Legea 10/2001

Prin sentinţa civilă nr. 74 din 03.05.2010 tribunalul a admis contestaţia formulată de reclamanta L.P.,  în contradictoriu cu Consiliul Judeţean T. în parte.

A anulat dispoziţia Preşedintelui Consiliului Judeţean T. nr. 339/31.07.2009.

A dispus acordarea către contestatoare, de măsuri reparatorii în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aferente imobilului situat în comuna P., judeţul T., compus din construcţie în suprafaţă de aproximativ 90 mp şi teren aferent în suprafaţă de 394 mp.

A constatat că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Teleorman la nr. 3106/87 din 14.09.2009, reclamanta L.P., a formulat în termen legal, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean T., contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 339/31.07.2009, comunicată la 10.08.2009, solicitând desfiinţarea acesteia şi restituirea imobilului situat în comuna P., judeţul T., aparţinând tatălui său, M. I.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în anul 1948, tatăl său şi fratele acestuia au fost ucişi prin înjunghiere în comuna P., judeţul T., imobilul constând în casă de locuit şi teren, achiziţionat de la L. I. D., la 18.12.1947, fiind preluat în 1949 de către IAS P., fără un act valabil. După 1989, acest IAS a fost transformat în SC A. SA iar în 2001, prin HGR 1224/6 decembrie 2001, imobilul a trecut din proprietatea RAPPS în proprietatea Consiliului Judeţean T.

A mai arătat reclamanta că a notificat prin intermediul executorului judecătoresc N. V., restituirea imobilului, imobil identificat ca fiind compus din casă de locuit din pământ bătut, acoperită cu ţiglă, cu 4 camere, antreu şi prispă, în suprafaţă construită de 90 mp şi teren în suprafaţă de 394 mp.

Consideră că dispoziţia contestată este netemeinică, întrucât cererea de retrocedare i s-a respins pe motivul că nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului, în sensul neprezentării actului normativ de preluare. Ori, conform adresei nr. 93 – 901/22.08.1996 a Direcţiei Judeţene T. a Arhivelor Statului, nu există vreun document în baza căruia să fi fost preluat imobilul, de unde rezultă că acest imobil a fost preluat fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale de la data preluării, în condiţiile prev. de art. 2 lit. i din Legea nr. 10/2001 şi de Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, care definesc în acest fel noţiunea de imobil preluat abuziv.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

În dovedirea cererii s-au depus înscrisuri.

Prin întâmpinarea formulată, Consiliul Judeţean T. a solicitat în principal respingerea cererii, pentru acelaşi motiv pentru care i s-a respins notificarea şi anume lipsa actului normativ de preluare a imobilului. În subsidiar, s-a solicitat acordarea de despăgubiri, în cazul în care se va constata că reclamanta este îndreptăţită.

S-a arătat de către pârât că imobilul revendicat a fost demolat iar pe terenul în litigiu s-a edificat o construcţie nouă, care a aparţinut Băncii A. Ulterior, prin HGR 1224/2001, pentru punerea în aplicare a art. 4 alin. 3 din OUG nr. 106/2001 privind privatizarea Băncii A, imobilul a trecut în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale şi în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale, în prezent fiind ocupat de grădiniţa comunală, în baza contractului de comodat nr. 22/04.09.2002 şi contractului nr. 71/16.08.2007.

S-au depus, în susţinere, actele care au stat la baza dispoziţiei contestate .

Examinând probatoriul administrat în cauză, instanţa constată că acţiunea formulată este întemeiată.

Reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate pe care autorul său, M. I., l-a avut asupra unui imobil casă de locuit şi teren aferent în suprafaţă de 394 mp, cu înscrisul intitulat „act de vânzare” autentificat la 18 decembrie 1947. Conform actelor de stare civilă înaintate, reclamanta este fiica defunctului M. I., decedat la 27.09.1948, care figurează în evidenţele fiscale ale comunei P., judeţul T., cu imobilul supus judecăţii .

Aşa cum s-a recunoscut de către pârât şi rezultă din înscrisurile de la dosar, imobilul revendicat de reclamantă, a fost demolat, construindu-se pe locul acestuia unul nou, în care a funcţionat Banca A. Ulterior, imobilul a trecut în proprietatea publică a autorităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea administraţiei publice locale, fiind ocupat în prezent de grădiniţa de copii a comunei P., în baza contractelor încheiate de Consiliul Judeţean T. şi Primăria P., respectiv Consiliul Local .

Că imobilul supus judecăţii s-a aflat în proprietatea statului, recunoaşte şi pârâtul în cuprinsul întâmpinării, figurând înscris în lista bunurilor care au trecut din proprietatea statului şi din administrarea RAPPS în proprietatea publică a Judeţului Teleorman.

Modalitatea în care a fost preluat însă acest imobil de către stat, a fost însă una abuzivă, întrucât, aşa cum rezultă din evidenţele Arhivelor Naţionale – Direcţia Judeţeană T. nu există un act normativ în acest sens, preluarea făcându-se fără titlu valabil. În raport de disp. art. 2 lit. h din Legea nr. 10/2001, care defineşte imobilul preluat abuziv şi în raport de disp. art. 16 din Legea nr. 10/2001, care reglementează situaţia imobilelor ocupate de unităţi bugetare din învăţământ, constatând că imobilul supus judecăţii, a fost preluat de Statul Român fără titlu, s-ar impune restituirea imobilului în cauză, în natură. Însă, cum construcţia revendicată pe această cale, nu mai există, fiind demolată, pe locul ei fiind edificată una nouă, ocupată de grădiniţa de copii din comună, restituire în natură nu mai este posibilă (art. 9 lit. c din HGR 614/2001), aşa încât conform art. 2 alin. 1 lit. h, 3 şi 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent şi anularea dispoziţiei date sub nr. 339/31.07.2009 de Preşedintele Consiliului Judeţean T.

Cât priveşte apărarea pârâtului privind lipsa dovezii de preluare de către stat a imobilului, instanţa nu o poate avea în vedere. Nu reclamanta este aceea care trebuie să dovedească modul în care s-a produs deposedarea autorului său faţă de dispoziţiile art. 1169 Cod civil, ştiut fiind că disp. art. 1 al Protocolului 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, prevăd că, nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege, cu respectarea principiilor generale ale dreptului internaţional. Ori, este cert că, în perioada anilor 1945 – 1989, în România, deposedarea proprietarilor s-a făcut prin mijloace abuzive, iar proba contrară nu s-a făcut.

Se va constata că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare