Ordonanţă preşedinţială

Sentinţă comercială din 06.05.2008


ORDONANŢĂ  PREŞEDINŢIALĂ 

Domenii asociate : Legea nr.31/1990

Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 13 03 2008 ,reclamanta F. M., a chemat în judecată pe pârâţii SC B. SRL şi C. C., solicitând instanţei ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să se dispună suspendarea administratorului asociat C.C. din această funcţie ,până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de excludere ce formează obiectul dosarului 6580/63/2008 al Tribunalului Dolj.

Motivând cererea reclamanta a arătat că, este asociată cu împreună cu pârâtul la SC B. SRL Craiova,iar urmare a activităţilor efectuate de către acesta în dauna societăţii a solicitat excluderea  lui din societate .

S-a arătat că pârâtul C.C. este asociat şi al societăţii E. PROD SRL CRAIOVA,cu care SC B. SRL a avut relaţii comerciale până în anul 2006 .

In urma controlului efectuat pe perioada 27 – 30 noiembrie 2007 DGFP Dolj , a constatat că între două societăţi s-a încheiat un proces verbal din data de 10. 10. 2003,”pentru stingerea datoriilor la bancă „ potrivit cu care SC B.  va achita debitele restante ale SC E.PROD SRL în contul datoriei pe care  SC B. SRL o avea la această societate.

A fost emisă în acest sens Decizia nr.18/ 9 11 2006 ,de către M.F._ DGFP Dolj în baza căreia SC B.SRL a achitat pentru SC E.PROD SRL suma de 140.082 lei ,respectiv suma de 69.730  lei cu OP nr.307/ 4 12 2006 şi suma de 70.352 lei cu OP nr.308/ 4 12 2006 .

Deşi întreaga sumă stabilită prin dec.nr.18/2006 a fost achitată pârâtul a mai achitat în contul SC E.PROD SRL către Adm.Financiară Craiova cu suma de 107.282 lei cu OP nr.01 şi 02 / 15 01 2008 ,ce a fost ridicată din contul SC B. SRL .

 S-a arătat că cele două ordine de plată sunt fictive nu au fost înregistrate în contabilitatea SC B.SRL ,iar plăţile au fost făcute de către pârât în dauna societăţii şi în interes propriu,întrucât între cele două societăţi nu mai există relaţii comerciale.

 De asemenea, s-a arătat că pârâtul a achiziţionat o betonieră cu factura nr.01535 care însă nu este folosită pentru aducerea la îndeplinire a obiectului societăţii, aceasta neexistând faptic deşi a fost înregistrată în contabilitate  .

 A mai, menţionat reclamanta că în data de 8. 01.2008 , cu adresa nr.3 a fost încunoştiinţat  ITM Dolj,cu privire la faptul că unii salariaţi sunt în CFS datorită condiţiilor atmosferice ,însă a rechemat o parte din aceşti salariaţi fiind întocmită foaie de pontaj ,iar societatea a fost obligată să achite salariile corespunzătoare.

De asemenea,pârâtul a angajat cu contract de prestări servicii fără acordul reclamantei un contabil ,deşi societatea beneficia de serviciile contabile a două persoane care sunt salariate ale societăţii.

In ianuarie 2008 pârâtul a ridicat din contul societăţii suma de 11883 lei ,cu titlu de acordare avans fără a fi justificat concret această sumă care este folosită în interesul propriu.

In probaţiune s-au depus la dosar în  copie  dispoziţii de plată,chitanţă  nr.0037/30 01 1008, factura JEEP 0037/ 31 01 2008, adresa nr.1001/2008 către ITM, referat ,fişă de pontaj ,factura nr.01355/ 12 11 2007 ,act constitutiv al societăţii actualizat la 19 02 2008, listă stocuri gestiune pe luna ianuarie 2008, decizie de instituire a măsurilor asiguratorii nr.18 / 9 11 2006 ,extras de cont ,OP 307/ 4 12 2006 ,OP nr.01/15 01 2008,

 La data de 14 martie 2008 reclamanta F. M. a precizat că a formulat cerere de ordonanţă preşedinţială în nume propriu cât şi în numele şi în interesul SC B. SRL, astfel încât ambele au calitatea de reclamante în cauză.

S-a arătat că este interesul legitim al ambelor reclamante ca activitatea frauduloasă şi prejudiciantă a administratorului C.C.să fie suspendată până la soluţionarea irevocabilă a litigiului de excludere a asociatului.

Pârâtul a depus concluzii scrise şi o serie de acte, balanţa de verificare pe ianuarie 2008,ordine de plată, tabel cu muncitorii care au fost chemaţi din concediu fără salariu, dispoziţii de plată, declaraţii extrajudiciare de martori,factura fiscală nr.9953422/ 22 03 2006 ,raport de gestiune,ordonanţa de facturare a expertizei financiar contabile în dosar 10350/P2006  a Inspectoratului de Poliţie Dolj.

Analizând actele şi lucrările dosarului,instanţa reţine următoarele :

Reclamanta F.M. şi pârâtul C.C. au calitatea de asociaţi şi administratori ai SC B. SRL , astfel cum rezultă din actul constitutiv al societăţii.

Reclamanta F.M. a solicitat excluderea pârâtului din societate şi continuarea activităţii societăţii sub forma de societate cu răspundere limitată cu asociat unic ,cerere ce formează obiectul dosarului aflat pe rolul Tribunalului Dolj.

Reclamanţii F.M. şi SC B. SRL au solicitat suspendarea pârâtului C.C. din funcţia de administrator până la soluţionarea cererii de excludere , acţiune care va fi admisă pentru următoarele considerente :

  Din actele depuse la dosarul cauzei de ambele părţi rezultă producerea unor prejudicii în dauna societăţii ca urmare a administrării defectuoase exercitate de pârât ,precum şi iminenţa producerii a unor astfel de prejudicii cu consecinţe păgubitore pentru SC .B.SRL.

Astfel, pârâtul a achitat debitele restante ale SC E. PROD SRL în cuantum de 140.082 lei cu OP nr.307  în temeiul Deciziei nr.18/2006 a DGFP Dolj şi în continuare pârâtul  achitat şi alte sume de bani cu OP nr.01/  2008 – 175.613 lei şi OP nr.2/ 2008 – 31.699 lei în favoarea SC E.PROD SRL în temeiul aceleaşi decizii.

Pentru aceste operaţiuni s-a început urmărirea penală în dosarul nr.10358/P/2006 ,unde pârâtul are calitatea de învinuit pentru săvârşirea infracţiunii de fals şi fals intelectual în legătură cu înregistrarea în contabilitate prev. de art.290 c.pr.penală şi art.43 din Legea nr.82/1991 astfel cum rezultă din ordonanţa din 11 09 2007 a Inspectoratului de Poliţie a Jud.Dolj.

De asemenea ,pârâtul a efectuat şi alte acte de administrare prejudiciante pentru societate constând în :achiziţionarea unor utilaje care nu au fost folosite efectiv betoniera MK 260 –cu privire la care pârâtul a recunoscut că nu a utilizat-o de la data achiziţionării şi până în prezent pentru îndeplinirea obiectului de activitate a societăţii ; pârâtul a ridicat sume de bani din casieria societăţii cu titlu de „avans „ – 11.883 lei fără a avea vreo justificare în acest sens ,iar raportul de gestiune a fost modificat  de pârât la rubrica profit net fără a se putea stabili cu certitudine cuantumul acestuia şi suma care s-ar cuveni acestuia cu titlu de avans din dividende astfel cum acesta pretinde în concluziile scrise.

Prin urmare, instanţa apreciază că în conformitate cu art.581 C.pr.civ.,se impune suspendarea vremelnică din funcţia de administrator a pârâtului, ca urmare a exercitării  necorespunzătoare a acesteia ,în vederea înlăturării consecinţelor păgubitoare  în patrimoniul societăţii, situaţie ce justifică condiţia urgenţei impusă de textul legal menţionat.