Recurs-pretenţii

Hotărâre 15 din 14.01.2009


Dosar nr. 2646/327/2008

DECIZIA CIVILĂ NR. 15

Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2009

Prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea şi înregistrată sub nr. 2646/327/2008, reclamanta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE TULCEA, în contradictoriu cu .............. a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată la plata sumei de 58,86 lei cu titlu de majorări de întârziere la suma de 173,20 lei, pentru salariatul ...............

Prin Sentinţa civilă nr..., Judecătoria Tulcea a respins acţiunea ca nefondată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Din susţinerile reclamantei, salariatul .............. a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă – Tulcea, iar contravaloarea cheltuielilor de spitalizare de 173,20 lei a fost decontată din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, însă cu întârziere, astfel încât a solicitat plata de majorări aferente.

S-a reţinut, aşadar, că în cauză s-a dovedit un prejudiciu, dar nu s-a arătat fapta culpabilă a societăţii pârâte, situaţie în care nu poate fi antrenată răspunderea sa delictuală.

Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate – Tulcea, care a criticat-o ca netemeinică, nelegală.

S-a susţinut în motivarea recursului că debitul solicitat de 58,56 lei reprezintă majorări de întârziere cu valoare de creanţă bugetară, care s-a achitat din bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, parte componentă a bugetului de stat pe anul 2004.

S-a mai arătat că debitorul nu şi-a executat de bună voie obligaţia încât creditorul a fost nevoie să-l acţioneze în instanţă pentru recuperarea prejudiciului astfel că pentru neplata în termen trebuie să plătească şi majorări de întârziere.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii.

Examinând cauza în raport de motivele invocate în recurs, tribunalul constată critica întemeiată.

In urma unui accident de muncă survenit la .............., a cărui victimă a fost numitul .............., acesta din urmă a beneficiat de servicii medicale spitaliceşti, decontate de Casa de Asigurări de Sănătate – Tulcea, către Spitalul Judeţean Tulcea.

Prin adresa nr......, pârâta a fost notificată cu privire la obligaţia de a achita suma de 173,20 lei către reclamantă, obligaţie pe care a îndeplinit-o conform susţinerii reclamantei şi a înscrisurilor aflate la dosar dar pentru neplata în termen a acestei sume, reclamanta a calculat şi majorări de întârziere conform calculului anexat cererii de chemare în judecată.

Intrucât decontarea cheltuielilor de spitalizare s-a făcut din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, iar aceste cheltuieli au regimul creanţelor bugetare, în mod corect reclamant a calculat majorări de întârziere conform codului de procedură fiscală pentru neplata în termen, suma datorată cu acest titlu urmând să fie recuperată de la pârâtă care de altfel a achitat şi debitul principal.

In această situaţie, prejudiciul este creat prin plata de către instituţia publică, respectiv reclamanta, a majorărilor de întârziere pentru neplata în termen a debitului principal de către pârâtă astfel că în acest raport bugetar nu are relevanţă vătămarea persoanei angajate care a fost victima accidentului în sensul Legii nr. 319/2006, cum greşit a reţinut instanţa de fond, ci doar prejudiciu creat instituţiei bugetare prin plata cu întârziere a unei sume datorate cu cheltuieli de spitalizare.

Faţă de aceste considerente, recursul este fondat şi în consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. 2 Cod proc. civ., tribunalul va admite recursul, va modifica sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

Domenii speta