruia să fi fost posibilă începerea executării silite, instanţa va anula toate actele de executare îndeplinite în dosarul de executare nr. 7/2009.

In ceea ce priveşte cererea de constatare a nulităţii absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1022/23.03.2007, instanţa o va respinge ca neîntemeiată, întrucât din mijloacele de probă administrate în cauză nu rezultă incidenţa lui enxjr in negptium sau existenţa unei cauze false, astfel cum a susţinut contestatorul.

Astfel, în cuprinsul antecontractului ce a tost semnat de ambele părţi, notarul public a consemnat că înscrisul respectiv a fost citit de părţile implicate, care au consimţit la încheierea lui.

In acest sens, martorul UV a declarat că a fost prezent la notariat pe data de 23.03.2007 şi că notarul a citit actul şi părţile l-au semnat ulterior, reclamantul primind şi preţul de 50000 lei.

Totodată instanţa reţine că, în aceeaşi zi, reclamantul a semnat şi procura autentificată sub nr. 1023/23.03.2007, pnn care 1-a împuternicit pe ginerele său să îndeplinească toate formalităţile necesare şi sa vândă pârâtului NM terenul de 2500 mp.

De asemenea, la întrebarea nr. li din interogatoriu, reclamantul a recunoscut că a tost notificat pentm a se prezenta la notar pentru semnarea actului de vânzare-cumpărare şi că i-a cerut pârâtului sa vină să-1 ia cu maşina, întrucât este bolnav, însă acesta nu a mai venit, deşi 1-a aşteptat.

Din coroborarea acestor mi|loace de probă, rezultă în mod ceit că reclamantul a ştiut că încheie un antecontract de vânzare-cumpărare şi ca a primit preţul stipulat, astfel meat susţinerile ^aie. în sensul ca a crezut ca donează ginerelui sau terenul în litigiu şi că nu a primit mcio sumă de bani cu titlu de preţ, sunt neîntemeiate, Hmil ample at urniţii nc<ii>» edite.

folosinţă şi de exerciţiu, adică dacă îşi poate asuma drepturi şi obligaţii piin încheierea de acte juridice în nume propriu (ceea ce implică şi necesitatea de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual) sau dacă are sau nu patrimoniu propriu.

Pornind de la principiul că dispoziţiile unui act normativ se interpretează în mod sistematic, prin coroborarea textelor legale incidente, instanţa reţine că sunt relevante în cauză prevederile art. 21 din Legea 215/2001.

.Astfel, potrivit art. 21 alin. 1, „unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare. Unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii".

Aşadar, potrivit dispoziţiilor exprese ale textului legal menţionat, titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din diferite raporturi juridice, deci inclusiv de drepturi şi obligaţii pe plan procesual, sunt unităţile cuhrinhlratmteritoriak (comuna, oraşul/municipiul şi judeţul), care sunt reprezentate în justiţie, după caz, de către primar sau de preşedintele consiliului judeţean (art. 21 alin. 2).

Din dispoziţiile legale mai sus citate, instanţa subliniază că rezultă la fel de clar că primarul este reprezentant legal în justiţie al unităţilor administrativ-teritoriale, iar nu al Primăriei, astfel cum s-a formulat prezenta acţiune.

Desigur, pot exista anumite situaţii în care dispoziţii exprese ale unor acte normative să pennită Primăriei exercitarea anumitor drepturi şi asumarea unor obligaţii, însă acestea sunt dispoziţii speciale care derogă de la dreptul comun (reprezentat de Legea cadru a administraţiei publice locale) şi care se aplică cu titlu de excepţie, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.

Pe de altă parte, art. 1-4 din Legea 213/1998 reglementează domeniul public şi privat al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, in acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 136 din Constituţie. Prin urmare, legiutoml constituan şi cel ordinar au stabilit în mod expres că titlulare ale dreptului de proprietate publică sau privată, dup caz, sunt statul şi/sau unităţile administrativ-teritoriale, nu însă şi o structură funcţională cum este primăria.

Or, reclamantul a solicitat instanţei să constate dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 588 mp, situat în Voluntari, str. Becheanului, nr. 3, judeţul Ilfov, prin uzucapiunea de 30 de ani, în contradictoriu cu pârâta Primăria oraşului Voluntari, prin primar, care nu este însă o unitate admistrativ-teritorială, ci doar o structură luncţională care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite excepţia de fond, absoluta şi peremptorie a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a paratei Primăria oraşului Voluntari, prin primar, invocată din "ficiu, şi va respinge cererea formulata în

Prin sentinţa civilă nr. 2211/16.04.2009, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Constanţa, a constatat că a intervenit un conflict negativ de competenţă şi a trimis dosarul la Înalta Ciute de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă, pentru următoarele considerente:

In fapt, instanţa reţine că, prin înştiinţarea de plată emisă în anul 2008, contestatorul CI a lost somat să achite suma de 50 lei reprezentând amendă contravenţională aplicată prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria AY nr. 1789413/18.09.2006.

Debitorul a contestat iniţial această înştiinţare de plată şi ulterior, în urma solicitării Judecătoriei Cbnstanţa de a preciza obiectul cererii, a arătat că înţelege să conteste şi procesul verbal de contravenţie, precizare faţă de care Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi, în baza art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Buftea.

In drept, instanţa apreciază că pentru stabilirea competenţei teritoriale în cauză nu trebuie avute în vedere prevederile an. 32 alin. 2 din OG 2/2001, ci dispoziţiile art. 400 raportat la art. 373 alin. 2 şi 399 alin. 3 CPQ întrucât calea procesuală aleasă de către contestator nu este o plângere contravenţională, ci o contestaţie la executare în cadrul căreia se formulează şi apărări de fond împotriva titlului executoriu, având în vedere că acesta a contestat iniţial un act de executare (înştiinţarea de plată emisă de organul fiscal) şi, în urma rolului activ manifestat de Judecătoria Constanţa, şi-a completat contestaţia, precizând că înţelege să conteste atât înştiinţarea de plată, cât şi procesul verbal de contravenţie.

Astfel, potrivit art. 399 alin. 3 CPC, în cazul în care executarea silită se lace în temeul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.

In acelaşi sens, sunt şi prevederile art. 172 alin. 3 din OG 92/2003, conform cărora poate face obiectul contestaţiei la executare şi titlul executoriu în temeiul căreia a lost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Prin prisma acestor dispoziţii legale. Judecătoria Constanţa a stabilit competenţa teritorială prin disocierea celor două aspecte ale contestaţiei (atacarea atât a unui act de executare, cât şi a titlului executoriu însuşi) şi prin raportarea doar la prevederile ait. 32 alin. 2 din OG 2/2001, cu toate că obiectul acţiunii nu il constituie o plângere contravenţională, ci o contestaţie la executare în cadrul căreia se atacă chiar titlul executoriu în temeiul căreia a lost pornită executarea.

Pe de altă parte, conform art. 400 alin. 1 CPC, contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, iar ait. 373 alin. 2 CPC stabileşte că instanţa «ie exec urare este judecătoria in citrumscripţu căreia se va «ace executarea, în al ai a ca/urilor m care legea dispune ikicl.

o propunere de despăgubire a SRL A mai precizat că drepttd de trecere ar trebui stabilitj>e calea cea mai scurtă, astfel încât să se cauzeze cea mai mică pagubă SRL

In drept, au lost invocate prevede iile art. 115-118 CPC

La data de 17.03.2008, pârâtul SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII a formulat întâmpinare (filele 34-35), prin care a solicitat respingerea acţiiuiii ca neîntemeiată, întrucât asupra terenului respectiv exercită doar un drept de administrare, proprietarul fiind Statul român, care este reprezentat în proces de Ministerul Finanţelor Publice.

In drept, au fost invocate prevederile art. 115-118 CPC

In dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Prin încheierea de şedinţă din 07.04.2008, instanţa a dispus suspendarea judecăţii în temeiul art. 1551 CPC, cauza fiind repusă pe rol la data de 20.10.2008.

La data de 15,12.2008, SR1 a depus la dosar cerere reconvenţională (fila 217), prin care a solicitat obligarea reclamanţilor-pârâţi la plata unei despăbugiri al cărei cuantum să fie stabilit prin raportul de expertiză.

In motivare, a arătat că servitutea de trecere nu este gratuită, întmcât art. 616 Cciv prevede că proprietarul fondului dominant este obligat să despăgubească pe proprietarul fondului aservit proporţional cu prejudiciul suferit.

In drept, a invocat prevederile art. 119 CPC

în dovedire, a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri şi expertiză.

In cauză s-au încuviinţat şi administrat probele cu înscrisuri şi raportul de expertiză tehnică judiciară de specialitate topografie nr. 877/23.01.2009 întocmit de expert Burciu Constantin (filele 222-236).

Plin sentinţa civilă nr. 2464/04.05.2009, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului-reclamant SRI, invocată din oficiu, a respins cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâtul-reclamant SERVICIUL ROMAN DE INFORMAŢII, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtului-reclamant SRI, invocată din oficiu, a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant SRI, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, a admis în parte cererea principală şi a obligat pârâtul Statul român, prin Mi nişte ml Finanţelor Publice, să permită reclamanţilor trecerea de la imobilul proprietatea lor (vila 21 şi terenul aferent de 304 mp) către drumul public strada Zorelelor (Ds 1300) pe calea de acces identificată şi delimitată de punctele 35-39-40-4î-42-43-44-45-46-47-48-49-50-34 în Anexa 1 din raportul de expertiza tehnică judiciară de specialitate topografie nr. 877/33.01.2009 întocmit de expert Burciu Constantin, pentru următoarele considerente:

In şedinţa publică din data de 2704.2009, instanţa a invocat din oficiu şi a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SRI pe cererea principală, precum şi a lipsei calităţii procesuale active a acestuia pe cererea reconvenţională.

Pornind de la dispoziţiile ut. 576 < civ, potrivit cărora servitutea este o sarcină impusa asupra unui imobil peturu uzul şi utilitatea unui imobil ce are un alt stăpân,

aisiama sv-ime -vi servit ui.ea, deşi nu este un de/membr.imânf al dineului

In drept, instanţa reţine ea îngrădirea dreptului de proprietate este permisă de art. 44 pct. 1 şi 7 din Constituţie, precum şi de art. 480 Cciv., texte legale potrivit cărora dreptul de proprietate obligă, printre altele, la respectarea tuturor sarcinilor care, conform legii sau obiceiului, revin proprietarului, acesta putându-se bucura şi dispune de lucrul său în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.

O astfel de îngrădire legală a dreptului de proprietate o reprezintă servitutea de trecere, reglementată de art. 616 Cciv, potrivit căruia proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea propriului fond, cu îndatorire de a-1 despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.

Pe de altă parte, spre deosebire de celelelte servituti legale, servitutea de trecere nu este gratuită, iar despăgubirea trebuie să fie, în principiu, prealabilă, însă recunoaşterea dreptului de servitute nu poate fi condiţionată de plata acestei despăgubiri, întrucât, fiind vorba de un drept de creanţă, proprietarul fondului aservit are o acţiune prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 1 din Decretul nr. 167/1958.

In cauză, instanţa a apreciat că singurul care putea solicita despăgubiri este pârâtul STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE,, care nu a formulat însă cerere reconvenţională în cauza, iar cererea depusă de SRI a fost respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă pentru considerentele arătate mai sus.

Pe de altă parte, de vreme ce, prin art. 616 Cod civ, în vederea asigurării exploatării fondului dominant, legiuitorul a sacrificat interesele proprietarului fondului aservit, s-a instituit totuşi, prin art. 617-618 Cciv, un corectiv al acestui principiu, în sensul ca trecerea să se facă pe calea cea mai scurtă şi prin locul ce ar pricinui o mai puţină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă.

In acest sens, instanţa constată că, prin raportul de expertiză tehnica judiciară de specialitate topografie nr. 877/23.01.2009, expertul Burciu Constantin, având în vedere că configuraţia terenurilor, a propus o servitute de trecere pe un teren în suprafaţă totală de 352,47 mp, delimitat de punctele 35-39-40-41-42-43-44-45-46-47-48-49-50-34 în Anexa 1 din raportul de expertiză.

Faţă de aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa va admite în parte cererea principală şi va obliga pârâtul Statul român, prin Ministerul Einanţelor Publice, să permită reclamanţilor trecerea de la imobilul proprietatea lor (vila 21 şi terenul aferent de 304 mp) către drumul public strada Zorelelor (Ds 1300) pe calea de acces identificată şi delimitată de punctele 35-39-40-41-42-43-44-45-46-47-48-49-50-34 în Anexa 1 din raportul de expertiză tehnica judiciară de specialitate topografie nr. 877/23.01.2009 întocmit de expert Burciu Constantin.

5. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.04.2009, contestatorul DAI a formulat, în contradictoriu cu intimata M.F.P.-A.N.A.F.-I)IRE< '\1>\ (iE NE RAL A A FINANŢELOR PUBLICE [[ LOY-A.NP, oUFTE.V contestaţie !a executare, solicitând a se dispune anularea titlului executoriu şi t a mnaţiei <ie plată.

dispună reducerea acesteia; cererea se va face în termen de 15 zile de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii; cererea se soluţionează pnn încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanţa de judecată care a aplicat amenda.

In condiţiile în care debitorul nu a formulat cerere de reexaminare a amenzii judiciare aplicate, instanţa reţine că invocarea unor apărări de fond împotriva titlului executoriu pentru prima dată pe calea prezentei contestaţii la executare nu este posibilă, întrucât, prin raportare la art. 399 alin. 3 CPC şi art. 172 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, legea prevede o cale specială de atac, iar petentul nu a făcut dovada că ar fi fost împiedicat să se prevaleze de aceasta.

In atare condiţii, punerea în discuţie în faţa instanţei de executare a validităţii titlului executoriu, în condiţiile în care debitorul nu a folosit calea de atac prevăzută de lege (cererea de reexaminare), contravine dispoziţiilor legale imperative ale art. 399 alin. 3 CPC şi art. 172 alin. 3 din Codul de procedură fiscală.

Pentru aceste considerente de fapt şi de drept şi constatând că executarea silită începută în cauza de faţă se desfăşoară cu respectarea dispoziţiilor art. 372 şi urm. CPC instanţa va respinge contestaţia la executare ca neîntemeiată.

In cauză s-au încuviinţat şi administrat probele cu înscrisuri, dispunându-se de către instanţă, în temeiul an. 402 alin. 1 CPC ataşarea dosarului de executare nr. 7/2009 (filele 19-31), interogatorii reciproce (filele 39-43), declaraţiile martorilor Ioniţă Petrică şi (filele 44-45).

In şedinţa publică din data de 30.03.2009, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării, având în vedere că nu s-a făcut dovada consemnării cauţiunii de 50000 lei (fila 35).

Prin sentinţa civilă nr. 2207/16.04.2009, instanţa a admis în paite contestaţia la executare, a anulat toate actele de executare şi a respins cererea de constatare a nulităţii absolute a antecontractului de vânzare-cumpăram autentificat sub nr. 1022/23.03.2007 ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Plin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1022/23.03.2007, promitentul-vânzător Q s-a obligat să vândă promitentului-cumpărător NM terenul arabil în suprafaţă de 2500 mp, situat în comuna Gmiu, sat Siliştea Snagovului, tarlaua 7/V, parcela 51/V, judeţul Ilfov, pentru preţui de 50000 lei. Părţile au convenit ca actul de vânzare-cumpărare să fie încheiat în formă autentică până la data de 31.12.2007 şi s-au obligat să îndeplinească toate operaţiile necesare pentru ca vânzarea-cumpărarea să poată fi perfectată conform legii.

Potrivit clauzelor contractuale, ambele părţi au convenit că, în cazul în care vânzătorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile şi nu îşi respectă promisiunea de a vinde, acesta va plăti cumpărătorului promitent suma de 500000 lei, adică de zece ori preţul de vânzare. In baza acestei clauze penale, intimatul a formulat, la data de 26.01.2009, cerere de executare silită pentru recuperarea sumei de 500000 lei, fonnându-se dosarul de executare nr. 7/2009, în care s-au efectuat următoarele acte de executare: procesul verbal din data de 26.01.2009, somaţie nr. 7/02.02.2009, diverse adrese de comunicare.

Instanţa costată că executorul judecătoresc a pornit executarea în baza titlului executoriu reprezentat de antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1022/23.03.2007. Este adevărat că, potrivit art. 66 din Legea 36/1995, actul autentificat de notar care constată o creanţă certă şi lichidă are putere de titlu executoriu de la data exigibilităţii acesteia, însă aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întmcât creanţa invocată de crediton.il-intimat nu este încă exigibilă.

Astfel, clauza penală prevăzută de părţi în cuprinsul antecontractului autentificat nu activează de drept, ci este necesar ca partea interesată să se adreseze unei instanţe judecătoreşti care să constate că sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspundem civile contractuale. Simpla inserare în cuprinsul unui act autentic a unei clauze penale nu face ca executarea silită să fie posibilă direct în baza acestei clauze, întmcât respectivul înscris nu are putere de titlu executoriu decât la data exigibilităţii creanţei, ne fiind îndeplinite astfel prevederile ait. 66 din Legea xh/ 1995.

Or. pentru angajarea  răspunderii civile contractuale  a debitorului şi,

subsecvent, pentru declanşarea executării silite, creditorul avea nevoie de obţinerea unui nrlu e\ecuî<mii reprezentat de o hotărâre ;ude<. ătute i.scă pnn c ire â  v

în acest sens, instanţa va înlătura depoziţia martorului IP, întrucât acesta nu a perceput direct laptele relatate, ci are cunoştinţă despre acestea doar de la reclamant, iar susţinerile sale nu se coroborează cu celelalte mijoace de probă prezentate mai sus.

Faţă de aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa va admite în parte contestaţia la executare, va anula toate actele de executare îndeplinite în dos anal de executare nr. 7/2009, va respinge cererea de constatare a nulităţii absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1022/23.03.2007 ca neîntemeiată.

2. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 19.03.2009, reclamantul RF a chemat în judecată pe pârâta PRIMĂRIA ORAŞULUI VOLUNTARI, PRIN PRIMAR, solicitând instanţei ca, prin hotărârea" ce va pronunţa, să constate dobândirea prin uzucapinea de 30 ani a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 588 mp, situat în Voluntari, str. Becheanului, nr. 3, judeţul Ilfov.

In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a exercitat asupra terenului respectiv o posesie utilă timp de 30 de ani.

în drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1837, 1860 şi 1890 Cciv.

In dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, martori şi expertiză.

Cererea a fost timbrată cu 400 lei taxă judiciară de timbru.

Pârâta nu a depus întâmpinare, deşi aceasta era obligatorie în cauză.

în şedinţa publică din 13.04.2009, instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei.

Prin sentinţa civilă nr. 2109/13.04.2009, instanţa a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei, invocată din oficiu, şi a respins acţiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 137 alin. 1 CPQ instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Instanţa reţine că a avea capacitate procesuală de folosinţă presupune aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual, actele de procedură făcute în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de iolosintă iiind nule.

In soluţionarea excepţiei invocate din oficiu, instanţa constată că, potrivit art. 77 din Legea Z15/2QOU prinmia comunei, oraşului sau municipiului este o structură funcţionali cu activitate permanentă, care se constituie din primând, viceprimarul, secretând imitaţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului şi care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.

Legea tdministraţiei publice locale ioloseşte noţiunea de „.utuctura iuncţiouală'L Liri a menţiona d scă onmana .ire 'ou nu opaciiasc im'idu i. de contradictoriu cu aceasta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

3. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de

22.01.2008, sub nr. 730/212/2008, contestatorul Q a formulat, în contradictoriu cu intimata SERVIQUL PUBLIC DE LMPOZITE, TAXE ŞI ALTE VENITURI ALE BUGETULUI LOG\L CONSTANŢA, contestaţie la executare împotriva înştiinţării de plată emisă de intimată, prin care este somat să achite suma de 50 lei reprezentând amendă contravenţională stabilită prin procesul verbal nr. 1789413/18.09.2006.

In motivare, contestatorul a arătat că nu are cunoştinţă de respectivul proces verbal de contravenţie, în condiţiile în care în ultimii 4 ani nu a fost oprit niciodată de vreun echipaj de poliţie.

Contestaţia nu a fost întemeiată în drept.

In dovedirea cererii, contestatorul a depus la dosar înscrisuri.

In şedinţa publică din data de 14.04.2008, instanţa a pus în vedere contestatorului să precizeze dacă înţelege să conteste procesul verbal de contravenţie seria AY nr. 1789413/18.09.2006 sau înştiinţarea de plată.

La data de 12.05.2008, contestatorul a arătat că înţelege să conteste atât înştiinţarea de plată, cât şi procesul verbal de contravenţie.

Intimata a depus întâmpinare la data de 23.05.2008, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, întrucât art. 172 alin. 3 din OG 92/2003 prevede că poate face obiectul contestaţiei la executare şi titlul executoriu în temeiul căreia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. Intimata a arătat că împotriva procesului verbal de contravenţie putea fi exercitată calea plângerii contravenţionale în termenul expres prevăzut de lege, însă petentul nu a formulat o astfel de plângere, astfel încât nu poate invoca în cadrul contestaţiei la executare apărări de fond privind titlul executoriu.

Plin încheierea de şedinţă din data de 25.07.2008, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimată, a IJP Ilfov, întmcât contestatorul a formulat şi plângere contravenţională.

Prin sentinţa civilă nr. 19456/03.11.2008 a Judecătoriei Constanţa, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, cu motivarea că petentul a înţeles să formuleze plângere contravenţională, iar locul săvârşirii faptei este localitatea Otopeni care se află în raza teritorială a Judecătoriei Buftea.

Pe rolul Judecătoriei Buftea s-a format dosarul nr. 1894/94/2009 din data de

23.03.2009, la care a fost ataşat dosarul nr. 730/212/2008 al Judecătoriei Constanţa. In şedinţa publică din data de 13.04.2CC9, instanţa t invocat din ol ic iu

excepţia necompetenţei teritoriale.

Având în vedere că executarea se desfăşoară de către intimata SERVICIUL PUBLIC DE IMPOZITE, TAXE ŞI ALTE VENITURI ALE BUGETULUI LOCAL CONSTANŢA, întrucât domiciliul debitorului se află în municipiul Constanţa, instanţa reţine că nu Judecătoria Buftea este competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare, ci instanţa în circumscripţia căreia se va face executarea, respectiv Judecătoria Constanţa.

Faţă de aceste considerente de fapt şi de drept, în baza art. 158-159 raportat la art. 400 alin. 1 şi 373 alin. 2 CPQ instanţa va admite excepţia de tieeompetenţă teritorială a Judecătoriei Buftea, invocată din oficiu, şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Având în vedere dispoziţiile art. 20 pct. 2 CPQ instanţa va constata că a intervenit un conflict negativ de competenţă, motiv pentru care, în baza art. 21 şi art. 22 alin. 3 CPQ va înainta dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, respectiv înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

4. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 25.01.2008, reclamanţii PM, PR, UDV au chemat în judecată pe pârâţii SERVICIUL ROMAN DE INFORMAŢII şi STATUL ROMAN, prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâtele să-i permită accesul de la calea publică către vila 21 situată în comuna Snagov, judeţul Ilfov.

In motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii lui DP, care a dobândit terenul de 2000 mp şi construcţie prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 19303/04.06.1940, însă în anul 1957 acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii şi i s-a confiscat întreaga avere, însă prin decizia penală nr. 53/11.05.1990 a Curţii Supreme de Justiţie, a fost achitat şi s-a dispus înlăturarea măsurii de confiscare a averii.

Au precizat că, începând cu anul 1957, imobilul teren şi construcţie a fost preluat de către Gospodăria de Partid, iar în anul 1989 a intrat în patrimoniul Protocolului de stat, pentru ca în anul 1990 să intre în administrarea SRL

Reclamanţii au menţionat că, deşi prin sentinţa civilă nr. 372/18.04.2003 a Tribunalului Bucureşti, SRI a fost obligat să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie vila 21 şi terenul aferent de 304 mp, totuşi în prezent nu au acces la imobil, întrucât restul suprafeţei de 1694 mp a rămas în continuare în administrarea SRI şi nu au acces la calea publică.

In drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 576, 621, 630 Cciv.

In dovedirea cererii, reclamanţii au solicitat încuviinţarea probei cu acte, sens în care au anexat cererii un set de 'înscrisuri, în copie simplă (filele 6-12).

Acţiunea a fost timbrată cu 20 lei taxă de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar.

La data de 25.02.2008. pârâtul STATUL ROMAN, prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE a formulat întâmpinare (filele 26-27). prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. întrucât din cuprinsul cererii de chemare în judecară nu rezultă inexistenţa unei căi de icces ia drumul public si nici nu s-a făcut proprietate, afectează în mod direct conţinutul dreptului de proprietate, fiind o sarcină impusă acestuia şi limitând astfel exercitarea completă şi deplină a atributelor dreptului de proprietate, motiv pentru care singurul în măsură să stea în proces este titularul dreptului real de proprietate, iar nu al dreptului de administrare sau al altui dezmembrământ prevăzut de dreptul comun sau de vreo lege specială.

In acest sens, art. 12 din Legea 213/1998 prevede că în litigiile privitoare ia dreptul de administrare, titularul acestui drept va sta în instanţă în nume propriu, iar în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului cie administrare are obligaţia să arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, într-un astfel de litigiu statul fiind reprezentat de Ministerul Finanţelor.

Apreciind, prin prisma celor prezentate mai sus, că instituirea unei servituti de trecere constituie o limitare a exercitării atributelor dreptului de proprietate, în special a posesiei şi folosinţei, instanţa reţine că legitimare procesuală în cauză are titularul dreptului de proprietate, respectiv STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, iar nu titularul unui simplu drept de administrare, motiv pentru care va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului-reclamant SRI, invocată din oficiu, şi va respinge cererea principală formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, pentru aceleaşi considerente, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtului-reclamant SRI, invocată din oficiu, şi va respinge cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant SRI, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, întrucât singurul care poate solicita acordarea de despăgubiri în temeiul art. 616 şi 619 Cciv este titularul dreptului de proprietate asupra fondului aservit.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:

In fapt, prin sentinţa civilă nr. 372/18.04.2003 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. 222A/05.05.2006 a Curţii de Apel Bucureşti şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 9657/24.11.2006 a înaltei Curţi de Gtsaţie şi Justiţie, SRI a fost obligat să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie vila 21 şi terenul aferent de 304 mp, situate în comuna Snagov, judeţul Ilfov.

Prin procesul verbal încheiat la data de 04.12.2007, SRI a procedat la punerea în posesie a reclamanţilor cu privire la imobilul menţionat mai sus.

De asemenea, instanţa reţine că, astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară de specialitate topografie nr. 877/23.01.2009, întocmit în cauză de către expert Burciu Constantin, reclamanţii nu au ieşire la calea publică, întrucât terenul din jurul proprietăţii lor se află în administrarea SRI, iar singura cale de acces la drumul public este o alee asfaltată, respectiv fostul drum pubic DS 1347 cu ieşire la strada Zorelelor.

In legătură cu această cale de acces, instanţa reţine că, potrivit adresei nr. 5661/16.04.2009 a Primăriei comunei Snagov, Ds 1347 nu a fost în evidenţele Primănei ca drum public, a lost cuprins în registrul cadastral având ca posesor întreprinderea Economică şi de Odihna Snagov şi în prezent se află in domeniul privat al statului si în administrarea RAPPS.

In motivare, contestatorul a arătat că prin încheierea de şedinţă din data de 11.06.2007 pronunţată în dosarul nr. 4159/301/2007 de către Judecătoria sectorului 3, a fost amendat cu suma de 500 lei pentru neprezentare la termen în calitate de martor. A menţionat că la data respectivă se afla în perioada de investigaţii medicale şi că oricum a fost audiat la teimenul următor.

Contestaţia a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile OG 92/2003.

In dovedire, contestatorul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar un set de acte, în copie simplă (filele 3-8).

Contestaţia a fost timbrată cu 45,96 lei taxă judiciara de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar.

La data de 26.03.2009, intimata a depus la dosar întâmpinare (filele 15-16), prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată.

In motivare, a arătat că actele de executare au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale, iar contestatorul nu poate formula apărări de fond împotriva titlului executoriu, întrucât avea la dispoziţie calea specială de atac a cererii de reexaminare, de care nu s-a folosit.

In drept, intimata a invocat prevederile art. 115 şi urm. CPC

In dovedire, intimata a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri.

In cauză, s-a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. 2364/27.04.2009, instanţa a respins contestaţia la executare ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

în fapt, prin titlul executoriu nr. 234010007599274/20.03.2009, în sarcina debitorului DM s-a stabilit obligaţia de plată a sumei de 500 lei reprezentând amendă judiciară, iar prin somaţia nr. 234010007599274/20.03.2009 (fila 3), debitorul a fost înştiinţat să achite această sumă de bani în termen de 15 zile.

In drept, observând motivele invocate de către contestatorul-debitor, instanţa reţine că, potrivit art. 399 alin. 1 CPQ cei interesaţi sau vătămaţi prin executare pot formula contestaţie la executare împotriva împotriva oricărui act de executare.

De asemenea, potrivit art. 399 alin. 3 CPQ în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titltului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.

In acelaşi sens, art. 172 alin. 3 din Codul de procedura fiscală prevede că poate ti făcută contestaţie la executare împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdieţional şi dacă, pentiti contestarea lui, nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, instanţa constată că titlul executoriu nr. 234010007599274/20.03.2009 a fost \>mis în baza unei încheieri de şedinţă pronunţate de Judecătoria sectorului 3 în dosarul nr. 4159/301/2007, prin care contestatorul a fost amendat cu suma de 500 lei, întrucât, fiind chemat în calitate de martor, nu s-a prezentat la termenul fixat de instanţă.

Or, potrivit 108 ind. 5 CPC ce! obligat la amendă va putea lave numai cerere ie nx'xanmure, soiiciiănd motivat să >c re, mă a.supra amen/ti ipkcate viu -;ă se

Domenii speta

Spete similare